2,337 matches
-
ce spui? — Eu sunt mai contemplativă, îmi place să visez cu ochii deschiși. Am trecut la altă întrebare: — Care e cel mai mare defect al tău? — Spiritul polemic, mărturisi Ioana. — De ce ar fi spiritul polemic un defect? m-am mirat. — Detest felul meu de a polemiza, îmi explică ea, deoa rece creează animozitate, rupând bruma de iluzie că oamenii s-ar putea înțelege între ei. Există în mine un drăcușor provocator care mă face să-i zgândăr pe cei din 124
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE — O să sar peste câteva. În ce țară ai vrea să trăiești? — Într-o țară unde ura și invidia să nu existe. Dar tu? Într-o Românie vindecată de rău. Apoi am conti nuat: Ce detești cel mai mult? — Oportunismul și îngâmfarea. — Care e deviza ta? — Să râd. A ta? — Să ajut, am răspuns. Iată penultima întrebare: Cum ai vrea să mori? — În patul meu, sănătoasă tun, iertându-i pe cei care mi-au dorit răul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
-și aprindă pipa la ședința de dimineață. Bine îmbibată cu whisky-ul casei, morsa renunțase, de asemenea, să mai lupte și împotriva tendințelor sale sexuale. Ba chiar ajunsese la un nivel superior, permițându-i lui Flowers - bărbatul pe care-l detesta, pentru că se înscria în cea mai nesuferită specie de indivizi, panseluțele de birou - să i-l prezinte pe frumosul tânăr căruia îi spunea Clive. Acest Clive i-a trezit în suflet emoții atât de conflictuale, că abia mai știa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zâmbește. Le cântă. Le oferă notițele făcute cu diferite culori despre recensământ și nu le mai cere înapoi. Cu toate acestea, nimic nu-i face pe oameni să fie mai puțin speriați, nimic nu-i ușurează munca. Însoțitorii săi îi detestă pe Fotse și nu suportă să-i atingă din cauza bolilor și a poluării. Când trebuie să-i tragă afară din ascunzători pe localnicii mai mai șovăitori, aceștia își manifestă disprețul pentru ei folosind forța. La început, Jonathan îi roagă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
facă pipi. Cum a știut unde? Un pisic într-o casă necunoscută se sperie, se ascunde sub masă, pisicul ăsta de la început s-a simțit ca la el acasă. Cum vă explicați? Am tăcut amândouă, zâmbind neîncrezătoare. Motanul ne-a detestat din prima clipă, manifestându-și nemulțumirea printr-un mieunat prelung. Ioana nu l-a mai băgat în seamă, preocupată să mă cunoască mai bine. — Din toată familia noastră, am rămas numai noi, a spus ea, căzând pe gânduri. Ne despărțea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
pai spre zece ani pe atunci. M-am dus la biserică să mă rog lui Dumnezeu s-o salveze. Dar ea a murit pe masa de opera ție. În acea zi am făcut o criză de necredință, pe urmă am detestat religia, dar mai târziu Sergiu mi L-a readus pe Dumnezeu în suflet. — Nu erai prea cuminte... Ioana zâmbi sub norul de întristare care-i trecea pe chip. — Într-un an, de Sfântul Nicolae, am găsit în pantofii pe care
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
trăi. De aceea aveam o mul țime de prieteni și atrăgeam o mare simpatie chiar și din partea profesorilor, ale căror materii le ignoram. Dă-mi un exemplu! — În liceu (mi-am făcut studiile la Liceul Francez, Academia Ronsard din București) detestam matematicile, așa că mai mult chiuleam de la cursuri și mă ascundeam în podul liceului, împreună cu o prietenă cu care împăr tășeam aceeași aversiune față de cifre. La chimie eram total tufă, iar profesorul, un tânăr cam frumușel, se lupta cu o fetiță
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
noutățile zilei, pe care le împănam cu tot felul de glume. Le eram dragă mai ales pentru că nu mă luam nici o clipă în serios, calitate rarisimă în branșa respectivă. Dar aveam o scorpie de directoare, grasă și invidioasă, care mă detesta. Ca să mă umilească, mă trimitea să-i cumpăr sticle de apă minerală pentru slăbit. Într-o zi, când mi-a sărit și mie muștarul, i-am spus: „Nu sunt angajată aici să vă servesc!“ după care mi-am dat demisia
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
