4,169 matches
-
altceva decât adâncimile unei conștiințe vulnerate. Într-o lume a crimei, a păcatului, minciunii, violenței și nebuniei, a fi vulnerabil înseamnă a fi deja mort. Graalul păcătoșilortc "Graalul păcătoșilor" În ultima secvență a romanului Farewell, My Lovely (Adio, frumoasa mea), detectivul particular Marlowe iese din biroul polițistului Randall și, ajuns în stradă, se lovește de aerul rece și transparent al zilei: „Puteai să vezi până departe - dar nu chiar până acolo unde plecase Velma”. Personajul evocat - „frumoasa” din titlu - tocmai murise
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
condiției sale. Nu este un lucru obișnuit să-ți omori vremea într-un birou soios din Los Angeles, așa cum face Philip Marlowe, așteptând eventualii clienți, și să dialoghezi cu personajele lui Shakespeare. „Pur și simplu știe prea multe pentru un detectiv”, concluzionează unul dintre exegeții chandlerieni (Marling, 1986, p. 93). Și totuși, Marlowe rămâne unul dintre cei mai „culți” detectivi ai lumii anglo-saxone, după cum se va vedea în celelalte cărți - îndeosebi în The Long Goodbye și Playback. E adevărat că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
face Philip Marlowe, așteptând eventualii clienți, și să dialoghezi cu personajele lui Shakespeare. „Pur și simplu știe prea multe pentru un detectiv”, concluzionează unul dintre exegeții chandlerieni (Marling, 1986, p. 93). Și totuși, Marlowe rămâne unul dintre cei mai „culți” detectivi ai lumii anglo-saxone, după cum se va vedea în celelalte cărți - îndeosebi în The Long Goodbye și Playback. E adevărat că nu stă în obișnuința autorilor de romane polițiste să invoce personaje precum Dalai Lama sau Richelieu ori să construiască intrigi
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
constituie, și aici, personajul principal. Datele biografice ale eroului nu diferă fundamental de ceea ce știm din The Big Sleep, iar caracteristicile sale comportamentale rămân neschimbate. Ironia, detașarea cinică de realitate, brutalitatea reacțiilor verbale sunt trăsături greu de desprins de imaginea detectivului. Raymond Chandler a intuit că a dat peste o mină de aur și n-a ezitat să o exploateze intensiv. Contemplarea ironică a realitatății înconjurătoare și refuzul de a se lăsa luat prin surprindere - sedus, derutat, încolțit - sunt atuuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ca în alte cazuri, locurile unde a avut loc sudura. Faptul că textele sunt scrise într-un interval relativ scurt de timp (cam un an și jumătate) ar putea explica evidenta lor omogenitate. Amănuntul că în primele două povestiri numele detectivului e Carmady, iar în Mandarin’s Jade - Dalmas nu constituie un impediment pentru a identifica în aceste personaje profilul deja bine conturat al lui Marlowe. Structura episodică alertă, varietatea personajelor, enigmele presărate de-a lungul unui drum al surprizelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
conturat al lui Marlowe. Structura episodică alertă, varietatea personajelor, enigmele presărate de-a lungul unui drum al surprizelor și răfuielilor fac din Farewell, My Lovely unul dintre cele mai reușite exemple ale seriei hard-boiled. Viteza narațiunii e temperată de încercările detectivului de a pune ordine într-un scenariu fără sens și de grija autorului de a nu scăpa din vedere nici un detaliu relevant. Însă alertețea nu este un merit în sine, după cum bogata galerie a protagoniștilor nu garantează interesul necondiționat al
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
însă, curiozitatea și simțul onoarei. Marlowe se simte atras de personaje care, altminteri, ar fi meritat tratate cu dispreț. Arta lui Chandler constă în a crea condițiile ca investigațiile lui Marlowe să se desfășoare fără a violenta logica narațiunii. Implicarea detectivului devine inevitabilă din clipa când, angajat să rezolve un caz banal - trebuia să-l însoțească pe Lindsay Marriott la locul predării unei sume de bani pentru a răscumpăra o bijuterie furată -, se trezește proiectat în plină aventură. Pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pentru sume nesemnificative. Identitatea deja probată de cavaler sans peur et sans reproche îl împinge însă, asemenea unui arc, în situații în care un minimum de instinct de conservare ar fi trebuit să-l oblige la prudență. Dar viața unui detectiv particular nu seamănă întru nimic cu aceea a unui moralist. Ceea ce pentru moralist e doar obiect de studiu, pentru detectiv e materie primă a existenței. Stranietatea povestirii provine din felul în care indivizi ce nu par să aibă legătură unii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
