1,517 matches
-
Tricouri, mașini, expresii faciale, totul face parte din Stilul Personal. oamenii Își creează În jurul lor un fel de nor care-i ajută să se simtă speciali, deosebiți de ceilalți... Nimic nu poate fi mai monstruos decât stilul personal. E ca dâra umedă și cleioasă pe care o lasă melcul când merge pe frunză... Adina Dabija 86 — Stai puțin. Tu arunci apa din albie cu copil cu tot, spuse Catinca. De ce trebuie să renunți complet la scris În loc să cauți un alt mod
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Tricouri, mașini, expresii faciale, totul face parte din Stilul Personal. Oamenii își creează în jurul lor un fel de nor care-i ajută să se simtă speciali, deosebiți de ceilalți... Nimic nu poate fi mai monstruos decât stilul personal. E ca dâra umedă și cleioasă pe care o lasă melcul când merge pe frunză... — Stai puțin. Tu arunci apa din albie cu copil cu tot, spuse Catinca. De ce trebuie să renunți complet la scris în loc să cauți un alt mod de a scrie
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
avansează dezintegrîndu-se... nucleul central, extrem de luminos, continuă să alerge, să strălucească, pare încă intact dar de fapt în urma sa se etalează, pe milioane de kilometri, ființa cometei, miliarde de particule detașate de fapt din inima ei, din entitatea ei... o dîră gigantică rămîne în urma miraculosului obiect cosmic, o explozie de particule de toate dimensiunile. nu, este limpede, niciunul din gesturile noastre fizice nu rămîne nepedepsit. Cînd ieșiți dimineața și luați autobuzul sau metroul ca să ajungeți la birou, o parte din dumneavoastră
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
parcul municipal. rătăcește o vreme pe alei. își slăbește nodul la cravată. — spune ceva, de ce nu spui nimic ? „ai grijă să nu răcești.” e adevărat, cămașa i s-a lipit de piele. X simte cum i se scurg pe gît dîre reci de sudoare. noroc, totuși, că în dulapul de la birou are întotdeauna o cămașă de schimb. 17. Dragul meu Guy, îți spun de la bun început că omul pe care mi l-ai trimis nu-mi place întrucît își curăță și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
e speriat. — sunteți speriat, domnule arici ? — e speriat și supărat. — să-l rostogolim pe marginea șoselei. Cu mîna înmănușată, Ken împinse ușor ariciul pentru a-i testa reflexele. ariciul se contractă însă și mai tare, vizibil iritat. Un fel de dîră lipicioasă indica traseul pe care îl parcursese pînă în mijlocul șoselei. — este perioada lor de rut, spune Ken. Din cauza asta e speriat și nervos. — a, făcu Betty. V-am deranjat de la vreo agapă, domnule arici ? V-ați dat întîlnire cu vreo
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
voi în mijlocul șoselei ? Ken stinse farurile mașinii și reveni lîngă Betty la lumina ceva mai puțin violentă a lanternei. toate formele sferice de pe șosea intrară într-o agitație febrilă și în cîteva zeci de secunde nu rămaseră pe asfalt decît dîrele lipicioase amintind de traseele dezordonate ale aricilor. Cred că putem pleca, spuse Ken. — De ce nu există niciun panou de circulație cu arici ? Gen atenție, trec arici ? — nu știu, făcu Ken. — nu e normal, spuse Betty. Panouri cu cerbi există, panouri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în curtea de la numărul 236, invizibilii demoni de cartier înclinară mănunchiurile tufelor înflorite de cindrel și forsiția, în semn de supunere față de Stăpânul terifiant al Lumii. Fiecare plecăciune a nuielelor încîlcite stropea parcă, dintr-o legătură de busuioc, cu o dâră de apă fierbinte și sânge, fațadele căsoaiei. Din cadrul celei de-a treia uși, situată spre fundul imobilului, irupse o fătucă brunetă, cu pulpe imense, cu un tricou vișiniu și c-un dușman cât toate zilele (un nas enorm), pe fața
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care ați ridicat-o a fost așezată sub contro- 156 DANIEL BĂNULESCU Dinspre restaurantul Berlin și hăt departe dinspre Cișmigiu se pornise o briză, cu gîfîitură uscată, ce zvânta dintr-o singură suflare spumele de pe haine și încrusta pe vitrine dâre de sare, mai ceva decât florile de gheață cât degetarul de groase, răsărite pe geamuri, pe la Crăciun. La etajul doi al inconfundabilului bloc ROMARTA, pe pervaz, deasupra perechii de puștani, în interiorul apartamentului nr. 7, în care locuiau doar un pisic