termina, o minu năție. Când eram la Paris, mergeam sâmbăta la atelierul lui unde se adunau zece-doisprezece scriitori, pictori și actori, iar eu eram singura femeie admisă. Se crea o atmosferă de neuitat. — Ce pictor ți-a displăcut? — L-am detestat pe Salvador Dali, ca om. Îl întâl nisem în Spania, la Figueras, lângă Cadaques, unde avea o vilă. Noi locuiam în apropiere. Se plimba cu barca pe mare împreună cu iubita lui, Gala, amândoi goi pușcă, erau bătrâni, slabi, cadaverici, ceva
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ce spui? — Eu sunt mai contemplativă, îmi place să visez cu ochii deschiși. Am trecut la altă întrebare: — Care e cel mai mare defect al tău? — Spiritul polemic, mărturisi Ioana. — De ce ar fi spiritul polemic un defect? m-am mirat. — Detest felul meu de a polemiza, îmi explică ea, deoa rece creează animozitate, rupând bruma de iluzie că oamenii s-ar putea înțelege între ei. Există în mine un drăcușor provocator care mă face să-i zgândăr pe cei din jur
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
dreptul să ne plictisim, replică Ioana. — O să sar peste câteva. În ce țară ai vrea să trăiești? — Într-o țară unde ura și invidia să nu existe. Dar tu? Într-o Românie vindecată de rău. Apoi am conti nuat: Ce detești cel mai mult? — Oportunismul și îngâmfarea. — Care e deviza ta? — Să râd. A ta? — Să ajut, am răspuns. Iată penultima întrebare: Cum ai vrea să mori? — În patul meu, sănătoasă tun, iertându-i pe cei care mi-au dorit răul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ia toată clasa nota trei, a spus profesorul cu un glas din care reieșea atât de clar în evidență că dintr-o asemenea premisă nu putea să decurgă decât o asemenea consecință, încît pentru întîia oară am uitat că îl detest și am chicotit. Exprimarea spontană a unei gândiri care țâșnește pură ca un izvor mi-a plăcut totdeauna la oricine, chiar și la ticăloși. S-a întors spre mine surprins. ― Rîzi! în templul matematicii și al geometriei nu se râde
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
parte, le permisese misionarilor să construiască o biserică, le recunoscuse public munca și, din când în când, în invitase chiar și la banchete. Călugării buddhiști cârteau, întrebând pe cine îi considera Nobunaga străini - pe creștini sau pe ei înșiși. Nobunaga detesta explicațiile. Nu putea suferi să audă un lucru articulat literă cu literă, preferând intuiția nemijlocită dintre oameni. Ba chiar îl însuflețea. — Sotan, se întoarse el către celălalt. Tu ce părere ai despre toate astea? Ești tânăr, deci îmi imaginez că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
părăsiseră camerele, așa că ferestrele și uriașa poartă principală erau închise. În bucătăria spațioasă, cu pământ bătătorit pe jos, și pe platforma de lemn înălțată, zumzetul țânțarilor și întunericul nopții mai dăinuiau, dar se simțea deja arșița dimineții de vară. Nobunaga detesta acel moment al zilei. Când pajii își dădură seama că plecase din apartamentul său de culcare și veniră în fugă, seniorul terminase deja cu spălatul gurii și al mâinilor. Mergând spre vasul enorm în care curgea apă dintr-o țeavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Voința sa de a-și asuma responsabilitățile unui moștenitor al clanului Oda se citea limpede în cuvintele și purtările lui din ultima vreme și, ca dovadă concludentă a ambițiilor pe care le nutrea, după bătălia de la Yamazaki, începuse să-l deteste pe Hideyoshi. Pentru Nobuo, care intrase în panică odată cu atacul din partea clanului Akechi și a cărui armată dăduse foc Castelului Azuchi, Nobutaka avusese câteva cuvinte aspre. Dacă se vor impune categoric pedepse, va trebui să fie tras la răspundere. Nobuo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un joc de noroc. Avem de gând să ne riscăm viețile pentru un eveniment despre al cărui rezultat n-avem nici cea mai vagă idee? Nu întindeți mâna să apucați ceva decât atunci când se pogoară destinul să vă binecuvânteze. Ieyasu detesta să-și asume riscuri. De asemenea, se cunoștea foarte bine pe sine însuși. În această privință, opusul absolut lui Ieyasu era Nobuo. Nobuo trăia încontinuu cu iluzia că și el avea aceeași mare popularitate și geniu ca Nobunaga. Nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scutură el cutiuța lăsând să se audă din nou zgomotul înfundat, oricum sunt puțini aceia care reușesc să arunce o privire înăuntru. Angir păru să mediteze la cele spuse de căpitan vru să spună ceva dar se răzgândi. Acum o detestă iar după câteva momente îi ia apărarea. Planeta asta devine, cu cât ne apropiem din ce în ce mai ciudată. După câteva minute se opriră în fața unei uși care se deschise silențioasă în fața lor. Intră înăuntru, iscodind cu ochi curioși întreaga încăpere. Nimic deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
