1,392 matches
-
unii, alții în 20 de ani, iară elu în trei ani"". Înșiruind realizările domnitorului Miron Barnovschi pe plan bisericesc, cronicarul Miron Costin adaugă și că a zidit ""așijdere și Bârnova, lângă Iași, care apoi au fârșit-oă Dabije-vodă"" . Amintind din nou ctitoriile domnitorului, cronicarul umanist subliniază că ""și au urdzit și Bârnova pre numele său, supt dealul Pietrăria lângă Iași"". O altă mărturie este hrisovul domnesc scris la Iași în Cancelaria domnitorului Miron Barnovschi în ziua de 11 noiembrie 1628: "“Io Miron
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
canon de șase ani, la 1 martie 2009, Consistoriul eparhial a hotărât să-l dezlege de canon, mutându-l la Mănăstirea Vlădiceni. Planul arhitectural al Mănăstirii Bârnova este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, ea făcând parte din ansamblul marilor ctitorii arhitecturale din Moldova care sintetizează din acest punct de vedere elementele arhitecturale românești cu cele bizantine, transmise prin Țara Românească. Ascunsă în codrii seculari ai Iașului, incinta Mănăstirii Bârnova este protejată de ziduri înconjurătoare de apărare, cu metereze. La poartă
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
masive. În interior are o boltă cu două calote, care sunt ornamentate de jur împrejur de torsade timbrate cu scuturi mici. "Pronaosul" este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, dar cu boltiri mai simple și lipsit de ornamentarea fastuoasă a ctitoriei lui Anastasie Crimca. Între pronaos și naos lipsește peretele despărțitor, fiind înlocuit cu trei arcade și doi pilaștri groși, reprezentând una dintre caracteristicile arhitecturii bisericești din secolul al XVII-lea din Moldova, prototipul acestei noi împărțiri găsindu-se pentru prima
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
lungul vremii istoricii și cei care au cercetat originile construției au oferit diferite datări și variante de construcție a edificiului. Astfel unii cercetători vorbesc de o construcție într-un stil specific secolului XVIII, alții, conform legendei, consideră că biserica este ctitoria ciobanului Bucur, de numele acestuia fiind legată și etimologia numelui București. Biserica este consemnată într-o hartă întocmită între anii 1844-1846 cu numele biserica Bucur. În trecut biserica se afla pe același deal împreună cu mănăstirea Radu Vodă. La mijlocul secolului XVIII
Biserica Bucur () [Corola-website/Science/308364_a_309693]
-
află astăzi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Ițcani, a existat o biserică de lemn, datând din perioada domniei lui Petru Mușat (1375-1391). Aceasta este menționată pentru prima dată în anul 1395 (fiind contemporană cu Biserica Mirăuți din Suceava), ea fiind ctitoria unui boier moldovean numit Iațco. În mai 1395, boierul Iațco o închina, împreună cu biserica Sfântului Dumitru din Suceava (cea veche, din lemn), patriarhului Constantinopolului, Antonie al IV-lea. Mănăstirea Ițcani, numită "a lui Iațco din țarina Sucevei", a funcționat inițial
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani () [Corola-website/Science/308365_a_309694]
-
nu dea nicăiri nici un groș, fie că vama este vândută, fie că este nevândută”". Acest drept a fost confirmat și de către domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504), însă actul nu s-a păstrat. Cu toate acestea, Mănăstirea Ițcani a rămas o ctitorie cu venituri modeste, având doar rol de lăcaș de cult. Încă în vremea stareței Fevroniei, un călugăr a implicat mănăstirea în niște tranzacții economice păguboase, iar satul a rămas un cătun mic până la venirea austriecilor, când, în jurul bisericii fostei mănăstiri
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani () [Corola-website/Science/308365_a_309694]
-
Biserica de lemn din Josani în satul Sârbi, Maramureș, a fost construită din lemn de stejar în jurul anului 1685. Aceasta este ctitoria familiei nobile Dunca de Sârbi, care a stăpânit această parte de jos a satului în aceea epocă și a fost neîntrerupt patroana bisericii până la sfârșitul secolului 18. Aceasta înseamnă că familia Dunca de Sârbi a îngrijit și înzestrat biserica și
Biserica de lemn din Sârbi Josani () [Corola-website/Science/308469_a_309798]
-
preot în ea timp de mai mult de o sută de ani. În partea de sus din sat, pe locul așezărilor medievale Balotești și Cămârzana, există o biserică de lemn mai veche, din 1639, cunoscută sub numele de Sârbi Susani, ctitoria nemeșilor din acea parte a satului. Naosul este acoperit cu o boltă semicilindrică. Deasupra pronaosului tăvănit se înalță turnul-clopotniță. Acoperișul are streașină dublă. Se pot admira câteva icoane pe lemn deosebit de valoroase, dintre care două, pictate în jurul anului 1775, pot
Biserica de lemn din Sârbi Josani () [Corola-website/Science/308469_a_309798]
-
