1,778 matches
-
care nu-l știau când, câteva minute mai târziu, ieșea însoțit în tăcere, de curtean. Înainte de a se pierde pe aleile șerpuite ale grădinii, mai privi o dată înapoi. Mama împăratului stătea în cadrul ușii uitându-se după el cu o privire chinuită. Luând în considerație faptul că ea era o persoană normală, directă, inteligentă, Gosseyn nu se gândi la ce simțea ea din punct de vedere al unei reacții talamice. Era ceva ca o emoție adevărată. Asta simțea și el. Pentru că - oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
unsprezece vecini de masă cu un fel de terci închis la culoare. Când chelnerii dădură să plece, doar pentru o secundă privirea lui Gosseyn o întâlni pe cea a tânărului. Citi în ei o expresie, de spaimă grozavă; un suflet chinuit, cu speranța pierdută. Plecaseră toți șase; dar amintirea tânărului rămase. Toată lumea mâncă, inclusiv Gosseyn. Se auzea zgomotul produs de furculița sa și de ustensilele puțin altfel, aproape niște cuțite, ale gazdelor sale... potrivite pentru gura lor mai mică. Din moment ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
și prietena. Lanark aruncă radioul și rămase o vreme nemișcat, mușcîndu-și degetul mare, apoi se ridică și începu să se îmbrace automat. Fata îl privea din pat uluită. — Mă părăsești ca să vezi așa ceva? gemu ea. — Ce să văd? O privi chinuit și adăugă: îmi îmi pare rău. Apoi își trase cămașa pe cap. Termină pe fugă cu îmbrăcatul, bîiguind din cînd în cînd „Chiar îmi pare rău“. Luă radioul de pe pat și căută ușa, dar oglinda lucitoare nu avea nici o fisură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dureroasă. — încă o dată! încă o dată! încă o dată! zise domnul Macrae. Apoi: Dacă mai aud că vă mai bateți, o să aveți parte de același tratament, dar dublu. Acum duceți-vă în clasă. Fiecare își plecă fruntea pentru a-și ascunde fața chinuită și se duse în încăperea următoare sugîndu-și mîna lovită. Domnișoara Ingram nu le mai ceru să facă nimic în dimineața aceea. După bătaie, Thaw descoperi că orele de joacă sînt mai curînd plicticoase decît înspăimîntătoare. Stătea de obicei în colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și atent desenate. Thaw căută febril prin mapă și scoase un desen în racursi al unei femei. — Ce ziceți, nu-i așa că-i frumoasă? — Nu. Cinstit vorbind, cred c-ai urîțit-o și-ai făcut-o să arate ca o ființă chinuită. Thaw amestecă desenele la loc în mapă și spuse jenat: — îmi pare rău, dar nu sînt de acord. O să discutăm asta mai tîrziu, zise profesorul cu o voce înăbușită și plecă din clasă. McAlpin, care lucra în apropiere, își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
voia să se exprime cât mai frumos), „Pardonați !...“ Ceilalți le făceau loc, cum puteau. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu se dea la o parte din drum, femeia aceea mititică îl implora arătând cu mâna în sus, spre fața chinuită a bărbatului : „Îi e rău... A mâncat o găleată de mucenici...“. Argumentul acesta convingător a ajutat-o să-și ducă bărbatul de-a lungul culoarului și să-l coboare între linii. Acolo, chiar sub ferestrele vagonului în care mă aflam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
către locul potrivit, pe cât era de sigură că rătăcirea e scrisă în orice drum al vieții. Fusese și-ntr-al ei, din plin. 6 O voce, fără glas, pe care o aud doar eu, mai puternică decât bietul meu trup chinuit și decât bietul meu creier înspăimântat. Vorbesc cu mine ca să mă obișnuiesc cu mine, ca să nu-mi fie atât de frică de frica mea și ca să fiu sigur că n-am înnebunit. Mi-e frică de ei, de mine, de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
a trezit, abia dacă și-a schimbat poziția capului. De-obicei surugiii sunt brutali, a trebuit să-l nimerească el pe singurul artist al opririi, dintre toți! A salutat-o pe femeia cu burta la gură, care i-a zâmbit chinuit și cu multă politețe, apoi s-a uitat pentru ultima dată în direcția adormitei. Trupul era plăpând, iar pieptul abia se rotunjea. A coborât, a ajutat-o și pe Margareta, care l-a luat pe după gât și s-a lăsat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aproape, pe lângă Teatrul Liric, cel care-a ars, o luăm înainte și-apoi imediat, pe strada Sfântul Ionică, în dosul Teatrului Național. Prin vecini sunt locuințe de actori, mulți vin la mine, cu diverse boli. Nici nu știi cât de chinuiți sunt actorii, câte suferințe duc, când îi vezi acolo, pe scenă, scăldați în lumini. Să mă scuzi că nu-ți dau încă mâna. Ne-am suit amândoi în birjă. — La mine la cabinet, Evdoșka, a spus doctorul. — Vin de la un
