9,951 matches
-
după ea, gata să-mi pierd aproape și capul, alunecând pe podeaua udă, a fost doar atât: — Nu te mai face de râs. Gata, te rog. Termină. Ajungând la parter, se Întoarse. Și promite-mi că n-o să mă mai deranjezi cu poveștile tale despre problema sexuală. Nu cred că sunt În stare să le fac față. Apoi, dând ușa În lături, dispăru În noaptea de februarie. Mașina nerăbdătoare parcase cu siguranță pentru că, după ce ușile s-au trântit, n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din portofelul lui Anton, am reușit să acopăr două luni restante din cele trei rămase, Îndesând un plic În cutia poștală a doamnei Britz, cea cu semnul exclamării. Dar acum toate fondurile prietenului meu erau epuizate. Nu m-ar fi deranjat să mă agăț cumva de cartea lui Heller și de chestionarul care rămăsese În sertarul de sus al biroului meu. La un moment dat, mi-am spus, poate că mi-ar folosi și agrafele de hârtie și creioanele; chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îmbrăcăminte, apoi m-am așezat pe unicul scaun din Încăpere. Trecură câteva minute despre care n-am cine știe ce de spus. — Salut, Lakritz. Musafiri. În sfârșit, am reușit să trag capătul de jos al cearceafului. Anton mormăi doar, cu fața la perete. — Te deranjează dacă deschid fereastra? Neprimind nici un răspuns, am crăpat geamul și am tras perdeaua cât am putut de zgomotos. Însă nici asta n-a contat. Anton continuă doar să mormăie de sub perna sub care și-a ascuns capul. Mai trecură câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
referea deschisese deja ochii, expirând un nor de fum amenințător care Începuse s-o cuprindă - „ca aura aia pe care ai scos-o tu adineaori“. Imperturbabil, prietenul meu continuă, dând din cap Înspre vânătăile mele. — Vreau să zic că ai deranjat deja liniștea cuiva. Dacă nu știi, a cui, n-ar fi mai bine să fi atent? Poate că tu ești următorul la rând, mai știi? Am cântărit sugestia. Nu, chiar nu știam cine m-a bătut. Și nici de ce. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
când deodată se eliberează un loc În tramvai. Viața Își revine la normalitate; existența Își recapătă dimensiunile potrivite. Mi-am scos țigările. Încă două-trei minute liniștite și câteva gânduri bine-intenționate la sfârșit, apoi o să plec și n-o s-o mai deranjez pe Dora niciodată. Privind În jur, mi-am dat seama că mi-ar plăcea mai mult să savurez Întunericul decât să mă ridic și să apăs Întrerupătorul ticăind ori de câte ori se stinge. În plus, s-ar putea ca asta să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
asta. În orice caz, nu părea să aibă nici un alt prieten - doar „tovarăși“ și „relații“. În ceea ce mă privea, asta ar fi trebuit să mă facă să mă simt privat de anumite manifestări. Dar pe Anton nu părea să-l deranjeze acest lucru. În orice caz, până și el trebuie să se fi refulat undeva. Patul scârțâi și asta mi-a amintit de valiză. Oare ar trebui s-o verific? Ridicându-mă, am tras-o Între picioare. După ce am deformat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la mine și că l-am ascuns pe undeva În apartament? Așa s-ar fi putut explica de ce prietenul meu Îmi oferise locuința lui drept adăpost. În timp ce dormeam În patul lui, a putut să-mi scotocească locuința fără să fie deranjat. Asta ar fi explicat și motivul pentru care haina sa era Întreagă. N-ar fi putut să o ia cu el pentru că ar fi trezit suspiciuni. Însă asta nu Însemna că haina trebuia s-o sfârșească urât. M-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
el, eram convins că În câteva ore Inspectorul Manetti mi-ar fi bătut la ușă - și-atunci aș fi plătit chiria degeaba. Pe de altă parte, dacă mi-aș pune planul În aplicare, poliția n-ar mai trebui să mă deranjeze, nici acum și nici mai târziu - dar nici n-aș avea bani ca să plătesc chiria la o locuință de care am totuși nevoie. Îmi era ușor să aleg. Oricum nu aveam de gând să-mi petrec restul zilelor pe Tresckowstraße
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
