30,841 matches
-
Noi suntem secătuiți și maniheiști, spuneau ei, cu referire la bătrâna Europă occidentală. Noutatea nu poate veni decât din Est. Așa credeam și eu. Dar, numărând, de pildă, manuscrisele de sertar publicate, după decembrie 1989, în România, acestea încap pe degetele de la ambele mâini, doar două fiind cu adevărat capodopere: "Jurnalul fericirii" de N. Steinhardt și "Adio, Europa!" de I.D. Sîrbu (deși au mai existat și altele care au avut impact, "Luntrea lui Caron", romanul lui Lucian Blaga sau "Jurnalul" lui
AIUD LA VENEȚIA by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16685_a_18010]
-
din el iese o flacără/ care sparge câteva sticle goale/ Pline cu sânge, mi-a răspuns/ și m-am învârtit năuc până/ n-am mai știut unde/ eram în holul facultății și-l așteptam pe Godot/ până ne-am întins degetele mijlocii/ ca să semnalizăm/ spre cine?/ unde?" Versuri pentru o posibilă antologie Ca prin miracol, poetul cu stil șleampăt și deșucheat are și momente în care se mobilizează intelectual. Puține, dar greu de uitat. Un asemenea moment întâlnim într-un poem
DEBUT ȘOCANT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16712_a_18037]
-
de mai departe de Blaga, din Coșbuc, Iosif, Goga. Obîrșiile nu sînt abandonate, ci reformulate. Satul primordial tresaltă în asprimile sale îmblînzite, în culorile și miresmele sale cuprinse de combustia propriei lor naturi, învecinîndu-se cu utopia: "Ai grijă cum apropii degetele de struguri/ cerul e chiar în dosul frunzelor viu ca trupul/ fetei pe care cuvintele au amețit-o și s-a urcat în/ podul grajdului să fie mai aproape de semnele vuitoare/ ale norilor/ visa și cerea struguri/ visa și cerșea
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
nega. Luvru, Rembrand. Sfântul Matei inspirat de îngerul năsos. Amănunt făcând și mai reală făptura cerească, de obicei convențional de perfectă, de unde și neputința de a te convinge... Îngerul năsos este intens luminat. Stând în spatele Sfântului, el îi pune atent degetele pe umăr, ca și cum ar fi curios să afle ce scrie acolo Matei, evanghelistul... În timp ce scrie, Sfântul se află în apogeul tainic al inspirației. O panglică nădușită de transpirația efortului cerebral îi ține părul împărțit în două de o cărare. Totul
Un bordei de lut inexpugnabil by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16738_a_18063]
-
piept, sub barba stufoasă, neîngrijită, înmuiată și ea de sudoare ca de însuși bronzul topit... Impresia pe care o am încercând să memorez imaginea impunătoare este că îngerul se uită un pic săltat peste umărul Sfântului, în care își înfige degetele, de curiozitate, sau de încordare, ca și cum de astă dată s-ar uita la ceva fizic, la un personaj, ivit brusc pe suprafața hârtiei scrise... * * * Chiesa, sept. 1976. La granița italo-helvetă, privirile oamenilor se schimbă. Curios, în Franța nu observasem acest
Un bordei de lut inexpugnabil by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16738_a_18063]
-
cînd nu-i tăiau în două, gospodărește, cu fierestrăul... Gălăgia în jurul meu creștea. Pînă ce un polițist se apropie de noi, risipi adunarea, dîndu-mi, în sfîrșit, indicația, după ce scosese din porthartul ținut la șold o hartă și îmi indică cu degetul bulevardul. Era Avenida José Antonio. Greșeala mea fusese că tot îi dădeam înainte franțuzește cu Bulevardul. Îi salutasem pe cei din jur cu aerul cel mai prietenos, după ce incidentul se lămuri, și îmi făcui drum printre ei... încă suspectat. În
Madrid by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16770_a_18095]
-
