2,111 matches
-
patru piroane ruginite bătute în el, a spus: - Cred că suntem aproape de curtea lui Vado; e mai bine să înnoptăm acolo. Ariald a fost de acord. Nu era o curte propriu-zisă, ci mai curând un sat de țărani, având între colibe o singură casă de piatră care ținea loc de han și de cârciumă. Am ajuns acolo pe când bezna se așternea cu repeziciune. Hanul merită să fie descris. Nu că s-ar fi remarcat prin ceva deosebit, ci fiindcă acolo am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mistreț masiv, dar probabil speriat și gata-gata să ne fugărească. Iată-ne în sfârșit la apa cea mare a Padului. Apăruse dintr-o neașteptată curmare a codrului. Curgea domol, și lățimea lui era impresionantă. Bovo ne-a dus până la o colibă de chirpici de pe mal. Dinaintea unei uși cu găuri astupate cu iarbă și noroi, a strigat cât îl țineau bojocii: - Cagnaccio! A ieșit un bărbat murdar de noroi și păros, care s-a uitat chiorâș la noi. - Ăsta e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem. Amintește de cea a câmpurilor de luptă, dar e mai cruntă: miros de sânge și măruntaie care putrezesc, deși au încă viață în ele. De îndată ce acei nefericiți ne-au zărit, au luat-o spre colibele lor mizere, care mai repede, care șchiopătând sau târându-se, cu strigăte de durere și de teamă asemănătoare văităturilor scoase de animale. Gundo s-a albit la față, și pentru prima dată Bovo a rămas în urma noastră. Dintr-una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu ne-atingem. Mâncare n-avem, dar o să găsiți tot ce trebuie ca să faceți focul și o candelă, totul adus de-afară. Stați acolo în noaptea asta, și mâine plecați. Zicând acestea, bărbatul împreună cu ai săi s-au retras în colibele lor, sprijinindu-se unul de altul sub ploaia de-acum pătrunzătoare. Am aprins opaițul atârnat de grinda pe care se sprijinea acoperișul de paie al casei, după care am făcut focul într-o groapă săpată în podeaua de pământ. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pumnalele, unul în fiecare mână. M-am repezit la fereastră și, trăgând oleacă oblonul, m-am uitat afară. Am văzut doi bărbați călare, sulițași, și alți doi pe jos cu două torțe aprinse în mână. Strigătele se auzeau dintr-o colibă care ardea cu tot cu sufletele care se adăpostiseră în ea. Bărbatul care ne vorbise la început zăcea în noroiul înroșit de sânge - toiagul puțin mai încolo -, cu țeasta spartă din care îi țâșniseră creierii. - Tâlhari, am dat eu vestea. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
asemănătoare, am înțeles noima vorbelor. Îi ocăra spunând că de curând fuseseră aduși acolo doi frați dintr-o familie bogată, burdușiți cu aur, desigur, ca să cumpere alimente de la contrabandiști, și el voia aurul ăsta, altfel îi ardea de vii în colibele lor. Ca să nu existe nicio îndoială că nu și-ar fi respectat promisiunea, a mai dat foc la o altă colibă, stârnind și de data asta urlete îngrozitoare. Într-o clipă s-a înălțat un rug din care a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu aur, desigur, ca să cumpere alimente de la contrabandiști, și el voia aurul ăsta, altfel îi ardea de vii în colibele lor. Ca să nu existe nicio îndoială că nu și-ar fi respectat promisiunea, a mai dat foc la o altă colibă, stârnind și de data asta urlete îngrozitoare. Într-o clipă s-a înălțat un rug din care a ieșit o ființă înfășurată în flăcări. S-a prăbușit, carbonizată și scoțând fum, după câțiva pași. Mânia mă scotea din minți. Gundo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tăcere spre nord, printr-un codru întunecos. Nu pricepeam cum putea să se descurce călăuza noastră pe o potecă nu mai largă de doi pași, la lumina semilunii ce de-acum apunea. Ne-a adus într-o poiană cu câteva colibe, unde mai tare decât oricare alt miros era cel de fum. Era un sat unde se făceau cărbuni pentru vase de încălzit patul și forje, locuit de un neam sălbatic, ce vorbea o limbă necunoscută. Păreau mai curând animale decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ce hram purtam, și-au văzut nepăsători de treabă. Unii pregăteau găteje de crăci groase, alții le potriveau în grămezi, după care le acopereau cu pământ. Unele movile fumegau molcom, ca niște mici cratere. Meșterul ne-a însoțit până la o colibă cu acoperișul plat. Nu avea ferestre, ci doar două găuri pentru fum. Vatra era întocmită dintr-o împrejmuire de pietre fixate în pământ. Ușa însă părea solidă, întărită cu zăvoare. Împotriva lupilor și a urșilor, mi s-a explicat. Ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe nume Massellio, a apărut un cărbunar care ne-a făcut semn să-l urmăm. Ne-a dat porc mistreț fiert și nu prea, dar n-am lăsat nicio fărâmă pe oase. Când tocmai eram gata să ne-ntoarcem la colibă, un bătrân s-a apropiat de Massellio și, într-o latină stricată, i-a spus: - Tu ai febră, bea asta. I-a întins un castronaș plin cu un lichid tulbure. - Ce-i asta? a întrebat bănuitor tânărul. - Scoarță de salcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-i tot ce mi se-ntâmplase și toate câte avuseseră loc cât timp el lipsise. Am încheiat cu o făgăduință: - Mai devreme sau mai târziu, dacă izbutim să ajungem acasă, Taso și Kakko vor fi răzbunați. Ne-am întors la colibă, unde ne-aștepta Gundo. Tăcut, în mijlocul tinerilor longobarzi, supărat din pricina indiferenței lui Rotari. Când acesta a venit lângă el și i-a trecut un braț pe după gât, a surâs mânzește. A ascultat povestea, devenind tot mai mânios, dar, în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre cele câteva colibe din apropiere, ne-a spus că, dacă-l căutam pe călugăr, îl găseam la o femeie pe nume Muzia, prostituata locului. Uluiți și nemaiștiind ce să credem, ne-am priponit caii de măr, lângă falusul de piatră troienit de omăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spus că, dacă-l căutam pe călugăr, îl găseam la o femeie pe nume Muzia, prostituata locului. Uluiți și nemaiștiind ce să credem, ne-am priponit caii de măr, lângă falusul de piatră troienit de omăt. Prin crăpăturile din ușa colibei femeii ieșeau pufăituri de fum. Eram gata s-o deschid, când numai ce-l văd pe călugăr ivindu-se din spatele casei. Având mânecile tunicii suflecate până la subsuori și brațele goale, ținea cu amândouă mâinile o găleată mare de lemn. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o mână și cu căcăreze de oaie într-alta. Turma trecuse pe-acolo de curând, căci boabele alea negre erau moi și umede. Am luat-o de-a lungul potecii, și cam după o milă am simțit miros de fum. Coliba de trunchiuri și pari se afla în a doua poiană, unde pășteau vreo treizeci de oi în preajma unui pârâu. Doi câini mari ne-au întâmpinat lătrând. Trebuie să fi arătat ca niște morți pe picioare, dar femeia care a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că mă considera un fel de muscoi bâzâitor, i-am dat dreptate și m-am mulțumit să propun curățarea și întreținerea apeductului și a canalizării, repararea unor ziduri și demolarea unor case ce nu se ridicau cu mult deasupra unor colibe, prăzi ușoare ale focului. Mai mult ca să scape de mine decât din convingere, Oreste m-a susținut, drept care am fost însărcinat cu acele lucruri. Am profitat pentru a da un decret care interzicea luarea de materiale de la orice construcție romană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fost grabnic instruiți, și în prima sâmbătă a lunii noiembrie au fost botezați în cristelnița de la Sant’Eusebio. Longobarzii au pus să fie construite în podul turnurilor din spatele bisericilor, acolo unde se aflau scările care duceau spre locul rezervat matroanelor, colibe deschise în care au fixat niște bucăți de fier, aramă și bronz. Un slujbaș le lovea cu o măciucă, stârnind un sunet puternic și, pentru urechile mele, supărător. În felul ăsta zgomotos se dădea de veste credincioșilor începutul slujbelor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un berbec și nici unul dintre ei nu părea să sufere. Rahela s-a dus în sat și i-a povestit Innei ce se