1,657 matches
-
luat-o razna... „Cum adică, domnule? Până acum am luptat îndârjit pentru fiecare palmă de pământ și acum trebuie să-l așteptăm pe dușman cu arma la picior? Armistițiu nu înseamnă înfrățirea cu dușmanul! Ce ne așteaptă, Dumnezeule!?” Deodată, un caporal a început să strige ca un apucat: „Domn’ plutonier! Domn’ plutonier! Vin rușii!” „Ce spui mă?” am întrebat eu, nevenindu-mi a crede. „Uitați-vă în lungul șoselei! Se apropie o coloană de ruși!” Am privit în direcția arătată de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a început să strige ca un apucat: „Domn’ plutonier! Domn’ plutonier! Vin rușii!” „Ce spui mă?” am întrebat eu, nevenindu-mi a crede. „Uitați-vă în lungul șoselei! Se apropie o coloană de ruși!” Am privit în direcția arătată de caporal. O coloană nesfârșită de ruși tălăzuia înspre noi. Am rămas în așteptare. Iată-i tot mai aproape! Rubăști înspumate. Automate atârnate de gât. Ciubote scâlciate... Totul părea că plutește în colb... Am adunat ostașii și am rămas în dreapta plutonului... „Gde
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cam fi unsprezece septembrie” - a grăit un soldat. „Unde ne duc oare? - a întrebat altul. „Oriunde, numai acasă nu” - a spus unul. „Cum văd eu, locurile aiestea îs de pe malul Prutului. Le cunosc. Ne trec în Basarabia”. - a adăugat un caporal de lângă mine. Și nu o greșit... În noaptea aceea ne-au trecut Prutul! Am continuat marșul pierzaniei încă multă vreme. Într-o seară, ne-au băgat într-un țarc. Ca pe oi... „Pe 12 septembrie 1944 s-a încheiat armistițiul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
crezut că o să ușureze un pic lucrurile. — Și s-a dovedit a nu fi așa, nu? Ceva de genul ăsta. Zgomotul de pași din fața biroului mă făcu să mă opresc. Se auzi un ciocănit În ușă și un motociclist, un caporal din trupele de zbor național-socialiste intră Înăuntru cu un plic mare În mînă, identic cu cel pe care-l aruncasem la coș un pic mai devreme. Caporalul lovi din călcâie și mă Întrebă dacă eu sunt Herr Bernhard Gunther. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
să mă opresc. Se auzi un ciocănit În ușă și un motociclist, un caporal din trupele de zbor național-socialiste intră Înăuntru cu un plic mare În mînă, identic cu cel pe care-l aruncasem la coș un pic mai devreme. Caporalul lovi din călcâie și mă Întrebă dacă eu sunt Herr Bernhard Gunther. I-am spus că da, am luat plicul din mâinile Înmănușate și am semnat de primire, după care mi-a dat Salutul lui Hitler și a ieșit țanțoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
menajeriei, dintre care unii, lovind și țipând, Îl târâră pe primul bărbat În Încăpere și Închiseră ușa În urmă lor. I-am simțit pe ceilalți prizonieri tremurând de spaimă, dar eu am bănuit că asta era doar ideea tâmpită a caporalului care voia să râdă de noiși, când mi-a venit rândul și mie, am făcut intenționat paradă de mult calm atunci când m-au luat să mă ducă la ușă. Odată ajuns Înăuntru, m-au Întrebat numele și adresa ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Începi să explici visul tău năucitor. „Ce șah, băi, bucureștene, băi, ce crezi, că dacă ai lișeul, fași pi dișteptul cu mini, las’ că-ți arăt eu ții”. După ce te tăvălește prin iarba udă a nopții din fața pichetului de gardă, caporalul de schimb te trimite În post. Ești de gardă la drapelul unității. E trecut de miezul nopții, iar tu stai cu arma la picior, smirnă, În clădirea pustie a comandamentului. Păzești drapelul. Tot corpul Îți amorțește, ai vrea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
unității. E trecut de miezul nopții, iar tu stai cu arma la picior, smirnă, În clădirea pustie a comandamentului. Păzești drapelul. Tot corpul Îți amorțește, ai vrea să te miști, să te Întinzi, dar ți-e teamă de nenorocitul de caporal. Dacă urcă la tine desculț, În ciorapi, ca să nu-l auzi și te prinde? Tribunalul Militar te mănâncă. Îți cauți o ocupație ca să te scoată din letargie. Armezi și bagi cartuș pe țeavă. Stai rezemat cu bărbia În țeava puștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de camuflaj acoperite cu prelată verde, le urmează îndeaproape. Un sunet puternic de goarnă, căreia imediat îi răspunde alta, domină zgomotele cazărmii. Clădirile din cărămidă roșie ale unității militare sunt pline de activitate febrilă, asemeni unor