muzică de cameră, cuartetele sale fură cîntate cu diferite ocazii de orchestra noastră națională, precum și la Roma, Viena, Stokholm și București. A compus muzica pentru Orfeu, folosită de Opera din Stokholm. Era un maestru la pian și violă... Pierzînd două degete de la mîna stîngă în primul război mondial, inventă o tehnică specială care îi permise să continue să cînte schimbînd mîinile. Neliniștile lui artistice l-au făcut să abordeze din frageda tinerețe domeniul literaturii, instalîndu-se în dadaismul și suprarealismul primei epoci
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
române de la BBC din Londra. Nu e de mirare că unii îl consideră pe Cugler un precursor al lui Ionescu, un alt scriitor de origine română." Și mai departe, după episodul din război și cel referitor la pierderea celor două degete: "Odată terminat marele război, el se încadrează în rîndurile literare ale dadaismului și suprarealismului. E curios că un alt scriitor de origine română, Tristan Tzara, a fost fondatorul mișcării Dada. Una dintre povestirile lui Cugler cele mai colorate de humor
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
în august șsic!ț 1947, Regele Mihai abdică. Neputînd reprezenta un guvern cu care nu era de acord, el decise să se refugieze într-o altă țară din lume. Să luăm un atlas" își amintește văduva sa Ulrica Dyrssen "și degetul nostru căzu pe Perù". Astfel, la începutul lui 1948, Grigore Cugler și familia sa s-au stabilit definitiv în Perù. La 30 septembrie se împlinesc zece ani de la moartea acestui român excepțional, care a iubit Perù ca pe patria sa
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
devotat, credincios (amintiți-vă de crucile ample, executate stîngaci). De fapt e vorba de politicieni (foști și actuali activiști de partid) care se pricep la toate și nu se pricep la nimic, iertate fiindu-ne afirmațiile îndrituite. Numărați-i pe degetele celor două mîini pe cei înzestrați cu har și pregătirea necesară... Septuagenarul cu smile neostenit preferă posturile de conducere, socotindu-se multilateral pregătit și dotat, după modelul "geniului de la Kremlin", deoarece, de la Ilici citire, în pofida marilor sume de bani manipulate
Un pas înainte, doi pași înapoi... by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16817_a_18142]
-
pe care ne mulțumim a o consemna. Comentariul dedicat literaturii, lipsit de puterea admirației așternut exclusiv cu un condei "pozitiv", în care nu se-ncîlcește niciodată un fir din lumina imaginii fabuloase, e incomplet, searbăd, uscat. Nici E. Lovinescu, care notifica "degetul de lumină" al lui T. Maiorescu, nici G. Călinescu care-i înregistra cu ajutorul unui alfabet mitologic pe o seamă de însemnați contemporani, nu se abăteau de la regula scriiturii în care, alături de corzile polemice, vibrează și cele ale admirativei recunoașteri. "Admirația
Glose la Virgil Ierunca (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16819_a_18144]
-
nimic lămuritor, ba vorbesc mai degrabă de o sănătate normală. Și totuși: dureri în vintre, în membre, "insomnii totale" și nepoftă de mâncare, usturimea ochilor, nesiguranța mersului și o infinită și atotcuprinzătoare slăbiciune, sfârșeală. Sunt clipe când bietul om nici degetele nu și le mai poate mișca și chiar să vorbească i se pare greu, nespus de obositor. Adesea renunță. "Cancerul nervilor", iată diagnosticul sumbru pe care eroul singur și-l pune, la capătul unei îndelungate autoexplorări pânditoare. Iar ca salvare
Cronica unei nevroze by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16844_a_18169]
-
ia trenul spre București. Pe peronul pustiu, sub tălpi, ceva elastic, așa, ca un preș de cauciuc, umflat... Pașii, răsunători în noapte, devin deodată înfundați, înăbușiți. Crede că are ceva în urechi și că nu aude bine. Se zgîndăre cu degetul. Erau cojile de semințe de pe jos... (șuvoiul se întrerupe).
