2,306 matches
-
factuală exprimată în „cartea Naturii”) dar, mai ales, cu propria Sa natură (numită potentia absoluta, ceea ce reprezintă voința divină infinită, dar necomunicată oamenilor)1. O asemenea perspectivă lasă loc imens pentru speculație în domeniul teologiei naturale. O definire a naturii divinului ca „irezistibilă putere” apare limpede la Hobbes 2 și montează, desigur, un set de propoziții destabilizatoare pentru antropologia și cosmologia spirituală a tradiției creștine. Reducția dimensiunii iconice (apofatică, deci inepuizabilă) a umanității, în care se reflectă divinul, la natura unei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
definire a naturii divinului ca „irezistibilă putere” apare limpede la Hobbes 2 și montează, desigur, un set de propoziții destabilizatoare pentru antropologia și cosmologia spirituală a tradiției creștine. Reducția dimensiunii iconice (apofatică, deci inepuizabilă) a umanității, în care se reflectă divinul, la natura unei voințe determinate, obligă individul să acționeze după principiul economiei puterii, dozându-și energiile pentru control și manipulare. Pe de altă parte, disoluția vechii paradigme a participației conduce către o criză a medierilor, vizibilă în scolastica târzie prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ajunse la o „supremă reconciliere”. Observațiile heideggeriene sunt aici foarte pătrunzătoare - deși inexacte din punct de vedere istoric (cum au arătat medieviști ca E. Gilson sau Alain de Libera). Ele ne atrag atenția asupra unui tip de reprezentare idolatră a divinului, pe care gândirea metafizică îl construiește plecând de la experiența ființărilor (die Seiende) imediat disponibile, al căror statut ontic este ulterior proiectat asupra unui Ființe generale. Acest diagnostic a fost preluat în mod creator de gânditori creștini, care au pledat convingător
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
universitară și încununată cu înaltul titlu de campioană olimpică în anul 1984. Aristotel care era păgân zice în „Poetica: „figurile destrăbălate nu trebuie să fie zugrăvite pentru ca copiii să nu fie stricați prin privirea lor...Cu acestea voi (pictorii) coborâți divinul în țărână, aduceți toate deșertăciunile în Casa celui Veșnic. Voi credeți că Fecioara Maria mergea îmbrăcată cum o pictați voi? Eu vă spun că ea purta îmbrăcămintea celor săraci iar voi o zugrăviți ca pe o femeie de stradă. (Mag
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
„Universul este o creație divină, În care rolul omului este să-și Înfrângă animalitatea și să Încurajeze divinul” (Pitagora) Matematica s-a dezvoltat odată cu Înțelegerea naturii, una sprijinindu-se pe cealaltă. Potrivit geometriei sacre, Universul se manifestă și ni se prezintă prin proporții perfecte, frumoase, prin ritm, prin numere; lumea cântă și vibrează armonios, iar un mod de
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Claudia OLENIUC, Mariana OLENIUC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93109]
-
numirii. Abstracțiunea, oglindire nominală a vidului judecății, transformarea cuvintelor în simple mijloace ale comunicării și, în fine, multiplicitatea limbilor sunt deduse de Benjamin din faptul căderii. Multiplicitatea limbilor, generată de lipsa de imediatitate a relației nume-lucru, este însă și semnul divinului în chiar faptul „căderii“: aceasta deoarece ea face posibilă traducerea, ca dinamism al lumii, orientată spre recuperarea stării paradiziace, în acest loc înțeleasă ca mesianism al limbii. Prin urmare, limba este, în contextul creației, pe de o parte semn al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pune lumea în relație tensionată dialectic cu originea ei. Limbajul este, dimpotrivă, forma mediată, căzută a acestei relații: „Das Wort soll etwas mitteilen (außer sich selbst)“. Imaginea despre care vorbește Benjamin nu este una intențională, abstractă, ci o amprentă a divinului, pe care lucrul nu face decât s-o recepteze pasiv. Dialectica celor doi termeni constitutivi ai ima ginii se sustrage comprehensiunii, întrucât ea nu este „de ordinul conceptului“, nu reprezintă o schemă intelectuală: indexul istoric al sacrului și, corelativ, caracterul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
prin numele dat științei), a "vedea" dinamism acolo unde alții văd staticul, înseamnă a trece dincolo de aparențe, în lumea esențelor o lume mai reală decât cea reală, care nu are nevoie de argumente logice, nici de măsurători, înseamnă a descoperi divinul din noi. Prin știință suntem ființe evoluate din celula primară printr-un proces evolutiv explicabil științific, prin credință suntem creația lui Dumnezeu. Și fiecare este ceea ce vrea să fie, pentru a rămâne în spiritul filosofiei unamuniene. Tragismul și comicul, ca
by Miguel de Unamuno; [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
