2,063 matches
-
Bordaz... Ceva mai încolo X recunoaște niște patine cu rotile (sunt ale lui Paul, nepoțelul domnului Busbib) precum și walkman-ul domnișoarei matilde. nimeni în brutăria domnului masek, nimeni în măcelăria domnului Bruno, nimeni la florărie, nimeni la minimarket, nimeni în fața chioșcului de ziare (ceea ce nu-l împiedică pe X să-și extragă ziarul care-l interesează dintr-un teanc încă neatins și să lase trei mici monede identice deasupra). nimeni în cafeneaua centrală, doar patru, cinci cești de cafea aburind pe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
sprijinite pe două coloane vopsite ca porfirul, ai cărei pereți erau zugrăviți pompeian. De-a lungul pereților se înșirau hârdaie mari cu oleandri și de jur împrejurul ogrăzii erau straturi de flori prejmuite cu nuiele. Mai spre fund se vedea și un chioșc de lemn vopsit verde în care Felix zări pe bătrânul de peste noapte cu barbișon și broboadă, care broda mereu. Înțelese acum că tanti Aglae, cu Simion al ei și cu Aurica locuiau alături. Felix mai dădu câteva ocoluri odăii, ascultând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre fundul curții, care era foarte adâncă și plină de pomi groși și stufoși. Un mic grilaj, căzut pe alocuri, indica despărțirea dintre curtea din față și cea din dos. Nu era nicăieri nici un strat, iarba creștea în neregulă. Un chioșc înalt de fier se vedea între copaci. Otilia alergase într-acolo și ședea acum pe banca circulară din interiorul chioșcului, în jurul unei mese de tablă vopsită. Felix sosi în sfârșit și el și depuse lucrurile pe masă. Otilia își ridicase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
indica despărțirea dintre curtea din față și cea din dos. Nu era nicăieri nici un strat, iarba creștea în neregulă. Un chioșc înalt de fier se vedea între copaci. Otilia alergase într-acolo și ședea acum pe banca circulară din interiorul chioșcului, în jurul unei mese de tablă vopsită. Felix sosi în sfârșit și el și depuse lucrurile pe masă. Otilia își ridicase sus picioarele subțiri și goale, vârâte de-a dreptul în pantofi, îmbrățișîndu-le cu brațele, și-și scutura râzând pletele, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bine hotărâtă. Aș fi vrut sa urmez mai degrabă clasa de dramă. Dramă! Sa fiu actriță, să am admiratori. Mi-au spus însă că nu prea am glas sonor. Tu ce zici? Otilia se ridică în picioare pe banca din chioșc și, întinzînd mâinile, declamă cavernos: Voi sunteți urmașii Romei, niște răi și niște fameni. De sus, zărise pe Marina în bucătărie. - Marino, țipă ea de departe, ai fier de călcat? - Este, este, confirmă femeia, morocănos.În curând, Otilia călca în fața
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rochia albă de tul. Părea un fluture alb care mișcă ușor din aripi. Ea facu câțiva pași de menuet, fluierând o melodie, apoi, ținîndu-și cu mâinile îndepărtate capetele rochiei, facu o reverență adâncă în fața lui Felix. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba și, în curând, ea și Felix ședeau pe marele divan în fața unui vraf de fotografii, albume și alte nimicuri, scoase de fată de prin sertare și aruncate acolo. Cu picioarele încrucișate turcește, Otilia explica orice
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
indispoziție generală, și Felix găsi nimerit să se strecoare tăcut în odaia lui, unde se așeză să termine lectura romanului lui Ed. About. Mai târziu, cu o altă carte în mână, coborî în grădină și se așeză să citească în chioșc. Curtea era pustie, toți intraseră în casă și chiar Marina nu se zărea, ceea ce da de bănuit că obișnuia să doarmă după-amiază. Pe la orele șase, o trăsură cu doi cai albi, aceeași din seara precedentă, se opri în fața porții, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia era îmbrăcată cu rochia de tul. Pe cap avea o mare pleureuse tivită cu dantelă, iar mâinile îi erau până la cot înmănușate. Avea și o umbrelă, de asemeni cu garnitură de dantelă. Ceea ce izbi pe Felix, care privea din chioșc, fu nu veselia volubilă a Otiliei, cât satisfacția reținută a lui Pascalopol, care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne. Moș Costache ieși până în poartă. Otilia făcu un gest de adio cu mâna, și trăsura porni. Nu trecu mult și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia Giurgiuveanu, zise el. - Eu am adus mereu aici la domnișoara Otilia Mărculescu,ripostă factorul, sigur pe experiența lui. Tocmai atunci veni Marina, care smulse scrisoarea din mâinile factorului, aruncând o privire piezișă lui Felix. Acesta se retrase confuz în chioșcul lui, cu desăvârșire dezorientat. De ce Otilia, căci nu putea fi decât ea, să se cheme Mărculescu, și nu Giurgiuveanu? Să nu fie fata lui Costache i se părea o imposibilitate, și ipoteza aceasta aproape nu-i străbătea mintea. Otilia îi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
