1,198 matches
-
este declarat „oraș liber regal”, un statut ce ii conferea autonomie economică, juridică și politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon. Stema veche a Bistriței cuprinde un cap de struț încoronat cu potcoava în cioc - simbol al comerțului și coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou [2]. În anul 1465 regele Matia Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și să fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale
Bistrița () [Corola-website/Science/296934_a_298263]
-
unit Iovian Nobili, cu sprijinul financiar al episcopului Ioan Bob al Blajului; târnosirea s-a făcut în 1834, iar resfințirea în 1970. Pereții edificiului înscriu planul dreptunghiular, cu absida semicirculară nedecroșată. Nava spațioasă, supraînălțată printr-o clopotniță scundă, cu un coif de factură barocă, este precedată de un pridvor închis de zid, cu două turnulețe, adosat în anul 1984; împodobită mural în tehnica „tempera” în 1986, tinda a fost repictată în anul 2007 de Camelia Cibian și Antonie Susan din Deva
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
prin sacralizare. Ceea ce atrage atenția sunt personajele picturilor, ființe stilizate, diafane, alungite, cu privirea încețoșata, susținându-și individualitatea tocmai prin asemănare. Femeia cu umbrela, bărbatul legat la ochi, omul ale cărui picioare sunt două roți, fetița cu păpușă, băiatul cu coif devin adevărate simboluri ce propun un fel de revelație spirituală în lucrări că Joc 1, 2, Vara 1, 2, Rondul de seară, Muzicanții, Scara. Portretele surprind același individ misterios. Ochii acestui personaj sunt vag conturați, aproape inexistenți, pentru că el comunica
Dorin Coltofeanu () [Corola-website/Science/317072_a_318401]
-
află în stare de echilibru, dar prezintă deteriorări în zona de contact a stâlpilor la nivelul soclului. Au fost deteriorate de asemenea tălpile inferioare ale turnului precum și o parte din contrafișe. Au fost înlocuite o serie de elemente în structura coifului turlei și șarpantei, pentru a reveni la silueta originală. Lucrările de renovare au fost terminate în anul 2000.
Biserica de lemn din Bretea Mureșană () [Corola-website/Science/317239_a_318568]
-
pereții longitudinali ușor retrași spre interior, iar laturile de răsărit se încheie în vârf ascuțit. Deasupra altarului, acoperișul este ușor denivelat față de coama acoperișului navei. Crucea din vârful turnului se ridică doar cu puțin peste acoperiș, deoarece clopotnița are un coif piramidal, terminat cu un glob, fără obișnuita săgeată. Pereții bisericii nu au linie verticală, ci una oblică, amintind parcă de funcțiile unor contraforturi, și sunt acoperiți azi cu un strat gros de ceamur, peste care s-au așternut straturi succesive
Biserica de lemn din Goila () [Corola-website/Science/317682_a_319011]
-
1826. Pe temelia din pietre de râu se ridică pereții din cununi orizontale de bârne. Laturile nordice și sudice ale altarului sunt puțin oblice în raport cu cele ale navei. Deasupra tindei se ridică turnul cu baza căptușită cu scânduri de brad. Coiful piramidal se continuă cu bulbul de influență barocă. În anul 1925 biserica a fost renovată. Pereții au fost acoperiți cu un strat de tencuială, iar acoperișul a fost învelit cu tablă. În interior pereții și iconostasul sunt împodobiți cu icoane
Biserica de lemn din Ogești () [Corola-website/Science/318198_a_319527]
-
plus trei escadroane formate din 100 de oșteni călare (aceștia puteau fi "equites" sau "celeres"), comandați de un "tribunus celerum". La începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment dat, romanii au adoptat falanga de la hopliți, introdusă în Italia probabil de coloniștii greci. Primul autor care a folosit termenul de „falangă”(„φαλαγξ”) este
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
compactă, fiecare stând unul lângă altul și lăsând partea dreaptă descoperită, pentru ca aceasta să fie protejată cel puțin de scutul soldatului vecin. Falanga greacă a apărut pentru prima oară în Grecia, probabil în secolul al VIII-lea î.H. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și erau la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
bogați formau unitățile "equites" și erau împărțiți în zece "turmae" comandate de trei "decurioni". Deși Polybius nu face o descriere a unităților "equites", este probabil că soldații din cavaleria romană luptau în formație strânsă și aveau în dotare lance, spadă, coif, platoșă și un scut circular. Soldații pedeștri ai legiunii aveau rosturi diferite, însă nu doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri ca să lupte în prima linie. Fiecare velites era echipat cu scut rotund, sulițe ușoare și spadă (cel puțin de la mijlocul secolului II î.H.). Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță a legiunii era infanteria, care era formată din trei șiruri. În primul șir erau "hastati", oșteni mai tineri; al doilea
