1,644 matches
-
și mai acută, cea simbolistă : „le Poète se fait voyant par un long, immense et raisonné dérèglement de tous les sens”. „Poetul se face vizionar ăvoyantă printr-o îndelungată, imensă și controlată dereglare a tuturor simțurilor”. (trad. mea, A.M.) Această dereglare sistematică a simțurilor se autoerijează într-un dispozitiv senzorial căruia i se substi- tuie un dispozitiv hermeneutic. În mod cert, Caragiale a fost un antiromantic și un antisimbolist, dar unul care le respingea cunoscându-le, și chiar mai mult decât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cotidiene decupat adesea din ziar, de la rubrica fapt divers, la nivelul unei alegeri estetice substanțiale. Altfel, Momentele și chiar comediile evidențiază decupajele câte unei fraze de sensibilitate roman tică, grefate ironic în contexte prozaice care scot în evidență contrastul. Însă dereglarea sistematică a simțu- rilor aparține nu numai poeziei simboliste, ci și epocii, constituie o deformare particulară care survine în contextul modernității cu descoperirea unei noi forme de sensibilitate cuantificată de către pozitivismul secolului al XIX-lea și ulterior de către psihanaliză. Lumea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
populată cu fandacsioși, nevricoși, poltroni, ipohondri, personaje cu „naturelul simțitor”, magnetizați, chiar dacă registrul în care ea este recuperată este unul al derizoriului. Dispo- zitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos” induce o perspectivă deopotrivă deformată și deformatoare, o dereglare sistematică a scalei morale, dereglare de rezul- tantă estetică. Lumea operei lui Caragiale și caragialescul ei Degajând-o de complimentele pe care istoricii literari i le fac lui Caragiale, să-i privim opera măcar preț de o clipă cu o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ipohondri, personaje cu „naturelul simțitor”, magnetizați, chiar dacă registrul în care ea este recuperată este unul al derizoriului. Dispo- zitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos” induce o perspectivă deopotrivă deformată și deformatoare, o dereglare sistematică a scalei morale, dereglare de rezul- tantă estetică. Lumea operei lui Caragiale și caragialescul ei Degajând-o de complimentele pe care istoricii literari i le fac lui Caragiale, să-i privim opera măcar preț de o clipă cu o privire lipsită de admirația rituală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
valoare adăugată operei, valoare care nu este cea a sensibilității contemporanilor lui Kafka și nici a contemporanilor lui Caragiale. În cazul lui Caragiale, anxietatea este decelabilă cu asupra de măsură în nuvelele naturaliste care prezintă fără excepție excepțiile, cazuri patologice, dereglări nervoase grave sau psihisme abisale. Anxietatea nu este exclusă nici din spațiul comediilor sau al momentelor unde ludicul rimează cu o anume jovialitate care îndulcește asperitățile acolo unde ele amenință echi- librul microsocietăților divizate conflictual. Caragiale înso- țește întotdeauna un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dramatism conținut. Nu este nimic amuzant în acest moment care nu duce lipsă de un relief propriu grotescului ca expresie a deformării. Ce conferă unitate textului ? Din punctul meu de vedere, există două teme esențiale inter- conectate : exacerbarea simțurilor sau dereglarea lor siste- matică și violența. Înainte de a da curs analizei să privim puțin intriga. Naratorul, care trimite fără echivoc la persoana empirică a dramaturgului, se întoarce din străinătate, de la Paris, în orașul natal. Acesta nu este menționat, dar atenția cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cel tactil, la cel auditiv, de la cel vizual la cel olfactiv, singurul neîntrebuințat fiind cel al gustului. Simțurile sunt cele care decid în ceea ce privește relatarea, ele constituie filtrul prin care evenimentele intră în câmpul nostru de observație, iar naratorul anunță o dereglare sistematică a lor. Tonul relatării păstrează o neutralitate aproape clinică, ceea ce conferă acea siguranță mimetică prozei realiste. Considerațiile accentuează înainte de toate rolul de observator lucid al naratorului, chiar și atunci când gradul său de contrariere este maxim. Putem spune că naratorul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și de condițiile improprii de locuit. Dispozitivul senzorial este declanșat, o optică a excesului este pusă în funcțiune. Pe cale de con- secință tot ce apare sub semnul unei stilistici a exasperării, se cuvine a fi citit și sub semnul unei dereglări sistematice a simțurilor care reverberează dincolo de context. Insectele sunt văzute ca un popor, însă deformarea, monstruosul este indus aici de comparație : „ca la un plebiscit”. Într-un fragment anterior, naratorul rememorează prima sa expe- riență „politică”, devenind semnatarul unui document
