1,905 matches
-
mai sugerat într-un capitol anterior cel privitor la neoclasicismul secolului al XVIII-lea T. S. Eliot consideră că în literatura engleză nu a existat o perioadă pe deplin clasică. Epoca lui Pope nu poate fi pusă sub semnul unui clasicism deplin deoarece are un caracter oarecum provincial, în sensul absenței unor trăsături precum amploarea sau universalitatea. În viziunea lui Eliot, noțiunea de clasic presupune întrunirea unor aspecte precum o maturitate de gândire, maturitate a moravurilor, maturitatea limbii și desăvârșirea stilului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o transcendere a granițelor realității. În ceea ce privește limbajul poetic, Pound sugerează evitarea cuvintelor superflue prin reducerea expresiei doar la elemente cu adevărat esențiale în transmiterea sensurilor. Este un principiu care valorifică, de fapt, noțiunile de claritate și de armonie impuse de clasicism. De altfel, oroarea de multiplicări formale se citește pe tot parcursul articolului în "sfaturile" date, cum ar fi cel privitor la limitarea adjectivelor și a ornamentelor în general doar la cele care au o reală valoare. De asemenea, în același
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dimensiuni a ființei, mult mai capricioasă, mai volatilă. Însă raporturile exacte între teorie și operă nu constituie subiectul acestei lucrări, după cum am mai menționat în capitolul introductiv, interesând mai ales asumarea conștientă, la nivelul articolelor teoretice, a poeticilor, a principiilor clasicismului. De aceea și acest subcapitol nu a dezvoltat decât unele aspecte ale scrierilor lui Ezra Pound privind acea dimensiune neoclasică pe care, deși autorul nu o mărturisește în mod explicit, așa cum o făcea T. S. Eliot, o întâlnim prin aspirațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cea a lui G. Călinescu, personalitate complexă, ce a lăsat o amprentă de neconfundat mai ales ca romancier și critic. Preocupările sale privind subsumarea culturii și literaturii române în special, unei viziuni clasice capătă concretețe mai ales prin intermediul textului Sensul clasicismului ce a reprezentat inițial cursul introductiv susținut la Facultatea de Litere din București la 16 ianuarie 1946. Locul și timpul alese pentru exprimarea într-o manieră atât de clară și de persuasivă a convingerilor autorului în ceea ce privește rolul pe care l-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
este motivată prin raportarea la celelalte încercări de a înscrie literatura română în coordonate clasice, dintre care am dezvoltat-o aici într-un capitol anterior pe cea a pașoptiștilor, dornici să micșoreze decalajul cultural față de Occident. Aceste aspirații recurente către clasicism se pot justifica și prin luarea în considerație a ceea ce Mircea Martin numea "complexul începutului continuu" manifestat prin dorința fiecărui scriitor de a deveni un deschizător de drumuri, așa cum fiecare dintre critici de la Maiorescu la Călinescu s-a vrut un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de complexe identificate de Mircea Martin sunt legate în mod direct de "lacuna clasică" din literatura noastră. Lipsa unei orientări de această natură a dus, în timp, la încercări de compensare a acestui gol estetic prin numeroase tendințe programatice spre clasicism sau prin vocații clasice singulare.313 În ceea ce îl privește pe G. Călinescu, promovarea clasicismului intră, oarecum, în contradicție cu anumite aspecte ale ființei sale literare și biografice, cum ar fi, mai ales, predispoziția către monumental, care se observă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
literatura noastră. Lipsa unei orientări de această natură a dus, în timp, la încercări de compensare a acestui gol estetic prin numeroase tendințe programatice spre clasicism sau prin vocații clasice singulare.313 În ceea ce îl privește pe G. Călinescu, promovarea clasicismului intră, oarecum, în contradicție cu anumite aspecte ale ființei sale literare și biografice, cum ar fi, mai ales, predispoziția către monumental, care se observă cu precădere în modul de constituire a Istoriei literaturii române de la origini până în prezent. Cultul grandiosului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
supunere a pornirilor romantice, cel puțin la nivelul conștient al teoretizărilor și în opțiunea făcută în ceea ce privește formula de roman abordată, dar această supunere nu a fost niciodată totală, după cum observa același Dimitrie Micu: "Călinescu s-a autoconstruit ferecându-se. [...] Îmbrățișarea clasicismului nu a implicat suprimarea tumultului romantic; a implicat doar reprimarea, mai exact: capturarea și convertirea lui."315 Pe de altă parte însă, în viziunea lui Adrian Marino, grandiosul, monumentalul, exprimă întru totul esența clasicismului: "spiritul clasic promovează proiectul grandios, marea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
