1,480 matches
-
caracterul de construcție provizorie, nefixată și procesuală. Asupra necesității de a privi postmodernismul diacronic, sincronic, dar și dialectic a insistat și Ihab Hassan, aceste perspective instituind însă și o "instabilitate semantică" acestei categorii. Matei Călinescu a alăturat postmodernismul și "euforiei decadente" din anii 1880-1890, și kitsch-ului și camp-ului, dar mai ales avangardei, toate aceste asemănări conturându-i ideea apartenenței postmodernismului modernității. În "Concluzia" la Cele cinci fețe ale modernității, criticul își rezumă propria orientare: "Teoria mea sau, mai precis
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o atitudine înțeleaptă, de olimpian sastisit de viață. Nu reușește însă întotdeauna, ceea ce-l va fi determinat, probabil, să se gândească la "ideea romanțării morții lui Odobescu" (12 dec. 1938) scriitor cu care se simțea afin în multe privințe (temperamentul decadent, de colecționar, pasiunea pentru Antichitate și pentru arheologie, cultivarea eseului erudit, ironia etc.) și de care-l apropia probabil și "accidentul" tardiv, mai precis iubirea melancolică a bărbatului trecut de amiaza vieții pentru o femeie cu mult mai tânără. Gabriela
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bine, tot ca pe un fenomen excentric în raport cu așa-zisa "normalitate" au perceput erotismul eminescian și detractorii poetului (Aron Densusianu, Al. Grama etc.), și mare parte dintre contemporanii săi. Aceștia acuzau "imoralitatea" scriitorului, considerat un reprezentant tipic al literaturii "bolnave", decadente 129. Într-un spirit similar judecând lucrurile, Gherea vedea în Eminescu un poet mai "subiectiv", adică mai puțin reprezentativ decât Vlahuță, de pildă, pe motiv că autorul Luceafărului ar fi fost un "individualist" care "a exprimat aproape numai iubirea sa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării, ce oscilează între viață și moarte, între feminitate și masculinitate (modelul e androgin, și în el se "oglindesc" amândoi, și Eminescu, și Veronica), ca în picturile decadenților. Paloarea, răceala brațelor femeii iubite vădesc, de asemenea, o atracție necrofilă altă "perversiune", deci! Prin urmare, nedumerirea Veronicăi ("simțirea adâncă/ Cum de se naște pentru-un portret?") trebuie luată doar ca o figură de stil, exersată în versurile închinate poetului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu siguranță, numai anumite opere, considerate reprezentative, din tradiția realismului mimetic (într-o conferință despre femeia română dădea drept exemplu tipic pe Ana lui Vasile Baciu, țăranca năpăstuită din romanul rebrenian), ignorând în schimb completamente cealaltă "tradiție", a prozei "artiste", "decadente" (pe motiv că ar fi un fenomen de împrumut, deci ne-specific), cu nimic inferioară valoric, dacă ne gândim la scriitori ca Odobescu, Macedonski, Dimitrie Anghel, Mateiu Caragiale, Ion Vinea "tradiție" ilustrată, nu mai puțin, și de "melodramaticul" Lovinescu, cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
termenilor obsesiv folosiți, se desprindeau net câțiva: fasciști, naziști, legionari, colaboraționiști, masse, democrație, libertate, epurare, exemplu luminos, aservire, progres, popor, tagmă, criză, avânt. Pe nesimțite, prin 1947-1948 alte cuvinte Își Încep cariera: burghezie reacționară, exploatatori, dușmani, fericire, bunăstare, putrefacție, exponent, decadent, ș.a. Din 1949 semantismul antagonic al termenilor, vizibil Încă din anii precedenți, atinge apogeul; vocabularul uzual al limbii române se Împarte În două lagăre; spre unul dintre ele vor fi mitraliate mult mai multe cuvinte și expresii tipice; se dezechilibrează
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de șuvoi nestăvilit, care potopește cu ură pe dușmanii poporului, dar care și irigă câmpurile țării. În ceea ce privește „socoteala” cu cei dintâi, cuvântul lui pleznește În dreapta și În stânga pe obrajii ghiftuiților, sau strivește frazele «măsluite» și «tâlcurile ticluite, scrobite» ale boemei decadente. În legătură cu aceasta, e de notat cum vechea boemă e văzută ca un sediu alcoolic și dezmățat, și În care cu o ironie abil plasată de poet, țiganca argheziană cerșește În refrenul: „Cine mai cumpără flori miresei?” În opoziție cu noua
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
În care burghezia a ținut deopotrivă pe criticii literari și pe scriitori, rupți de masse, educați În disprețul față de massă, În disprețul și neîncredere a forțelor creatoare a maselor, În atitudinea nedemnă de ploconire față de Apus, de servilism față de cultura decadentă burgheză”. Contemporanul răspunde criticii Scânteii, În proximul număr, printr-o autocritică extinsă pe două pagini de revistă, sub semnătura lui Ion VITNER 69. Redăm o mică parte a acestui răspuns: „Critica literară ar trebui să joace rolul mobilizator al conștiințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care eu le credeam «etern omenești» critica mi-a făcut un mare serviciu. Deasemenea au făcut bine criticii dojenindu-mă pentru Înclinația ce o aveam de a descrie cu precădere părțile Întunecate din om. S-a arătat destul de clar linia decadentă pe care mă mișcăm, și totuși pentru că s-a arătat clar acest lucru și primejdia pe care o conținea cred că am reușit să-l elimin din noua mea carte. Aș cere criticii nu blândețe ci o critică principială, sinceră