-l urăsc la scurt timp după ce l-am cunoscut. —Hai să bei niște ceai înainte să înceapă terapia în grup, m-a invitat el. Timorată, mi-am turnat o ceașcă de ceai, prima din cele câteva mii îcu toate că detestam ceaiul) și m-am așezat la masă. într-o clipită m-am trezit înconjurată de bărbați. Din nefericire, nici unul dintre ei nu era tânăr sau arătos, dar toți voiau să știe totul despre mine. Ai un păr lung minunat, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
soi de moleșeală ca atunci când eram mică. Voiam să mă duc la culcare, dar eram paralizată de teama că, dacă mă voi ridica și voi spune noapte bună, voi atrage atenția asupra mea. Făcusem o mare greșeală așezându-mă. întotdeauna detestasem faptul că eram înaltă. Uram chestia asta într-atât, încât la doisprezece ani, când sora mea Claire îmi spusese, cu o voce pe jumătate încântată, pe jumătate îngrozită, că „Mama o să-ți vorbească despre Blestem“, crezusem că făcea aluzie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
noi n-am avut nici un arhitect de la Londra care să ne-o decoreze, a adăugat dându-și din nou ochii peste cap, ca și când m-ar fi invitat să râd împreună cu ea. Și am râs. Eram dornică să plac, chiar dacă o detestam pe aceea căreia îi erau adresate amabilitățile mele. Adresanta. —Casa noastră e în Monkstown, a spus ea cu mândrie. Ai fost plecată o perioadă îndelungată, așa că s-ar putea să nu știi, dar Monkstown e un cartier cu mare căutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mult prea obosită ca să mă cert cu ea. De fapt, eram mult prea obosită ca să înțeleg ce se întâmpla și să mă enervez. Nu pricepusem decât o singură chestie. Dacă nu mă dădeam jos din pat, oamenii aveau să mă deteste. Dar aveam de gând să-l găsesc pe Don ăsta, oricine-o fi fost el, și să-i prezint demisia mea. Eram așa de obosită și mi-era așa de frig că eram sigură c-o să fac un șoc și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
el. Nu pot să dau ochii cu nimeni. —Ba da, poți, l-a îndemnat Mike cu blândețe. Ești printre prieteni. Sigur. Și noi am trecut prin așa ceva, a spus Vincent într-un fel ciudat, lipsit de agresivitate. Și cu toții am detestat situația asta. —Așa-i, a chicotit dulce Misty. Așa merg chestiile aici. Nu și în cazul meu, m-am gândit eu posomorâtă. —Și nu se poate spune că nu ne-a folosit. Uite cât de bine și de normali suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
strălucitori. Bărbați cu cămăși cu mânecile cu volane, pălării mari de paie, cravate din șireturi de pantofi, care agitau niște maracas. Genul de muzică pe care o poți descrie ca fiind „contagioasă“. Pe mine însă mă făcea să vomit. O detestam. Soneria a sunat din nou și de data asta era chiar un invitat. Soneria a sunat din nou și în cameră au mai intrat încă vreo zece oameni, cu sticle de băutură în brațe. Pe mine m-a încolțit Miguel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
propria mea imagine. Doamne, ce bine arătam în seara aia! Radiam! Uite ce piele curată aveam! Și cum îmi lucea părul! Și ce zâmbet cald și sexy aveam! Și cei doi dinți ieșiți în afară, pe care de obicei îi detestam... mi-am dat seama, dintr-odată, că mă prindeau de minune! Mă făceau și mai șarmantă. I-am zâmbit leneș lui Brigit. —Arăți foarte bine, i-am spus. — Și tu la fel, a zis ea. După care am rostit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
comportamentale le învățăm de la părinți. Chiar dacă îi urâm pe acei părinți și felul lor de a se comporta. Tu ai învățat de la tatăl tău cum se presupune că trebuie să se comporte un bărbat. Chiar dacă la un anumit nivel ai detestat acel comportament. Eu sunt altfel! a urlat Neil. Situația mea e diferită. —Ai fost un copil traumatizat, a continuat Josephine. Și, din anumite puncte de vedere, continui să fii. Asta nu e o scuză pentru ceea ce le-ai făcut lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]