KorAP: Find »[drukola/base=dominație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...262 >

6,536 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Carpați și Dunăre, conduc la o anumită concluzie! Pentru istoricii români, prezența tătară neîndoielnică în teritoriile de la sud de Carpați i-a pus în mare dificultate: cum s-ar fi putut naște (închega) un stat de-sine-stătător, dacă țara era sub dominație mongolă?! Or, subliniază Djuvara, tocmai această dominație mongolă, într-o regiune aflată multă vreme sub suzeranitate ungară, a favorizat închegarea unui stat, nașterea unei țări, afirmarea unui "mare voievod", venit de dincolo de munți, așadar din afară, peste toți ceilalți voievozi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
concluzie! Pentru istoricii români, prezența tătară neîndoielnică în teritoriile de la sud de Carpați i-a pus în mare dificultate: cum s-ar fi putut naște (închega) un stat de-sine-stătător, dacă țara era sub dominație mongolă?! Or, subliniază Djuvara, tocmai această dominație mongolă, într-o regiune aflată multă vreme sub suzeranitate ungară, a favorizat închegarea unui stat, nașterea unei țări, afirmarea unui "mare voievod", venit de dincolo de munți, așadar din afară, peste toți ceilalți voievozi de la sud de Carpați. P. P. Panaitescu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
el, nu s-a întâmplat în 1290-1291, ci puțin mai târziu, în 1299, după moartea lui Nogai. Numai Sergiu Iosipescu, în volumul colectiv deja citat, "Constituirea..." (p. 59) scria că "nimic nu îndreptățește negarea posibilității întemeierii, chiar și în condițiile dominației tătare". Concluzia fără echivoc a lui Djuvara este că numai admițând această posibilitate, construirea unui mare voievodat (stat) românesc, între Carpați și Dunăre, în intervalul 1290-1301, nu mai pare atât de enigmatică (neverosimilă), iar Negru Vodă nu se mai înfățișează

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
închinarea Băsărăbeștilor din dreapta Oltului (urmașii acelui Litovoi, menționat la 1247) în fața lui Radu Negru", de fapt, Negru Vodă. Contextul extern, amintit tangențial mai sus, era prielnic actului fondator din jurul lui 1290, nașterea Țării Românești. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, dominația mongolă începe să se atenueze treptat, "să pălească". În împrejurările tulburi generate de moartea lui Batu, în 1257, și de dispariția lui Berke de la conducerea Hoardei de Aur, în 1266, s-a declanșat lupta pentru supremație între Toqtai și Nogai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1942, p. 438-439, apud Gh. Brătianu, Tradiția..., p. 127-128). Împrejurările economice și sociale ce au asigurat trecerea spațiului sud-carpatic la forma vieții de stat proprii sunt concludente, însă contextul politic rămâne obscur. Epoca premergătoare actului fondator al statului medieval (1247-1290), dominația ungară și stăpânirea mongolă, este cunoscută, dar intervalul 1290-1324, tocmai vremea agregării statale, lipsit de informație istorică, nu ne este accesibil. Întemeierea statală medievală semnifică, în primul rând, unificarea formațiunilor politice existente și desemnarea unui mare voievod. Știm acum cauzele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trebuie să fi fost o realitate istorică, nu legendă. La 1314, este menționată încă o năvălire a tătarilor în regatul vecin, împreună cu "schismaticii", valahii de la sud de Carpați, de-aici deducem că la acea dată românii se aflau încă sub dominația lor. Putem presupune și altceva: acea luptă cu tătarii desfășurată cândva, la o dată neprecizată, la începuturile Țării Românești, chiar victorioasă, n-a fost decisivă, iar tutela lor n-a fost înlăturată definitiv. Puterea mongolă, copleșitoare la un moment dat, s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la creștinism, barbarii de pe teritoriile noastre (cumanii), pe când la Angevini este prezent sentimentul francez al legăturii feudale între state. În evul mediu, legăturile interpersonale suzerani-vasali se extind și la raporturile dintre state, concret la relațiile dintre regat și regiunile supuse dominației sale. Astfel, pentru Arpadieni, Seneslau fusese un "voievod al românilor", priviți în masă, ca o gloată; pentru Angevini, teritoriile sudice românești alcătuiesc "Transalpina", adică țara de dincolo de Carpați, un fel de traducere a țării, opusă muntelui și pădurii, cu adausul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
proces asemănător de unificare politică și teritorială. Retragerea mongolilor, în 1242, și stabilirea hotarelor apusene ale hanatului Hoardei de Aur pe Dunăre au dus la divizarea teritoriului extracarpatic românesc în zone distincte, în ceea ce privește raporturile cu mongolii. La sud de Carpați, dominația mongolă se exercita într-o formă mult atenuată, dar pe teritoriul Moldovei viitoare, această dominație era mult mai apăsătoare, ținuturile estice fiind supuse unei permanente amenințări din partea Hoardei de Aur. Această prezență mongolă era o piedică în calea evoluției societății

