1,915 matches
-
găsit: doamna Dobrotă trebuie să-și fi asumat amintirile soțului, pentru că acolo viața este Îngrozitor de monotonă! Când viitorul este atât de previzibil, numai trecutul mai poate oferi un prilej de divertisment! * Ce speculație! Mâna ei s-a relaxat pe volan, dezamăgită. Colțurile gurii i-au Încremenit Între riduri. Tace. — Așa cum se Întâmplă uneori, draga mea, se petrecuse o adevărată simbioză Între ei. Adoptaseră unul de la altul fraze, gesturi, cuvinte, ba chiar și amintirile celuilalt. Cum adică adoptaseră amintirile celuilalt? Mâinile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-mi, dumneata Nicolache, nu mă mai fierbe! Nicolae își potrivi mai bine pernele. Răsărea dintre ele ca un prunc zâmbitor. ― Ei bine, la noapte abia aștept să mă nasc dimpreună cu frații mei mai mari, doctorul Franklin și Goethe. Ușor dezamăgit, Iancu se așeză pe marginea divanului, luă o gură de vin și, încurajat de savoarea lui, își lăsă unchiul să vorbească liniștit despre principiul conservării cantității de electricitate, despre sarcina electrică și placa de sticlă folosită de Franklin în cercetările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un bal mare de Revelion? Toată lumea vrea haine noi și nu mai sunt nici măcar trei zile întregi până atunci. Iancu tăcu brusc. Stătea neclintit dinaintea croitorului. Arăta extrem de calm. Apoi vocea lui se auzi din nou urcând de la tonul foarte dezamăgit la foarte sfidător, ca să salte în final la supremul grad al revoltei. În același timp începu să se plimbe cu pași mari de la un capăt la celălalt al salonului, cu cüpp-ul lui greu - albastru-levant, din cea mai scumpă catifea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
spatele. Nu o mai interesa nimic din ceea ce discutau. Dar, tocmai atunci, se întâmplă minunea. Pictorul își lăsă interlocutorul cu fraza neterminată, veni drept spre ea și, hodoronc-tronc, o apucă de bărbie. ― A! țipă scurt Toinette. Era surprinsă și ușor dezamăgită. Lucrurile se derulau mult prea repede, prea frust, după gustul ei. ― Nu vă speriați, contesă! Vreau doar să stabilesc unghiul facial. Și Dante Negro îi suci capul întâi la dreapta, apoi la stânga, ca pe un simplu pepene. Mda! Trăsături oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Florile de iasomie sunt la mine, ca să zic așa. Înțelegeți? Dar, în ceea ce vă privește, mă voi strădui să găsesc un alt mesaj, la fel de cuceritor ca și acesta pe care tocmai l-ați descifrat. Toinette era pentru a doua oară dezamăgită. Bărbatul i se fofila printre degete. Procurarea unui amant se dovedea a fi o treabă cu mult mai complicată decât își imaginase citind cărțile maestrului preferat. Disperată, aruncă o privire spre ucenicul pictorului, dar Luciano i se păru cam prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
reclama incidentul în termeni fermi. Voi trimite curierul chiar mâine, în zori. Funcționarii ăștia! Trebuie să tremure pentru posturile lor. Altminteri nu-și mai fac treaba ca lumea. Da, da! Voi reclama chiar în noaptea asta. Femeia îl privea ușor dezamăgită. Tocmai gustase din vin și constatase că cineva mersese mult prea departe cu zgârcenia. Sau cu generozitatea. Ai, ai! Botezase vinul cu apă din belșug. ― Excelență, mai am încă o noutate. Sau chiar două. Ledoulx își reveni, cu totul mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
într-o movilă înaltă de jur-împrejurul mesei, fermentau. Cineva îi tot șoptea să sărute mâna bunicului. Îl împingea ușor de la spate. Cutremurat de mostruozitatea ideii, leșinase. Mult mai târziu, citise documentele, semnăricile și toate condicuțele cu poezii ale bunicului. Rămăsese oarecum dezamăgit. Bunicul, marele lui bunic își cam irosise harurile. Cu erudiția lui, cu atâtea limbi știute și vorbite fluent, cu averea lui, mai ales, ar fi putut să cutreiere toată lumea, ar fi putut să vadă, să cunoască și să învețe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nătâng În satul lui. - Te ascult, te ascult - deci, prostia-la-Români... - Bun! Ne oprim aici cu teoriile, că cine știe ce mai zic - ziceam doar atât: atunci când s-au hotărât să se informeze și să adune dovezi, frații mei români au fost taaaare dezamăgiți: cum așa: suspectul nu e vinovat? (Una dintre dovezile adunate - dar nu de ei, ci de noi, de mama și de bunica - se află la mine, cu mine, În exil: o fotografie care-l prezintă pe tata În uniformă militară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul și, în schimb, își privi soldații făcându-și exercițiile de dimineață pe terenul de paradă. Hop. UnuDoiTreiPatru. Hop. CincișaseșapteOpt. Hop. NouăZeceUnsprezeceDoisprezece. Era foarte bine, reflectă el, gândindu-se din nou la evenimentele acelei dimineți, ca soldații să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
