2,428 matches
-
dac-ați ști...) Fusesem cît pe ce să stric totul aducîndu-l pe tata cu mine În cameră! A fost ultima mea criză majoră de paranoia, ultimul meu delir de anvergură (cel puțin așa sper), o recidivă fără sechele, una din cicatricele prost Închise care constituie moștenirea celor trei tentative de psihanaliză pe care le făcusem. Desigur, nu sînt cu totul debarasat de simptome minore, iar cînd o mașină de poliție oprește În dreptul meu lîngă trotuar, mă aștept să fiu prins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să meargă la Muzeul Societății Asiatice, taxiul porni ca din pușcă. — Kitty! Kitty se Întoarse. Tipul care stătea În spate, lângă Desert Rose, era Întruchiparea cuvântului „infractor“. Pe jumătate chinez, pe jumătate arab, musculos, cu trăsături dure, chel, cu o cicatrice recentă pe țeastă. Ar fi putut fi de la o pisică sau de la o femeie sau dintr-o Încăierare, sau... dintr-o tentativă de crimă. Kitty parcă vedea anunțurile În care se spunea că era căutat de poliție. Gânduri Înspăimântătoare Începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
țin volanul sunt mari și puternice, de țăran, și totuși, poate din pricina contactului cotidian cu moliciunea argilei, la care-l obligă meseria, sugerează sensibilitate. Mâna dreaptă a lui Marçal Gacho n-are nimic deosebit, dar podul palmei stângi poartă o cicatrice cu aspect de arsură, mergând în diagonală de la baza degetului mare până la baza degetului mic. Camioneta nu-și merită numele, e doar o furgonetă de mărime mijlocie, un model demodat, și e plină de vase. Când cei doi bărbați au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mijlocie, un model demodat, și e plină de vase. Când cei doi bărbați au ieșit din casă, cu douăzeci de kilometri înainte, cerul abia începuse să se lumineze, acum dimineața a adus în lume destulă lumină ca să se putem observa cicatricea lui Marçal Gacho și să ghicim sensibilitatea mâinilor lui Cipriano Algor. Călătoresc cu viteză redusă din cauza fragilității încărcăturii, dar și a neregularităților pavajului. Livrarea mărfurilor care nu sunt considerate de primă sau secundă necesitate, e cazul vaselor rustice, se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Marçal nu vorbi, doar își așeză mâna stângă peste mâna dreaptă a socrului, care ținea volanul. Cipriano Algor înghiți în sec, se uită la mâna care, blândă, dar fermă, părea că vrea să i-o protejeze pe a lui, oblica cicatrice răsucită care-i dilacera adânc pielea, ultima urmă a unei arsuri brutale care nu se știe din ce uimitor noroc nu pătrunsese până la venele subiacente. Fără experiență, nepriceput, Marçal încercase să ajute la alimentarea cuptorului, să-i facă o impresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
își schimbase uniforma cu o haină obișnuită, de umblat prin casă. Câinele Găsit îl privi cu atenție, cu capul ridicat, înaintă câțiva pași spre el, apoi se opri, în expectativă. Marçal se apropie, Facem pace, întrebă. Botul rece atinse ușor cicatricea de pe mâna stângă, Facem pace. Olarul rosti, Uite că am avut dreptate, Găsitul nostru detestă uniformele, În viață, totul e unformă, trupul e cu adevărat civil doar când e gol, răspunse Marçal, dar nu se mai simțea amărăciune în glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
eu să nu doresc să semăn diavolului. Aveam ochii întunecați, spre deosebire de ai fratelui meu care fuseseră curați și albaștri, nu mai lipsea decât să mă port pe măsura privirii mele sumbre, mânat de răutatea, otrăvită de gelozie, de a zgândări cicatricea din sufletul tatei, cu atât mai mult cu cât el, comparându-mă probabil întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