fenomenului descris ("Erau mai mulți decât roua,/ Erau mulți pentru un drum", Îngerii), analogia cu roua indicând, pe de o parte, caracterul fluid al trecerii, imaterialitatea ei și coborârea spiritualului în material, iar, pe de altă parte, regenerarea, mântuirea, comunicarea divinului cu terestrul. Este, în consecință, un simbol răsturnat, îngerii sunt o modalitate de transmitere a graiului divin, pogorârea lor nu e însă una în calitate de mesageri, de purtători ai luminii, ci este o procesiune a renunțării și a deznădejdei, ei nu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pământ/ se-nfundase cu bețivii și toți măsluitorii/ și odată cu ei o bucată -/ o bucată din chipul satelitului palid". Sugestia afundării, a coborârii și a prizonieratului în adâncuri este prezentă și aici. Adâncul cuprinde totul, atrage atât umanul, cât și divinul, idealul. Cârciuma, motiv al peregrinărilor boeme, devine aici un receptacol al lumii, un loc de întâlnire al tuturor, o matrice fundamentală. Imaginile sunt cu atât mai tragice, cu cât nu se observă aici nicio posibilitate de evadare, nicio încercare măcar
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pierderea în marea literaturii universale. Tot cu imagini desprinse din sfera închiderii se deschide și Cules de rod, universul se micșorează, totul se reduce la imaginea cârciumii. Tragicul devine și aici banalitate: "Tavanul se lăsase mai jos apăsând peste noi", divinul nu mai face parte din misterele lumii. Totul pare a fi joc, se întârzie asupra amănuntelor, se inserează elemente care trebuie să fie vizibil contrastante cu semnificația gravă a textului, din dorința de a reduce, de a diminua importanța lor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
interes depășește substanțial problemele teatrului, care continuă să ocupe totuși primul loc. Expunerea densă, cu incursiuni istorico-literare, probează, pe baza argumentelor biografice și artistice, încadrarea scriitorilor în epoca modernă. Dintre aceștia, Shakespeare se va instala definitiv în preocupările exegetului. Capodoperele „divinului brit” sunt considerate din perspectiva gândirii de tip renascentist; orizontul lor vast și polimorf este sondat prin tipologie, intrigă, varietatea de epoci, popoare, medii sociale, fantezie, forța pasiunilor, concentrarea caracterelor, dinamica acțiunii, armonia construcțiilor dramatice și prezentarea realistă. G. B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
față și s-o îmbuneze tot prin elemente obiective, fizice, precum jertfele. Această învățătură a venit cu o altă lume, întemeiată pe un principiu interior, subiectiv, prin comunicarea (= comuniunea) dată de identitatea dintre esența condiției spirituale a omului și esența divinului, ceea ce oferă fiecărui individ uman posibilitatea perfectibilității și temeiul libertății în conviețuirea cu semenii. Ca atare, în raport cu dreptatea, fiecare este judecat individual și tot astfel recompensat sau sancționat 19, de un zeu milostiv, dispus să ierte pe cel care își
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Louis Réau sintetizează perfect această mentalitate în monumentala sa sinteză, Iconographie de l'art chrétien: "În gândirea medievală, natura întreagă, la fel ca și istoria umanității apărea ca un simbol religios. Nu a existat niciodată o mai mare obsesie a divinului. Totul este semn și vizibilul nu este decât ceea ce acoperă invizibilul""34. Or, tocmai acest "invizibil" era cel care îl preocupa pe omul medieval, pentru care elementele concrete ale naturii trimiteau obligatoriu la cele abstracte, transcendente. Așa se face că
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Frunze vestejite peste lacul pal Turburându-i veșnic sfărâmatul val.” („Mama de departe”) Mama este deseori legată de lumea satului pentru că păstrează, ca și acesta, tot ce este mai autentic românesc, mai valoros, are o verticalitate aparte ce o apropie de divin. Ea știe să își ascundă suferințele, să nu supere cu nimic, să păstreze acel echilibru al armoniei dintr-o familie. Ilustrative în acest sens sunt și versurile lui Nicolae Labiș închinate mamei: „N-am mai trecut de mult prin sat
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
o mare cunoaștere a admite necunoașterea”<footnote P.G., XXXIII, col. 541 A; citat în A. Kallis, Orthodoxie - was ist das? (Mainz-Grunewald, 1979), 44. footnote>. Cel mai frumos rezumat al apofatismului Bisericii de Răsărit poate fi găsit la Sfântul Ioan Damaschin: „Divinul este infinit și de neconceput și unicul lucru pe care-l putem înțelege despre el este infinitatea și caracterul de neconceput. Tot ceea ce putem spune în chip pozitiv, presupune nu natura sa, ci doar ceea ce înconjoară natura sa”<footnote De
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
caută bunătatea, participă în Dumnezeu, Care este bunătatea perfectă. Astfel, din moment ce este de dorit să participăm la bine (τò καλόν) și din moment ce este și nelimitat, dorința participantului nu poate fi niciodată potolită<footnote C. W. Macleod, op. cit., pp. 186-187. footnote>. Divinul poate fi atins prin darul revelației primit de la Dumnezeu, dar întotdeauna înnoit și, totuși, niciodată epuizat. Lucrarea De vita Moysis este deosebit de instructivă, pentru că ne permite să-l vedem pe Sfântul Grigorie aplicându-și introspecțiile teologice, generate de controversa anomeană