stupi de albine. Un caporal grăbit, probabil furier după mapa plină cu documente de sub braț, explică lui Marius unde poate găsi compania căpitanului Apostol. Urmând indicațiile caporalului găsește trupa în spatele unor magazii din tablă, pregătită de plecare. Pe plutoane, încolonați câte patru, cu arma la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Clădirile din cărămidă roșie ale unității militare sunt pline de activitate febrilă, asemeni unor stupi de albine. Un caporal grăbit, probabil furier după mapa plină cu documente de sub braț, explică lui Marius unde poate găsi compania căpitanului Apostol. Urmând indicațiile caporalului găsește trupa în spatele unor magazii din tablă, pregătită de plecare. Pe plutoane, încolonați câte patru, cu arma la picior, soldații așteaptă ordinul de marș. Ca niște dulăi ciobănești, gradații aleargă de colo până acolo, se stropșesc, împart pumni și palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
își va urma nepăsătoare același curs, să spunem "normal", astfel că, din păcate, bufeul lui protestatar nu va schimba absolut nimic. Un soldat agață cu bocancul patul unei arme și puștile puse în piramidă se prăbușesc cu zgomot metalic, înfundat. Caporalul urlă către recrutul ghinionist: Grijania mătii de răcan împuțit, nu vezi unde calci? Ostașul se oprește și în timp ce încasează stoic înjurăturile și afuriseniile pline de năduf ale gradatului, continuă cu un aer tâmp să mănânce din gamela plină pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
greșeli plătite aici cu vieți omenești. Ce se va întâmpla atunci? Cum își va privi în ochi subordonații, în cazul că va mai fi în viață? În acel moment ușa se deschide, odată cu vântul și aerul rece de afară pătrunde caporalul Niky Dobriceanu. Zgribulit de frig, își suflă în mâini, apoi scutură zăpada de pe manta cu tot corpul așa cum fac câinii după ce ies din apă. Se îndreptă spre godin, unde pe o mică poliță metalică se găsește un ibric înalt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe dracu bă Ghiță! Toți niște hoți. Răspunsul aduce pe fața lui Ghiță o expresie de uimire comică. Hotărât nu se așteptase la asemenea vorbe. Așa să fie oare? Da' scrie negru pe alb aici la gazetă, adineauri citi dom' caporal. Soldații întorși de pe front au dreptul la pământ, două pogoane. Marin își scoate tabachera ieftină, din tablă, cumpărată probabil la un bâlci sau târg, și începe răbdător să-și răsucească o țigară: Mă, eu te știam băiat deștept. O fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pus? Păi de domnii ăștia, tovarășii, care acum sunt aliații noștri. Că face parte din clasa exploatată a țărănimii. Ghiță, încăpățânat ca orice țăran care trebuia să-și lămurească nedumerirea, întoarce capul cuprins de curiozitate și neliniște către Nicky: Dom' caporal, că dumneavoastră sunteți cu mai multă carte decât mine, spuneți-mi și mie dacă e drept să-mi ia pământul plătit? Că l-am plătit, din salariul meu de lucrător la căile ferate. Nu este drept. Așa, așa. Bani am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a întrebat pe tine dacă vrei să mergi la război, tot așa și România, ca țară, nu a fost întrebată dacă vrea sau nu să fie amestecată într-un conflict. Acu, dacă tot pornirăm discuție, cum încep războaiele astea, dom caporal? Oare pentru că au rămas puțini oameni buni la inimă pe lume? Să știi că și acesta poate fi un motiv întemeiat, spune Nicky clătinând serios din cap în fața acestei posibilități nu într-atât de naivă pe cât părea. Dar, în principal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de Powell, Metoda operațiunilor armate? — Nu cred, domnule... Nu e în teancul ăsta de pe birou? — Nu e aici, am căutat-o. — Vreți să verific în bibliotecă? — Nu e nevoie, probabil am rătăcit-o eu pe undeva... Ești liber. Și, în timp ce caporalul era încă în cameră, mormăi suficient de tare încât să se audă: Unde-am pus-o, domnule, unde poate fi? Ușa se închise și Sun răsuflă ușurat. Se ridică, luă ceașca de cafea în mâna stângă și se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bibliotecă în încercarea de a camufla crăpătura ușii, de parcă Mitch nu avea cunoștință de buncăr și nu-l ajuta în fiecare săptămână să reînnoiască stocul de provizii. - Ce vrei? se răsti la el. Ce intri așa? - Iertați-mă, domnule, spuse caporalul. Am capturat un