din Alba-Iulia din grija și cu cheltuielile domniței Stanca, soția lui Mihai Viteazul” . Inscripția funerară de pe piatra de mormânt a lui Danciu arată că, în 1649, Matei Basarab transportă la Arnota osemintele tatălui său , după cum și Neagoe Basarab reînhumase în ctitoria sa din Curtea de Argeș pe acelea ale mamei sale. Voievodul pregătise de mult timp Arnota pentru rolul de mausoleu al familiei. Cu mult înainte de a se ridica pe tron, în 1622, el și soția sa dăruiseră Amotei o cățuie de argint
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
făcută și întemeiată” de Matei Basarab. Or, această afirmație este contrazisă de inscripția de pe cățuia de argint oferită în 1622, care atesta că mănăstirea exista deja la acea data. De asemenea, A. Sacerdoteanu precizează că mănăstirea a fost la origine ctitorie boierească și că a devenit ctitorie voievodală mai târziu. În 1942, Nicolae Ghica-Budești consideră că biserica pare a fi anterioară domniei lui Matei Basarab, care nu a făcut decât să adauge pridvorul. Dar macheta bisericii pictate în cadrul tabloului votiv și
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
Or, această afirmație este contrazisă de inscripția de pe cățuia de argint oferită în 1622, care atesta că mănăstirea exista deja la acea data. De asemenea, A. Sacerdoteanu precizează că mănăstirea a fost la origine ctitorie boierească și că a devenit ctitorie voievodală mai târziu. În 1942, Nicolae Ghica-Budești consideră că biserica pare a fi anterioară domniei lui Matei Basarab, care nu a făcut decât să adauge pridvorul. Dar macheta bisericii pictate în cadrul tabloului votiv și ținută de voievod și de soția
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
nu avea largul pridvor cu turlă scundă octogonală, adaos care astăzi constituie cea mai distinctivă structură a siluetei generale; apariția lui Preda Brâncoveanu în tabloul votiv, boier despre care Paul de Alep afirmă că ar fi luat sub îngrijire multe ctitorii ale voievodului Matei, pledează în favoarea ipotezei că acest exonartex, rustică interpretare a unui plan în cruce greacă înscrisă, i s-ar datora. Arhitectura bisericii, cea mai mică din vremea sa (11,7m x 7,20m), reprezintă totodată o interpretare simplificată
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
trebuie să fi existat la începutul secolului al XVII-lea și că turla, căzută fără îndoială în primele decenii ale acestui secol, a fost reconstruită de Matei, urmașul „vornicului” Danciu. Devenind voievod și dorind să ridice Arnota la rangul de ctitorie voievodală, dar dispunând de mijloace modeste ale vremii, Matei Basarab a pus să se văruiască fațadele bisericii, iar turla, fiind încă în stare bună, a fost lăsată cu paramentul originar. Pridvorul a fost adăugat puțin timp după repararea și pictarea
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
și cel de la Sadova, prin prezența, în ambele cazuri a bunicului Datco postelnic, a tatălui, Danciu și a unchiului voievodului, Radu postelnic, întaraste presupunerea că biserica de lemn de la Arnota, despre care vorbesc călătorii străini, a fost la început o ctitorie a Craioveștilor, căci la Sadova machetă bisericii este susținută de Matei Basarab și Elina Doamnă împreună cu Barbu Craiovescu și soția sa Negoslava. Amintim descrierea făcută de Gr. Tocilescu unui tablou, pictat probabil în secolul XIX-lea, pe care îl văzuse
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
în care este figurată demonstrează că de-a lungul anilor, ordinea iconografică iși pierduse rigoarea dogmatică, diferitele asociații de imagini și de scene mărturisind o mobilitate proprie unei conceptii modeme. Arhitectura modestă a bisericii nu revela deloc calitatea sa de ctitorie voievodală, însușire care nu este dezvăluită decât de conținutul special al programului iconografic și al calității picturii. Programul iconografic, care la prima vedere nu prezintă nimic neobișnuit, ascunde o subtilă gândire teologică pe care ne este permis, fară mare greșeală
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
iconografic și al calității picturii. Programul iconografic, care la prima vedere nu prezintă nimic neobișnuit, ascunde o subtilă gândire teologică pe care ne este permis, fară mare greșeală să o atribuim lui Serapion, staretul mânăstirii și donatorul icoanei Sfântului Nicolae. Ctitoria ansamblului de scene reflectă politica de culturalizare a lui Matei Basarab și chiar, până la un punct, concepția sa de viață; dar, în același timp, locul ocupat de anumite imagini și asocierea dintre ele conferă picturii sensul funerar care se cuvine
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
nu reușește, astfel că în anul 1542 domnitorul Petru Rareș a strămutat vechiul așezământ monahal mai la deal, întemeind Mănăstirea Râșca. Unele documente istorice mai amintesc în secolul al XVII-lea câteva încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, dar acestea sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează între anii 1528-1574 un schit de călugări, iar între 1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. În Patericul Românesc din anul 1998