reapăru în fața porții. De astă dată, în afară de Pascalopol și Otilia, pe bancheta din fața lor ședea ghemuit și moș Costache. Marina fu strigată să ia un morman de pachete din trăsură. Pascalopol, găsind că e cald, propuse să meargă cu toții în chioșc, spre care se și îndreptă. G. Călinescu - Aha, zise el afabil către Felix, dumneata erai aici? Cummerge? Nu ieși nicăieri, nu te duci în oraș? - Să-l luăm și pe el cu trăsura! strigă Otilia, care-și lepădasepălăria și mănușile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sticle de vin. Fu chemată, la cererea lui Pascalopol, și Aglae, care sosi pe o portiță dindărătul casei, însoțită de Aurica și de Simion, cu broboada pe el și cu ghergheful în mână. La lumina unei lămpi atârnate de grinda chioșcului, începu o cină improvizată, la care fu invitat și Felix și la care se ilustrară prin lăcomie moș Costache, Aglae și Simion. Otilia, ca de obicei, abia se atinse de mâncare. În schimb, bău cu sorbituri încete din vinul turnat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe cineva, să pună o vorbă bună la toamnă... - Punem, punem, cum să nu, se oferi Pascalopol, întotdeauna îndatoritor, dar eu zic ca până atuncea să-l prepare cineva, ca să fim mai siguri. Felix ședea pe o bancă în apropierea chioșcului, în bătaia luminii, nehotărîndu-se să plece, câtă vreme Otilia se afla prin preajmă. Deodată auzi glasul fără densitate al Aurichii, voit persuasiv: - Putem să rugăm pe domnul Felix, mamă, cred că n-aresă ne refuze!... - Chiar că s-ar putea, dac-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
capul, se înduplecă. În vreme ce Otilia, care dusese pe Simion acasă, se întorcea pe portița din fund, auzi în întuneric o șoaptă bine articulată. - Otilio, Otilio! - Cine este? întrebă ea puțin cam speriată. - Eu sunt! O umbră se apropia din direcția chioșcului și Otilia recunoscu pe Stănică. G. Călinescu - Ce faci aici? Unde ai lăsat-o pe Olimpia? - Mă așteaptă în stradă. Vreau să te rog ceva. Dă-mi douăzeci de franci împrumut. Nu trebuie să știe nimeni. Nu vreau să umilesc
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mizantrop până în măduva oaselor. Acasă masa nu era gata. Fiind cald afară, Felix se dădu jos în curte și începu să se plimbe. Iarba răsărise mai peste tot, împingînd cu încăpățînare în sus pachete mari de frunze putrede. Felix ocoli chioșcul de câteva ori, se urcă în el, se dădu jos, privi pe Marina, care cotrobăia prin bucătărie, contemplă casa mucegăită de ploi și zăpezi, enorma ușă gotică de lemn mai umflată și mai râioasă ca oricând, și-și aminti de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
București le știuse totuși Stănică, Felix bănui pe dată pricina. Tăcu însă din gură, fiindu-i silă de orice delațiune. Pentru că afară era cald și adia un vânt dulce, cu miros de salcâm, Pascalopol avu dorința de a sta în chioșcul din grădină și de a juca o partidă de cărți. El găsi că e păcat ca rudele să se certe între ele, fiindcă acum ar fi avut-o și pe Aglae printre ei. Otilia se oferi numaidecât s-o cheme
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca să-i facă surpriză mai tărziu. - Le-am luat ieftine, de ocazie, lemnărie bună, cum sefăcea odată! Otilia rămase surprinsă, văzând că bătrânul aduse într-o zi doi oameni să sape o groapă largă ca un bazin, în grădina din fața chioșcului, stricând astfel gazonul. Bătrânul nu dădu nici o explicație, apărîndu-se cu satisfacția omului care își îngăduie să scandalizeze pentru puțin aproapele nedumerit, știind că mai pe urmă îl va încînta cu buna lui intenție. În orice caz, scopul imediat al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scoase de la alte case, altele noi, dar cam verzi, desigur toate de ocazie, și le îndesă pe toate de-a lungul gardurilor. Într-o zi, aduse și cărămidă veche, din demolițiuni, și o depozită morman pe gazonul din grădină, răpind chioșcului G. Călinescu perspectiva. După toate aceste isprăvi, bătrânul era neliniștit să nu i se fure materialul, pe care îl însemna mereu cu var. Ieșea noaptea târziu sau dimineața în zori și-i dădea târcoale, tresărea la cel mai mic zgomot
