2,071 matches
-
cuvântului, cu un întreg sistem de vase de sânge și limfatice în subordine, și coloană vertebrală atinsă de cifoză și dantură chelită de majoritatea dinților și nări imense - care ar putea pompa aer pentru o întreagă familie și care-i devorează jumătate din față. Dar, cu toate acestea, pupila respiră pe gură, gâfâind puțin, privind gol în depărtare... o privire asemănătoare celei pe care o arunci după câteva clipe de răgaz asupra petrecerii care tocmai s-a terminat. Praful s-a
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
se agață cu ghearele de balustradele de piatră și urmăresc victimele condamnate deja la sfâșiere. O ființă meditativă cu trup de maimuță, cu coarne și aripi, își împrătie gândurile otrăvite spre străduțele înguste ale Parisului. În altă parte, un monstru devorează fără milă o figură ce aduce cu o ființă umană. O himeră cu trup de leu, cap de maimuță și aripi de liliac își așteaptă neputincioasele victime. Un balaur cu limba scoasă pare să împrăștie pucioasă. Coastele lui se desenează
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
cum era, plin de inele și parfumat nici nu părea să aibă nevoie de cadouri. Cum el scăpase de ravagiile înaintării în vârstă, Vultur-în-Zbor nu înțelegea motivul dependenței Liviei de Deggle. Pe măsură ce femeia îmbătrânea, devenea tot mai interesată de supranatural. Devora tarotul, scripturile, cabala, chiromanția și absolut orice lucru care susținea că lumea este mai mult decât pare, că sfârșitul fizic nu înseamnă, de fapt sfârșitul. Din moment ce Deggle îi împărtășea preocupările și era mult mai priceput decât ea, Liviei Cramm i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un tiran. A denunțat tirania într-un stat liber. Printre carnivori a lăudat virtuțile dătătoare de puteri ale cărnii. Printre vegetarieni a vorbit despre puritatea spirituală pe care o aduce refuzul de a mânca acea carne. Printre canibali și-a devorat un tovarăș. Deși de felul lui era un om bun, a lucrat un timp pe post de călău, perfecționându-și arta mânuirii toporului și cuțitului. Deși credea despre sine că e bun, a trădat multe femei. Prea puține l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de legume. Am mâncat trei, una după alta. —E tare bun, am zis cu gura încă plină. Mai bun decât sendvișul la toaster. A adus două farfurii cu ton fript și sos de fasole neagră; delicioase. M-am grăbit să devorez când au sosit și crostini. Din când în când, îl priveam peste masă, surprinsă; era ușor să uit cât de bine arată dacă nu mă uitam la el mai des. După asta putem să mai luăm niște cocaină, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dar nu am văzut pe nimeni, ceea ce era o ușurare; asta însemna că mă puteam îndopa cu antreuri. Fusesem la sală dimineață, ceea ce însemna că în acea seară puteam mânca tot ce îmi tuna. Geneviève Planchet veni la mine în timp ce devoram alte câteva rulouri. Eram gata să o întreb dacă ceea ce îmi îndesam în gură se numea într-adevăr în franceză „zburând-prin-vânt“1 când mi-a spus fără nici un fel de preambul: —Richard se întreba dacă i-ai văzut cumva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să fugă și să-și asume una din multiplele sale identități, o bandă de asasini mascați Îl fugări pe ulițele din cartierul Santa Lucía, după care Îl spînzură și Îi dădu foc În Cetățuie, abandonîndu-i apoi trupul pentru a fi devorat de cîinii sălbatici ce mișunau prin zonă. După două decade de abandon, fără ca nimeni să se deranjeze să retragă catalogul de atrocități al răposatului Laszlo, Tenebrarium-ul fu transformat Într-o instituție de caritate publică, aflată În grija unui ordin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
s-o priceapă. Trăia tot așteptînd acea odraslă, care avea să fie o fată, asemenea orașului, și căreia urma să-i Închine toată dragostea cu care Dumnezeu Îi Îmbătase inima. Uneori, Jacinta se Întreba dacă pacea aceea somnolentă care Îi devora zilele, noaptea aceea a conștiinței, era ceea ce unii numeau fericire și voia să creadă că, În infinita sa tăcere, Dumnezeu Îi răspunsese, În felul lui, la rugi. Penélope Aldaya se născu În primăvara anului 1903. Pe atunci, don Ricardo Aldaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