s-a autoconstruit ferecându-se. [...] Îmbrățișarea clasicismului nu a implicat suprimarea tumultului romantic; a implicat doar reprimarea, mai exact: capturarea și convertirea lui."315 Pe de altă parte însă, în viziunea lui Adrian Marino, grandiosul, monumentalul, exprimă întru totul esența clasicismului: "spiritul clasic promovează proiectul grandios, marea construcție, opera monumentală."316 Din acest punct de vedere, se diminuează paradoxul pe care l-am menționat în rândurile de mai sus. Dincolo însă de aceste nuanțări, Sensul clasicismului oferă imaginea unui Călinescu pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
monumentalul, exprimă întru totul esența clasicismului: "spiritul clasic promovează proiectul grandios, marea construcție, opera monumentală."316 Din acest punct de vedere, se diminuează paradoxul pe care l-am menționat în rândurile de mai sus. Dincolo însă de aceste nuanțări, Sensul clasicismului oferă imaginea unui Călinescu pe deplin convins de principiile enunțate și, mai ales, de rolul său de misionar în răspândirea viziunii clasice, pe care o percepe drept "un mod de a crea durabil și esențial"317, formulă devenită celebră și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o percepeau clasicii și așa cum o va dezvolta Călinescu atât în articolele sale teoretice, cât și în romanele sale. De observat că exemplul ales este dintr-o operă realistă, dar măsura în care realismul constituie o formă oarecum modificată a clasicismului nu constituie obiectul acestei lucrări. Ceea ce este important este faptul că, pentru Călinescu, singurele personaje autentice, verosimile sunt cele care se subsumează unor tipologii, care sunt construite în coordonatele mecanice ale unor date prestabilite. În acest context, afirmația sa cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cele mai lapidare enunțări, realizându-se de fapt o purificare succesivă, o selecție care duce în final la alegerea esenței. Se recunoaște totuși faptul că impersonalitatea totală este o iluzie, o utopie. Cu toate acestea, una din principalele aspirații ale clasicismului rămâne dorința de anonimitate care presupune o depersonalizare, o dispariție a eului empiric, o accentuare a coordonatelor operei în defavoarea autorului: "Clasicismul adevărat se recunoaște prin tendința de abolire a geniului, de reducere a biograficului, a jurnalului interior. Clasicul produce o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
recunoaște totuși faptul că impersonalitatea totală este o iluzie, o utopie. Cu toate acestea, una din principalele aspirații ale clasicismului rămâne dorința de anonimitate care presupune o depersonalizare, o dispariție a eului empiric, o accentuare a coordonatelor operei în defavoarea autorului: "Clasicismul adevărat se recunoaște prin tendința de abolire a geniului, de reducere a biograficului, a jurnalului interior. Clasicul produce o operă fără geniu, o operă aparent anonimă și uneori cu adevărat anonimă, care trăiește de la sine, ca un obiect natural."321
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe un făgaș universal și în virtutea faptului că "fiecare nație de pe lume e îndreptățită să spere că va fi sortită să exprime de la locul ei terestru adevărurile universale." Încrederea în forțele naționale este motivată doar de ideea recuperării acestora prin intermediul clasicismului. Redimensionarea clasică a literaturii presupune astfel în viziunea lui Călinescu trei aspecte importante: moderarea lirismului și căutarea elementelor ce țin de universal, diminuarea subiectului printr-un proces de depersonalizare a operei, transcenderea noțiunii de caz și de moment istoric prin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
moment istoric prin adoptarea unei perspective ce implică noțiunea de "umanitate canonică". Sunt principii pe care, în general, le-am mai regăsit în teoretizările menționate în acest capitol, sugerându-se astfel nevoia reinstituirii unei dimensiuni clasice ca nouă opțiune estetică. Clasicismul lui Călinescu se încadrează în aceeași linie programatică animată de impunerea unei viziuni considerată într-un fel salvatoare. Este, desigur, doar un punct de vedere destul de subiectiv, luând în considerație faptul că perioada interbelică a reprezentat una din cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mod conștient unele dintre cele mai importante spirite ale epocii moderne, cum ar fi T. S. Eliot sau Jean Cocteau, și-au asumat o dimensiune clasică pe care au promovat-o. Nevoia întoarcerii la ordine și la obiectivitatea calmă a clasicismului a fost, desigur, dublu motivată de oboseala cauzată de zbuciumul și sentimentalismul exacerbat al romantismului precum și de conștientizarea crizei estetice pe care o cauzează orice perioadă de tranziție. Acea "renaștere clasică" de care pomenea T. E. Hulme și pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
T. E. Hulme, căpătând o adevărată existență doar în domeniul mult mai abstract al articolelor literare. În acest fel și neoclasicismul secolului al XX-lea ca și celelalte neoclasicisme se poate defini sub semnul unei viziuni, al unei tendințe spre clasicism, care a reușit doar parțial să fie particularizată în liniile concrete ale operelor epocii. VI. Ce sunt neoclasicismele? Aceste pagini finale ale lucrării vizează formularea câtorva răspunsuri sintetice la întrebarea din titlu, prin raportare la aspectele dezvoltate în capitolele anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
