1,329 matches
-
-mbratiseaza-n pudicu-i veșmânt... Pe geam blând o privesc a stelelor izvoare Ce-și picura argintul în părul ei bogat... Un braț că de zăpadă lăsat e pe covoare Pe sanu-i mic și tare tresare-nfiorat... Surade-n somnu-i dulce și candid de fecioara Copil-acum pierdută în vraja unui vis... În ceasu-acest al nopții un tainic gând îi zboară Purtat pe- aripi de îngeri spre lumi de paradis.... Pe fața ei frumoasă alunecă o rază Ce fruntea i-o săruta și umărul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93336]
-
cuprinde viața celor trei copii orfani. Degetele lor, timid, dar pline de speranță, părăsesc încleștarea și, precum dansul aripilor de fluturași, ating sfios veșmintele cernite ale bătrânei. Rugă și milostivire, în același timp. Rugă necuvântată, ci doar mimată de fețele candide ale copiilor! Rugă și acea chemare a sângelui, care face minuni, cum de altfel, minuni sunt aceste trăiri pe pământ! Bătrâna își pleacă trupul chinuit de muncile de peste zi, sărută obrajii fierbinți ai micuților și, ca într-o vrajă
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
cel care, cu două sute de ani în urmă, scria Micromegas cu aceeași naturalețe cu care ar scrie astăzi cineva despre o călătorie în lună: Voltaire! Scrisorile filozofice sânt o încîntare (cea despre Quakeri am citit-o râzând în hohote), iar Candide e primul teritoriu modern al candorii cucerit de literatura noastră europeană, înaintea prințului Mîșkin. G. Călinescu spunea că spiritul voltairian ar fi cam senil. Taci, că spiritul călinescian e foarte viril în Cartea nunții, platitudine artificială, sau în Bietul Ioanide
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
anchete. Nu s-a întâmplat așa ceva. De ce nu, ne explică tot Adrian Năstase, după câțiva ani. În 2006, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, fostul prim-ministru este întrebat de ce nu a dat atunci drumul la dosarele „marilor rechini“. Răspunde candid: „Pentru că n-am vrut, pentru că n-am vrut în perioada cât eram la guver nare să dezechilibrez guvernul sau echipele, sau guverna rea, sau economia, sau partidul, sau... De ce? Pentru că eu aveam un deadline care era decembrie 2004 pentru încheierea
Eu votez DNA!De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie by Cristian Ghinea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1332_a_2898]
-
cinematic din 2007. Viața cu un idiot expune și interpune între acțiunile din scenă și ecranele suspendate care suprasolicita „creierul senzorial“ al spectatorului filtre de bombardament vizual. Tunul de imagini fiziologic brutale - excrementele cu care idiotul acoperă pereții - si poetic candide - zâmbetul hipnotic al îngerului cu buza crăpata care-și cântă la pian agonia și furia - fac din Viața cu un idiot un performance-concert filmat în direct. Zholdak concepe un teatru de risc maxim, un teatru care te izbește de geam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
nu știu unde să se așeze, moment muzical ce se poate însemna cu semnul suspensiunii. Lina tîrî mai aproape de al ei fotoliul pe care un moment înainte stase Sia. Fără să știe amănuntul, Mini se uită fricos spre infirmieră. Cu cel mai candid aer, pe care îi putea lua figura ei placidă, Sia sta acum în picioare, rezemată de zid, la spatele fotoliului lui Rim. Ca să stabilească legătura, doctorul zise grațios: - L'Ange gardieni Cum străina nu-i plăcea, Mini adoptă numai o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
La Videanu către Băsescu Devotat și plin de zel Și în stilul lui candid, El a spus că-i cel mai cel, E și unic și solid Paranteza o deschid Și văd totul în alt fel: Că partidu-i fără el, Iară el fără partid.
