1,228 matches
-
vorbind, Înfățișarea aceasta-i trecătoare. Noi arătăm cu totul altfel decât ne vezi sau ne poți Închipui. Nu aducem defel cu voi, ci mai degrabă cu niște moluște aeriene sau niște melci ce plutesc În vid, purtând În urma lor o cochilie extrem de sofisticată, alcătuită dintr-o crustă inexistentă, care ne ajută să ne deplasăm dintr-un loc În altul În spațiul cosmic. În contact cu voi, sau cu orice alt lucru, suferim o scurtă metamorfoză. Cu alte cuvinte, ne umanizăm. Putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
e chiar sânge, o informă oaspetele. - Dar ce e? - Un fel de fum... Mașa se sperie de-a binelea. Cu un oaspete care vede prin tine ca prin sită nu e de glumit. În plus, el Îi vorbise despre nu știu ce cochilii. Ea mai degrabă și-l Închipuia ca pe-un păianjen ce-și avea sălaș Într-o gaură neagră a vreunei galaxii Îndepărtate, de unde ieșea noaptea ca să-și potolească foamea ancestrală cu sufletele pierdute ale muritorilor, nu ca pe o făptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele, Își pregăti gușa uriașă ca să Înghită Întreg conținutul revărsat de acea uriașă pasăre-tată; paiele și ierburile și penele din cuib se umeziseră din nou, cochiliile de melci se târau și ele prin iarbă, deodată Însă Mașa se trezi din beție auzind glasul vizitatorului ce-și ridicase capul căzut pe masă și o măsura acum cu niște ochi tulburi, plini de dorință. „Acum am Înțeles de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
marque jaune devine, pe cale de consecință, scena pe care se dispută cele două viziuni despre umanitate. Între autonomia individuală și libertatea de a opta, pe de o parte, și distopia unui univers populat de fantoșe vidate de conținut, asemeni unor cochilii goale, pe de altă parte, alegerea este lipsită de ambiguitate. Căutările lui Blake și Mortimer sunt destinate nu doar elucidării misterulului, aparent insondabil, al acțiunilor temerare ale criminalului ce poartă misterioasa marcă galbenă, dar și apărării acestui viitor al lumii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ieșeau melci. Oliver Își vâra capul sub pătură, dar melcii nu-l lăsau În pace. Întinzându-și balele ca pe niște fire de păianjen, coborau de pe fața femeii imaginare, ce-și desfășura părul peste el, lunecând pe pat. Ieșind din cochilie, melcii se strecurau sub pătură și i se urcau pe trup. Îi foșgăiau târându-se pe piele și sub piele. Erau foarte greu de stăpânit. Senzația pe care o resimțea masterandul era extrem de neplăcută. Balele gelatinoase i se lipeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dacă ar fi avut răbdare, lucrurile ar fi putut lua, desigur, o altă Întorsătură. Acum Oliver se uita la propriile sale mâini și le vedea mustind de bale. Cu ce se deosebeau palmele sale de un melc proaspăt ieșit din cochilie? Faptul că erau prevăzute cu degete și nu cu cornițe terminate la capăt c-o ventuză nu-l făcea mai puțin culpabil În ochii săi și-n ochii lumii. Palmele sale erau extrem de scârbavnice. Noaptea, fără voia lui Oliver, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În cealaltă nu reușim să scăpăm cu totul de ispită. Instinctele de procreare ne deposedează de toată energia, transformându-ne În melci... Ce diferență poate exista la nivel instinctual”, Își continuă gândul Oliver, „Între Olivia, femeia-salcie, cu fața acoperită de cochilii, și femeia Bernic, a cărei carcasă goală aduce cu o scoică și al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nasturele părea a fi unul obișnuit... Strălucirea lui metalică era Însă Înșelătoare. Ținându-l acuma Între degete, stomatologul Paul era cuprins de un sentiment de scârbă. Era ca și cum ar fi pus mâna pe un melc sau o scoică scursă din cochilie. Nasturele se alungi, alunecându-i ușor În palmă. Totuși, strălucirea lui metalică nu se atenuă, ci dimpotrivă, parcă spori și mai tare. Iată că obsesiile lui Oliver Își găseau justificarea În realitate. Acum Noimann Îl Înțelegea. Nu era prea plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