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
cunoscător: a. Αἴσθησις - pentru aparențe b. Φαντασία καταληπτικη - pentru abstracțiuni c. Πίστις - pentru realități<footnote Pr. Dr. Florea Ștefan, Spiritualitate și desăvârșire la Sfântul Grigorie de Nyssa, Editura Asa, București, 2004, p. 306. footnote>. În timp ce sufletul ia contact direct cu divinul și este transformat după asemănarea Lui, sufletului nu i se acordă niciodată cunoașterea comprehensivă a lui Dumnezeu. Pentru el, sufletul nu ajunge niciodată la o unire finală cu Dumnezeu; nu există extaz final<footnote Jean Daniélou, Introduction, la: From Glory
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
virtuții și apropierea de unul superior. Beția trează este un oximoron gregorian utilizat pentru a descrie experiența sufletului în Dumnezeu concomitent cu tânjirea progresivă în Dumnezeu. Sfântul Grigorie combină astfel o conștientizare a tradiției platonice a beției ca unire cu divinul, cu conceptul de necunoaștere a lui Dumnezeu și prăpastia dintre creat și necreat, și formulează un element original în mistica creștină, respingând doctrina platonică a unirii supreme<footnote Stuart Burns, “Divine Ecstasy in Gregory of Nyssa and Pseudo-Macarius: Flight and
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
în semizeu (Avânt). Sufletul macedonskian țintește „perihelia”, apoteoza solară, integrarea în absolut și pur. Capodopera sa, Noaptea de decemvrie, concentrează semnificațiile tensiunii real-ideal în legenda alegorică a emirului (geniul) fascinat de viziunea Mekăi (idealul - depășire a lumescului în atingere cu divinul: „Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare”). Filosofia practică infuzată alegoriei este sceptică (triumful „drumețului pocit”, care urmează drumul ocolit și sigur), dar pe intransigența emirului (hotărârea de a ține drumul drept, înfruntând „jarul pustiei”) se întemeiază noblețea eroică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
religioase, poate chiar mai confortabil, mai liber, cîteodată, decît în trecut. Dar modelul nostru de univers este unul fără transcendență veritabilă; societățile tîrziu moderne nu se mai construiesc în funcție de un arhetip ceresc; cadrele vieții comunitare nu mai oglindesc decît absența divinului, ignorarea lui. Tematica treptelor superioare ale realului, sensurile existenței decurgînd dintr-un pol trans-lumesc au ajuns chestiune de credință privată sau valoare strict culturală, patrimoniu respectat, dar neîntreținut. Gînditorii care, în vremea noastră, lucrează într-un orizont religios sau propriu-zis
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
omului, care nu-și mai onorează condiția definitorie, nu mai reușește să acorde depășirii de sine adevăratul sens absolut. Dar, de pe această poziție, André Scrima are realismul și grația spirituală de a nu expulza vîrsta noastră tîrzie din teritoriul unde divinul își imprimă semnele și ordinea. Pentru el, spectacolul mutațiilor modernității nu e lipsit de expresivitate metafizică, nu are doar o funcție negativă, nu iese din sfera Logosului și a proiectului divin. Dimpotrivă. Modernitatea tîrzie e, poate, faza în care divinul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
divinul își imprimă semnele și ordinea. Pentru el, spectacolul mutațiilor modernității nu e lipsit de expresivitate metafizică, nu are doar o funcție negativă, nu iese din sfera Logosului și a proiectului divin. Dimpotrivă. Modernitatea tîrzie e, poate, faza în care divinul se manifestă în modul cel mai imprevizibil, mai nefamiliar, mai provocator, revărsîndu-și prezența dincolo de formele comun acceptate, explicite, gestionate sedentar. Vîrsta noastră tîrzie împinge spre o lectură apofatică a divinului, spre raportarea la un Principiu care își pune acut în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
proiectului divin. Dimpotrivă. Modernitatea tîrzie e, poate, faza în care divinul se manifestă în modul cel mai imprevizibil, mai nefamiliar, mai provocator, revărsîndu-și prezența dincolo de formele comun acceptate, explicite, gestionate sedentar. Vîrsta noastră tîrzie împinge spre o lectură apofatică a divinului, spre raportarea la un Principiu care își pune acut în scenă tocmai prezența inaparentă, misterul, paradoxurile. André Scrima vorbea în acest sens despre un pariu al Duhului: el mizează dintotdeauna, dar astăzi poate mai limpede ca niciodată, nu în primul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
cînd experiența lăuntrică a unei prezențe spirituale poate depăși anumite forme de conformism religios, material instituit. E ceea ce, radicalizînd, Simone Weil sau Nikolai Berdiaev numeau ateism purificator : refuzul chipurilor limitative, legate de conveniențe sau de putere, reduse la sociomorfism ale divinului. Biserica însăși e provocată de laicitate să își reamintească statura ei primă, esențială, acordată de Christos: ea e destinată să rămînă, de-a lungul timpurilor și al istoriei, turma mică, minoritate de înțeles ca ferment calitativ orientată ascendent, opusă tendinței
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]