murdare și neatins de foarfecă, sau după barba lungă, încâlcită și pe jumătate albă, de la care îi venea poate porecla, dar nu-și pierduse nimic din vigoare. Îi domina pe toți cu statura lui de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblânzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Se concentră și tăie cu o linie groasă ceva, atent, de parcă tăia cu un cuțit, după care luă o sugativă, o apăsă pe locul cu pricina și așteptă câteva clipe înainte de a se hotărî să-și admire opera. O mare cicatrice neagră, urâtă, rămăsese acolo. Sub ea nu se mai vedea nimic. Arhivarul, căci individul nu putea fi altceva, își frecă mâinile mulțumit. Se ridică de la masă, își puse haina, adoptă o figură de funcționar corect, conștiincios, îmi spuse, aplecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au smuls hainele și au violat-o pe rând, după care au aprins focul în vatră, au înroșit în jăratec coada vătraiului și cu fierul încins au însemnat-o ca pe vite deasupra sânului stâng. Avea, într-adevăr, acolo o cicatrice destul de neplăcută pe care și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trepte. Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță, să-și facă nevoile pe trunchiul gutuiului de la poartă și râdeam amândoi. Prin bluza ușoară de în, desfăcută la piept, se zărea cicatricea oribilă făcută cu fierul roșu. Dar nu-i mai pomeneam de ea. Se întuneca la față chiar și când îmi surprindea privirea și atunci părea îmbătrânită; avea obrajii ușor căzuți și îi apărea o cută adâncă pe frunte; doar părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele mele se năștea o liană cu care, râzând, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la bătaie, dar Profetul l-a apucat de braț și cu o mână de fier l-a tras îndărăt pe scaun. Îi vedeam bine, de aproape, fața încadrată de barba stufoasă și albită, ochii teribili, care ardeau în orbite, și cicatricea înfricoșătoare care îi spinteca buza. Dacă s-ar fi ridicat, ar fi fost cu două capete mai înalt decât mine și, masiv cum era, m-ar fi putut doborî cu un singur pumn. Unde este...? am mai îndrăznit o dată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vitriolul! Și cum mai râdea Ea, cum mai râdeai Tu, Pin Ball Lady - oh maiden virtue rudely strumpeted, oh gilded honor shamefully misplac’d! - pe când el te pipăia cu mâinile-i lacome, iar tu Îl numeai Simone și-i sărutai cicatricea din stânga... În Turn, În Turn, râdea Verulam. Și de atunci eu zac aici, În tovărășia viermelui acestuia omenesc care-și zice Soapes, iar temnicerii mă cunosc numai ca Jim Cânepă. Am studiat pe ruptelea, și cu zel arzător, filosofie, jurisprudență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zdravăn de prima treaptă a ei, cu cealaltă strângând pumnalul, cu cea de-a treia gata să apuce victima. — Acum așteaptă, Îi spun eu, și În tăcere, ai să vezi... Te-am convins să-i elimini pe toți bărbații cu cicatrice - vino cu mine, fii a mea pentru totdeauna, să alungăm aceste prezențe inoportune, știu bine că tu nu-i iubești, tu mi-ai spus-o, vom rămâne tu și eu, și curenții subterani. Acum iată, intri, semeață ca o vestală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nemiloase, iar eu Îi zic: — Acum poți să urci din nou, credincios al meu, umbra mea blestemată și, În timp ce urcă și i se vede spinarea Îi Înfig Între omoplați un stilet subțire cu lama triunghiulară, care aproape nu lasă nici o cicatrice. El se prăbușește, Închid chepengul, s-a făcut, părăsesc maghernița, În timp ce opt trupuri navighează acum către Châtelet, prin canale pe care numai eu le știu. Mă Întorc În micul meu apartament din foburgul Saint-Honoré, mă privesc În oglinda-mi. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
