4,181 matches
-
În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul cu complementul este opțional. Iată două exemple din ostiaca de nord, reproduse din Nikolaeva (1999): (4) a. Ma tăm kălaη wel-s-Ø-em. Eu acest ren ucide-trecut-sg.-1sg.SB "Eu am ucis acest ren." b. Ma tăm kălaη-ət wel-sə-l-am. Eu acești reni-pl. ucide-trecut-pl.CD-1sg
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
tăm kălaη-ət wel-sə-l-am. Eu acești reni-pl. ucide-trecut-pl.CD-1sg.SB1 "Eu am ucis acești reni." În unele limbi există așa-numitul acord la distanță (engl. long distance agreement), care depășește limitele domeniului canonic al acordului (GFlex, în cazul acordului predicatului cu complementele). Astfel, în limba tsez (din nord-estul Caucaziei), verbul se acordă cu un complement din propoziția subordonată (Polinsky, 2001): (5) eni-r [už-ă magalu b-ăc'-ru-λi] b-iy-xo mamă-D băiat-ERG pâine.III.ABS III-mânca-p.t.-nom. III-ști-prez.2 "Mama știe că băiatul a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
reni." În unele limbi există așa-numitul acord la distanță (engl. long distance agreement), care depășește limitele domeniului canonic al acordului (GFlex, în cazul acordului predicatului cu complementele). Astfel, în limba tsez (din nord-estul Caucaziei), verbul se acordă cu un complement din propoziția subordonată (Polinsky, 2001): (5) eni-r [už-ă magalu b-ăc'-ru-λi] b-iy-xo mamă-D băiat-ERG pâine.III.ABS III-mânca-p.t.-nom. III-ști-prez.2 "Mama știe că băiatul a mâncat pâinea." (Polinsky, 2001, (11)). Ceea ce este comun tuturor acestor fenomene reunite sub
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
singura configurație a acordului posibilă: (8) Dacă Y se acordă cu XP, înseamnă că XP și Y sunt sau au fost într-o relație Specificator-Centru în cursul derivării. Pentru a explica toate situațiile de acord, inclusiv acordul complementizatorilor și acordul complementelor indirecte în nominativ din islandeză, prin ipoteza din (8), trebuie să presupunem existența mai multor proiecții funcționale și mai multe mutări ale unor elemente până când se obține configurația potrivită.Problema acestei ipoteze este că duce la generarea prea multor proiecții
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
lui Pollock, propoziția era concepută ca proiecția maximală a centrului Flexiune. Acesta cuprindea un set de trăsături nominale și verbale, de tipul Mod, Timp, Acord. Subiectul propoziției se afla în poziția de specificator al Flexiunii, iar verbul, în poziția de complement. Propunerea teoretică avansată de Pollock este cunoscută sub numele de "ipoteza Flexiunii divizate" (split-Infl hypothesis) și pornește de la observarea poziției față de verb a negației și a adverbelor de tipul souvent, often ("adeseori"), în franceză și în engleză, contrastiv. Pollock afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Cât despre natura celor două centre flexionare, aceasta este legată de trăsăturile care compun flexiunea verbală și care, în limbile romanice, sunt Timpul și Acordul. Prin urmare, Acordul este considerat un centru, care are o proiecție maximală, cu specificator și complement, conform teoriei X-bară. Proiecția maximală a Acordului (GAcord) este propoziția însăși, complementul său este Timpul, iar specificatorul său este subiectul propoziției. Prima proiecție lexicală este GV, complementul Timpului. Ridicarea verbului la cea mai înaltă proiecție funcțională este ridicare la Acord
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care compun flexiunea verbală și care, în limbile romanice, sunt Timpul și Acordul. Prin urmare, Acordul este considerat un centru, care are o proiecție maximală, cu specificator și complement, conform teoriei X-bară. Proiecția maximală a Acordului (GAcord) este propoziția însăși, complementul său este Timpul, iar specificatorul său este subiectul propoziției. Prima proiecție lexicală este GV, complementul Timpului. Ridicarea verbului la cea mai înaltă proiecție funcțională este ridicare la Acord: (24) GAcord subiect Acord' Acordo GTimp Timp' Timpo GV Capacitatea Acordului de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Acordul este considerat un centru, care are o proiecție maximală, cu specificator și complement, conform teoriei X-bară. Proiecția maximală a Acordului (GAcord) este propoziția însăși, complementul său este Timpul, iar specificatorul său este subiectul propoziției. Prima proiecție lexicală este GV, complementul Timpului. Ridicarea verbului la cea mai înaltă proiecție funcțională este ridicare la Acord: (24) GAcord subiect Acord' Acordo GTimp Timp' Timpo GV Capacitatea Acordului de a atrage verbul este un subiect mult discutat, fiind corelată cu natura trăsăturilor care compun
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