situații în care un minimum de instinct de conservare ar fi trebuit să-l oblige la prudență. Dar viața unui detectiv particular nu seamănă întru nimic cu aceea a unui moralist. Ceea ce pentru moralist e doar obiect de studiu, pentru detectiv e materie primă a existenței. Stranietatea povestirii provine din felul în care indivizi ce nu par să aibă legătură unii cu alții sunt amestecați într-o serie de crime înrudite. În realitate, există un șir fatal al intercondiționărilor: Helen Grayle
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sunt amestecați într-o serie de crime înrudite. În realitate, există un șir fatal al intercondiționărilor: Helen Grayle îl ucide pe Marriott în prezența lui Marlowe pentru ca, în final, tot ea să-l ucidă pe Moose Malloy în chiar apartamentul detectivului. Evident, după ce uriașul Moose îl ucisese pe patronul clubului unde dansase cândva Helen/Velma și o sugrumase pe fosta patroană a localului (Jessie Florian). Pentru ca lucrurile să aibă coerență (poate prea multă!), mai aflăm că bătrâna Florian e, la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
seducător: înainte de a fi un joc al minții, el este un joc al sufletului. Ce izbește la lectura celei de-a doua cărți a lui Chandler este libertatea pe care și-o ia autorul în raport cu formula literară asumată. Nici unul dintre detectivii impuși de școala hard-boiled nu înregistrează atâtea înfrângeri și nu arată atâtea vulnerabilități ca Philip Marlowe. Eșecurile sale curg în serie: admonestat de polițiști, bătut de diverși membri ai bandelor organizate în treburile cărora se amestecă, luat, literalmente, pe sus
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
spitalul lui Sonderborg era și un loc de refugiu al gangsterilor), dar din punctul de vedere al anchetei lui Marlowe, amănuntul este profund irelevant. Moose Malloy apare, de altfel, doar de trei ori pe parcursul romanului (ultima oară chiar în apartamentul detectivului, când Helen Grayle îl ucide). Admit că explicația lui Peter Wolfe, de ale cărui interpretări mă despart în alte situații, poate sta în picioare. Admițând că prezența lui Moose la clinică e lipsită de suport logic, el emite o ipoteză
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
principal - descoperirea asasinului - se îmbogățește cu unul secundar, al identificării proprietarului podoabelor furate. Marlowe devine angajatul lui Marriott într-un mod firesc: e vorba de o slujbă temporară oferită de un client ca oricare altul. Scriitorul își dă seama că detectivul nu poate avansa prea mult de unul singur și atunci - deus ex machina! - îi trimite în ajutor un personaj care, la rându-i, va facilita legătura între secvențele intrigii. Anne Riordan (una dintre puținele femei angelice din opera lui Chandler
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dovedește vitală pentru desenarea cercului anchetei. După ce se convinge că Marlowe nu e implicat în asasinarea lui Marriott, Anne face pasul decisiv: nu numai că află cine e proprietarul bijuteriilor (Helen Grayle), ci o și convinge să-l angajeze pe detectiv. Din acest moment, sudura între planuri aproape că a fost făcută. Când aflăm că Lewin Lockridge Grayle, soțul Helenei, este proprietarul postului de radio KFDK, nu e nevoie de prea multă imaginație pentru a bănui că Velma (fosta artistă de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Marlowe în fața propriului soț. Nu doar diferența de vârstă, ci și cea de experiență socială a căscat între bărbatul în vârstă și femeia debordând de energie sexuală o prăpastie de netrecut. Pentru a finaliza actul seducției, Helen îl invită pe detectiv la clubul de noapte al milionarului Laird Brunette. Marlowe acceptă, dar împrejurările îl ajută să-și păstreze reputația nepătată: între timp, ancheta îl condusese în locuri mult mai puțin plăcute decât acela în care-l aștepta voluptuoasa milionară. Adus în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Amthor, Marlowe e repus în stare de „funcționare” de aceeași Anne Riordan. Evadând din sanatoriul privat din Bay City (numele sub care apare, în mai multe din scrierile lui Chandler, orașul Santa Monica), Marlowe își ia în serios munca de detectiv, deși nu mai e limpede pentru cine lucrează, dacă lucrează pentru cineva ori este mânat de purul instinct de aventură. Reprogramându-și întâlnirea cu Helen Grayle, Marlowe acționează asemenea vânătorului care-și ține prada în bătaia puștii. El știe deja că
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
instinct de aventură. Reprogramându-și întâlnirea cu Helen Grayle, Marlowe acționează asemenea vânătorului care-și ține prada în bătaia puștii. El știe deja că Velma și Helen sunt una și aceeași persoană și că deznodământul întâmplărilor e aproape. În același timp, detectivul îl convinsese pe Brunette să-i trimită un mesaj prin care îl invita să-l viziteze. Întâlnirea dintre Velma și Moose e scurtă și violentă. Prinsă în capcană, Velma descarcă cinci gloanțe în fostul ei iubit. În aceeași seară, Moose