capelă, pe de-a-ntregul aidoma celei În care mă aflu, și acolo, În fața altui altar, stă Îngenuncheată Cecilia, alături de ea - o sudoare de gheață Îmi perlează fruntea, părul mi se ridică măciucă pe cap - pe cine văd arătându-și batjocoritor cicatricea? Pe Celălalt, pe adevăratul Joseph Balsamo, pe care cineva l-a eliberat din celula din San Leo! Iar eu? În acest moment, cel mai vârstnic dintre călugări Își ridică gluga, și recunosc oribilul surâs al lui Luciano, scăpat cine știe cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Arhonții au făcut ca Annibale Cantalamessa și Pio Bo să nu se priceapă la cel mai prietenos instrument dintre toate alămurile. Ai fugit În fața celor din Canaletto pentru că Decanii au vrut să te cruțe În vederea altui holocaust. Iar omul cu cicatrice are un talisman mai puternic decât al tău. Un Plan, un vinovat. Visul speciei. An Deus sit. Dacă există, e vina lui. Lucrul căruia i-am pierdut adresa nu-i Sfârșitul, e Originea. Nu obiectul de posedat, ci subiectul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Padiel, Camuel, Aseliel, Barmiel, Gediel, Asyriel, Maseriel, Dorchtiel, Usiel, Cabariel, Raysiel, Symiel, Armadiel...“ Bramanti făcu un semn și cineva ieși din mulțime, așezându-se În genunchi la picioarele lui. Numai o clipă i-am văzut fața. Era Riccardo, omul cu cicatricea, pictorul. Bramanti punea Întrebări și el răspundea, recitând pe dinafară formulele ritualului. „Cine ești tu?“ „Sunt un adept, neadmis Încă la misterele cele mai Înalte ale lui Tres. M-am pregătit În tăcere, prin meditația analogică a misterului lui Bafomet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mult prea timid. Mă tachinau pentru că arătam ca un băiat de cor sau, mai rău, ca un tocilar. Obișnuiam să mă refugiez în laboratorul de științe ale naturii. — Și uite unde te-a purtat asta, domnule doctor Westcott. Observă o cicatrice lungă pe unul dintre genunchi. Am căzut de pe bicicletă la zece ani. Își lipi buzele de pielea încă încrețită, iubindu-l pentru această mică imperfecțiune. — A sărutat-o mama ta ca să treacă? Laurence se încruntă și încercă să tragă așternutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
obraz. Și o voce ușor răgușită mi-a spus cu blîndețe: "Liniștește-te, nu te mai gândi la lucruri neplăcute..." "Așa voi face, am zis, însă te rog să rămâi lângă mine"..."Rămîn, a șoptit Ana. Rămân căci avem o cicatrice comună." Vorbele ei mi-au dat curaj, cu toate că nu le-am înțeles. Dar, peste putină vreme, eram iarăși singur. Și mă gândeam că acum singurătatea mea devenise aproape destin. ― Te obsedează, vezi, singurătatea. ― Și ce-ar trebui să fac? ― S-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
uitat lung la coliba de paie înnegrite. Ce importanță mai are? De atunci m-am schimbat." Sta cu fața în soare și ochii îi erau insuportabil de luminoși. Am întrebat-o: "De aceea mi-ai spus odată că avem o cicatrice comună?" M-a luat de mână și am mers până în mijlocul unei păduri de sicomori unde ardea un foc În jurul lui plutea un parfum sălbatic pe care nu-l mai întîlnisem niciodată. Mi-a răspuns abia atunci: "Nu e ușor
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în preajma ei. Îi plăcea să se îmbrace frumos și, de câte ori își cumpăra ceva nou, se învîrtea într-un picior prin casă, întrebîndu-mă, de zeci de ori, cu o curiozitate foarte feminină: "Cum ți se pare?" Când i-am descoperit o cicatrice pe piept, s-a întristat dintr-o dată: "Nu-i a, a că-i urîtă? N-aș fi vrut s-o vezi." Am asigurat-o că nu era urâtă deloc, dar nu m-a crezut. Și încerca mereu să și-o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
leșurile pline de sânge ale ducilor au fost trase afară din mormanul de morți, poporul s-a aruncat asupra celorlalți spre a-i jefui și a-i batjocori. Am încercat o singură dată să mă revolt, și am încă o cicatrice de la un umăr la celălalt. După măcel a urmat nelegiuirea. Au adus o buturugă și și-a făcut apariția judecătorul. Cu un cuțitoi a tăiat capul lui Taso și al lui Kakko și a aruncat cioturile de trupuri mulțimii, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o decizie. În cele din urmă, ne-am îndreptat cu pas ferm spre poarta mănăstirii și am bătut în ea cu cele două limbi de clopot. Un soldat a deschis ferestruica; era un veteran cu o față adormită și cu cicatrici pe pomeți. - Ce mai vreți și voi? a întrebat el prea puțin ospitalier. I-am răspuns pe un ton ferm: - Am venit cu vești pentru Andras. S-a uitat la noi bănuitor. - Trebuia să sosim de ieri, dar au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]