știam nici pe ce picior să stau - Își Încrucișă brațele. — Ei, ce-o să fie, drăguță? — Poftim? m-am foit. Cred că mă poate ajuta și portarul. S-o fi trezit și el de-acum. În cer scuze că v-am deranjat. Am mers clătinându-mă până la scări, Încercând nervos să deschid poșeta. Planul meu se transformase deja Într-un fiasco total. Cum puteam să cred că Anton... Stai puțin, te ajut eu. Ce s-a Întâmplat după aceea, mi-e silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Am simțit o pișcătură În braț. Apoi, după un minut liniștit și moale, gândurile Începură să mi se topească În cap. Frica dispăru, corpul se dizolvă și m-am contopit din nou cu o lume plutitoare. Singurul lucru care mă deranja era borcanul care deodată pare să fi fost montat deasupra capului meu - ori asta, ori Însăși capul meu se transformase În sticlă. Cu o acuratețe care depășea tot ce-am trăit până acum, am descoperit că Îmi observ creierul pulsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Kurt Gielke, unde, Împreună cu cel numit, intenționau să fondeze o ligă internațională pentru reformă sexuală. Wickert Îi aștepta Înapoi săptămâna viitoare. Absența lor oferea Brigăzii de Moravuri ocazia perfectă pentru a verifica treburile În care erau implicați, fără să fie deranjați. În sfârșit, rosti cu mândrie, am reușit să penetrăm fundația. Printr-o persoană infiltrată, poliția a reușit să pună mâna pe dovezi importante. De pildă, au intrat În posesia unei liste complete cu copiii care fuseseră dați spre adopție, precum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sale genitale. Acum că sunt pe care de a aduna ultimele mele impresii, ultima mea speranță e În intuiția lui Groethe, pentru care n-a fost niciodată acceptat: anume, că adevărul nu trebuie totdeauna dezgolit. Există multe lucruri care mă deranjează În legătură cu povestea asta - detalii pe care nu le Înțeleg, circumstanțe care mi-au rămas obscure. Mult timp am presupus că totul se lega Într-un mod misterios, dar, până la urmă, evident. Tot ce trebuia să fac era să-mi folosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-mi cred ochilor. A trebuit să-mi repete de câteva ori că nu venise cu nici un inspector. Manetti? Karla Manetti? Ivan n-avea nici o treabă cu geniul orașului. Totuși, dacă vroia să ne facă o vizită, nu l-ar fi deranjat să schimbe câteva vorbe cu ea. — Frate, mormăi, lăsând pernele pe care le cărase până aici, e ca dracu’ să trăiești În halu’ ăsta! Ieșind din nou pe coridor, Ivan era pe punctul de a-i descrie situația și mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu spuneți nimic, domnule Knisch. Dar permiteți-mi să vă reamintesc că tăcerea e ceva complicat. E cu tăiș dublu. Zâmbetul Îi dispăru de pe față. Să luăm, de pildă, telefonul anonim, pe care l-am primit vineri seara. Nu mă deranja atât ce s-a spus, ci tocmai ce n-a fost spus. De ce n-a vrut să se prezinte cea care a sunat? La Început am presupus că d-oara Wilms a avut un singur vizitator. Dar n-ar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
s-a furișat afară din ascunzișul ei, și s-a Îngrijit de victimă. Degetele mele nărăvașe trebuie să fi tremurat pe portțigaret mai mult decât Îmi dădeam seama, pentru Manetti le privi cu curiozitate. — Vă rog, domnule Knisch. Nu mă deranjează fumul de țigară. — Mulțumesc, i-am spus, ridicând caseta. Dar e Încuiată. — În orice caz, mai am un motiv să presupun că mai era o a treia persoană În apartament. De fapt, e cel mai plauzibil. Mă tot gândeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un somn adânc, fără vise. Pe la prânz, m-a trezit o limbă aspră care-mi explora fața. Când Heino a reușit să-și alunge pudelul curios, mă anunță că se gândise să-și viziteze mama, Împreună cu Boris. M-ar fi deranjat să am grijă de prăvălie cât timp erau plecați? Clienții veneau mai ales În weekend, când oamenii aveau timp să Își onoreze morții sau pe cei dragi cu un buchet, și acum că eram din noi parteneri, Heino avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scap și eu mai ușor -, săptămâna viitoare e ziua lui de naștere. Că de Ziua Mamei n-ai catadicsit să-mi trimiți o felicitare, ca să nu mai zic de ziua mea de naștere, treacă de la mine chestiile astea nu mă deranjează. Dar el împlinește șaizeci și șase de ani, Alex. Nu mai e o vârstă de bebeluș, Alex, e un moment de cotitură în viață. Așa că trimite-i o felicitare. N-ai să mori din atâta lucru. Doctore, oamenii ăștia-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