Șuvoiul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16846_a_18171]
-
ascultatul muzicii. De cîntat nu mai cînt la instrumente de mult. Dar fără îndoială, am încercat ca să-mi fac datoria acolo unde m-am dus, unde m-a dus Dumnezeu, fiindcă am spus odată că am simțit în toate un deget de sus, care m-a mînat. Eu nu i-am spus destin, i-am zis Dumnezeu, pentru că toate intră în pronie, nu?, în planul, în economia cerească. Acolo unde am fost dusă probabil că trebuia să fiu dusă, ca să realizez
Zoe Dumitrescu Bușulenga: Impresia mea, din ce în ce mai puternică, este că au dispărut modelele by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/16845_a_18170]
-
Bunicul îl asculta și visa. Numai Rembrandt ar fi putut spune la ce visa bătrînul meu bunic, măcelar, negustor, dascăl, în timp ce fiul lui cînta la vioară în fața ferestrei, în fața geamurilor murdare, acoperite cu picături de ploaie și de urme de degete. Dincolo de fereastră - noaptea. Numai preotul doarme și, în spatele lui, în spatele casei sale - vidul, spiritele. Dar unchiul meu cînta la vioară. El, care toată ziua duce vacile în staul sau le mulge, înnodîndu-le picioarele, cînta cîntecul rabinului. Și e prea puțin
Spovedania unui înger by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16880_a_18205]
-
venit să plec. Mariana a așezat castronul pe birou, în fața lui Paler și a părăsit tăcută încăperea. Spre marea mea dezamăgire, Octavian Paler a început să mănânce căpșunile de unul singur, continuându-și dizertația. Lua câte o căpșună cu două degete, o băga voluptuos în gură și o strivea cu abilitate exact în pauza dintre două fraze. Mustoasele fructe deveneau astfel un fel de semne de punctuație ale interminabilului său discurs. Timp de alte trei sferturi de oră, oratorul infatigabil din fața
Miniaturi în proză by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16908_a_18233]
-
a deschis ușa larg și a apărut celalalt Vasile, vecinul cu care petrecusem în ajun cu o zi înainte. Cu căciula pusă pe-o ureche, c-o mână ținând nevasta după umeri și cu alta ținută în sus, trosnind din degete, țopăind și cântând, au venit să ne ducă la ei la petrecere, să nu le facem rușinea să-i refuzăm, că vor râde oamenii din sat de ei. Și, cum era să-i supărăm noi pe niște oameni care ne-
Peripeții de anul nou. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/82_a_225]
-
rău", " Viața e ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Niciodată nu știi ce găsești înăuntru." etc. De data aceasta și-a adus-o aminte pe Kristin Scott Thomas, așezată turcește pe o dună de nisip, cu o țigară-ntre degete și răspunzîndu-i cu un gest imprecis bărbatului care venise din spate: "Încercam să aranjez stelele. Sînt puse aiurea"" (Nea Gică șfile de jurnalț). Din suprapunerile, uneori violente, ale visului cu realitatea se încheagă un epos ce depășește orizontul miticist, cantonat
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
alți bucureșteni, în corturile de la gardul Cișmigiului. "Opreliștile medicale", cum atât de delicat își numește suferința care practic l-a făcut prizonier al propriei camere, nu-i îngăduie poetului Geo Dumitrescu să patruleze prin fața primăriei generale pentru a depune, cu degete tremurânde, jalba în mâna marelui, grăbitului Traian Băsescu. Și nici nu poate să-i propună un schimb de locuință. O facem noi: dacă tot și-a pierdut dreptul de a huzuri într-o casă de protocol, ce-ar fi să
Problema spinoasă a yalelor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16922_a_18247]
-