am hotărât să nu suflu nici un cuvânt cu condiția să nu mai ia niciodată droguri și să-i spună el lui taică-su, atunci când o să considere că-i momentul potrivit. Alison a țâțâit din buze și-a arborat o mină dezamăgită. — Ești sigură că e bine așa? Nu știu. Dar m-am gândit bine și-am considerat că asta e ocazia ideală pentru ca Jake să-și asume responsabilitatea pentru faptele lui, adică primul pas spre scara care duce către maturitate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ăla, atunci mergeam cu tine fără să clipesc. Dar să bat Vietnamul pe o bicicletă pentru doi? Hai să spunem că sunt mai multe șanse ca Dale Winton s-o găsească pe femeia potrivită 1. —Ei, atunci... Susan părea ușor dezamăgită. —A fost doar o idee. Trebuie s-o șterg. Vorbim curând. Femeia i-a trimis o sărutare Fionei peste masă și-a plecat grăbită din cafenea. A coborât scările către parter, fără să dea atenție oamenilor care treceau pe lângă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Fiona și i-a zâmbit larg. — Totul o să fie bine. Doctorul a ridicat o mână în chip de avertizare. Nu vă grăbiți. Mai e încă mult până să spunem că totul o să fie bine. —Cum adică? Nick era, din nou, dezamăgit. Păi, acum o monitorizăm ca să ne asigurăm că presiunea intracraniană nu crește. Susan a suferit un traumatism cranian sever și până când nu-și revine nu putem să fim siguri dacă n-a suferit și vreo vătămare cerebrală. Dar vestea bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că tânjesc. Julia nu le înțelegea. Ei i se părea că gesturile respective erau mai curând teatrale și fără sens. S-a ridicat deci în capul oaselor. —Iartă-mă, iubitule, dar părul tău de pe piept mă gâdilă. — A! James părea dezamăgit. — Nu știam că ești alergică. —De obicei nu sunt. Julia s-a întins și-a mai luat o gură din șampania pe care o turnase mai devreme în pahare. Orice era preferabil îmbrățișărilor post-coitale. Deci despre ce vrei să vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dinspre Picadilly Circus al străzii Regent. Am sunat clopoțelul și m-am ridicat, făcându-mi socoteala că, dacă aș coborî acum, aș putea să iau tot autobuzul ăsta și Înapoi, fără ca ea să mă observe. — O, cobori? Întrebă ea, ușor dezamăgită. Sper să ne mai Întâlnim. — Și eu. A fost o plăcere să vorbim. Mi-e teamă că nu am vorbit decât eu, de fapt. Atunci, ne vedem. Arăta de parcă era pe punctul de a mai spune ceva, ca de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să se Împărtășească din tine, chiar dacă după aceea se va simți ca un păcătos... — Bună, Sammy. Vrei și cealaltă jumătate? Mi-am smuls cu greu gândurile de la Dublin. Poate n-ar trebui să merg nicioadată acolo. N-aș fi decât dezamăgită. I-am făcut semn lui Tom că da, iar el reveni curând cu băuturile și se instală lângă mine. Masa noastră era Într-o nișă, Înconjurată pe două părți de o bancă. Tom privi În jur aprobator. Un grup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
descoperi poetul, primele sale versuri, primele beții, primele spaime. Și secta Asasinilor. Apoi se vor opri, neîncrezători, În fața unei imagini de culoarea nisipului și a smaraldului. Ea nu poartă nici dată, nici semnătură, nimic altceva decât aceste fraze, pătimașe sau dezamăgite: Samarkand, cel mai frumos chip pe care Pământul l-a Îndreptat vreodată spre soare. CARTEA ÎNTÂI Poeți și amanți În lume, spune-mi, cine În păcat n-a căzut, Îmi spui? Cine n-a greșit cu nimic oare cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mie de ani, cioburi, fragmente, resturi ale unei lumi Îngropate pentru totdeauna. Ce rămâne dintr-o cetate este privirea indiferentă pe care va fi Îndreptat-o asupra ei un poet pe jumătate beat. — Îți Înțeleg cuvintele, bâiguie Abu Taher, oarecum dezamăgit. Totuși, doar nu vrei să-i dedici unui cadiu șafeit niște