1,273 matches
-
o petrecere de lansare de carte. Vivian câștigase lupta. Dar, în fond, nu așa se întâmpla întotdeauna? — Claire, a zis Lulu venind sfioasă lângă mine. Îmbrăcată într-o rochie scurtă și strâmtă din piele neagră și având pe cap un coif asortat de distribuitor de ziare, Lulu arăta ca o Britney Spears vlăguită. — Nu crezi că petrecerea asta e absolut genială? Lulu nu făcea niciodată conversație. știam că încerca să mă facă să înghit un hap. — E ceva, am murmurat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Câte o alee ducea la fiecare ușă de apartament. Russ aștepta lângă cea din capătul din dreapta. Am lăsat mașina într-un loc interzis și m-am grăbit să ajung la el. Un individ într-un costum șifonat și cu un coif de hârtie pe cap mergea țanțos pe alee, cu un zâmbet de bețivan pe mutră. Ne bălăcări: — Tura următoare, nu? Doi pe una, măiculiță! Russ mă conduse pe scări. Am bătut la ușă. Ne deschise o blondă nu tocmai tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu ciocănele care sunau exact ca o apă curgătoare. Erau cântece glumețe, cântece de dragoste și cântece închinate zeilor. Când au apărut sistrele, fetele dansatoare s-au și repezit, învârtindu-se și sărind și atingeau cu capetele podeaua din spatele lor. Coifurile care se dăduseră fiecărui invitat la intrare erau făcute din ceară parfumată, care se topise cu timpul în șuvițe parfumate cu lotus și mărgăritar. Copilul meu era acoperit de parfum când l-am luat, adormit adânc, din poala lui Re-nefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
chiar la sclavul de pe taur care cel puțin ședea. Iahuben se uita la aceștia o clipă, apoi genele iar i se încurcau și picioarele mergeau mai departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum și trupul său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină treaz, știind că de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva sute de atlanți năvăliră cu săbiile în mâini. Se făcu învălmășeală. Folosindu-se de ea, soldatul Iahuben alergă spre atlanți, apoi se opri la jumătatea drumului, căutîndu-l din ochi pe Auta. Auta însă izbutise să se dezlege și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mulți și câteva izvoare, se întindeau cele aproape o mie de corturi. Celelalte două sate mai mici găsite în aceeași oază au rămas pustii; locuitorii au fost aduși în tabăra cotropitorilor. Lângă tabără, dulgherii armatei, purtând și ei pieptare și coifuri militare, înjghebară din cea dintâi zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut hrăni atâta lume. Rămaseră acum în oază foarte puțini arbori. Trunchiurile cu solzi ale celorlalți erau acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încheiase pace. Soldații nu aveau îndeletniciri deosebite; își făcuseră datoria omorând și robind destui oameni și luând nenumărate prăzi pentru stăpâni și pentru ei înșiși. În așteptarea corăbiilor atlante, fiecare își vedea de ale lui. Armele erau curățate, tot așa coifurile și scuturile, și sclipeau. Robii erau bine păziți, și averile luate. Tot ce se putea jefui, era jefuit. Unora, sutașii le dădeau învoire să se ducă de dimineață până seară la Behdet, oraș vesel în care erau femei, bere și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi erau tulburați de înălțimea de prăjină a acestui soldat, care i se părea caraghios. Soldatul nici măcar nu i-a spus cum îl cheamă, și nici Auta nu l-a întrebat. Asinul îl ducea pe soldat alene și călărețul, scoțîndu-și coiful, ca să-i intre vântul munților în păr, părea că nici nu bagă în seamă zornăitul necontenit și leneș al sabiei sale lovită de scut în pasul măgarului. Fața îl arăta îngîndurat, dar omul pesemne că nu se gândea la nimic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lanțul de aramă de la picioare și în tot restul nopții frânsese lanțurile a încă nouă robi. Soldatul care-i păzea fu găsit sugrumat, iar peștera goală. Robii luaseră toate uneltele cu ei și toate armele soldatului de pază, lăsîndu-i numai coiful. În zori, când slujbașul regesc veni să adune robii la muncă, rămase cu gura căscată în fața peșterii goale. Întâi vru să strige, dar se gândi îndată că larma i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai avea și acum țesut cu aur pe pieptul cămășii lui albe semnul Psicului Sfânt, pe care-l cunoștea oricine. Iahuben porunci oprirea. Cu un singur pas aducîndu-și piciorul stâng lângă cel drept, soldații se opriră toți în aceeași clipită. Coifurile lor străluceau. Străinii își lăsară îndeletnicirile, venind să privească. Surâdeau. Iahuben le strigă ostașilor cu glasul său puternic: - Soldați, lăsați armele aici și veți veni până diseară să aduceți altele! Dar un ajutor de sutaș zise: - Nu ne-ai spus
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acum părea să năruie totul. Auta privi rugător spre străini, dar aceștia nu făcură nici o mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă ar fi avut coifurile lor rotunde cu săgeată în creștet, poate că i-ar fi speriat pe soldați! murmură Auta. Cârmaciul veni lângă el și-i spuse ceva. Apoi Auta îl chemă pe Iahuben și-i tălmăci pe șoptite. Sutașul înțelese. Se înțepeni în fața