stau plin de sfială lângă el, mă las îmbibat de eveniment ca de un sos de friptură, consacrarea mea chiar îmi face plăcere, pe bune. Alexander Portnoy încoace, Alexander Portnoy încolo și, ca să fiu absolut cinstit, nu pare să mă deranjeze la fel de tare ca de obicei faptul că vorbește silabisit și că din vorbele mărunte face cuvinte mari, iar din cuvintele mari face fraze întregi. Ah, însorita dimineață de sâmbătă șerpuiește molcom în timp ce el înșiră, silabă cu silabă, meritele și împlinirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și-așa singurul lucru la care ai ținut cu adevărat toată viața e puțulica ta puturoasă! Sosesc tras la smoching în timp ce ea e încă sub duș. Ușa a fost lăsată descuiată, pare-se anume ca să pot intra fără să o deranjez. Locuiește la ultimul etaj al unui bloc modern din zona East Eighties și mă enervez la gândul că, la fel de bine ca mine, ar fi putut intra oricine s-ar fi aflat pe coridor. Îi atrag atenția asupra acestui lucru prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-n clipa asta-s foarte ocupat. — Te iubesc. — Da, bine, pot să discut cu tine mai târziu pe tema asta? Ce n-aș da să-ți simt acuma-n mine pula lungă și netedă... — Hai, pa! Și ce mă mai deranjează la ea, dacă tot discutăm pe tema asta? Faptul că-și mișcă buzele când citește. Ți se pare un fleac? Ai stat vreodată la masă, la cină, față-n față cu o femeie cu care se presupune că ești cuplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
douăzeci și șase de ani. Oho, când țin în mână toate atuurile morale, păzea, nelegiuiților! Cu mine nu ține figura atunci când știu sigur că am patru sute la sută dreptate. De ce nu m-oi fi însurat cu ea? Ea bine, mă deranja, de pildă, argoul ei dăștept, de fostă studentă căministă. Nu-l suportam. „A borî“ în loc de a vomita, „cu capsa pusă“ în loc de furios, „mortal“ în loc de nostim, „ușchit“ în loc de trăsnit, „țâști-bâști“ în loc de micuț. Ah, și divin. (Chestie căreia Mary Jane Reed îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ușor accent muzical ce cădea pe primul cuvânt, întreba „Suc ori sos?“ de douăzeci și cinci până la cincizeci de ori în răstimpul cât dura cina mea. Lucrul acesta mă fascina și mă încânta. Trei cuvinte. Atât avea de zis. Să-l fi deranjat, oare, asta? Să fi fost prea puțin sau să fi fost, pentru el, poate, prea mult, sau să fi fost exact cât trebuia, fix numărul de cuvinte pentru care era făcut? Drept? Nedrept? Eu, unul, nu v-aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
i se păru celuilalt plină de fraze școlărești, folosite cu entuziasm și aproximație. „Combien est cela? Trois francs. Oh la-la.“ Omului cu fața albă Îi spuse: — Pot să vă fiu interpret? E vreun ziar pe care-l doriți? Nu mă deranjează dacă doriți La Vie. — Nu, nimic, mulțumesc. Am o carte. Domnul Opie se uită la ceasul lui de mână. Încă trei minute și vom fi plecați. Timp de trei minute Îi fusese teamă că bărbatul va vorbi sau, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se stropși la el: — Am tot ce-mi trebuie. Sunt doctor. Din reflex, Myatt Îi privi mâinile subțiri, cu oasele proeminente. Își ceru din nou scuze, cu ceva din umilința excesivă a capului plecat În deșert. — Regret că v-am deranjat. Arătați bolnav. Dacă este ceva ce pot face... — Nu. Nimic. Nimic. Dar În timp ce Myatt se Îndepărta, celălalt se Întoarse și strigă după el: — Ceasul! Cât e ceasul exact? — Opt și patruzeci, spuse Myatt. Nu, patruzeci și două, se corectă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unei lumii cu susu-n jos, În care doctorul fusese cel care zăcea dedesubt, având nevoie de compasiunea și grija ei, făcuseră imaginea reală a lucrurilor mai distinctă prin stranietate, dar cuvintele adăstară În urma intuiției și când Îi zise „Nu-l deranjați“, străinul era deja prea departe ca s-o mai audă. — Ce crezi? Întrebă Myatt. O fi așa cum zice? Suntem În fața vreunui mister? — Toți avem anumite secrete, spuse ea. — Poate că fuge de poliție. Ea spuse cu deplină convingere: — Este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]