poeme care duhnesc a vin! De fapt, Omar va ști să se arate conciliant și plin de recunoștință, va pune apă În vinul său, dacă se poate spune așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să-l cumpere pe secretarul lui Hasan, poruncindu-i să facă să dispară unele pagini și să schimbe locul altora, reducând la nimic munca perseverentă Înfăptuită de rivalul său. În zadar denunță acesta complotul, vacarmul Îi acoperă glasul, iar sultanul, dezamăgit că a fost păcălit, dar Încă și mai mult de faptul de a fi constatat că Încercarea sa de a se lepăda de tutela vizirului său a eșuat, aruncă asupra lui Hasan toată vina. După ce le-a poruncit străjilor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o Djahane imaginară, ochii Îi sunt roșii de lacrimi și de vin. În stânga sa, așezate pe jos, o carafă, o cupă de argint, pe care o apucă din când În când cu o mână obosită, pentru lungi Înghițituri gânditoare și dezamăgite. Buzele lui discută cu sine Însuși, cu Djahane, cu Nizam. Cu Dumnezeu, mai ales. Cine altcineva mai poate stăpâni acest univers care se descompune? Doar În zori, istovit, cu capul Încețoșat, Omar se abandonează, În cele din urmă, somnului. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sufla. Eu cugetam: „Așa, deci, ajung să moară oamenii. Acum, bătrânul Dumitrescu are să mă cheme la el. Păcat că tata nu e administrator în blocul lui.” Dar n-a venit nimeni să mă ia și eu am fost un pic dezamăgit, pentru că nu izbuteam să devin disident. După mulți ani de pușcărie, m-aș fi întors acasă și aș fi discutat cu tata politică. Ciudat. Întrebarea aceea am uitat-o pentru o vreme, dar acum două luni mi-a apărut iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
lăzile care umpleau camionul. După asta mi-am continuat drumul spre casă, adâncit în gânduri cât se poate de sumbre, îmi ziceam că ar trebui să renunț și să mă întorc la țară. Știam că mama va fi cumplit de dezamăgită - ea, care își dorise mereu să devin preot sau ofițer - și că nu vom fi cruțați de batjocura satului. Dar, când noaptea coboară atât de repede și străzile se golesc atât de curând, când ești ud până la piele în costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am uitat în stânga, pe urmă în dreapta, însă, datorită inteligenței de care mama era atât de mândră, nu mi-a luat prea mult timp ca să-mi dau seama că fusese Toni și că eram salvat. Pentru o clipă am fost totuși dezamăgit, pentru că n-aveam să mai fac cunoștință cu familia de americani bogați, deci nu mai puteam să-i salvez pe tata și mama, scoțându-i din țară. După cumpăraturi, Toni și cu mine am trecut de două ori prin fața unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pe tine te-au inspectat deja peste tot. Nu poți ști niciodată. Ți-au măsurat cocoșelul și ți-au montat aparate de interceptare în creier.” Toți se scuturau de râs, repetând: „I-au măsurat cocoșelul și au fost așa de dezamăgiți, că n-au de gând să se mai întoarcă vreodată.” Și mai mult decât extratereștrii mă pasiona magia. O îndrăgeam pe Samantha, vrăjitoarea cea bună dintr-un serial de televiziune american, transmis la ora paisprezece, în fiecare duminică. Samantha era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
întorc să o iau, îi spun eu și dispar, în trupul meu se zvârcolește deja dorința de a-l vedea, stau ținându-mi respirația în fața ușii care se deschide întotdeauna imediat înaintea mea și care acum nu se mai deschide. Dezamăgită, mă sprijin de balustrada rece a scărilor, incapabilă să-i suport absența, aud o mișcare ce mă face să tresar, care îmi dă speranțe, ușa se deschide încetișor, nu este el, aproape că nu l-am recunoscut, țepii ascuțiți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
urâte care își pierde dintr-odată importanța, îmi privesc coapsele albe, aproape transparente, obosite, le zâmbesc iertător, plină de generozitate față de timpul care se scurge, față de anii care cresc unul peste altul, formând un turn înalt; Noga este tot timpul dezamăgită, de ce se prăbușește, de ce orice turn se prăbușește în cele din urmă? Pe pânza din fața mea se dezgolea căldura aceea dureroasă clipind înspre mine, cu ochii ei portocalii, mușcându-mă de sfârcuri, iar el mângâia pânza, cu buzele strânse, recompunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]