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu pot să te văd supărat pe mine, vreau să rămână totul așa, până la sfârșit, am spus deznădăjduită, nu chiar cuvintele astea, dar ceva asemănător, nu-mi mai amintesc bine, și m-am sculat să-l văd. Avea cea mai chinuită față din lume și mi-era într adevăr foarte greu, fiindcă voiam să fac ce voia el, dar nu puteam, din cauza întâmplării care a ales să existe altcineva mai important pentru mine. Dar când mi-a văzut privirea speriată, s-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vină o noră în casă și vorbeau despre ea ca despre o mână de lucru. Numai el o vedea, se pare, ca pe un fruct pus pe talger, la masă, ca pe un pahar cu licoare. Nopți întregi a visat, chinuit, noaptea fermecată a nunții, dar apoi a trăit-o și a uitat. ...Cearșafurile erau reci și scrobite precum foile de aluat, iar în cameră auzeau numai ceasul. Era un ceas vechi, de perete, cu cadran aurit, iar în dreptul cifrelor șase
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
un ton cotidian: ― Adevărul e că mi-a plăcut întotdeauna să declam. Colonelul se încuia în baie. A fost un bărbat care nu încerca emoții artistice. Urlă pe neașteptate: Câinele soldatului! Rănit în războaie soldatul căzuse / Și-n puține zile chinuit muri / Departe de-o mamă care-l crescuse / Și care-l iubi... În prag, năvăliseră Scarlat și inginerul. Priveau bezmetici spectacolul. Dascălu avea lacrimi în ochi, aplauda să-și rupă palmele. ― Pot să-ți spun un singur lucru, șopti inginerul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mă înfrînge a doua oară mă lasă indiferent. Ambiția mea n-a vizat niciodată aspectele competiționale. Hai să-i arătăm lui cutare că sânt mai deștept decât el! Nu, nu, departe de asta. Azimioară își ridică sprâncenele. " Atunci?" Maiorul surâse chinuit vrând să atenueze cuvintele care ar fi putut părea umflate. ― Se pune problema condiției profesionale. Nu mai am încredere, n-o să mai am niciodată încredere în posibilitățile mele. Ceea ce voi face de aici încolo va fi o simplă înșiruire de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dea asigurări că totul e un fleac, că în general nu ia în serios micile indispoziții. Lângă ușă se întoarse și aminti amabilă: ― Când aveți nevoie de mine, nu vă sfiiți să apelați. Nu mă culc niciodată înainte de 12. Zâmbi chinuit. Succes. ― Mulțumesc, doamnă... Maiorul intră în bucătărie unde se afla Azimioară. ― Ce se aude? Locotenentul ridică din umeri. ― Nimic deocamdată. ― Deocamdată... Mai speri? ― Firește. ― Aruncă o privire și în camera lui Vâlcu. ― M-am uitat! Interior clasic. Un om de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu și-a ridicat ochii spre el. AH! A SPUS CELĂLALT AGITAT, ȘTIU EU. CUVÂNTUL FRUMOASĂ, ĂSTA E CEL CARE NU E POTRIVIT. Rieux i-a luat mâna întinsă pe cuvertură. \ LĂSAȚI, DOMNULE DOCTOR. N-O SĂ MAI AM TIMP... RESPIRA CHINUIT ȘI DEODATĂ A STRIGAT: ― Puneți-l pe foc! Doctorul șovăia, dar Grand a repetat ordinul cu un accent atât de cumplit și cu o astfel de suferință în glas, încât Rieux a aruncat foile în focul aproape stins. Odaia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de dimineață să rămână în aer, revărsa asupra orașului valurile neîntrerupte ale unei lumini nemișcate. Ziua se oprise în loc. De pe vârful colinelor, tunurile fortărețelor bubuiau fără întrerupere sub cerul imobil. Tot orașul se năpustise afară pentru a sărbători acest minut chinuit când timpul suferințelor lua sfârșit și când timpul uitării încă nu începuse. Se dansa în toate piețele. De la o zi la alta circulația se mărise considerabil și mașinile, devenite mai numeroase, circulau cu greu pe străzile invadate. Clopotele orașului au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Se uită lung la fața aceea, atât de diferită de cea a bărbatului pe care îl văzuse în reportajul de arhivă de pe internet. Vociferările arogante din discursul de pe vârful dealului erau de domeniul trecutului. Spre deosebire de atunci, Guttman părea obosit și chinuit, ca un om care a fost alergat toată noaptea și nu a dormit aproape deloc. Se apleca înainte, cu fața piele și os. Uri yakiri. —Dragul meu Uri, începu fiul să murmure încet traducerea. Sper că nu va fi niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