La Videanu c?tre B?sescu by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84168_a_85493]
-
adună în camere despărțite de marcajele și zgomotele străzii ciudați inocenți care-și împing țăcăneala până la limita degustării unor plăceri împărtășite. Exact ca Nevrozele sexuale ale părinților noștri, Povestiri... e un spectacol în care afinitatea lui Afrim pentru entorse mentale candide se cuplează cu exuberanța și comicul situațiilor. Personajele din Povestiri... sunt asemenea unor copii care se joacă cu jucării țicnite și în același timp atât de normale, într-o lume ca o grădiniță cu program non-stop. Ratatul încurcăturilor haioase, jucat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
Îl descoperea, tot mai uluit, ca pe o minunăție spectaculoasă și complicată. Se gândi, totuși, că nu e cazul să pună prea multe Întrebări. Ar fi deschis o rană. „Câlcâiul lui Ahile... ” gândi, fără să vrea. - Cine e Ahile? Întrebă, candid, Ștefănel. - Iar Începi? Uite, dacă mai continui, o să mă gândesc că ești un... un... o să văd eu un ce. - N-o să te gândești. - Ba uite c-o să mă gândesc. - Ba uite că nu. - De unde știi că nu? - Fiindcă n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
e aspectul general al efigiei, râse Nory. - Desenul incomplet nu are totuși nici un echivoc - urmă Miri - nici chiar pe acela al adolescenței. Pe epreuvele în care i se văd ochii, sunt plini de ceața gândurilor întregi, și gura cu desen candid poartă surâsul diafan al simțirei depline. Se împrăștie însă, din oricare înfățișare a ei, o neliniște nelămurită ... O Evă, au zis de acord toți cercetătorii, dar pe care în atâtea pasionate încercări, pictorul o lăsa mereu neisprăvită, pierzând, în nedeslușirea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
parfumul valerian al liliacului, nici poveștile aprinse cândva, într-o seară imaculată de iarnă, poveștile acelea care au prins aripi și au zburat într-un arabesc nedeslușit, pierzându-se pe culoarele uitării. Pipăind, caută copilăria. Copilăria? Tărâmul acela al viselor candide. Nimeni nu a mai trăit-o la fel. Să te simți regină peste ape, să le stăpânești cu puținul tău trup, și ea, uriașa fantasmă, ca o știmă neîmblânzită să te asculte, să-ți cânte valuri pe care nu le-
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
îmbată peste mări Cu trupul lui rătăcitor prin stele, Frumoase buze ce-mi vor fi prin ierni O tinerețe rece de iubiri ETERNE. În care MOARTEA va rosti prin somn Cuvinte negre pentru cei ce mor, ușor chemați de-o CANDIDĂ TRISTEȚE. De unde vii tu, VISULE, din care lumi străine, Să fii lumina vie peste nopți de dor, Cu cerul ce se pleacă în POTIR DE AER, Cu florile de gheață peste adâncite ZĂRI. O tu, frumoasă lume, de-ai uitat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
plin e universul de refugiați din trupuri putrede. Cît de stupidă e dorința de a părăsi cînd prostia suverană face din cel ce gîndește un perpetuu exilat în propria lui țară!... Dar și de mine, scriitorul V., e tînărul nemulțumit. Candid dar intransigent, nu realizează că omul în genere e o ființă amfoterică. El e cel ce întrebă și tot el, cel ce răspunde, bunul ca și răul, deșteptul și idiotul, frumos și urît în egală măsură. El însuși, ca fiecare
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Mă privește. „-Da, da,”-spune el-„-ești lovit rău. Gestul ăsta inutil te dezvăluie odată în plus. E imaturitate ce-ai făcut. Trăiești și nu înveți nimic. Ai să îmbătrînești degeaba. Pari că devii tu însuți doar cînd spui Nu. Candidă împotrivire de pui. Devii tu însuți abia cînd ești ridicol.” Și-a încărcat o seringă și-mi face semn să mă întind. „-Nu te adorm, nu te teme!”-spune el. Și întins, arătîndu-i fundul, îl întreb exact în clipa în
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
duce lângă un gard cam ponosit... Uite la locul ista, nu ți se pare că a fost părăsit cam de multă vreme? Privesc plin de curiozitate. „De ce să fi fost părăsit acest loc?” Mă uit la bătrân. El îmi zâmbește candid și mă lămurește: Cred că îți amintești de faptul că armenii veniți la noi în Iași s-au așezat pe o singură uliță, care a și căpătat numele de Ulița Armenească... Îmi amintesc, părinte, dar nu știu unde bați. Ei... Acum ai
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
întâmplă la picioarele din spate. De fapt, calul se lovește cu hacurile potcoavelor nefăcute cum trebuie. Partea de deasupra copitei devine o rană...Uf! Să nu fii în locul bietului animal! Ai crescut în ochii mei, fiule - mă gratulează bătrânul, zâmbind candid. Cu loviturile ritmice de ciocan pe nicovala covăliei în auz și cu mirosul de copită arsă în nări, privesc în jur cu aduceri aminte... Hai să intrăm pe Ulița Strâmbă - mă trezește bătrânul din visare. Pășesc alături de el cu privirea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