definirea celor mai importante trăsături ale acestora, stabilind în acest sens o serie de concluzii pentru lucrarea de față. În primul rând, după cum o sugerează numele în sine, neoclasi-cismele reprezintă variante impure, ulterioare ca desfășurare, ale curentului matrice și anume clasicismul francez al secolului al XVII-lea. Prin coordonarea unor factori multipli de ordin social, istoric, literar etc. epoca Regelui Soare a reușit să dea naștere unui curent a cărui deplină coagulare și eficacitate creativă au fost percepute aproape în liniile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ordin social, istoric, literar etc. epoca Regelui Soare a reușit să dea naștere unui curent a cărui deplină coagulare și eficacitate creativă au fost percepute aproape în liniile unui miracol. Coerența sistemului estetic format, valoarea operelor scrise, au făcut din clasicismul francez un model a cărui fascinație s-a împletit cu cea generată de măreția statului lui Ludovic cel Mare, în general. Astfel, zorii secolului al XVIII-lea, au conturat imaginea unei Franțe triumfătoare atât politic, cât mai ales cultural, generând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dimensiuni diferite ale existenței. Ca urmare, stă sub semnul unicității, al irepetabilului, iar tot ce s-a construit ulterior sub acest nume nu au fost decât prelungiri oarecum artificiale și diluate ale originalului. Aceasta și datorită faptului că în Franța, clasicismul este etapa ultimă a unei dezvoltări firești, corespunzând unui itinerar spiritual ce include mai multe trepte, fiind astfel rodul unei necesități interioare care s-a armonizat cu anumite trăsături ale spiritului galic. Transferat în alte spații geografice și în alte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ultimă a unei dezvoltări firești, corespunzând unui itinerar spiritual ce include mai multe trepte, fiind astfel rodul unei necesități interioare care s-a armonizat cu anumite trăsături ale spiritului galic. Transferat în alte spații geografice și în alte delimitări temporale, clasicismul pare a-și pierde din omogenitate, din puritate, devenind, de fapt, un neoclasicism care preia amprenta noilor realități în care se naște, păstrând totodată esența matricei clasice originale. "Clasicismul era un suflet, o voință, pseudoclasicismul este o formulă" afirma Paul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
galic. Transferat în alte spații geografice și în alte delimitări temporale, clasicismul pare a-și pierde din omogenitate, din puritate, devenind, de fapt, un neoclasicism care preia amprenta noilor realități în care se naște, păstrând totodată esența matricei clasice originale. "Clasicismul era un suflet, o voință, pseudoclasicismul este o formulă" afirma Paul Hazard,322 folosind un termen cu o alură oarecum peiorativă decât cel ales în lucrarea de față, dar vizând același adevăr: ecourile clasicismului sunt mai mult creații artificiale, in
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
păstrând totodată esența matricei clasice originale. "Clasicismul era un suflet, o voință, pseudoclasicismul este o formulă" afirma Paul Hazard,322 folosind un termen cu o alură oarecum peiorativă decât cel ales în lucrarea de față, dar vizând același adevăr: ecourile clasicismului sunt mai mult creații artificiale, in vitro s-ar putea spune, cărora le lipsește pulsul unei vieți veritabile. Această afirmație este valabilă mai ales pentru realitățile culturale ale secolului al XVIII-lea, când majoritatea marilor culturi europene au urmărit în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
creații artificiale, in vitro s-ar putea spune, cărora le lipsește pulsul unei vieți veritabile. Această afirmație este valabilă mai ales pentru realitățile culturale ale secolului al XVIII-lea, când majoritatea marilor culturi europene au urmărit în mod programatic impunerea clasicismului în spațiul propriu pentru a duce la o regenerare, revitalizare spirituală. Poeticile lui Gottsched, Luzán sau Muratori sunt tocmai concretizarea acestor aspirații către o "împământenire" a modelului clasic, care să funcționeze drept un impuls pentru literatura autohtonă care, în acel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să funcționeze drept un impuls pentru literatura autohtonă care, în acel moment istoric, se afla într-o postură net inferioară celei produse de Franța Regelui Soare. Aceeași viziune însuflețește spiritele pașoptiștilor români care la aproape două secole distanță de înflorirea clasicismului francez încă îl mai percepeau drept o soluție viabilă pentru diminuarea decalajului cultural față de Occident, împletindu-l, însă, într-o manieră aproape paradoxală cu elemente ale romantismului contemporan. În ceea ce privește secolul al XX-lea, se impun câteva nuanțări, în sensul în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]