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-l pe Spînzu către casă, la Arvinte. Se dovediseră expeditivi. Era 12,35, bineînțeles, noaptea. Parcurseră restul distanței către Vizuină pe jos, cu mâinile în buzunare, cu aerul unor gentlemeni neșifonați de cea mai mică grijă, pudrând în urmă o dâră de bună dispoziție, pe ulicioara spoită, în culori de Ev Mediu, de pâlpâirile unei luni capricioase și dezinhibate. Cum dezinhibat, din gangul de la numărul 26, aproape că se prăvăli peste ei și aproape îi împrăștie pe pavaj, un grăsan. În
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
375 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI bucurase!), până la draga lui Otilia, la Rege și la banda izbăvitoare a Ierbii Fiarelor. Marginile atârnate ale cearceafurilor pocneau sub zvârcolirea capricioasă a vântului. Partea lor dinspre stradă era împroșcată cu la fel de numeroase dâre de mâzgă, ca tencuiala camerelor zidite prea în apropierea mlaștinei rigolelor! Bătea de 4,36-4,37 după-amiaza. Sinistratul se alesese, ca saftea, c-un ceasornic dibaci, numai secundar și limbi fosforescente, sculă a cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de bande rulante, franjurile colorate ale așezămintelor siderurgice, fâșiile încocoloșite de apă ale imaginilor căminelor culturale, versetele mobilizatoare din gazete și din documentele de Partid, umplând, cu miile, gâtlejurile canalelor de scurgere, ținând și, cu fiecare ghiorțăitură, ștergând încă o dâră din îngrijorările Sinistratului, ce dormi, curățat și descrețit, până a doua zi dimineața. Atât de învrăjitorit fu de făgăduielile și întortochelile dezvăluite de somnul său cel aprins, încît duminică, 24 aprilie 1988, când un papițoi gătit în țoală de stofă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acoperea fereastra și, în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porțelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subțire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de femeie. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion și, când 1-a simțit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se mai ținea. Când credea ea că n-o să mai poată, se ridica bine pe oase, rezemată de lemnul lustruit al stranelor, și mai făcea trei cruci mari până la pământ. Pe ușile larg deschise pătrundea lumina soarelui de afară. În dâra lui strălucitoare se zăreau jocurile firelor de praf și chipurile celor care intrau. Mereu alte buchete umpleau masa încărcată a Mântuitorului. Tineri și vârstnici, mai mici și mai mari, păcătoși și din cei cu sufletul curat, toți se adunau în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-al lui Piele. Acesta le umbla în sân, vîrîndu-le zăpadă între țâțe. Starostele s-a urcat deasupra butoiului, din care țâșnea un vin negru, spumos. Hoții chiuiau în gura mare și lumea ieșise pe la porți. În zăpadă rămânea o dâră neagră și roatele droaștei scârțâiau. - Cântă, Neacșule! Să audă toți cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. Mitică Ciolan abia se ținea într-o margine. Pe crucea căruții, Dumitru bătea țambalul cu greutate, sprijinindu-se de șleauri cu picioarele înghețate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui înțelesese că, dacă n-or să iasă din locul acela în care se încurcaseră ca într-o capcană, nu mai era nici o scăpare. Privi cerul care se lumina spre margini. Câmpia căpătase o scoarță albăstrie, pe care se fugăreau dâre albe de zăpadă spulberată. Era curată, curată. Bucureștiul - nicăieri, poate stătea pitit sub omăt, undeva, dincolo de păduricea încremenită. Dumitru tot mai căuta din ochi un pom mai înalt, până la care să se ducă. Cât vedeai cu ochii nu se zărea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nemiloase clipe? Moștenirea primului om este lumina întîii deznădejdi. Când stelele se vor preschimba-n pumnale și inima-mi va zbura spre ele, toate laolaltă n-o vor sfâșia până într-atît ca mâhnirea să nu-și descrie, pe albastrul boltelor, dâra ei răzvrătită. Aș vrea să pier în fiecare