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
romani purtau un pumnal, numit pugio. Deși nu apare la Polybius, au fost descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații din infanteria grea era semicilindric, având o lungime
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații din infanteria grea era semicilindric, având o lungime de 1,2 metri
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
d.H. O piatră de mormânt descoperită la Caerleon, aparținând Legio II Augusta, comemorează o femeie- Tadia Vallaunius, și pe fiul acesteia, Tadius Exuperatus care a murit într-o campanie în Germania. Monumentul fusese ridicat de fiica sa, Tadia Exuperata. În legătură cu coifurile romane (galea), există două sisteme de catalogare a acestora. sistemul Robinson (după Russell Robinson) și sistemul continental. Astfel, un coif de tip imperial gallic A în sistemul lui Robinson, este în sistemul continental un coif de tip Weisenau/Nijmengen. Romanii
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
acesteia, Tadius Exuperatus care a murit într-o campanie în Germania. Monumentul fusese ridicat de fiica sa, Tadia Exuperata. În legătură cu coifurile romane (galea), există două sisteme de catalogare a acestora. sistemul Robinson (după Russell Robinson) și sistemul continental. Astfel, un coif de tip imperial gallic A în sistemul lui Robinson, este în sistemul continental un coif de tip Weisenau/Nijmengen. Romanii foloseau o varietate de coifuri.m Există o suspiciune între cercetătorii militari, cum ar fi H. Russell Robinson că monumentele
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
fiica sa, Tadia Exuperata. În legătură cu coifurile romane (galea), există două sisteme de catalogare a acestora. sistemul Robinson (după Russell Robinson) și sistemul continental. Astfel, un coif de tip imperial gallic A în sistemul lui Robinson, este în sistemul continental un coif de tip Weisenau/Nijmengen. Romanii foloseau o varietate de coifuri.m Există o suspiciune între cercetătorii militari, cum ar fi H. Russell Robinson că monumentele înălțate la Roma au folosit un stil grecesc formalizat, decât să fie bazate pe echipamente
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
sisteme de catalogare a acestora. sistemul Robinson (după Russell Robinson) și sistemul continental. Astfel, un coif de tip imperial gallic A în sistemul lui Robinson, este în sistemul continental un coif de tip Weisenau/Nijmengen. Romanii foloseau o varietate de coifuri.m Există o suspiciune între cercetătorii militari, cum ar fi H. Russell Robinson că monumentele înălțate la Roma au folosit un stil grecesc formalizat, decât să fie bazate pe echipamente reale utilizate de armata romană în prima linie. O suspiciune
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
fost utilizate de către cohortele pretoriene sau urbane cu baza în Roma. H. Russell Robinson a lucrat în „Royal Armouries”, iar în anul 1975 a fost cercetătorul principal care a utilizat informațiile disponibile . În ultimul secol al Republicii, cele mai frecvente coifuri erau cele de inspirație galică. La început, cel mai folosit tip de coif era modelul Montefortino, care a fost folosit cel puțin din secolul III î.H., dacă nu IV î.H. Acesta a fost folosit probabil până în secolul I d
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Robinson a lucrat în „Royal Armouries”, iar în anul 1975 a fost cercetătorul principal care a utilizat informațiile disponibile . În ultimul secol al Republicii, cele mai frecvente coifuri erau cele de inspirație galică. La început, cel mai folosit tip de coif era modelul Montefortino, care a fost folosit cel puțin din secolul III î.H., dacă nu IV î.H. Acesta a fost folosit probabil până în secolul I d.H. Acesta avea cască făcută din alamă și în formă de cupolă. Alte
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Montefortino, care a fost folosit cel puțin din secolul III î.H., dacă nu IV î.H. Acesta a fost folosit probabil până în secolul I d.H. Acesta avea cască făcută din alamă și în formă de cupolă. Alte tipuri de coifuri erau: -coiful de tip Coolus, acesta a fost folosit, în perioada secolelor III î.H.- I d.H. Acesta avea apărători pentru ceafă și pentru obraji și era întărit în față pentru a rezista la lovituri frontale. A devenit mai popular
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]