KorAP: Find »[drukola/base=culcuș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...47 >

1,153 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Nu mi-a spus, dar cred că nici el nu știe cât o să dureze călătoria asta a lui. - Adică, nu se grăbește. - Nu se grăbește. Dar nici n-o să stea locului. Runa rămăsese iarăși pe gânduri. Apoi se vârâse În culcuș. - E bine că nu se grăbește. E foarte bine, șoptise ea și o podidiră lacrimile. Vino lângă mine, Enkim. Ca prima oară. Vreau mult. Se bucuraseră unul de celălalt, of, of. Apoi, Runa plânsese din nou. - Nici Vinas, nici celelalte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe după umeri până la pădurea care se așternea În fundul văii. Ajunși acolo, am tăiat patru crengi groase, două lungi și două scurte, și le-am legat Între ele cu ierburi smulse din smârcurile apropiate. L-am pus pe Enkim În acel culcuș și ne-am continuat drumul, strecurându-ne printre copacii din ce În ce mai deși. Blestem! De undeva de aproape Începeau să se audă În urechi glasurile unor oameni. Runa a recunoscut imediat chiotele ușoare ale suratelor ei, amestecându-se cu horcăiturile repezite și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm În urma lui. Se ridică și Enkim cu totul, de parcă apa ar fi dorit să-l Înghită, dar În clipa următoare, bulumacul o luă la vale, agățând culcușul din crengi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm În urma lui. Se ridică și Enkim cu totul, de parcă apa ar fi dorit să-l Înghită, dar În clipa următoare, bulumacul o luă la vale, agățând culcușul din crengi În care zăcea Enkim și târându-ne pe toți pe firul bezmetic al apei. Doar atunci am zărit pe mal, chiar lângă locul În care stătuse Întins prietenul meu, un morman de mâl precum un mormânt de prunc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am putut, ascunzând și pieptul lui Enkim sub ea. O săgeată o străpunse cu un zgomot ud - froșșc. Apoi alta. Și o alta. Froșșc, froșșc! - Țin’te bine de blana aia! - Îmi strigă Runa care se agățase cu brațele de culcușul lui Enkim și de bulumac. O suliță izbi bulumacul și se rostogoli În apă. Bulboanele ne azvârliră În sus. Stk - o săgeată se Înfipse În bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu ne mai ajung! Ajută-mă! - Îmi strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu ne mai ajung! Ajută-mă! - Îmi strigă Runa și lăsai blana udă să cadă peste Enkim, după care ne apucarăm să petrecem crengile de salcie și ierburile groase În jurul bulumacului și al culcușului din crengi. Reușirăm să le legăm Între ele și, de acum, puteam și eu (singurul dintre noi care nu știa să calce apa), puteam și eu, deci, să mă Întind pe burtă, de-a curmezișul acelui lucru care niciodată n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Alergau, răcneau și-și făceau semne, În grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Îi văzurăm ochii - nu mai erau Încruntați, de parcă știa că-și părăsește neamul. Apoi, apa Îl izbi de o stâncă, iar el se Îndoi Într-o parte și În alta precum o blană bătută de un vânt năprasnic. - Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa. - Ai lui o să vină după noi, ne reaminti Enkim. O să vină după noi și n-o să ne cruțe. Of, e frig. Îl urcarăm Înapoi În culcuș, printre blănurile ude leoarcă. Se cutremura din creștet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
blană bătută de un vânt năprasnic. - Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa. - Ai lui o să vină după noi, ne reaminti Enkim. O să vină după noi și n-o să ne cruțe. Of, e frig. Îl urcarăm Înapoi În culcuș, printre blănurile ude leoarcă. Se cutremura din creștet până În vârful... pă-și-to-ri-lor... Pășitorilor... Preț de câteva clipe Îmi trecu prin minte că trebuiau alte cuvinte În loc de pășitori... Alte cuvinte. Pășitorul are trei părți. Trei. Dar, n-aveam timp de vorbe. Enkim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de tovarăși ai lui. Era cât pe ce să alunecăm În apa furioasă, dar am izbutit, până la urmă, să ne agățăm, fiecare cu câte o mână, de copacul prăbușit, ținând În loc bulumacul. Blănurile, armele și traista Runei erau Încă În culcușul lui Enkim, dar nu aveam decât câteva clipe ca să ne urcăm pe stâncă. Grăbiți, am Început să azvârlim din culcuș tot ce adusesem cu noi, dar apa prinse să ne răsucească, așa că am lăsat blănurile și sulița cea mică În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
agățăm, fiecare cu câte o mână, de copacul prăbușit, ținând În loc bulumacul. Blănurile, armele și traista Runei erau Încă În culcușul lui Enkim, dar nu aveam decât câteva clipe ca să ne urcăm pe stâncă. Grăbiți, am Început să azvârlim din culcuș tot ce adusesem cu noi, dar apa prinse să ne răsucească, așa că am lăsat blănurile și sulița cea mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lui Enkim, dar nu aveam decât câteva clipe ca să ne urcăm pe stâncă. Grăbiți, am Început să azvârlim din culcuș tot ce adusesem cu noi, dar apa prinse să ne răsucească, așa că am lăsat blănurile și sulița cea mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