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de insecte, guvernate nicidecum de rațiune, ci tocmai de un activism nocturn, irațional. Nimic nu este mai potrivit decât adagiul unuia dintre Capriciile lui Goya : „Somnul rațiunii naște monștri”. Aici însă monstruozitatea provine dintr-un exces de luciditate, dintr-o dereglare a percepției, dintr-o focalizare diferită a lentilei. Avem o scenă de linșaj și un abuz din partea oamenilor legii la adăpostul nopții - palma vine tocmai pentru a tăia vocea celui care protestează. Am lăsat deoparte primul episod pentru că el este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
regimul unui imaginar bântuit, și deopotrivă într-un regim spectral al imaginii, fie cea redată prin intermediul visului, fie cea pe care obsesia o creează. De asemenea, intrăm cu nevroza lui Leiba Zibal într-o dimensiune sinestezică, într- un regim al dereglării sistematice a simțurilor dilatate până la teroare care își are atât o explicație clinic-patologică, cât și una mitologic- culturală. Acest imperiu al simțurilor dere glate nu face numai obiectul medicinei alieniste, dege- neraționismului, ci invocă și o sensibilitate estetică. Nuvela este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
proporții haotice”. Naratorul nu ezită să utili- zeze cuvântul „monstru” care ne apropie de expresia care consacră dispozitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei sunt invocate : văzul, auzul și simțul tactil. Fragmentul desface expresia mai conden- sată din Grand Hôtel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stilistică care cores- punde generic hiperbolei, cu alte cuvinte devine accesibilă deformărilor. În Tempora, naratorul, un martor deloc inocent și evi- dent interesat al înregistrării unui destin excepțional, urmărește cariera studentului în drept, Coriolan Drăgă- nescu. Onomastica reflectă chiasmul unei dereglări de scală, prin altoirea de un ludic subversiv a grandorii prin evocarea confirmativă a numelui unui erou consacrat pe trunchiul comun și infirmativ al banalului. Căci nu există un inamic mai perfid al eroului decât banalul, ordinarul cotidian față de care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei acțiuni violente în plan politic, public, ca o acțiune violentă în plan intim. Căderea în concret, în trivial a unui fapt abstract - relevanța unei acțiuni politice, a pedepsei cu moartea etc. - reprezintă expresia acestei deformări care provine dintr-o dereglare a percepției asociată dispozitivului lui „simț enorm și văz monstruos”. Enormitatea provine din această dilatare a sentimentului național care dizolvă granița sanitară dintre spațiul public și cel privat, dintre politica de stat și logica restrânsă a unei gestionări a spațiului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a comandamentelor conduitei burgheze, fie aprobativ-politicoasă, „bravo ! bine faci ! să mai poftești și aldată...”, fie dezaprobativ- impreca- tivă, „nu-ți permit mai mult”. De la registrul penal al pedepsei capitale la cel al penalizării conduitei improprii avem efectul similar al unei dereglări a ordinului de mărime. Adus în sfera familiei, actul violenței de stat este penalizat conform unei jurisdicții civile, a încălcării regulilor de comportament. Deplasarea este numaidecât sesizabilă, acest soț exemplar a devenit un pater familias redimen- sionat la scara întregului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a excesului pe care o H.-R. Patapievici o identifică prin două caracteristici fundamentale : „setea de intemperanță” ca pierdere a discernământului, a diferenței, și pierderea distanței sanitare față de obiectul bășcăliei, o complicitate fără rest cu derizoriul. Bășcălia reprezintă astfel nu dereglarea unui mecanism retoric, nici faptul unei deficiențe a discursului, ci un viciu cognitiv. Aceste excese constituie expresia unei forme de negare perma- nentă echivalentă unui relativism deopotrivă moral și axio logic. Ar mai fi de adăugat aici o deformare care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Dacă spărgeai o oală în bucățele și-o puneai într-un sac, el o pipăia și-o făcea la loc. A intrat pe mâna vraciului și bine a făcut. Mai târziu, fiind vorbareț și mare povestitor și-a explicat ușoara dereglare a mersului fie prin contactul cu un pește spadă în Oceanul Fanteziei, fie prin suflul exploziei unei grenade în primul război mondial, alături de generalul Dragalina, prietenul său. Desigur, pentru ascultătorul vrăjit de povestire faptul că Stoian nu avusese decât trei
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
generic "nebunie, delir" (lat. vesaniæ), este prezentată astfel: Bolile din această clasă, pe care latinii le numesc morbi vesani sau vesaniæ, sunt cele ale căror simptome principale includ "o eroare, o alienare, un delir, o demență a sufletului, sau o dereglare a imaginației, judecății, dorinței ori voinței". Grecii le numesc paraphornici, ele desemnând o formă de nebunie, asociată cu febră mare și cu demență; ei le numesc astfel de la paraphrosine, ceea ce înseamnă ,,delir", unde phrene, înseamnă ,,spirit", ,,suflet" sau parafero, "eu
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