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
înțelepciune, dar profund, i se potrivește nu doar lui Grayle, ci fiecăruia dintre personajele cărții. Constatarea i se aplică, evident, și lui Moose Malloy (despre care tot Marlowe afirmă că „nu era nici pe departe un adevărat ticălos”), dar și detectivului. În loc să accepte iubirea unei femei decente, care aproape îl divinizează (deși profund ironice, efuziunile lui Anne trădează pasiunea adevărată, fiind parte a unei strategii a seducției expuse vederii: „Ești atât de minunat, spuse ea. Atât de curajos, de hotărât și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
My Lovely păcătuiește prin miza excesivă pe melodramă. Philip Marlowe s-a impus fulgerător, în The Big Sleep, drept un incoruptibil pogorât în lumea păcătoșilor irecuperabili. În romanul de față, situațiile sunt mult mai fluide și lecțiile de etică ale detectivului nu mai au pregnanță. Moliciunea lui Marlowe e pusă din evidență încă din primele pagini, când gigantul Malloy îl ia, practic, pe sus și-l proiectează într-un carusel de aventuri incontrolabile. Atracția față de femeile „problematice” ciobește aerul de invulnerabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Lindsay Marriott, și un bărbat deja bătrân, experimentat și bogat, cum e Lewin Grayle. Nu poate fi omis de pe listă nici Marlowe, victimă aproape sigură și el. Împrejurările sunt potrivnice consumării propriu-zise a relației, dar nu există nici o îndoială că detectivul - admirat deschis de Velma/Helen pentru calitățile sale fizice: „Ești grozav de bine făcut, domnule” - s-ar fi putut înscrie pe lista amanților ei dacă n-ar fi intrat în vizorul altui personaj malefic al cărții, Amthor. Helen Grayle sfârșește
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Helen Grayle și Anne Riordan sunt, din acest punct devedere, personaje antitetice. Nu pentru că una e coruptă și imorală, iar cealaltă pură și onestă, ci pentru că ele ating și fac să vibreze în mod diferit orga sufletească profund vulnerată a detectivului. Trei din titlurile celor șapte romane ale lui Raymond Chandler - Farewell, My Lovely, The Little Sister și The Lady in the Lake - fac trimitere directă la personaje feminine. Celelalte patru sunt construite pe baza unor referințe la situații abstracte sau
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
entuziasm, scrise parcă din perspectiva unui inamic. Nesigur pe sine, Chandler definitivează cu un soi de plăcere masochistă tabloul defetist: Mi-e teamă că romanul ăsta n-o să-ți fie de nici un folos. N-are acțiune, nici personaje simpatice, nimic. Detectivul nu face nimic (Chandler, 1981, p. 20). E greu de spus în ce măsură autorul era cu adevărat sincer sau doar speriat de eforturile financiare ale editorului: Alfred Knopf investise o mică avere în reclama cărții, anunțată drept marele eveniment literar al
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de la poartă, fastul de la intrare, fetele de la garderobă, evreul gras, onctuos și libidinos, cu balerina înaltă ce-și poartă plictiseala cu demnitate... Epitetele de mai sus sunt partea finală a unei judecăți pregătite de un episod anterior. Intrând în bar, detectivul încearcă, dintr-o ochire, să stabilească identitatea spațiului în care plonjase. E vorba, desigur, de un loc al pierzaniei, în care fata de la garderobă are „ochii ca păcatele neștiute”, iar vânzătoarea de țigări poartă o îmbrăcăminte atât de sumară, că
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ecou. Într-adevăr, The High Window îl solicită pe Marlowe la maximum. Dacă în romanele anterioare el își permitea să folosească informații obținute la mâna a doua (de la polițiști sau, în Farewell, My Lovely, de la Anne Riordan), de data aceasta detectivul devine un veritabil căutător al adevărului. Romanul nu mai este un fagure în care cititorul e invitat să descopere fragmente din misterul ingenios ambalat, ci un fir al Ariadnei care-l poartă prin labirintul născut din imaginația scriitorului și abilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
devine un veritabil căutător al adevărului. Romanul nu mai este un fagure în care cititorul e invitat să descopere fragmente din misterul ingenios ambalat, ci un fir al Ariadnei care-l poartă prin labirintul născut din imaginația scriitorului și abilitatea detectivului. Mai mult decât oricare alta din scrierile anterioare, The High Window este cartea lui Marlowe, cronica detaliată a trăirilor și aventurilor detectivului însetat de adevăr. Plasat în mijlocul intrigii, Marlowe induce tensiunea pornind de la o situație banală. Ceea ce l-a dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]