casa de pe bulevardul Tibidabo, Într-o seară cu furtună În care „Vila Penélope“ era inundată de strălucirea lumînărilor, doar cîteva secunde furate În semiîntuneric, cînd Julián crezu că vede În ochii fetei certitudinea că amîndoi simțeau același lucru, că Îi devora aceeași taină. Nimeni nu părea să bage de seamă. Nimeni, cu excepția Jacintei, care vedea cu o neliniște crescîndă jocul de priviri țesut de Julián și de Penélope sub ocrotirea familiei Aldaya. Se temea pentru ei. Încă de pe atunci, Julián Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
crema rasei slave și petrecea În felul său, Julián se fofilase de la petrecere. Își dăduse Întîlnire cu Penélope În bibliotecă, unde nu exista riscul să dea peste nici unul dintre aleșii și cultivații membri ai Înaltei societăți. Prea ocupați să-și devoreze reciproc buzele, nici Julián și nici Penélope nu văzură deliranta pereche ce se apropia de porțile casei. Francisco Javier, gătit În marinar la prima sa Împărtășanie și roșu ca sfecla de umilință, umbla aproape tîrÎt de doña Yvonne, care, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Zilele următoare fură cele mai rele. Julián veghease toată noaptea, așteptînd, dintr-o clipă În alta, să pice asasinii lui don Ricardo. Nu picară. A doua zi, la colegiul San Gabriel, nu observă nici o schimbare În atitudinea lui Jorge Aldaya. Devorat de neliniște, Julián Îi mărturisi lui Miquel Moliner ce se petrecuse. Cu flegma sa obișnuită, Miquel clătină din cap În tăcere: — Ești nebun, Julián, dar asta nu-i o noutate. Ciudat e că nu s-a făcut vîlvă În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
harem al nimfelor de podiș. — Cu asta nu primim nici un bună-seara, Fermín. — Dumneata te numeri printre cei care cad din copac și nu mai ajung la pămînt. Chiar crezi că am să te duc la curve și să te Înapoiez devorat de gonoree tatălui dumitale, omul cel mai sfînt din cîți am cunoscut? Chestia cu fetițele ți-o spuneam ca să văd cum reacționezi, apelînd la singura parte din persoana dumitale care pare să funcționeze. Adică, du-te la telefonul de la colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
meu pretext pentru a-l supune la acea cruzime era pur egoist: numai Miquel știa adevărul despre Julián și Penélope Aldaya. În acele luni pe care le-am petrecut departe de Julián, Penélope se transformase Într-un spectru care Îmi devora somnul și gîndurile. Încă Îmi aminteam expresia de decepție de pe chipul Irenei Marceau cînd a constatat că nu eu eram femeia pe care o aștepta Julián. Penélope Aldaya, absentă, nevăzută, era o dușmană prea puternică pentru mine. Invizibilă fiind, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
decît nuntă, era vorba de un act de caritate față de un om sfîrșit, lipsit de mijloace de subzistență. Nu-i povestise nici cînd, nici unde va avea loc nunta. Se mărginise să arunce aceste semnințe pe terenul unei fantezii ce devora pe dinăuntru puținul pe care febra neîntreruptă Îl lăsase În trupul său sfrijit și puturos. — Fumero te-a mințit, Jorge, a zis Miquel. — Iar tu, regele mincinoșilor, Îndrăznești să-ți acuzi semenul, delira Aldaya. Nu a fost nevoie ca Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la molozul fumegînd, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Sprîncenele și părul de pe brațe Îi arseseră, iar pielea Îi strălucea aidoma bronzului umed. El a fost cel care mi-a povestit că flăcările Începuseră puțin după miezul nopții și că devoraseră zeci de mii cărți pînă cînd, În zori, au capitulat dinaintea unui rîu de cenușă. Lluís avea În mînă cîteva cărți pe care izbutise să le salveze, niște colecții de versuri de Verdaguer și două tomuri din Istoria Revoluției franceze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a povestit că pompierii găsiseră un trup ars printre dărîmături. Îl crezuseră mort, Însă unul dintre ei a băgat de seamă că Încă mai respira, și l-au dus la Hospital del Mar. L-am recunoscut după ochi. Focul Îi devorase pielea, mîinile și părul. Flăcările Îi biciuiseră și Îi sfîșiaseră hainele și tot trupul Îi era o rană vie ce supura prin bandaje. Îl depuseseră Într-o Încăpere separată, la capătul unui coridor cu vedere la plajă, amorțit de morfină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și nimeni nu Îndrăznește să le Înțeleagă, pînă cînd dispar toate glasurile care pot povesti ce s-a Întîmplat, pînă cînd sosește clipa În care nu mai sînt recunoscute și se Întorc, cu altă față și cu alt nume, să devoreze ce au lăsat În urmă. Pe atunci, Julián aproape că nu mai avea ce cărți să mai ardă. Cu