răsucească, așa că am lăsat blănurile și sulița cea mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși sus, Runa pufni Într-un râs hohotitor. Ne arătă rădăcinile copacului care ne salvase - abia dacă se mai țineau Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
acum, nici dibacea aia de Vinas n-o să ne mai ia urma. Copacul ăla pe care dacă l-ar fi văzut, ar fi priceput ce-i trecuse Runei prin minte, copacul ăla se ducea de acum la vale, luând calea culcușului lui Enkim. Pfuuh, Vinas! - Ți-am zis eu că e bine dacă se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce străjuia apa. Găsirăm o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mâna spre ea. - Cuminte! Am vrut să văd doar că-ți trece fierbințeala, zise ea, pufnind În râs. Dormi! Și chiar că Enkim a adormit. Când s-a crăpat de ziuă, Enkim era mai bine. Din nou am Înjghebat un culcuș pentru el, ne-am uns toți trei cu măruntaiele ciutanului și am pornit prin pădure, căutând să nu ne Îndepărtăm prea mult de apa care curge. Când și când, unul din noi cobora spre apă, căutând urme de-ale vrăjmașilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din vorbele rostite cât și din cele spuse În minte, mi-am dat seama că erau cu toții supărați. M-am strecurat până În apropierea lor și i-am văzut adunați Într-un luminiș, pe malul apei. Se zgâiau la ceea ce fusese culcușul lui Enkim care, Încă legat de bulumac, se Împotmolise Într-o limbă de nisip. Nu Îndrăzneau să se apropie de lucrul acela nenumit și am Înțeles că se chiorau după urmele noastre pe care, cum altfel, nu izbuteau să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Apă. Izvor. Râse. - Cumpănă de ape, Îmi zise. Ne-am repezit și, nu după multă vreme, am zărit izvorul pe care-l simțise. Gros cât brațul, țâșnea dintre stânci și cobora la vale, năvalnic, de parcă Tatăl și-ar fi avut culcușul sub acel munte și și-ar fi dat drumul afară, cu marea lui putere. Am Început să coborâm. Pășitorii nu ne mai țineau, dar tot alergam de nu mai știam de noi. Un alt izvor se uni cu cel dintâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se Înălța și cobora, era mai tare și apoi se stingea, precum suflul din pieptul unui om ce trage să moară. - Te pomenești că vine ploaia, am zis. - Hai, făcu Runa. Nu e ploaia. Enkim se proptise În coate În culcușul lui, doar-doar ar vedea și el ceva. Numai că, deodată se strânseră norii, ca la un semn. Se auziră primele tunete, rostogolindu-se peste munte Înainte să se prăvălească spre noi, puternice și curățind totul În cale. Povârnișul se umplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Se ridica de undeva din fața noastră. M-am ridicat În capul oaselor și am privit afară din vizuină În clipa aceea, am Înlemnit. Am holbat ochii și am rostit, cu glasul puternic al Tatălui: - Enkim. Runa. Au țâșnit amândoi din culcuș, iar Enkim dădu un strigăt de durere. - Ce e? - Apa aia! Cum de nu cade jos? - le-am arătat eu afară. Ne-am zgâit cu toții la Întinderea nesfârșită de apă din fața noastră - stătea atârnată de văzduh și sprijinită pe pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe pământ, fără să se scurgă. - Tată din Cer, făcu Enkim. - Of, of, asta e Marea cea mare, zise Runa și se strecură afară din vizuină. Nu era chiar atât de aproape de noi așa că, l-am pus pe Enkim În culcușul din crengi, ne-am luat lucrurile și ne-am repezit spre apă. Din ea se ridica zgomotul acela ca de om ce-și drege glasul. Îți venea să crezi că era gata-gata să se reverse spre noi numai că ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus palmele căuș și am dat să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
așa că a spălat-o Îndelung. Pe urmă ne-am pregătit de plecare. Malul se Întindea, unduitor, cu intrânduri și ieșinduri, spre Apus, după cum spusese Moru. Am căutat niște mâl galben ca să Îmbrăcăm pășitorul lui Enkim, apoi l-am pus În culcuș și am luat-o prin nisip, spre Apus. Am Întrebat-o pe Runa dacă nu era mai bine să mergem prin pădure, ca să nu fim văzuți de urmăritori dacă ajungeau pe aici. Dar ea: - Eu Îți dau ție o burtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lăsat să se certe mai departe și m-am dus În casă. Nu eram grăbit să le aflu hotărârea, asta ți-o spun ție, căci atunci nu gândisem decât: nu vreau să aștept vorba lor pfuuh. M-am Întins În culcuș și m-am gândit la Siloa. Apoi am adormit. Visul e față de trezie ceea ce e vorba din minte față de cuvintele rostite pe gură. Mai mult Îmi plăcea În vis, dar uite că plecasem În călătorie ca să rămân treaz. Așa că, tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]