1,422 matches
-
pe care e situată, dealul ce urcă În continuare spre neurologie și pneumologie, micul munte medical cu tot felul de clădiri spitalicești cățărate pe spinarea sa, izolate de oraș, dar și aproape de inima lui, ridicate acolo parcă pentru tihna și consolarea pacienților, dar și pentru calmul bisturielor. De atunci și de acolo nu mă pot despărți de lumina de miere a toamnelor Clujului, de liniștea cu care soarele Își desena geometriile prin rețeaua de umbre Întinse pe sol de vergelele gardurilor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ochiul de felină / și te-ai retras «vulturește» / după mamă în grădină.“ E curios cum cineva cu ochi de felină se retrage vulturește. În sfârșit... În poemele lui Traian Bădulescu-Șuțeanu sunt inserate și versuri de Nichita Stănescu, ceea ce reprezintă o consolare pentru cititor, care are prilejul să se mai delecteze, fie și fugitiv, cu poezie bună. Fostul coleg de școală al lui Nichita Stănescu ar fi procedat mult mai înțelept dacă ar fi scris o carte de amintiri propriu-zisă. Ne interesează
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
dar n-aș fi putut să afirm cu siguranță dacă îmi admira nasturii de la cămașa pe care o îmbrăcasem în dimineața aceea sau se gândea într-o cu totul altă parte.“ Închizi cartea regretând timpul pierdut cu citirea ei. Singura consolare este să mai vezi o dată imaginea femeii de pe copertă. Și să te gândești ce bine e să fii fluture. Nota 4 Textele literare sunt considerate, prin tradiție, modele de folosire corectă a limbii române. Și cartea lui Alexandru Paul Moldovan
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cu entuziasm, asemenea unor descoperiri proprii: „Nu, morții n-au murit, trăiesc în noi, / Mai stăm la sfat când dorul ne cuprinde“ (idem). Că morții n-au murit și că trăiesc în noi reprezintă o simplă formulă retorică, folosită pentru consolarea rudelor celor decedați. Beatrice Silvia Sorescu o ia în serios și își imaginează, concret, că ne și sfătuim cu morții din când în când. Dacă ne imaginăm scena, nu se poate să nu izbucnim în râs. Superficialitate voioasa Beatrice-Silvia Sorescu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
N-ar fi existat niciodată nici o Întrebare fără această intuiție vagă, n-ar fi existat niciodată nici o cunoaștere fără ea. Dar nu sunt examinatorul vieții sau vreun connoisseur, și nu am nimic de argumentat. Sigur că un om ar oferi consolare, de ar putea. Dar asta nu se numără printre scopurile mele. Consolatorii nu pot spune tot timpul adevărul. Dar foarte des, și aproape zilnic, am impresii puternice despre eternitate. Asta s-ar putea datora experiențelor mele stranii sau vârstei Înaintate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
era de receptat și auzeam coruri care jubilau transcendental. Și, pentru că foamea ne-a apropiat de înțelepciunea zicalei „Omul nu trăiește numai cu pâine“ rostită cu varii intonații, când ca parolă cinică a lagărului, când ca loc comun invocat întru consolare, la mulți dintre noi a luat amploare nevoia de hrană spirituală. Ceva se întâmpla în lagăr. Pretutindeni apăreau, activități care contracarau obtuzitatea colectivă, până mai ieri atât de apăsătoare. Gata cu furișatul plin de jale de colo-colo, gata cu tândăleala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pervazul ușei un sul subțire capitonat, din stofă la fel cu draperiile, o "noutate" inaugurată chiar atunci. - Frig! zise iar Lina. Am văzut eu bine! ... pe aci vine vîn-tul! Rim e culcat, e bolnav! -- Ei aș! spusese Mini drept crice consolare. - A răcit! . . . prin dunga asta îi vine frigul drept în coastă la birou! - Dar pe el l-ai vătuit? . . . sau numai ușa? râse Mini. Lina, care uneori uita să-și ia paltonul când pleca la treabă, cocolea pe doctorul Rim
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
roua dimineții, înainte de răsăritul soarelui, când se aburcă spre albastru, cocoșul pământului. Desigur, totul nu este decât o imagine deformată... Dar cum nu avem, încă, acces la imaginea dintâi, Trebuie să ne mulțumim cu aceste reflexe... Nu e vorba de consolare, nici de resemnare vorbă nu este. E un modus vivendi, într-o lume ca nelumea. Un fel de a trăi drept, într-o lume ce se clatină, drept însemnând nu rigiditate, ci echilibru, în primul rând interior. Vă spun: este
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