astru, să mă zdrobesc de fiece înălțime și-un adăpost mortuar s-alcătuiesc, în stele putrede, pentru un cadavru descompus în farmecul sferelor. Ce cântec s-a pogorât în carne și ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi blând; de a îndura cu îngăduință. Te pomenești astfel lunecând într-o icoană, din omul ce erai, plămădit dintr-o carne infinit muritoare. Să nu devii pentru nimeni exemplu de pefecțiune; distruge-n tine tot ce-i chip și dâră de urmat. Oamenii să-nvețe de la tine să se înspăimînte de căile omului. Acesta-i rostul suferinței tale. Mintea - smulsă din rădăcini - a rămas singură cu ea însăși. Toate întrebările se reduc la atît: cum poți să nu fii cel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a-ți pune probleme capitale la tot pasul, a avea permanent în conștiință îndoiala asupra propriului tău destin, a simți oboseala de a trăi, a fi obosit de gânduri și de existența ta până dincolo de orice rezistență, a lăsa o dâră de sânge și de fum după tine, ca simboluri ale dramei și ale morții ființei tale, înseamnă a fi nefericit în așa măsură, încît ți-e scârbă de tot fenomenul acesta al gândirii și te întrebi dacă reflexivitatea nu e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul din noi va arde totul. Bucuria nu trebuie justificată, deoarece ea este o stare atât de pură și de generoasă, încît orice elogiu este inutil. Justificarea ei este inutilă chiar și în fața deznădăjduiților, întrucît aceștia sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un dig împotriva slavismului, apărători ai creștinătății; păstrători ai tradițiilor romane etc. Ați înțeles: am apărat și am păstrat. Se cheamă aceasta destin? Națiunile mari au spintecat istoria, în pornirea lor de a se afirma. După flăcările lor rămâne o dâră de foc în lume, căci o cultură mare seamănă unei ofensive cosmice. Dar ce rămâne după defensiva unei culturi mici? Praf - dar nu de pușcă, pulbere purtată de un vânt de toamnă. Caut în zadar primăvara culturilor mici... Există totuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de obscuritatea acestei regiuni umane. Nimeni nu ne va putea mângâia de a fi fost siliți atâta vreme să luptăm și să ne apărăm de un popor atât de slab dotat, care a reușit să lase în Europa numai o dâră de fum. Cea mai tristă și mai mizerabilă amintire a poporului român sânt turcii. Ei au turnat peste amarul nostru toată doza de imbecilitate de care a fost capabil cel mai steril imperialism din câte a cunoscut istoria. Că turcii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca metalele”, „peștii fosforescenți [sînt] ca afișe luminoase”, „arcușul rechinilor urcă pe violoncele de ape / din toamna adîncurilor aurul peștilor În frunze / ce bucle meduzele cum se apleacă / și ca șervețele de ceai marginea catifelată a peștilor torpile”, „glasuri lasă dîre de argint ca melcii”... Dacă poemele din ciclul Terase (al doilea din volum) mai amintesc prin sintaxa eliptică și unele imagini șocant-moderniste de etapa „constructivistă” a poetului („cerul se schimbă ca plăcile de gramofon”, „Încalcă-mi inima ca o frontieră
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nici nu se murea. Unii au căutat să se sinucidă lovindu-se cu capul de zid. Vedeai, ici-colo, meduze roșii, lipite de pereți, în locurile unde se izbiseră. Dar, cum eram tot timpul supravegheați, ei erau apoi siliți să lingă dârele de sânge de pe perete, apoi atârnați cu capul în jos, ca sângele să se întoarcă de unde îl risipiseră. Iar ceilalți erau puși să dănțuiască în jurul răstignitului fără de cruce. Unul dintre noi a scrijelit pereții și a înghițit tencuiala. Altul a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știu, cum puteam să-mi dau seama ? Bunicul era întins pe scară, cu gâtul rupt, cu ochii căscați... Totul era altfel... — Dar mai ales lumina. Eu priveam de departe, când ai intrat în casă, prin crăpătura ușii a ieșit o dâră de lumină. Ar fi fost simplu pentru cineva care voia să coboare scările să aprindă lumina din hol. De ce ar fi trebuit să îndrepte lumina veiozei spre trepte ? Mai ales după ce, minute în șir, o stinsese. — Ce vrei să spui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]