doi e măruntă. Meschină, egoistă. Abia dăruirea altuia Îi conferă măreția. Nu e nici un fel de sacrilegiu ceea ce vă spun. Ideile mele sunt la fel de sănătoase ca oricare altele. Egoismul Însă trebuie spart de undeva. Binomul acesta bărbat-femeie e ca o cochilie În care nu se află scoica, ci un crab cu clești imenși ce se hrănește din propria sa carne. Teologii și filozofii nu contenesc să vorbească despre familie. Familia Însă e putredă pe dinăuntru. Bărbatul e un clește, femeia alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În beregată, o Îndepărtă de pe trupul lui, aruncând-o printre jerbele veștede de flori risipite pe mormintele din jur. Triumful și-l serbă printr-un chiuit, urmat de o bătută scurtă, articulată din călcâie, strivind sub rădăcinile sale zeci de cochilii de melci ce se târau prin iarba dintre cripte. Dacă femeia-șarpe voia cu tot dinadinsul să se Încolăcească pe grumazul cuiva, n-avea decât să se strecoare În cavou. Inginerul Satanovski, poate chiar și Noimann, erau dispuși să Încerce diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe care stătuse el cândva se afla acum femeia-salcie, Olivia. Aceeași lună nefirească Îi lumina trupul slab, acoperit de un lințoliu, ca un reflector. De pe fața sa, ca dintr-o scorbură, se revărsau În valuri-valuri cohorte de melci, purtând În loc de cochilii zaruri În spinare, răspândindu-se În toate părțile. Piciorul alerga În fața lui Noimann, oprindu-se din loc În loc, chipurile pentru a-și trage răsuflarea. De fapt, arătarea Își bătea joc de medic, lăsându-l să creadă că e atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
perete interior din jurul ei era lucrat din același metal, foarte frumos polisat. Hedrock păși prin ușa exterioară și se opri locului, dîndu-și seama ce nefiresc este efectul de ansamblu. Zidul interior era din oțel frusching, aliajul structural folosit exclusiv pentru cochiliile de mare rezistență ale navelor spațiale. Deci această clădire ciudată era un hangar pentru o navă cosmică. Și această navă se afla înăuntru. Nava lui Kershaw! Se prea poate să fi fost doar o ipoteză, dar iuțeala cu care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
și reumatice, asudau, așa, cu mic cu mare, de cum se înroșea pleoapa răsăritului, până ce obrazul livid al lunii văruia, vinețiu, prispele caselor solitare. Tărășenia cu Pepenoaica lui Nicanor Galan deveni apanajul soboarelor de bătrâne guralive din Goldana, care, de cum din cochilii de stele odrăsleau cornițe fragede de raze, se adunau la gura sobei și începeau să o toarcă în patru, dându-i explicații sibilinice. Din ele, se putea înțelege oculta răzbunare a Pepenoaicei, pentru deturnarea de funcție, suferită din partea goldăneștenilor: existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sub tălpi. Își șterge călcâiele de iarbă, mațele melcilor mai mișcă. - Labele din spate de la broaște se mănâncă, italienii le mănâncă, de-aia le zic broscari... - Mi-a zis Florica că unii mănâncă melci, îi fierb și-i scot din cochilii, le taie numai piciorul, fără coarne și căcăraie. Și-s scumpi! Mănâncă numa’ ăia cu bani și mașini, la niște restaurante care-s departe, au lumină toată noaptea... - Păi și tanti Leana, când n-avea ce să ne dea, aduna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vrea să-i spui direct, i-o pune sau nu? N-are timp de filozofii, discuții... Și ce fac personajele tale? Stau la taclale. Ce să fac eu cu asta? Ar trebui să rescrii. Și mai ieși și tu din cochilie, mai dă interviuri, bagă-te... Dacă stai în turnul de fildeș, n-ai decât, trage zăvoarele. Poate-i și bine acolo, dar să nu te plângi că nu te vede și nu te aude nimeni. Ce vrei? Să-ți bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un certificat A5. Era încă tânăr. 33 de ani, după unii, floarea vârstei: omul bine copt, omul bine împlinit, omul bine înrădăcinat. De-acum să-l vezi cum se rumene, cum se înalță, cum coboară. Copăcel, puiule, copăcel! Pășește peste cochiliile melcilor, peste morminte! Viața este un fel de a vegeta dincolo de fereastră; ești sâmbure într-un măr numără-ți frunzele; ești miez într-o nucă fă umbră în grădina bunicilor; ești nisip într-o burtă de mare sparge timpul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la kilogram). Deșeurile celor bogați, veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între o cochilie de melc și o coajă de nucă. Foamea uniformiza simțirile. Ascaris lumbricoides démocraticus populum: Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu motivează inerția mâinii întinse. Ca să fii domn, mai întâi, tovarăș trebuie să ți se spună; ca să râvnești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