următoare direct pe terasa unde încingeam petreceri în fiecare noapte. Atunci am aflat că în ziua cu privitul orizontului luase hotărârea să se despartă de fostul soț, așa că i-am astâmpărat eu pofta de răzbunare pe viață, fiind specialist în consolări. Îmi plăcea foarte mult, era foarte frumoasă. Cred că am spus asta despre fiecare fată de care ți-am vorbit. Ce să fac, mă repet, sau mă laud, sau chiar așa o fi fost. Avea niște ochi imenși, supradimensionați și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
-mi făcea semn cu toate balcoanele să vin puțin acasă. O rog și pe ea să-l privească, în speranța că va înțelege măcar disperarea lui (a hotelului) și va veni cu mine să-i facem o scurtă vizită de consolare. Cerșesc din ochi puțină înțelegere și realizez că, de fapt, sânt total nebun. O cunosc de maximum șapte minute și nu știu cum s-o târăsc în cameră ca să-i studiez bronzul, coapsele și sânii, ca să nu mai vorbim de fundul ăla
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
un alt fel de blestem, aparte. Omul, căruia i-a mai rămas o șansă la care nu mai are cum ajunge, nu mai are scuza fatalității implacabile, a urletului pe care să-l învingă; a acceptării ca atare. Și nici consolarea nu-i e la îndemînă. O astfel de tragedie surdă ca o durere de măsea și indiferentă în fața celorlalți vine să-l cuprindă: o bagatelă decisivă. Privit din spital, V. tînăr, semeni cu un copil. Te trezești luat de mînă
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ceri să facă apel la logică și rațiune? Crezi că nu știu că nu sîntem impuri decît prin gîndire, că ea ne învață ura? Viața în sine e plină de candoare, ca un copil ce rupe aripile muștei. Dar ce consolare revelată să cer cînd rostul nostru este strigătul și cea mai neagră condamnare, pe care-o port, e suferința că strigătul meu nu-și are rost? Există vreo doctrină care să înlocuiască bocetul? Unde ai citit tu asta?” „-Doar în
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-Doar în mărturisirile sinucigașilor.” -îi răspunde Doctorul satisfăcut că a reușit în sfîrșit să-l facă să intre în joc. „-Ei cred că, luîndu-și viața, pot primi ceea ce nimeni nu oferă și nu garantează pe lumea asta unui spirit mîndru: consolarea. Deși hidos pe dinafară, sinucigașul găsește în mîngîierea onoarei singurul paleativ absurdului vieții. Dar ca doctrină... Știi și tu. Gînditorul fuge de problema consolării ca de ciumă. Căci, odată punînd-o, cunoașterea deschide problema și o lasă așa, crăcănată, transformînd-o întro
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
viața, pot primi ceea ce nimeni nu oferă și nu garantează pe lumea asta unui spirit mîndru: consolarea. Deși hidos pe dinafară, sinucigașul găsește în mîngîierea onoarei singurul paleativ absurdului vieții. Dar ca doctrină... Știi și tu. Gînditorul fuge de problema consolării ca de ciumă. Căci, odată punînd-o, cunoașterea deschide problema și o lasă așa, crăcănată, transformînd-o întro disciplină a neconsolării pînă la inconsolabilitate.” V. tînăr își întoarce gîndurile către sine. Adevărul nu poate fi demonstrat prin evidențe. El scapă și doar
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-Viața pare năpădită de demoni. În bestialitatea multiplicării și creșterii sale își siluiește singură valorile. Și nu vei găsi sfințenie decît în cei treziți asupra omniprezenței morții. Și asta doare. E acreditarea supremă a suferinței. Și dincolo de amăgire, nu-i consolare, ci doar părere de rău!” V. tînăr îl văd pe Doctor cum mă examinează cu curiozitate. Îl întreb de ce mă privește așa. „-Bine sau rău” -îmi răspunde. „-Dorim să despicăm universul cu gîndul nostru și avem iluzia, pentru o clipă
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe mine mă enervează: „-Fără durere n-am putea face dovada prezenței noastre pe această lume. Și cel mai mare noroc vine să fie faptul că, pentru propria noastră tortură nu există nici o mîngîiere. Organismul se apără de alinare. Orice consolare l-ar face absurd. Și agonia îi dă dreptul să spună: Iată, am încetat a fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie de la capăt istoria universului gînditor. Sînt însăși
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
descoperit că trebuie să îndrăznești să-ți provoci durere pentru a ajunge la momentul în care polul opus vine să realizeze uniunea. Dacă asta nu se întîmplă, și, de obicei, nu se întîmplă, îți rămîne numai durerea. Și o săracă consolare: cel puțin simți că ești viu. Liniște. Ca înaintea startului unei mari competiții. Murmurul spectatorilor încetează. Soarele este sus pe cer. Ai ridicat mîna înspre arbitru, pentru că barca ta nu e bine poziționată în culoar. Acum este așa cum trebuie. Paralel