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că se freacă de grădină ca niște pisici. Rotindu-se, în spirale ample, deasupra imobilelor pustii și mărginitoare, semănând cu niște faleze. Și apropiindu-se de pământ în viraje scurte, frânând sau nu, ajutîndu-se de crestele vegetale. Atingând pietrișul de lângă chioșcul fanfarei, aleile pietruite de la Cetate ori potecile asfaltate dinspre berăria "Gambrinus", la început într-un vălmășag de pași repezi și legănați... Apoi (după ce-și pierdeau suficient din viteză), împlîntîndu- se scurt și dureros (pentru coapse) în hârtoapele de pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aceste țigări însă Stani îl întrerupse: Știu de unde se iau Aroma, domnule profesor! Îi zice el și pleacă iute să-i aducă pachetul, altfel întârzia la spectacol. Primind țigările, Neacșu i-a mulțumit politicos< cam prea politicos! La un singur chioșc din cartier descoperise țigările Aroma pentru taică-său și de aceea știa atât bine de unde se luau. La lecția următoare îl ridică în picioare și cu un rânjet triumfător îi spune: - Îți voi anunța părinții că fumezi Aroma! Stani surâde
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cu îngrijire. Pe aleile acoperite cu pietriș, alergau dini mari, cenușii, călcând pe picioarele lor lungi, ca ale berzelor. De la scările de ciment se deschideau peluze de iarbă crudă, semănată, și, sub tufișuri de oleandri, se ascundeau bănci verzi sau chioșcuri deschise. Ferestrele aveau perdele bogate, străvezii, cu șireturi și ciucuri în margini, căzând în falduri pe pervaze. Tarapanaua Filantropiei rămânea la mijloc, într-un câmp, despărțind cele două laturi de parcele aliniate de măsurătorii primăriei. Spre capul acestei lungi căi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scris”, „Umărul tău ce atlas”, „Aici tresare vitrina ca un obraz”, „Salcîmii: ce mașini de scris În culori” etc. etc. Nu puține sînt ele În versurile de mai tîrziu. Așa, de pildă, În Colomba: „multicolor mă-ndeamnă umărul ca un chioșc / de ziare”, „te-nscrii În amintire și-n sînge ca o viză / de pașaport, cu-obrazul și umăru-n ochean / sub pielea În vitrină și-n galerii deschisă”, „mă-nsemni precum o hartă”, „drumurile-n rocă urcate ca vitrine”, „ești În mine scrisă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dramatism. Există o amplificare a sentimentului, dar una ce-l purifică și-l Împinge spre zona În care visceralul nu are acces. O amplificare prin degradare, o purificare prin scoaterea obiectului erotic de sub stăpînirea simțurilor. Bolintineanu ține crosul la ușa „chioșcului”, haremului, iar, cînd Îl lasă să intre, Îl elimină numaidecît printr-o moarte violentă (strangularea, Înecarea eroului imprudent). Peisajul se constituie din astfel de elemente (luate din mai multe universuri de percepție: Bolintineanu are intuiția corespondențelor!) care tind, curios, spre
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
jocuri d-artifiție. O rachetă (sic), aruncată de pe balcon, aprinde aria cu grîne. Dama la modă pune, În fine, să fie scoasă livada străbună și comandă tufari de Anglia. Abate un rîu prin grădină și, sub un vechi platan, ridică un chioșc unde să se poată retrage pentru a visa... Conachi Însuși tună și fulgeră Împotriva femeii care Își unge fața cu ghileală, Își muruiește obrazul cu băcan, Își Încinge grumazul cu pietre strălucitoare și Își umezește zulufii cu ape mirositoare. Punctul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ar fi considerate "publice"). Veniturile din proprietățile private care aparțin autorităților locale se constituie din chirii, arende (fermages) și plăți pentru despăduriri. Veniturile din proprietățile publice provin din taxele de parcare a taxiurilor, din amplasarea pe străzi a cafenelelor, restaurantelor, chioșcurilor de ziare sau a benzinăriilor. * Serviciile oferite de autoritățile locale precum colectarea deșeurilor sau transportul public sunt acum distribuite printr-o varietate de sisteme de la distribuirea directă de către consiliu până la delegarea către companiile private, precum și diferite forme de parteneriate public-privat
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mare. Foarte aproape de Calea Victoriei și de Bulevard, artere drepte care împart orașul constituind partea lui cea mai vie și mai elegantă, se întind curți mari și pustii, abandonate unei vegetații haotice. Curtea lui Moș Costache este un veritabil parc, cu chioșc și copaci numeroși, iarbă netunsă și cărări improvizate. Deși la stradă casele sunt apropiate, fundurile de curte par să fie depărtate și indistincte între ele, separate eventual formal. Nu altfel stau lucrurile în Casa cu Molii a mătușilor lui Jim
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]