KorAP: Find »[drukola/base=coană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...65 >

1,605 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

simt și-n tălpi. Câte nu știa ăsta! Văzuse la viața lui. Oamenii îl chemau la masa lor: - Mă nea Fane, ia vin', mă, de ne mai spune ceva... 188 - Nu pot, am treabă, zicea, și mai cerea o măsură: Coană Lino, încă o sticlă de lampă... Femeia îi turna, se uita să nu greșească mai puțin, că mușteriul s-ar fi făcut foc. La asta ținea: să nu fie înșelat, că adăuga: - Destui am înșelat eu! v La al doilea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mai privea rachiul, apoi fi spunea: - Îl iau, îl spăl, 3 tai... -Aha... - Văd de ce-a murit, știu cum stă mațele-n dumneata... - Nu mai spune! Ești doctor care vrea să zici? - Nu chiar doctor. Un fel de felcer... Coană Lino, mai dă-ne cfte-o gamoaie! Chirică zicea: - Vai de mine, dumneata vrei să mă-mbeți... Dar apuca cinzecul cu nădejde. - Și tot cu munile-astea mănînci? - Da cu care? - Păi nu ti-e scîrbă? - De ce să-mi fie scîrbă? Ehe

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ei, să-i mai vază! Ptiu! Ce să mai vază la ei? Că-s reci, că nu mai poate nici unu nimic! Minte scurtă de femei... Nea Fane ostenea. O dată se posomora. Îl apucau îngerii pierzării de ceafă. Schimba măsura: - Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul cinci! Nevasta cârciumarului îl cunoștea. Autopsierul era un bețiv liniștit. Nu spărgea nimic, nu făcea scandal dacă se îmbăta. Dar când i se năzărea a chef, începea să bea cu litra. Se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
a supărat Sandu-Mînă-mică, le-a luat iar la dans. Nicu-Piele nu s-a lăsat nici el mai prejos. Juca otrăvile, le mai gâdila; le cărau de lângă bărbați. Băga boala în ele. Se uita lunganul la una ca la Fecioara Măria: - Coană, să n-am spor, ce-aș mai lăsa eu dracii-n dumneata! Potoapa râdea cu plăcere, că i-ar fi dat sufletul. - De, lasă-i dacă poți! Când o ostenea îi făcea cu ochiul lui Gheorghe: - Mai ia-o și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
la vreo nevoie, le bătea cu pumnu-n masă și-i ocăra. Și dacă mai bea câte un morocar de rachiu la Stere, spunea vrute și nevrute. Când se întîlnea cu nea Fane, autopsierul, i se aprindea gura. Cereau, fiecare pe limba lui: - Coană Lino, fă-ne câte o injecție! - Două gamoaie. Nevasta cârciumarului așeza cinzecurile pe tejghea și-și vedea de treaba ei. Bărbații închinau: - Noapte bună! - Dumnezeu să primească! Și tramvaistul vărsa o picătură de rachiu pe dușumea, pentru morți. Nea Fane

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
una de i-am tăiat-o pe mă-sa... Glasul autopsierului se pierdea în zgomotul cârciumii. Până închidea Stere prăvălia, se turteau amândoi. N-ar mai fi plecat. - Încă o sticlă de lampă și ne ducem, se ruga nea Fane. Coana Lina se uita la bărbat. Stere încuviința pentru că nu putea să-i supere pe clienți: - Bine, dar atât. Trebuie să mai dormim și noi! La miezul nopții, se despărțeau la pompă. Domnul Aristică Mînzu mergea ușurel, să nu-l simtă

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bărbat. Stere încuviința pentru că nu putea să-i supere pe clienți: - Bine, dar atât. Trebuie să mai dormim și noi! La miezul nopții, se despărțeau la pompă. Domnul Aristică Mînzu mergea ușurel, să nu-l simtă nevasta când se întoarce. Coana Marioara n-avea somn. Îl aștepta cu lumina aprinsă să-l certe: - Mai astîmpără-te, Aristică, astîmpără-te că ești om în puterea cuvântului, ai fată mare și ne râde lumea. În loc să te mai strângi și tu, să ne căpătuim și noi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se face de măritat, tu dai bănișorii la cârciumar, nu-ți mai ajunge! Tramvaistul tăcea nule. Când nu mai putea răbda, îi făcea semn femeii: - St! Vezi c-o scoli din somn! Și pe furiș, domnul Aristică își privea nevasta. Coana Marioara fusese femeie frumoasă în tinerețe, avea și acum niște ochi de oftau șapte mahalale. Fata lor, Veta, ieșise din sărăcie, o bucată de carne mică și neagră. Crescuse cam sălbatică, mai mult aciuită prin duzi, pentru că mă-sa spăla