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
face orice. Dacă părinții mei îmi transmiseseră vreun mesaj, acesta era convingerea că nu eram deloc speciali și că nu trebuia să ne distingem prin nimic de vecinii noștri. E mult adevăr în spusele lor. E ca un fel de consolare. N-am nici un talent special, nu pot face ceva ce un altul să nu poată face la fel de bine și nu simt vreo nevoie să fac un astfel de lucru. Nu vreau să dobîndesc nimic, niciodată. Dar a fost o vară
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Corto îl poartă pe Rasputin către inima labirintului de grote în care își doarme somnul milenar comoara lui Alexandru Macedon. Marele joc al celor doi se află la sfârșit - tezaurul lui Alexandru se sustrage ochiului lor, iar Rasputin are doar consolarea de a-l fi întrevăzut pentru o clipă, ca prin vis. Lunga călătorie a lui Corto în Asia hașișului și a morții se încheie aici. Ieșiți din pântecele munților, Corto și Rasputin reintră în lumea pe care au părăsit-o
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
modului de-a fi al unei alte nații, liniștea îți este spartă de zgomotul manelelor ascultate de conaționali te întrebi dacă nu cumva aparții unui popor de maneliști, dacă nu cumva tot ce credeai despre cultura română este fals. Singura consolare o constituie ideea că poate maneliștii constituie o expresie a ceea ce a lăsat comunismul în urmă. Manelele sunt legate nu atât de ideologia comunistă cât de praxisul pe care "comuniștii noștri" (nu știu dacă am avut așa ceva în sensul tare
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
și ploaia din fața hotelului „Adriatico“, cum stătea el sub o copertină, fără umbrelă, rătăcit ca un câine plouat, În timp ce mama scotocea prin pantofăria de la Ponte Rosso, Își are un loc cât se poate de distinct În Cartea morților? Singura lui consolare din toată excursia aia jalnică de la Triest a fost cumpărarea unor semințe de flori, pe care el le văzuse expuse În fața unei prăvălii (din fericire, pe pungulițe erau ilustrate florile, iar prețul era vizibil, Încât n‑a fost nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lui am văzut umbra palidă a acelei grozăvii care avea să‑i licărească deasupra ochelarilor un an mai târziu, când și‑a simțit sfârșitul aproape. Această rânduială a viilor și morților, acest mit universal despre schimbul de generații, această vană consolare pe care omul a Închipuit‑o ca să Îndure mai ușor gândul dispariției, toate astea le‑a simțit tata În acele clipe ca pe o profundă jignire, ca și cum prin actul magic al atribuirii numelui său pruncului nou‑născut, măcar că era sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
despre tata, ca să pot avea În momentele mele de deznădejde o mărturie că viața lui nu fusese părelnică, fiindcă existau pe lumea asta oameni care Înregistrau și valorificau fiecare viață, fiecare suferință, fiecare dăinuire omenească. (Era totuși și asta o consolare.) Aruncând Încă o privire peste ultima pagină În care se vorbea despre el, văd o floare, o floare neobișnuită, care la Început mi s‑a părut a fi o vinietă sau o prezentare schematică a unei plante aflate acum În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
s-a produs pur și simplu la atingerea degetului tău. E greu să te obișnuiești cu gândul că ai putea avea un picior mai lung sau mai scurt decât ceilalți, oricum șchiopătezi, iar meschina compensație a singularității nu e o consolare. În asemenea momente Zenobia intra în norul meu, șoptea ceva, nu învăța nimic de la mine și nu mă învăța nimic, eram trăiți fiecare de universul nostru comun, ne înțelegeam firesc, fără prea multe vorbe. Pe urmă ea zâmbea, uita, uitam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de asemenea nepublicat, cum ar fi pentru că femeia mea nu plouă sau lăcustele sunt cele mai Constantin, așteptam să le recite și să-mi spună : «Mai zi ceva, dacă poți !», mă și oprisem lângă un zid, cinstit vorbind, era o consolare pentru ființa mea jupuită și priveam așa, în gol, mai mult din profil, când ea și-a luat inima în dinți și mi-a întins stiloul plus o bucățică de hârtie, cerându-mi, pe englezește, un autograf. Atunci mi-au
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]