reporter. Vrea să vă vadă. A zis că e de la „Good Ground”. - Un reporter? Frank îl privi lung pe Mitch, asigurându-se că a înțeles bine. Acesta părea la fel de mișcat de veste, atât de mișcat încât dublase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că în acest oraș se petrec lucruri ciudate. De pildă, faptul că n-am fost lăsat să vizitez centrul mă îndreptățește să... - Domnule, nouă nu ne plac străinii. Dialogul continuă mult și bine. Reporterul se încăpățâna să nu plece, iar caporalul se pregătea să-l pună în dubă și să-l expedieze, când Frank trimise un om să-i șoptească lui Mitch ceva la ureche. - O clipă, domnule. Patronul vrea să vă vadă. Fiți amabil și arătați-ne ce aveți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ceva la ureche. - O clipă, domnule. Patronul vrea să vă vadă. Fiți amabil și arătați-ne ce aveți în geantă. Acolo nu erau decât două cămăși, o pereche de ciorapi, pix și hârtie, un aparat de ras și un reportofon. Caporalul efectuă o analiză amănunțită a obiectelor, deoarece se temea de o bombă sau de vreun alt dispozitiv miniatural care ar fi putut să-l rănească pe Frank. În zilele noastre, nu poți avea încredere în nimeni, cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe scaune, în picioare sau pe jos - toți soldații intrară în biroul șefului, neliniștiți de noua situație și întrucâtva depășiți de ea - Frank îl luă deoparte pe Mitch și schimbară în taină câteva cuvinte. Figura anxioasă de până atunci a caporalului își recăpătă trăsăturile sigure și, pe măsură ce asculta instrucțiunile comandantului, un zâmbet șiret i se desena încet-încet, ridându-i carnea obrajilor. Se înroși la față și clătină din cap, murmurând „da, domnule” de mai multe ori. Apoi, în drumul spre reporter, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nimeni să nu deschidă focul. Spunând acestea, trase cocoșul revolverului, ridică brațul, făcu trei pași în spate și, fără să-l slăbească din ochi pe reporter, strigă: — Mitch! Împinge-l peste balustradă! De parcă ar fi așteptat multă vreme acest ordin, caporalul se strecură prin masa de corpuri încordate și îl îmbrânci pe intrus cu cotul. Lovitura nu fu suficient de puternică încât să-l facă să cadă, iar Mitch icni și se împinse iar în Fitz, care încerca să se agațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu fu suficient de puternică încât să-l facă să cadă, iar Mitch icni și se împinse iar în Fitz, care încerca să se agațe de gulerul lui. Încleștarea dură ceva mai mult de zece secunde. Cu o fandare în dreapta, caporalul îl făcu pe reporter să se dezechilibreze, ceea ce ușură efortul de împingere și îl reduse la o simplă împunsătură în piept. Fitz urlă scurt și se prăvăli de la etaj. - Bravo, Mitch. Așa-i trebuie. Scăpați de el. Frank scuipă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
știam că odată ajunși la regiment nu vom mai putea beneficia de aceste bunătăți și doream să împărțim cu ei ce aveam, dar nu primeau nimic, cu toate că le curgea gura apă după ele, sau ni se părea nouă. Doar un caporal, am aflat mai târziu că-l chema Olteanu, furișându-și privirea în lături de parcă se temea de ceva, s-a aplecat puțin spre mine și mi-a șoptit: - Mai păstrează și pentru tren! Frați, surori, mame și tați, prieteni și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
câte un gradat cu automat care păzea ușa, dragă doamne, să nu evadăm cumva. Ne făceam treaba și reveneam la locurile noastre. Oricât de incoruptibili erau acești oameni sub arme, eu cu Rică totuși l-am corupt pe unul, pe caporalul Olteanu, pe care l-am avut mai târziu comandant de grupă, acela care-mi spusese să mai păstrez și pentru tren din alimente. Din întâmplare poate, era la un capăt al vagonului nostru. I-am spus lui Rică: - Băi Rică
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
căutătura lui multă omenie, ba chiar și un zâmbet vag în colțul gurii. Curând au fost puse în mișcare frânele și când se vedeau deja luminile orașului Bârlad, mulți din tinerii încorporați moțăiau din cauza băuturii și a căldurii din vagon. Caporalul Olteanu a venit, și pentru că ne uitam amândoi rugător la el, ne-a făcut un semn abia vizibil. Atunci eu și Rică am luat-o agale spre capătul vagonului; chiar caporalul Olteanu ne-a deschis ușa, ne-a șoptit “recrut
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]