vorbindu-le de viața nouă din colhozuri (aceleași moșii, cu alți stăpâni!), în care trebuia ca toți să tragă la jug, sub steagurile roșii. Copiii veneau cu nasuri vinete de frig, de la școala fără lemne în sobă, fredonând, neștiutori și candizi, cântece despre un erou vajnic, până de curând, total necunoscut, "moș Mardare". Balada lui Mardare, intonată cu glăscioare de copii, îi asigura convingător, pe cei de acasă, că acesta intrase de curând " În Gospodăria mare/Cu Frăsina, baba lui / Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sunt insecta, și nu ea, ea este doar o sărmană femeie târâtă de întâmplare, pe care am violat-o, am supt-o, am tras-o în țeapă. Dedesubt, mâini de gumă, nu ale mele, și totuși atât de ale mele, candide cârlige în lumea în care mă afișez ca un binefăcător. Bisturiul electric. Cauterizarea vaselor. Sunt încă afară, mă așteaptă. O să mă oprească așa îmbrăcat în halatul de chirurg, ce mod ridicol de a fi arestat. Pensă Kocher. Tampoane. Îmi lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nimic. — Arată-mi. Și rochița cu volane de tafta iese la iveală udă și înfoiată. — E fetiță? Dau din cap cu privirea aplecată spre pâlnia pe care am făcut-o cu mâinile sprijinite de masă. Mă impresionează vederea acelui material candid între noi. Cu mai puțin de o oră în urmă eu și mama ta râdeam în fața rochiței, o luasem de pe umeraș și o pusesem în cărucior, eram fericiți. Acum o privesc și mi se pare oribilă. Apa a veștejit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
el lua cu sine în visele nocturne un sărut umed încă de înlăcrimări. Ca un somn dulce li se scurgea viața. Seara, mama lui îi citea câte ceva, uneori viața unui sfânt, alteori un roman de Jules Verne sau vreo poveste candidă și simplă. Și uneori și râdea, cu un râs tăcut și blând ce se înălța deasupra lacrimilor din depărtare. Intră apoi la liceu și în fiecare seară mama repeta cu el lecțiile. Și învăța și ea ca să repete cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-mi spui că te chema Gafton pe-atunci. Sau greșesc? În sfârșit, să trecem peste detalii. Deci, acum ești ziarist la domiciliu. — Asta de unde ai mai... Ziaristul roșise, pălise, ruginise brusc. Nici o nenorocire, panie, nici o rușine. Există și țicneli simpatice, candide, nu doar ticăloase și abjecte. Țicneala dumitale tardivă, ca și cea inițială, e umanitaristă. Acum si simpatică, pentru că e inutilă și neplătită. Deci, dumneata scrii acum ca un corespondent al maselor... buun. Scrisori, în loc de articole. Corect? Corect. Ca polițiștii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
excrementele, să ne săpăm singuri gropile, să ne părăsim părinții, pentru un colț de pâine. Să ne trădăm prietenul pentru un zâmbet al călăilor, să dansăm în fața asasinilor, să ne târâm în patru labe. Ce știu țâncii ăștia veseli, normali, candizi? Nu sunt serioși, sunt prea liberi, prea disponibili. Nenorocirea, mizeria, spaima sunt serioase, foarte serioase! Adică, plicticoase. Libertatea pare ușuratică, copilăroasă. Pentru proști și țânci, pentru clovni sau pierde-vară...“ Să le turuie, dintr-odată, tovarășilor colegi aria asta? Audiența învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zilele, pâinea noastră cea de toate zilele. Auzise prea bine dialogul dintre Teodosiu și tovarășa Vasilică. Interceptase ironia cu care fuseseră repetate sfintele cuvinte. Amantissime! Amantissime! Domnul Gică Teodosiu, auzi! „Domnul“ Gică Teodosiu, îi prelua formulele?! Frater. Dulcissime. Amantissime. O candidă batjocură? Aluzie la moralitatea sa suspectă? O, nu doar suspectă! Rușinoasa vinovăție! Imoralul profesor eliminat din învățământ? Nici că-i păsa, nici nu auzea recepționerul Tolea Voinov otrăvitele avertismente. Aiura, damblagitul, se afla din nou în anul 1000. Apocalipsa. Saeculum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
liniștit al matricei, în aparență lină. Altfel poetul n‐ar fi ajuns la acele poeme ca El Zorab, în care totul e o construcție de spume, de bășici ușoare, transparente, o dantelărie verbală aproape imponderabilă. Cu Coșbuc pleacă un suflet candid, ca o scamă de păpădie. T . ARGHEZI (Din Steagul, organ al Partidului Conservator, București, Duminică 12 mai 1918 ). Dimitrie Anghel (1872‐1914) Dimitrie Anghel este poetul și scriitorul zgârc it la vorbă, care sugerează mai mult decât spune, care declanșează
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
În Hamlet : ” Juca rolul absolut fără oboseală, din prisos de energie!”. Ce minunat e să ai de-a face cu asemenea interpreți! Ce șansă, să te fi Încărcat natura (ori tehnica teatrală?) cu respectivul surplus!... Prietenul meu de-o viață, Candid Stoica Îmi spune că a scris o piesă despre Mircea Șeptilici - actor important al secolului XX, despre care nu se prea vorbește. Și mă roagă să scriu două vorbe despre cel care a fost seducătorul histrion. O fac cu plăcere
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]