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
adevăr, cu toate prevederile planului redacțional, problemele poeziei, prozei, criticii, dramaturgiei - literatura ca mijloc de cunoaștere, rolul ei educativ, caracterul ei popular, spiritul de partid care trebuie să o Însuflețească, problema unității dintre conținut și formă În literatură, combaterea literaturii decadente, etc.etc. Încă n-au găsit răspuns nici dezbateri În Viața românească. Există oarecare inerție manifestată prin căutarea numai de publiciști «consacrați» - temele mai mari nefiind propuse și tinerilor (Ă). În sectorul Teorie și critică, revista a dat o contribuție apreciabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu și chiar ale lui A. Toma «se mai resimte Încă, și pare curios să regăsești procedeele lui Barbu, Arghezi sau Blaga». (Ă). D. Radu Petrescu susținând că poezia noastră progresistă s-a dezvoltat pe baza poeziei decadente, subscrie la această pseudo-teorie, se situează pe pozițiile ideologice ale dușmanului de clasă. În realitate, poezia noastră tânără, progresistă nu s-a format la școala decadentismului poetic burghez ci În spiritul tradiției vechilor poeți militanți ai clasei muncitoare (Ion Păun-Pincio
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ai clasei muncitoare (Ion Păun-Pincio, Beldiman, Traian Demetrescu, Neculuță, etc.), la școala poeziei noastre populare și a marilor noștri clasici (Eminescu, Coșbuc). Poezia noastră progresistă s-a făurit În luptă, cu sprijinul de neprețuit al partidului, clasei muncitoare, Împotriva poeziei decadente, reacționare, ermetice și mistice a lui Arghezi, Blaga, Barbu. Dar Radu Petrescu nu se mărginește la atât. El insinuează că poezia aceasta, care oglindește lupta poporului muncitor, cară mobilizează și dinamizează masele populare, care cântă victoriile oamenilor muncii și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
versuri ca ale lui Eugen Frunză din Nu-n slujbe divine petrec monseniorii (Ă). Tot mai numeroase creații poetice reușesc să Îmbrace forma populară (Ă) ca În poemul lui Mihai Beniuc N-am putut să cânt În cântec (Ă). Poezia decadentă fugea de preciziunea imaginii (Ă). Ori În poemele celor mai buni poeți ai noștri și chiar În recentele producții ale multor tineri ca Vasile Iosif, Ion Serebreanu, Ion Horea, Ion Motoarcă, Nicorovici ș.a. se afirmă capacitatea de construire a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
puternic al guvernului sovietic, au putut ridica știința oftalmologică la un nivel care să facă posibilă rezolvarea acestei probleme” - redarea vederii - n.n. Concluziile Raportului sunt: „Revista de Oftalmologie este o imagine tipică a spiritului de ploconire slugarnică față de știința burgheză decadentă din Apus. Ea stă pe pozițiile cosmopolitismului, care slujește interesele trusturilor imperialiste din America, Anglia. Dr. N. Blatt, directorul revistei, a dovedit prin activitatea sa că nu este demn să educe pe tinerii care vor forma cadrele noastre științifice de
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
târâți și ei de acest curent antiprogresist neglijând să se informeze asupra lingvisticii sovietice. (Ă). Hotărârea Prezidiului Academiei R.P.R. și discuțiile stârnite de raportul secției de științe medicale a Academiei R.P.R., privitoare la spiritul antipartinic, cosmopolit, slugarnic față de știința burgheză decadentă și dușmănoasă față de știința Înaintată, patriotică a Uniunii Sovietice, spirit care se manifestă În Revista de Oftalmologie, vor Întări și pe lingviștii români În hotărârea de a apropia cât mai mult preocupările lor științifice de viața țării, a poporului muncitor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
acesta să vorbească inimilor și minților omenești, pătrunzându-le de emoția ce vrem să le-o transmitem (emoție ce conține o concepție despre viață, o atitudine și un Îndemn). Arta formalistă manifestă predilecție pentru tot ce e formă moartă. Pictura decadentă e linie, culoare și nimic altceva, muzica e sunet, iar poezia-cuvânt. (Ă). Schematismul a fost numit boală infantilă a literaturii. Unii l-au explicat numai prin lipsa de meșteșug a tinerilor poeți. De fapt, rădăcinile nu-i sunt numai În lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
harta Întinsă» etc, este o idee pe care a Înțeles-o cel mult poeta. Poezia nu cuprinde imagini realiste; cuprinde - În schimb - imagism steril. (Ă). De unde provine formalismul poeziei amintite a Ninei Cassian? Din vechea sa orientare artistică, Însușită de la decadenți. A scrie poezii formaliste nu e greu. Formalismul, ca și pe alte planuri schemantismul, reprezintă linia minimei rezistențe În domeniul creației artistice. E ușor a Înșira cuvinte goale «ce din coadă au să sune», spunea pe bună dreptate Eminescu. E