termenului (folosind germ. Verrücktheit și "paranoia" ca sinonime) pentru a cuprinde și percepțiile false semnalate chiar și în absența febrei. În lucrarea sa din 1818, Lehrbuch der Störungen des Seelenlebens, "nebunia însoțită de demență" (ecstasis paranoia) este descrisă ca o dereglare a intelectului ce nu afectează nici trăirile emoționale, nici voința pacientului: "Simptomele nebuniei pure sunt asociate cu pervertirea conceptelor și capacității de judecată... Boala preia controlul atât asupra intelectului, cât și asupra imaginației pacientului... Domeniul nebuniei se reduce și, drept
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
lor energice, determinarea lor violentă; dușmani ai contrarietății și constrângerilor, se supără și se înfurie ușor (II: 6-7). Monomaniacii sunt supuși iluziilor și halucinațiilor; adesea doar iluziile ori halucinațiile caracterizează delirul de care suferă și sunt cauza pervertirii afectelor și dereglării comportamentului. (II: 21) Sunt predispuse la o astfel de afecțiune temperamentele sangvine, indivizii care din amor propriu, vanitate și ambiție se angajează în proiecte exagerate, dar și cei care și-au pierdut prețuirea de sine, suferind un necaz ori suportând
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
termen celui de ,,paranoia" - pentru un tip bine circumscris de tulburare delirantă cronică, care trece prin patru stadii, după o perioadă de incubare: neliniște halucinatorie, persecutorie, ambițioasă (période ambitieuse) și, în final, demențială (dementia). Ceea ce reține atenția savantului francez sunt dereglările foarte bine structurate: "avem aici o specie patologică bine definită, cu o evoluție extrem de sistemică (magistralement systématique), distingându-se atât prin absența sau prezența unei predispoziții (degenerescență ereditară) cât și prin evoluția ei "ciclică" regulată, persecutorul devenind în timp megaloman
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
stările acute, epuizarea) de cele incurabile (nebunia periodică sau circulară, delirul cronic, care corespundea pe atunci cu ceea ce psihiatria franceză numea folie systématisée, démence sau, mai simplu, "paranoia"), autorul face următoarele observații asupra unui caz de paranoia: Cele mai substanțiale dereglări mintale pe care le-am perceput la pacientul nostru, a cărui capacitate de înțelegere, memorie și comportament nu permit recunoașterea nici unei neregularități, sunt, pe de o parte, ideile sale despre propriile probleme iar, pe de altă parte, puternica supraapreciere de
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
demență precoce" (dementia præcox). Paranoia este definită drept "o psihoză cronică progresivă, ce apare mai ales la vârsta adultă, caracterizată printr-o dezvoltare graduală a unui sistem stabil și insidios de deliruri, fără o deteriorare mintală marcantă, încețoșarea conștiinței, ori dereglare a gândirii, voinței sau conduitei" (1902: 423) - ea este un delir cronic, organizat, structurat, logic în elaborările lui, care, în general, cuprinde un sentiment de persecuție. În încercarea de a clasifica diferitele forme de boli mintale, Kraepelin folosește termenul de
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
schemă" de simptome. În absența unui test patologic direct ori genetic, sau a unei simptomatologii pentru fiecare boală, este posibil, crede el, să le distingem printr-un tip specific de simptome. Kraepelin demonstrează existența unor tipuri specifice în genetica acestor dereglări, dar și a unor tipare particulare și caracteristice în evoluția și consecințele lor; el avansează ideea că există o patologie distinctă a creierului sau o altă patologie biologică la baza tulburărilor psihice majore. Entitatea afecțiunii, după metoda kraepeliniană, se degajă
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
este bine păstrată, chiar dacă boala durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia), reintrodusă în practica psihiatrică de Kraepelin, delimitează un ansamblu de dereglări psihice plasate între schizofrenia paranoidă și paranoia propriu-zisă, care, deși prezintă unele asemănări cu ,,demența precoce" (dementia præcox), se dezvoltă mai târziu și mai încet decât aceasta, se caracterizează printr-o "dezvoltare mult mai ușoară a tulburărilor emoționale și voliționale
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
formă de dementia præcox (1919: 154). Savantul german menține un hotar clar între bolile psihiatrice majore, precum paranoia și dementia præcox, ori schizofrenia. Deși viziunea sa asupra maladiei a suferit destule modificări și completări în timp, paranoia a rămas o dereglare primară cronică, stabilă, caracterizată prin prezenta delirurilor, construite logic și consistente intern (ea având mai curând caracter intelectual decât afectiv), legate patologic de aspecte ale vieții reale, ce nu par să deterioreze capacitatea de a raționa ori comportamentul, uneori însoțite
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]