această distracție se Îndeletniceau acum persoane mai Însemnate. Moartea tatălui său, de care nu avea să vorbească niciodată, Îl transformase Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Încotro și mai ales În ce scop s-au suit În acest tren și ce-i așteaptă la destinația finală... Șirul de vagoane Noimann Îl asemui cu o omidă pe care locomotiva o trăgea În ascunzișul său pentru a o devora În tihnă... „Destinație finală”, murmură stomatologul. Sintagma Îi suna În urechi destul de lugubru. În fond, Încotro se Îndrepta el? Inițial, Noimann avusese de gând să ia trenul de București, dar, aflându-se Într-o stare agitată, fără să stea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver Îi scosese, vârându-i un prosop În gură, incisivii și punga cu venin, altfel femeia-șarpe, În furia ei oarbă, l-ar fi mușcat de gât pentru ca mai apoi, căscându-și gura și lățindu-și mereu trupul, să-l ingurgiteze, devorându-l pe-ndelete Înlăuntrul ei. Mult timp după această Întâmplare, Oliver fu cât se poate de prudent. Apăru Însă femeia-girafă, cu picioare lungi cât o zi de post, și Oliver fu pus din nou cu tălpile pe jar. Picioarele femeii Începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
când ornicul Mitropoliei bătea de șase ori. Atunci, cu ultimul zvâcnet, insectele sufereau o scurtă metamorfoză. Pe spatele lor, În locul crucilor, apăreau cadranele de ceas, ale căror minutare și secundare se Încrucișau mereu, rotindu-se amețitor... Minutele și secundele se devorau Între ele, umflându-se mereu, pînă ce ajungeau la dimensiunea unei ore. În sfârșit, urma gongul final și toată această harababură dispărea Într-un vârtej amețitor, iar Noimann, cu capul vâjâind de băutură, se trezea stând singur În mijlocul Încăperii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se află scoica, ci un crab cu clești imenși ce se hrănește din propria sa carne. Teologii și filozofii nu contenesc să vorbească despre familie. Familia Însă e putredă pe dinăuntru. Bărbatul e un clește, femeia alt clește. Cleștii se devoră unul pe altul neîncetat. Când apare un al treilea, deja e prea târziu. Perechea sado-masochistă Îl va chinui ca pe Iisus...” De afară se auzi un croncănit, urmat de un urlet straniu. Mirosind de la distanță ceva putred În atmosfera locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
CÂND?... Când e alint și când e înșelare Din toate gesturile pe care le împarți? Că nu mai știu de-i sâmbătă ori marți, Iar trecerea minutelor mă doare... Cu toate ale tale, timpul crud, Ca într-o dramă îmi devoră vina, Îmi fură nostalgia și lumina Conturul curgătorului tău nud... Lăsându-mi îndoiala din răspuns, Revii plecând și pleci din întrebare, Cum toamna-și lasă candida-i paloare Pe orizontul de-așteptări pătruns... Mă simt răpus de-a inimii vibrare
C?ND?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83755_a_85080]
-
Eva, care sunt Jot-Chavah, retragete Lilith, lasă-ne în pace, Nahemah! Prin sfinții Elohim și în numele geniilor Cashiel, Sehaltiel, Aphiel și Zarahiel, la porunca lui Oriphiel, retrage-te din noi Moloch! Noi nu îți vom da copii noștri ca să-i devorezi! Amin, Amin, Amin.” Samael Aum Weor Tratat ezoteric de teurgie Această conjurație trebuie utilizată atunci când ne aflăm în tărâmurile astrale pentru a aduce în fața noastră ființe de lumină, ființe protectoare (practic ființele de lumină invocate ne protejează de contrapărțile lor
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
abandonasem ieri seară. În plus, făcuse și pipi pe perna mea, dar n-aveam timp să fac curat. Am reușit să fac slalom printre metrouri și să ajung la birou la nouă și un minut fix. Fantazam despre cum o să devorez singurul remediu eficient Împotriva mahmurelii, o cafea mare și șuncă, ouă și brânză pe o felie de pâine prăjită cu unt când Elisa m-a chemat cu un semn. Îmi păstrase un loc lângă fereastra cea mai Însorită și părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mă scuz, dar pur și simplu n-am reușit s-o fac În momentul ăla. N-aș lipsi pentru nimic În lume. Vorbim mai Încolo. Mi-am terminat mica bucată de paradis și am comandat Încă una, pe care am devorat-o tot Într-un timp record. Mă uitam absentă pe un număr zdrențuit din Post pe care-l lăsase cineva pe masă când Îmi sună telefonul. Pe ecran apăru scris ACASĂ. —Alo? am răspuns, Întrebându-mă dacă era mama sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]