atribuit în anumite configurații sintactice de verb, prepoziție, adjectiv (acestea atribuind cazul regim 12) și de Flexiune, adică de Acord + Timp (care atribuie cazul nominativ). Este situația prototipică, dar care nu acoperă toate situațiile existente: în islandeză nominativul este atribuit complementului, iar subiectul are cazul dativ (vezi (3), reluat mai jos); în portugheză, verbul la infinitiv se acordă cu subiectul, care are cazul nominativ; în grupurile nominale posesive din maghiară, posesorul este în cazul nominativ (vezi (25)): (3) Jóni líkuðu țessir
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
teza sa de doctorat, Abney (1987) arăta că structura grupului nominal este asemănătoare cu structura propoziției. Așa cum propoziția era proiecția maximală a unui centru funcțional (Flexiunea), și grupul nominal era conceput ca proiecția maximală a unui centru funcțional: determinantul (Det). Complementul acestui centru funcțional era proiecția maximală a numelui Faptul că în unele limbi substantivele se acordă cu posesorul reprezenta un argument în favoarea existenței unui centru funcțional care să "găzduiască" și Acordul. Abney prelua ideea existenței unui centru funcțional de la Szabolcsi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Acord (Szabolcsi, 1994), diferența dintre propoziție și grup nominal fiind aceea că doar în propoziție există și Timpul. Determinantul a fost considerat extern grupului nominal propriu-zis, așa cum și complementizatorul a fost considerat extern propoziției propriu-zise. Proiecția maximală a Acordului era complementul determinantului: (29) GD 2 D' 2 Do GAcord 2 Acord' 2 Acordo ... GN16 O analiză alternativă ar fi aceea în care determinantul ocupă poziția de specificator al GAcord. S-ar ajunge la o structură asemănătoare cu cea a propoziției, în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
accesibil (fiind un caz lexical, nu morfologic). Potrivit acestei viziuni, verbul finit va căuta cel mai înalt nominal accesibil din structură și se va acorda cu el (o definiție utilă pentru acordul la distanță, când verbul se acordă cu un complement din subordonată). 6. Acordul sau concordanța pronumelor cu antecedent nominal Încadrarea la acord a concordanței pronumelor anaforice poate pune probleme pentru definirea acordului. Dacă definim acordul ca "manifestare formală a relațiilor sintactice de dependență, constând în impunerea de către termenul regent
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1965). Pierderea acordului în caz este mult mai frecventă la adjectivul participial (decât la cel propriu-zis) datorită caracterului verbal al acestuia. O explicație bună a acestui fenomen găsim la Gruiță (1981). Frecvent, adjectivul participial are și compliniri de tip verbal (complement de agent, cirumstanțiale temporale, locale etc.), care "slăbesc sudura grupului nominal, în sensul că sustrag participiul de sub controlul substantivului, segmentează sintagma, creând un al doilea centru sintactic, în care participiul e regent [...]. În plus, el poate fi tratat ca nucleu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care include grupul verbal: (6) GFlex 3 Spec Flex' GN 2 Flex GV Flex, centrul grupului GFlex, atribuie cazul nominativ nominalului din poziția [Spec, GFlex]. Cazul nominativ este atribuit prin acordul dintre centru și Spec, spre deosebire de acuzativ, atribuit prin guvernare (complementul direct este guvernat de centrul verbal) (L. Avram, 2003). În engleză, doar Flexiunea personală (engl. finite Inflection) poate atribui cazul nominativ. Verbele la forme nepersonale (infinitiv, gerunziu) nu pot să atribuie cazul nominativ: (7) a. He tried [*he to attend
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Acest tip de subiect este numit în GALR și în gramaticile tradiționale "subînțeles". Uneori, subînțelegerea subiectului este impusă obligatoriu sintactic. Astfel, subiectul unor propoziții conjuncționale sau verbe la o formă verbală nepersonală este controlat de un nominal anterior (subiect sau complement): (15) a. Ion începe / poate să meargă. b. Ion are de scris. c. Ion se apucă de repetat lecția. (ii) subiectul este recuperat din contextul extralingvistic (deictic): (16) Când a venit? (enunț însoțit de un gest care indică persoana) (iii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
exemplare la fiecare student, două cafele după fiecare masă, cinci kilometri în zece minute sunt lipsa acordului verbului cu nominalul (în unele contexte) și faptul că aceste sintagme conțin grupuri prepoziționale circumstanțiale (pe zi, după fiecare masă) sau echivalente cu complemente indirecte în dativ (la fiecare student). Aceste grupuri prepoziționale sunt elemente ale unei structuri evenimențiale, specifice propozițiilor (a mânca trei mere pe zi, a da două exemplare la fiecare student, a bea două cafele după fiecare masă, a alerga cinci
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