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venit! și alergă spre dânsa. Fata se întoarse spre ei și deodată scoase un strigăt și se repezi în brațele lui Auta, căzîndu-i la piept. Numaidecât după aceea se auziră în preajmă voci și de după niște tufe se ridicară câteva coifuri de soldați, sclipind în lumina lunii. - Vii cu mine, Nefert? o întrebă Auta cu voce grăbită. - Să fugim, să nu ne ucidă... Nu trebuia să strig. Știam că ai să vii să mă iei, am simțit. Dar am... Glasul îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de mână. Dar străinii nu puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre. Auta era înconjurat de soldați. Ridică o cupă mare de piatră pentru flori și o aruncă în capul celui mai apropiat soldat. Soldatul căzu cu coiful spart și cu tâmpla însîngerată. O suliță se îndreptă spre Auta, însă în aceeași clipă o mână se așeză pe ea și o împinse în jos. Un glas șopti: - Porunca este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceste ținuturi, lovite de ploi ciudate, ar fi putut să fie și ele o veste. Când trimisul Marelui Preot al țării Ta Kemet veni aici, nu mai găsi oaste și, neștiind unde să se mai ducă, își aruncă sabia și coiful și, păstrîndu-și numai arcul și un cuțit, se afundă în pădurea de cedri. Nu știa ce se petrecuse în Sodoma și Gomorra, nici nu putea ști că, în noaptea în care cei doi oameni ciudați poposiseră la Lot, Marele Preot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să se plimbe, încet, precum un spot de lumină al unei lanterne. Peste străzile, parcajele, umbrarele și părculețele, desenate pe acea schiță de mână. Pata de grăsime se opri în jurul unei piațete... 127 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI de coif, cu vârful în sus, undeva în dreptul liniei dublu sinusoidale a nasului. Cu genunchii desfăcuți cuviincios la o lățime de palmă. Fără bastonul abandonat printre hărți, în capsa de metal a taximetrului. Nedecojit din trenciul, acum flasc și stânjenitor, precum membranele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
genunchii desfăcuți cuviincios la o lățime de palmă. Fără bastonul abandonat printre hărți, în capsa de metal a taximetrului. Nedecojit din trenciul, acum flasc și stânjenitor, precum membranele unui liliac. Iar când clinti o palmă, ce forma o latură a coifului, și-și ciupi perii scurți și înălbiți de pe versantul drept al craniului, căutându- și cuvintele, jocul de puzzle al trăsăturilor i se preschimbă într-unul crispat. Îngrijorat. Rușinat de împovărarea ce hotărâse să și-o dezvăluie. Ca un ameliorat, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se pătează, de la Liberty, și cartea Cum să fii o gospodină desăvârșită (deloc la mișto). De la Richard primesc: 1. Lenjerie intimă Agent Provocateur - sutien roșu de satin cu buline negre și jumătate de cupă deasupra căreia sfârcurile se ițesc precum coifurile războinicilor medievali deasupra parapetelor. Plus un dispozitiv jartiere-slip care pare garnisit cu plasă pescărească. 2. Carnet de membru al National Trust 1. Ambele cadouri fac parte din ceea ce eu numesc categoria de cadouri „mi-aș dori să te schimbi“. Emily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
dealurile ale căror coaste de culoarea cenușei se puteau vedea de la capătul străzii. — Mi-a spus Julie că au venit niște bărbați pe aici ca să-ți ceară o sumă de bani pe care le-o datora tata. Mama Își netezește coiful de cârlionți cărunți cu o mână: — Nu e nimic. Nu trebuia să-ți spună. Totul s-a rezolvat. Nu-ți face sânge rău. Trebuie că m-am schimbat la față, pentru că a adăugat: — Nu fi prea dură cu tatăl tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
zâmbește E în mormînt? {EminescuOpIV 10} CARE-O FI ÎN LUME... "Care-o fi în lume și al meu amor? " Sufletul întreabă inima cu dor. "Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te chiamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mîngîe blândă ale mele plîngeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stîncimea detunată, Unde ultima cetate ridica-n nori a ei colți. Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pe-albastra boltă, Parc-auzi a Mării-negre și a Dunării revoltă Și a lumi-ncheeture parcă le auzi trăsnind; Răsculatu-s-a-Universul contra
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
văsduhul de-al săgeților vărsat. Negurile-n stâlpi se-nchiagă suind vârful lor în soare - Par un codru sur și vecinic. Lunci albastre lucitoare Se deschid ca loc de luptă în păduri de nori ș-argint; Printre stâlpii suri s-arată coifuri mândru așezate Pe pletoase frunți divine - pavezi de-aur ridicate, Lănci ce fulgeră în soare, arcuri ce se-ntind în vânt. {EminescuOpIV 136} Joe-ncruntă-a lui sprinceană și ca un copil tresare Vechiul glob - munții se clatin, ceruri tremur, marea moare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii piei de tigru și de leu, Tari la braț și drepți la suflet și pieptoși, cu spete late, Coifuri ca granit de negre au pe frunte așezate Și-a lor plete lungi și negre pe-umeri cad de semizeu. Cupele - țeste de dușman - albe, netede, uscate, În argint, cu toarte de-aur prea maestru ciselate - Și cu ele-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a valurilor vaet, prin a norilor strigare, Deschidea portale-albastre mândra și bătrâna mare. Desfăcu apele-n două Dumnezeilor călări Și la țărm cu stînce rupte de a undelor bătae S-adun toți. Aurul din plete lucea-n luna cea bălae, Coifuri străluceau albastre ca lumina sfintei mări. Și pornesc. Odin ș-aruncă sulița prin nori de-aramă, Care trece-un ac de aur într-a cerului maramă, Arătând pe neauă drumul l-al Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
surâzând... Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi în liră Ș-ar suspina în noapte: o arfă pe-un mormînt! {EminescuOpIV 189} CARE-I AMORUL MEU ÎN ASTĂ LUME Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce chiamă Cu-a lui icoane sînte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă Să-mi facă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]