secvența rămâne totuși pe retină: ea cuprinde, printre altele, un plan al unui bărbat care apucă cu mâna o bucată de pâine sau cozonac de pe farfurie, o aruncă în gură, se-ntoarce apoi la treburile lui. Bărbatului îi lipsesc două degete, a fost o mână mutilată care a traversat cadrul pentru o fracțiune de secundă, dar vezi asta în amintire abia după încheierea secvenței sau a filmului. Camera n-a insistat, n-a decupat în detaliu, n-a facut zoom pe
Ne-povești familiare by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/16934_a_18259]
-
a fost o mână mutilată care a traversat cadrul pentru o fracțiune de secundă, dar vezi asta în amintire abia după încheierea secvenței sau a filmului. Camera n-a insistat, n-a decupat în detaliu, n-a facut zoom pe degetele lipsă. Absența simțită fără a fi fost arătată nu creează disconfort, ci blândă tristețe. Ceea ce au în comun filmele discutate sunt planurile scurte, imaginile aparent întâmplătoare, indiferente la regimul denotației simpliste, încărcate adesea de o poezie fluidă, de viață "prinsă
Ne-povești familiare by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/16934_a_18259]
-
la putere. În această direcție merge, deocamdată cel puțin, președintele Constantinescu, străduindu-se să activeze memoria alegătorilor și temerile lor că în România ar putea reapărea marea corupție, aceea care a avut binecuvîntarea statului, cum declară dl Constantinescu, arătîndu-i cu degetul pe d-nii Iliescu și Meleșcanu. Tot domnia sa declară că nu putea spune mai demult ceea ce afirmă acum, pentru a nu tulbura echilibrul și așa fragil al economiei românești. Dar, într-o perioadă electorală, e mai puternic acest echilibru? Nu s-
Startul prezidențiabililor by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16958_a_18283]
-
în lungul nervilor spinali, organele interne, celulele hexagonale ale ficatului, inima cu embrionii ei electrici, suprarenalele și marea incintă a vezicii urinare, cobora ca un amurg ploios în coapse și alerga de-a lungul femurului, tibiei și peroneului până în vârful degetelor de la picioare, înlocuind fiecare celulă, fiecare mitocondrie, fiecare fărâmă de acid nucleic, cu o încâlcire muzicală." Alți autori visează o viață întreagă să scrie un asemenea poem și nu reușesc... în loc să sărbătorească întâlnirea cu marea literatură, Dan Petrescu face o
DAN PETRESCU ENERVAT DE LITERATURA ROMÂNĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16944_a_18269]
-
a celui cuprins subit de "genunea-nseninării", chinuit într-o gesticulație cu o reală gravitate de fond. Căutător al adevărului ultim, Nicolae Sinești probează calități reale de palpare a multiformului mister universal, fie și în dicțiune nichitiană: "Aer atomic respirăm./ Am degetele degerate/ de electricitatea ideilor!.../ În sânge, în oase, în suflet/ frigul cuvintelor./ Azi-noapte,/ cu gândul la tine,/ am inventat liniștea!.../ În această nesfârșire,/ în mine-i întuneric;/ noaptea se definește ca timp/ liniștea e o Prințesă de aer...?". Climatul de
Un bilanț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16982_a_18307]
-
de lună.// Am fost o dată eu/ un zeu primitiv,/ decapitat la piciorul trestiilor?/ Capul mi-e o piatră/ pe care apele au spălat toate liniile./ îngenunchez în mlaștină,/ căutându-mă în începuturi/ și dincolo de ele./ Numai mormolocii/ îmi alunecă printre degete/ și mi-e frică de propria-mi atingere/ ca de veșnicie." (Oglinda) Alunecarea rapidă din proza vieții în metafizică este acrobația poetică pe care Nora Iuga o practică și în prezent, cu o siguranță uimitoare. Iată ca exemplu un scurt
ÎNTÂMPLĂRI ÎN SUPRAREALITATEA IMEDIATĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16962_a_18287]