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
deșteaptă, ce vrei, păi cui să semene? N-a făcut-o mă-sa cu impiegatu? Despre lucrul acesta oamenii știau câte ceva, dar vorbeau pe ascuns, pentru că nu se făcea să audă domnul Aristică. Adevărul era 250 că mai demult, când coana Marioara avea douăzeci de ani, șezuse la ei în gazdă unul Constantin Șarpe, cu șapcă roșie și servietă, impiegat la Calea Ferată. Asta se întîmplase înainte de războiul ăl mare și o știa numai baba Marghioala, vecină în Vespasian cu tramvaistul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vagoanele sale decât să-și bănuiască nevasta. De când o luase, munciseră împreună, își cumpăraseră loc în groapa lui Ouatu, nu se certau din alte pricini decât din vinile lui de bărbat căzut în tagma bețivilor. Veta nu semăna nici cu coana Marioara, nici cu domnul Aristică, și baba Marghioala se îndoia ea însăși câteodată dacă aducea măcar cu impiegatul. Pe fată o iubeau toți pentru că era deșteaptă. Ea scria femeilor scrisori la neamurile din provincie și pomelnicele bătrânelor pentru vineri seara

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
la neamurile din provincie și pomelnicele bătrânelor pentru vineri seara. Tramvaistul vrusese s-o dea la învățătură mai departe, însă acolo nu-i mai plăcuse fetei. A stat un an la liceu și-a fugit. Nici palmele tatălui, nici lacrimile coanei Marioara n-au hotărît-o să se întoarcă. - Ne pune să ne facem coadele, spuse ea într-un suflet acasă, și pe mine mai bine să mă pici cu ceară decât să-mi zbengui părul. - Arde-i-ar focul de neisprăviți

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
răspundea ea înfuriată. Tăcea și maică-sa, ascultând în prag vechiul cântec, care-i amintea de tinerețe. Pe pervazul casei vecine, suspina fata popii. Tocmai pe la zece, dacă era miezul verii, se închideau ferestrele. Atunci intra și Veta în odăi. Coana Marioara o privea înduioșată: - Ai crescut și tu, copilita mamii! Hai, dezbracă-te mai iute, să nu dea taică-tu peste tine. Dar domnul Aristică nu se întorcea așa curând. Avea încă de vorbit cu nea Fane, autopsierul, de știa

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
lui domnul Mîrzu? A dat sfoară în mahala să-i caute cineva un chiriaș, că-și adusese aminte de-o odaie pe care o ținea degeaba în fundul curții. Ar mai fi scos sărăcia din casă. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se-ncălzi, și cu câteva trențe și lucruri de-i prisoseau, se numea că poate să ia ceva bani. Într-adevăr

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se-ncălzi, și cu câteva trențe și lucruri de-i prisoseau, se numea că poate să ia ceva bani. Într-adevăr, la vreo două săptămâni, coana Marița, a de da-n cărți, i-a găsit un chiriaș. S-au tocmit ei ce s-au tocmit, și într-o dimineață, la poarta curții s-a oprit un camion în care erau așezate câteva lucruri: scaune, mai multe

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
lumea asta să fie oameni atât de răi? Studentul o bătuse pe umăr cu un fel de prietenie: > - Ești prea tânără pentru astea... Lasă... Tot pe atunci, aia mică mai prinsese o meteahnă: începuse să umble cu lămâiță în sân. Coana Marioara a băgat repede de seamă, că așa sânt muierile: ca pisicile, le miroase de la o poștă și a cal breaz. - Ce ți-e, fată? i-a zis într-o noapte când bărbatu-său sforăia în patul celălalt. - Cum ce

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ne dă afară. Tu nu vezi că miroși ca o spițerie? O să lași lămâiță cumetrii fără frunze și-o să ne afle mahalaua, mamă! Și când o afla, ne plângem de milă! Copila tăcuse vinovată. - Da cine-i? întrebase mai târziu coana Marioara. Afară lătrau dinii. - Nu știu, fa mamă, da parcă-mi place domnu Procopie, că prea citește... Femeia tresărise. Se auzeau salcâmii din curte foșnind ca un foc iarna. - Studintu, mamă? și-i dăduseră lacrimile. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bârnele fumegânde. Zidarii, cu muierile, stringeau trentele scăpate, pe jumătate pârjolite. Fetei îi veni să plângă fără să știe de ce. Trase în piept aerul iute, plin de fum, și intră în casă. - Da unde umbli, fată? o luă la zor coana Marioara cum o văzu. Veta nu răspunse. Se dezbrăcă tăcută, cuprinsă de o posomorâre mare. - O să te spun Iu Aristică, auzi tu? Ai început să-ți faci de cap.... Maică-sa mai bodogăni câtăva vreme, dar copila n-o mai