colocvial). Ambele propoziții sunt cu operatorul modal a rămâne și avansarea nominalului din GCompl (că noi venim mâine). Unii operatori modali pot fi urmați de un GV cu verbul la supin, care poate să cuprindă un nominal, în poziția de complement direct: (135) GV cu verb tranzitiv la supin urmat de un complement direct: a. Mai rămân(e) de adus cărțile. b. Mai rămâne de stabilit la secretariat datele pentru înscriere și admitere. Operatorul modal trebuie să se acorde cu acest
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
din GCompl (că noi venim mâine). Unii operatori modali pot fi urmați de un GV cu verbul la supin, care poate să cuprindă un nominal, în poziția de complement direct: (135) GV cu verb tranzitiv la supin urmat de un complement direct: a. Mai rămân(e) de adus cărțile. b. Mai rămâne de stabilit la secretariat datele pentru înscriere și admitere. Operatorul modal trebuie să se acorde cu acest nominal, exemplele fără acord fiind puțin acceptabile sau chiar inacceptabile. Utilizarea formei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care prepoziția de se grupează cu numeralul, iar N2 este centrul (o sută / un milion / un miliard de studenți). În Gramatica Cambridge (Huddleston și Pullum, 2002: 351-352), se consideră că centrul sintagmelor partitive 60 este N1, iar N2 este un complement. În favoarea acestei analize sunt aduse câteva argumente: (i) prepoziția of ("din, de") formează un constituent cu N2, nu cu N1: (5) a. Most students like continuous assessment but a number prefer the old examination system. (p. 352, [63]i) b
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sintagma nominală are trăsăturile de acord pe care i le imprimă centrul său. Dacă adoptăm analiza din Gramatica Cambridge (N1 este centrul), trebuie să explicăm de ce trăsătura de număr a sintagmei nominale nu este dată de centrul N1, ci de complementul N2. Nedelcu (2009) face o distincție între sintagmele partitive în care relația parte -întreg se stabilește la nivel lexical și cele în care relația parte - întreg se stabilește la nivel sintactic. În prima categorie intră sintagmele în care pe prima
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
categorie de sintagme partitive, cele în care relația parte - întreg se stabilește la nivel sintactic, cuprinde numerale și pronume (nehotărâte) pe prima poziție: (9) doi din copii, câțiva dintre copii, mulți dintre copii Nedelcu (2009) consideră că N2 este un complement, cerut de un determinant indefinit sau de o marcă de gradare (de pe poziția N1): N1 conține un nume vid, nelexicalizat, în construcțiile în care pe poziția N1 este lexicalizat doar un numeral sau un alt termen cuantificator (ca în (10
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sută, mie, milion, miliard au unele caracteristici morfologice substantivale, ceea ce explică de ce se leagă de nominalul cuantificat prin prepoziție, la fel ca substantivele cu sens cantitativ din sintagmele pseudopartitive. Kupferman (2004) consideră că prepoziția de este centrul sintagmei, N2 este complementul său, iar N1 este un specificator. Nedelcu (2009) adoptă o analiză similară cu cea a lui Kupferman: N1 este un specificator, iar N2 este centrul sintagmei pseudopartitive. Rothstein (2009) distinge două tipuri de utilizări ale sintagmelor pseudopartitive: citirea de tip
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
iar N2 este centrul sintagmei pseudopartitive. Rothstein (2009) distinge două tipuri de utilizări ale sintagmelor pseudopartitive: citirea de tip individualizare și cea de tip măsurare. În sintagmele de tip individualizare, primul nominal este centrul sintagmei și atribuie rolul semantic Conținut complementului său de pe a doua poziție. În sintagmele de tip măsurare, primul nominal este un modificator. În sintagmele de tip individualizare, primul nominal are un grad de referențialitate mai ridicat, pe când în sintagmele de tip măsurare, gradul de referențialitate al primului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
consideră că sunt două argumente mai importante în favoarea acestei analize: (i) din punct de vedere semantic, "adevăratul" subiect în sintagmele pseudopartitive este, așa cum se arată adesea, nominalul cuantificat, și nu cel cuantificator. În structurile de mai jos, enunțurile în care complementul direct este exprimat doar prin nominalul cuantificator (o sticlă, un vârf) nu sunt interpretabile (nu au sens deplin), spre deosebire de cele în care complementul direct este exprimat prin substantivul masiv (vin, sare): (96) a. Am băut o sticlă de vin. a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se arată adesea, nominalul cuantificat, și nu cel cuantificator. În structurile de mai jos, enunțurile în care complementul direct este exprimat doar prin nominalul cuantificator (o sticlă, un vârf) nu sunt interpretabile (nu au sens deplin), spre deosebire de cele în care complementul direct este exprimat prin substantivul masiv (vin, sare): (96) a. Am băut o sticlă de vin. a'. #Am băut o sticlă. a''. Am băut vin. (cf. Tănase-Dogaru, 2007: 96) b. Am adăugat la mâncare un vârf de sare. b'. #Am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]