niște copii acel ritual al desfacerii. Se îmbrăca precum un cerșetor, deși nu hainele îl arătau atât de pustiu. Bătrânul a luat cu sine lumina: A plecat Dumnezeu precum vinul de pe drojdie, a plecat Bătrânul, chiriaș incomod, și a lăsat cochilia sufletului goală. (Melcul, în vreme de furtună, își ascunde casa sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de casă ca de o haină, ca de o nelocuire veștedă.) L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi coboară așa, ca o poleire argintie, peste firul de iarbă, peste cochilia melcilor, peste portretul bunicului, toamnă se face de-a binelea când din ochi se exfoliază lumina cu tot cu felinar. Copoul, râul pe care pluteau ca niște naufragii tramvaiele: Să fii plantă și să fii om nu-i tot una. Se îngroapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fir luuuung, ce se deșiră tocmai din cer, un caier albastru de lână în brâul lui Dumnezeu, așa se toarce fericirea. Un fir luuuung și un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă, alții își eclipsează timiditatea ca fetele mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși vise din cele mai coapte, ziua îți lustruiești cizmele cu visele mele. Dumnezeul meu poezie, îngheț la focul cuvintelor tale, amăgindu-mă cu o libertate iluzorie. Petru visa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
își lingea bubele; se îmbiba viața în pansamentele sălilor de reanimare crematoarele știau cel mai bine calea spre Dumnezeu; înfigea viața colții până la os în carnea stelelor o haită de lupi făcea țăndări Carul Mare; se strivea viața precum o cochilie de melc pe șina de cale ferată prima gara, lângă o rădăcină de brusture, depou într-o frunză de plop; cobora Petru în piatră și piatra i se așternea pat, și piatra i se întindea masă, și piatra îi încălzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zâmbete, ochii se aprinseră ca o lumânare în noaptea de Înviere. Deschise ușa, așteptă 3 secunde, apoi ieși și el după ea. 41. Freud spunea că nebunia este cea mai suportabilă boală; nebunul este ca un melc ce-și cară cochilia în spate, roua descuie ușa, soarele trage zăvorul, fereastră în firul de iarbă. Nevertebrata, ermetic, golește fiecare ungher de absență ca pe o ulcică umplută cu vin, nevertebrata își leapădă casa (piele strâmtă în care marea zornăie a bulgări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
că venim! Vom păși dincolo ca o ispășire de livadă curățată până în inimă. Lume, a luat foc arena! S-a făcut pace între clovni, vinovat de următorul spectacol va fi dresorul! Lume, păsările primăverii s-au aprins în zbor, printre cochilii de melci, încă o dată vom învăța mersul în vârful iluziilor. Lume, ninge peste câmpii cu fulgi de îngeri, hrănesc femeile pruncii, biberoanele sunt pline cu îngeri călduți, petale de îngeri în jurul florii de romaniță. Lume, este ca un blestem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai ai două zile, vine ta-tu și te ridică ca pe un colet "post restant", semnează, apoi umple lumea cu tine. Ai o șansă. Firul de iarbă încolțește în sânge limpede până va sosi vremea spicului. Culege diminețile din cochiliile melcilor și îți fă colier de lumină în jurul sufletului doar așa întunericul, ca un lup ispășit, își va toci colții de porțile cimitirelor. Ești om credincios, Petre, roagă-te! Dumnezeu și-a abandonat în fotografie intențiile. Iov a pătimit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]