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
câtăva vreme, dar copila n-o mai auzea. Nu se gândea decât la sufletul său pierdut, la iubirea fierbinte care-i înecase inima. Prin noiembrie, într-o duminică, ai ei plecaseră la niște rude. Rămăsese toată casa în seama Vetei. Coana Marioara și domnul Aristică se gătiseră încă de la prânz. Pe fată n-o luaseră, că țineau o petrecere numai între oameni mari și nu se făcea să-i audă urechile ce-și spun bărbații la un pahar de vin. 268

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
săraca, domnu Fănică, e ca porumbielu... Or să-și facă niște odăi, băiatu e strângător, și mi se pare că, azi-mîine, îmi mai toarnă un nepoțel... - Să-ți trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se zbătuse, trăgîndu-și răsuflarea. - Eu mor, spunea. Femeia lui plângea alături. - Stai liniștit, îl ruga, stai liniștit, auzi tu... În două ceasuri nu mai era. 285 Nevasta a chemat-o pe Aglaia, să-l spele. Plângea de înecase pământul. - Haide, coană Aglăițo, că m-a lăsat al meu. Oh, Doamne! Cocoșată a pus mâna la gură, uluită: - Ce-i omu, soro! Parcă ieri dădea cu acul colea. -Lam întrebat încă: "Ce mai faci, domnu Gogu?" "Bine, mi-a zis. Ce să

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
slab, fă, bărba-tău! -Slab! - Mai putea? - Ei, și dumneata... Cocoșată râse, dezvelindu-și dinții galbeni și rari. Z86 - Că doar nu ți-o fi rușine! - În fața mortului? - Ce dacă?! E gata! N-aude, nu vede. Dumnezeu să-l ierte! Spune. - Coană Aglaia... - Spune, apăsă cocoșată. Te zdruncina? * -Oho... - Cu pruna asta a lui? - Cu. - De-aia umblai tu după alde Tilică? Ia vezi apa aia! Florica fugi sumețindu-și mânecile. Ridică ușor căldarea de pe foc. Turnă în albie. Căută săpunul și ștergarul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
de ce nu mai cânți seara din mandolină? Că tot întind urechea s-auz, și dumneata, domnu Tilică, nimic... -Dă... Treceau vecinele pe lângă ei. Frizerul zisese încet: - O să ne iasă vorbe. - Și ce dacă! Mi s-a urât... - Ba nu, zău, coană Florico... - Cum îți spun. Bărbatu ăsta al meu parcă-i un stîlp! Nu mă distrează și el, nu se interesează de mine, că sânt tânără încă, slavă Domnului! Altceva decât cărțile nu mai știe. Tilică clipise repede. Acum era ceasul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
meu parcă-i un stîlp! Nu mă distrează și el, nu se interesează de mine, că sânt tânără încă, slavă Domnului! Altceva decât cărțile nu mai știe. Tilică clipise repede. Acum era ceasul lui, că de când se prăpădea după ochii coanei Florica! Numai că pe muiere o simțise Gogu că prea trăgea cu urechea la vecin când acesta ieșea seara în pragul prăvăliei și cânta din mandolină. A dat în ea, se liniștise Florica. Acum o uitase Dumnezeu în magazie cu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
fece pe cap. Năduși și se șterse cu mânecile rochiei pe frunte. Spuma albă umpluse albia. Tot nu-i stătea gura Aglaiei: - Și-așa, fă, cu-al tău! Dărâma patul sub tine! Te melcezea! Da cu Tilică cum e? - Lasă, coană Aglăițo... - Spune, putoare, sânt muiere bătrână. Ca mormîntul! Văduva se codea. - Nu-ș' ce-i cu mine, mi-am pierdut capul, că prea cânta domnu Tilică din mandolină... - Fier al dracului! Ce-ai? Nu-ți dădea Gogu de mîncare? Nu te

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Lângă văduvă ședeau frații lui Gogu, duhoși, nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. Vorbeau: - Om liniștit, Gogu, nu zicea el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge pe ăi buni! - Acu ramaseși singură, coană Florico... Tilică o privea cu coada ochiului. Își aducea aminte de întîlnirea de la pompă. Când simți că femeia ostenise, o chemă lângă el: - Mai stai colea, că ți-o fi ajungând... Muierea iar se puse pe plîns: - Sărăcuțaaa de mine

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]