stângă a capului destul de mult timp. — Pe Carondelet Street la ora asta? Și nu l-a oprit nimeni? — Bineînțeles că nu l-a oprit! Oamenii încurajează astfel de fapte. Probabil le face chiar plăcere să vadă cum un biet vânzător chinuit este umilit în mod public. Admirau probabil inițiativa băiatului. Cum arăta? — Ca mii de alți tineri. Coșuri, păr lung, vegetații adenoide, tot echipamentul obișnuit al adolescenților. S-ar putea să mai fi fost ceva, vreun semn particular sau vreun genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cimpanzei și aflase că, din cauză că femelele cimpanzeu își alegeau mai mulți parteneri pentru împerechere, nu se știa care era tatăl puiului lor, așa că cimpanzeii nu aveau noțiunea de tată. Cimpanzeii aveau doar mamă. Dave părea să fi fost un copil chinuit, de care mama cimpanzeu nu avusese grijă. Se uita la Lynn cu un dor fățiș, iar ea răspundea la asta. Totul era foarte emoționant ... și foarte neașteptat. — El nu e copilul tău, mamă, o repezise Tracy. Tracy era la vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cei mai neplăcuți din cîți trăise. Se Întreba dacă, În ziua morții lui, o femeie va avea gentilețea postumă de a declara: „Cu el, totul merita osteneala, chiar și ce era mai rău“. Ar suna perfect ca epitaf. După anii chinuiți pe care-i petrecuse alături de el, i-ar putea da oare prin minte lui Delphine ideea de a rosti o astfel de frază? Delphine, consoarta lui, mama celor două fiice ale lor, cea pe care o numea uneori, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Îmbrăcată Într-o rochie de vară care o făcea irezistibilă, amîndoi debordînd de energie, vorbăreți, surescitați, În plină formă, destupînd sticle ce conțineau un excelent vin alb pe care-l aduseseră de la Bolzano, și apoi, singur În fața lor, mai vîrstnic, chinuit, nervos, strivit de căldura acelor ultime zile de vară de la Paris, el, musafirul lor, François Weyergraf, un bărbat care avea să afle destul de repede că ajunsese la fund, un bărbat care nu plecase din Paris În vara aceea cu speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Lilia fiindcă avea să îi pună o mulțime de întrebări. și înainte era cât pe ce să o întrebe : ' Câți bărbați au fost? De câte ori?' și alte întrebări, pe care abia de și le putea formula în minte. Însă reticența ei chinuită l-a emoționat întodeauna. și totuși, dacă ar fi să fie onest, ar putea spune că parte din ceea ce îl emoționa era furie și parte din furia aceea era îndreptată împotriva ei. Cântărețul începu următoarea strofă: Ea nu-mi știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fi problema sa cea mai mică. Cine sunteți? Tânărul păru surprins de întrebare. Ezită, ca și cum nu ar fi sigur de rostul sau înțelepciunea rostirii propriului nume. În cele din urmă, spuse: ă Macar Alexeiovici Bikov. Vocea îi era pițigăiată și chinuită. Cum însă numele nu îl impresionă pe Porfiri, tânărul adăugă în șoaptă: Eu sunt Prințul Bikov. ă Prințul Bikov. Afectarea lui Porfiri sună ridicol. ă N-ați auzit de mine? ă Nu, răspunse Porfiri după o clipă de gândire. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dintr-o concertină ruptă. Așteptarea nervoasă pe care aceste sunete o induceau făceau conversația imposibilă. Nimeni nu râdea, nimeni nu ridicau vocea în semn de voie bună, doar mârâituri și oftaturi de neputință se făceau auzite în pauzele dintre notele chinuite ale instrumentului. Împotriva voinței sale, Salitov își croi drum înspre bar, unde un ospătar adolescent trudea la șters pahare cu o cârpă murdară. Tânărul se oprea din când în când, ajutat de sunetele neregulate ale concertinei și nu își putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
locuiște. Sperăm să putem vorbi cu el în curând. Administratorul apartamentului său este foarte cooperant. Ne va înștiința imediat ce Govorov se întoarce. ă și dacă nu se întoarce? ă Să sperăm că o va face, spuse Porfiri cu un zîmbet chinuit. Se lăsă pe spate pentru a-și aprinde o țigară. Prințul Bicov îl privea dezaprobator. ă Spuneați că vreți să îmi puneți o întrebare. Porfiri își închise ochii. ă Studentul Virginski i-a desris pe amândoi Govoro și Rataziaiev drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]