întâmplase. Inna i-a spus povești despre pasiune și plăcere și a dus-o pe Rahela în coliba ei și i-a arătat cum să-și descuie lacătele trupului. Când Iacob a găsit-o pe Rahela la copacul lor cunoscut, ea l-a blestemat cu toată gura, l-a făcut hoț și ticălos, un diavol și un porc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu se mișca. Hatnuf, singura fată a doamnei, era aproape moartă de frică și de durere, când Meryt a propus să fiu eu chemată. De data asta nu se mai punea problema să fiu rugată. Meryt a apărut la ușa colibei mele din grădină cu Ruddedit în spatele ei, profilată în lumina răsăritului. Îngrijorarea abia dacă umbrea frumusețea unei fețe care nu mai era tânără. - Den-ne, a zis ea, cu accentul din Egipt, trebuie să vii și să faci ce poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
altceva de încercat. Mirosul lui Anubis e deja în camera de naștere. Ia-ți trusa și urmează-mă. Meryt mi-a spus repede povestea, iar eu mi-am luat cele câteva ierburi pe care le țineam la uscat pe grinzile colibei mele. Doamna aproape că alerga. Abia am avut timp să-mi dau seama că ieșisem din grădină. Am trecut dincolo de fațada casei lui Nakht-re și mi-am amintit prima zi în care văzusem acel loc, cu o viață în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
drumul era lung și autobuzul abia mergea, avu timp să studieze în amănunt ceea ce se vădi a fi o broșurică cu viața Sfântului Serafim de Sarov, însoțită de memoriul lui Motovilov. Cărțulia avea chiar și o ilustrație cu sfântul, la coliba lui din taiga, tăifăsuind cu o namilă de urs. Așa aflase Sandu, de la Sfântul Serafim citire, că e bine să ai întotdeauna la tine câțiva pesmeți, când te prinde tristețea să-i ronțăi pe îndelete și să prinzi inimă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
scânduri scrisese cu vopsea aurie pentru calorifere, care reflecta flacăra de la chibrit: „Înăuntru gol“. Fie cum o fi, cineva smulsese din ținte colțul de jos al foii de cort, făcând mansardei mele o ușă mică, triunghiulară, ca la intrările din colibele indienilor. M-am târât înăuntru. Când am apăsat pe comutator nici aici nu s-a aprins lumina. Lumina, câtă era, venea prin cele câteva ochiuri de geam nesparte. Cele sparte fuseseră înlocuite cu ghemotoace de hârtie, cârpe, haine și așternuturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nici cu cel mai teribil tunet al celei mai neîmblânzite furtuni; iar ochii lor nu vor fi văzut - nici în măruntaiele celui mai asurzitor dintre vulcani - un asemenea infern. Bieți sălbatici, care nu știau nimic despre adevărata sălbăticie! Ieși din colibă și, trecând pe lângă masa primitivă, luă o felie de turtă de manioc și o labă de maimuță care îi serviseră drept cină în seara din ajun. Cineva mai mâncase o bucată, iar oasele curățate, de nu-ți venea să crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Studie desenul. Făcuse o treabă bună care îi compensa străduința de o săptămână... Trecuse o săptămână? Pe măsură ce câștiga noțiunea orelor, pierdea noțiunea zilelor, a săptămânilor și a lunilor. De fapt, acolo timpul era lipsit de valoare. Contau doar cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani-lor. Poate că încă mai sunt acolo... Dacă au venit azi-noapte, înseamnă că sunt pe aproape... Căută un mai și, cu o singură lovitură, zdrobi capul peștelui. Desprinse cârligul, înfășură cu grijă guta și o atârnă de un cui în colibă. Apoi, fără să se grăbească, își încărcă prada într-un caiac șubred și începu să vâslească alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștini și ridică padela. Picuratul apei ce se prelingea era tot ce se putea auzi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi lesne pe cele ale lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Se urcă în caiac și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în colibă, găsi atârnând de o grindă o maimuță mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta luminișul. Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]