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
sărac sufletește decât În realitate? (Ă) Cititorii ar fi mai Îndreptățiți să Întrebe de ce În critica literară nu se promovează, cu dragoste, tot ce este nou și valoros În literatură și de ce nu sunt combătute cu principialitate tendințele dăunătoare, naturaliste, decadente În general. (Ă). În sfârșit se mai poate pune Întrebarea de ce nu se dă tot ajutorul tinerilor scriitori de către cei vârstnici, de ce atâția scriitori tineri, mai ales În provincie, sunt lăsați adesea pradă ignoranței și a celor mai nesănătoase curente
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
teoretice a RS, a complexului programatic și principial al noului curent sau metodă de creație; analiza constantă a fenomenului literar concret, călăuzirea fermă a acestuia spre tematica și finalitatea partinică, demascarea promptă a abaterilor de la canon și a influenței literaturii „decadente”, În scopul apărării purității r-s, precum și revizuirea moștenirii literare românești și universale prin prisma ideologiei de partid. Cele trei direcții aveau la bază experiența sovietică În domeniu. Cea mai mare parte (și cea mai dogmatic-restrictivă) a acestei demonstrații teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Rosetti, „Revista revistelor” și „Știri literare și artistice”. Sub titlul generic „Opere noi” se fac scurte comentarii despre Fecioara în alb de Ștefan Petică (versurile „sonore ca ... visul, albe ca ... muzica au farmec, dovedesc artă” și reprezintă „cea dintâi notă decadentă din literatura română”), Cartea de aur de Al. Macedonski („singura operă de reală valoare literară apărută în vremile din urmă”, o lucrare „titanică prin realismul ei”, purtând „haina somptuoasă a limbii române moderne”). În paginile revistei apar Al. Macedonski (nuvela
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288607_a_289936]
-
acestei literaturi, s-o numim fază Conachi, și cu a doua, s-o numim faza Alecsandri. Ambele faze sunt condiționate de influențe străine și se definesc și prin aceste influențe. Prima fază, a lui Conachi, e datorită influenței literaturii clasice decadente franceze și influenței literaturii neogrecești, care seamănă cu prima: e vremea sentimentalității fals-exagerate, a abstracțiunilor personificate, a mitologismului, a subiectelor fară legătură cu viața contemporană, a inspirației sarbede din trecutul antic etc. A doua fază e datorită influenței literaturii romantice
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
noastre: Poezia franceză pseudoclasică din veacul al XVIII-lea, cu formalismul ei, cu retorismul ei, cu caracterul ei factice, cu lipsa de sentimente adevărate, cu mièvreria ei, a putut conveni perfect boierimii noastre, primitivă, dar - cum spunea Pompiliu Eliade - deja decadentă din cauza traiului fanariotic de la sfârșitul dominației turcești. Și am avut atunci o serie întreagă de poeți boieri (numai boierii făceau literatură, căci numai ei aveau cultură). Această poezie este inferioară (cu tot talentul unuia din reprezentanții ei, al lui Conachi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
chiar de ar fi plagiate, aceasta ar fi cu totul altceva, o chestie de etică, și nu una de estetică. Unul din cei mai originali scriitori vechi, C. Negruzzi, n-a disprețuit plagiatul. * Înainte de 1900 se ridică spre suprafață literatura "decadentă" apărută pe la 1880 cu Macedonski; iar după 1900, apare literatura țărănistă. Ce poziție au aceste școli și curente față de evoluția normală a literaturii romîne? Prin literatură română normală înțelegem acea literatură care s-a influențat de literaturile străine, dar care
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
în anumite subiecte și stări sufletești, ca și Creangă - și i-ar fi interzise orice excursii în lumea și în sufletul orășenesc. Țărăniștii literari însă au fost altceva. Ei au fost niște târgoveți care parodiau, caricaturizau literatura țărănească, întocmai cum decadenții parodiau și caricaturizau literatura baudelairiană. Țăranul pe care-l imitau ei era un țăran convențional, imaginat de ei - și de obicei nu unul idilic, ca al lui Alecsandri, ci unul bădăran, un fel de rândaș ori de vizitiu (atît de
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ier, Rousseau, Chateaubriand, Voltaire ? i al? i filosofi, to? i romanticii: Hugo, Lamartine, Champfleury, Stendhal, M�rîm�e. Aprecia lecturile din Balzac ? i din Zola, care dusese mult mai departe realismul celui dint�i; din Dumas, ca ? i din Mallarm� (pe care �l consideră decadent). I? a citit ? i pe contemporani: Ohnet, Feuillet, Bourget, Loti ? i Vall�s, pe scriitorii ? i poe? îi antici: Virgil, Pindar, ? i pe dramaturgi, ca, de exemplu, Euripide. S?a ad�ncit �n Shakespeare ? i �n opera altor scriitori englezi, dar informa? iile lui asupra
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]