Mănăstirea Bogdănești () [Corola-website/Science/308484_a_309813]
-
al lui Mihai, a reprezentat doar o scurtă revenire a familiei Cantacuzino, episod care s-a terminat prin execuția domnului, a tatălui său (stolnicul Constantin) și a lui Mihai Cantacuzino. Spătarul Mihai Cantacuzino a lăsat în urmă un număr de ctitorii arhitectonice, printre ele mănăstirile Sinaia și Colțea. Este ctitorul Mănăstirii Sinaia, după un pelerinaj în Palestina și în peninsula Sinai. În ziarul Tribuna Poporului, anul VII, nr 99, 17 iunie 1903, ce apărea la Arad, se publica următoarea informație: Mănăstirea
Mihai Cantacuzino () [Corola-website/Science/307434_a_308763]
-
1933, soția sa a donat Primăriei municipiului București clădirea observatorului astronomic popular, unde se va organiza în anii următori pinacoteca orașului București. În anul 1941, a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative fixate în holul clădirii care adăpostea pinacoteca, pentru ctitorii, viceamiral Vasile Urseanu și Ioana Urseanu. În anul 1950 clădirii i s-a redat destinația inițială de Observator Astronomic Popular, care a avut un rol important în popularizarea astronomiei în rândul iubitorilor acestei științe, iar în prezent aici funcționează Observatorul
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
biserica, frumos exemplar de biserică mare din vremea lui Matei vodă, rămasă fără geamuri, complet golită de mobilier, dar plină de moloz în urma recentei prăbușiri a turlei principale și gata a primi ploaia și zăpada. O priveliște jalnică." (I.C. Filitti „Ctitorii de la Plăviceni-Olt și neamul doamnei Stanca” în „Arhivele Olteniei”, VI, 1927, p. 266). Din 1995 până în 2000, au loc mai multe campanii de săpături arheologice inițiate de Muzeul Județean Teleorman cu scopul de a pune la dispoziția proiectantului informații privind
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
la sărbătoarea "frăsânelului", venind unii de la zeci de kilometri. Vidin are două fortărețe medievale bine păstrate, Baba Vida și Belogradcik, precum și multe biserici ortodoxe vechi, cum ar fi Sf. Pantelimon, Sf. Petka, Sf. mare mucenic Dimitrie, Sfânta Parascheva, biserica îngropată, ctitorie a lui Matei Basarab (toate datând din secolul al XVII-lea), o sinagogă evreiască (1894), o moschee și o bibliotecă a lui Osman Pazvantoglu, o secție de poliție tucească (secolul al XVIII-lea).
Vidin () [Corola-website/Science/303172_a_304501]
-
decât forma sa modificată în urma lucrărilor de refacere de la mijlocul secolului al XIX-lea. Numită și Biserica Mică Domnească, monument arhitectonic datând din mijlocul secolului al XV-lea păstrat fără modificări, de altfel este singurul cunoscut din Țara Românească. Este ctitoria lui Vlad Călugărul și a soției sale Smaranda. Are planul trilobat de formă alungită, compus din pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul prezintă analogii cu pridvorul bisericii domnești de sus, pronaosul având și rol de gropnită pentru "conița Stanca" nepoata
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
în acest fel îi va crește importanța. Această construcție este tratată arhitectural ca niște adevărate chilii mănăstirești, cele 4 încăperi dispuse în șir, cu bolți și pardosite cu cărămizi, armonios concepute, dar modeste și care emană simplitate. Biserica Domnească este ctitoria voievodului Petru Cercel după modelul bisericii mitropoliei din oraș însă de dimensiuni mult mai mari fiind, la data construcției, cea mai mare clădire religioasă din Țara Românească. Pictura, păstrată și în zilele noastre, este realizată integral între anii 1696-1698, în timpul
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
murit acolo la 18 decembrie 1846, fiind înmormântat în afara bisericii, la dorința sa, ca un simplu călugăr. La 30 decembrie 1886, din dispoziția mitropolitului Iosif Naniescu, osemintele lui Veniamin Costachi au fost deshumate și așezate în Catedrala Mitropolitană din Iași, ctitoria sa. Ulterior și mitropolitul Sofronie Miclescu (1790-1861) s-a retras la Mănăstirea Slatina, după ce a părăsit scaunul mitropolitan al Moldovei, la 18 ianuarie 1861. El a murit acolo la 18 mai 1861, dar a fost înmormântat la Mănăstirea Neamț. În
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
se afla mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, deasupra căruia era o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: ""(Acest mormânt este al monahului) Pahomie, care s-a strămutat din viața de aici, la veșnicile lăcașuri, și a fost îngropat aici, în ctitoria lui cea nouă, în anul 7076 luna mai 5"" (1568). De-a lungul aceluiași perete se afla mormântul domniței Teodora, o altă fiică a lui Lăpușneanu. Inscripția în limba slavonă ce se află pe lespedea funerară a mormântului său conține
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]