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale hanatului Hoardei de Aur pe Dunăre au dus la divizarea teritoriului extracarpatic românesc în zone distincte, în ceea ce privește raporturile cu mongolii. La sud de Carpați, dominația mongolă se exercita într-o formă mult atenuată, dar pe teritoriul Moldovei viitoare, această dominație era mult mai apăsătoare, ținuturile estice fiind supuse unei permanente amenințări din partea Hoardei de Aur. Această prezență mongolă era o piedică în calea evoluției societății locale. Pe de altă parte, frecventele crize politice ale puterii mongole (Hoarda de Aur) au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Batu, în 1256, și îndeosebi dispariția lui Berke de la conducerea Hoardei, în 1266, apoi orientarea politicii de cuceriri spre Asia au dus la slăbirea puterii puterii centrale mongole. Ca o consecință a acestei situații, popoarele supuse au încercat să înlăture dominația mongolă, așa cum a acționat cneazul Daniil al Haliciului, în 1257. În același timp, slăbirea regatului ungar a avut consecințe benefice și asupra regiunilor extra-carpatice din est. În a doua jumătate a secoului al XIII-lea, unificarea formațiunilor poitice locale începe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-l cunoaștem. Nimic nu ne împiedică să considerăm pe ducele Olaha, de la 1247, apreciat, confundat cu cnejii ruși și ruteni, ca fiind ceea ce-l indică numele: un voievod român. Dar forma ungurească a numelui, Olaha, indică că voievodatul era sub dominația regatului Ungariei, dovadă că, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dominația acestuia s-a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat (voievodat) moldovenesc, înainte de descălecat, în zona dintre sudul Poloniei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apreciat, confundat cu cnejii ruși și ruteni, ca fiind ceea ce-l indică numele: un voievod român. Dar forma ungurească a numelui, Olaha, indică că voievodatul era sub dominația regatului Ungariei, dovadă că, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dominația acestuia s-a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat (voievodat) moldovenesc, înainte de descălecat, în zona dintre sudul Poloniei și nordul Moldovei (precum "Țara Șipenițului"). Este o coincidență semnificativă că voievodul "Olaha

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat (voievodat) moldovenesc, înainte de descălecat, în zona dintre sudul Poloniei și nordul Moldovei (precum "Țara Șipenițului"). Este o coincidență semnificativă că voievodul "Olaha", de sub dominația tătară, de la 1247, este menționat în același an cu voievozii români de la sud de Carpați, în Diploma Ioaniților. În sfârșit, să amintim, înainte de descălecatul Moldovei, și informațiile din textul cronicii lui Thomas Tuscus: el menționează, pe scurt, un război (conflict

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
laturi ale Carpaților, precum instituția "vitejilor". Izvoarele menționează contribuția "vitejilor", a păturii conducătoare din Maramureș la identitatea statului românesc de la est de Carpați. Apariția unui stat românesc în regiunile est-carpatice era rezultatul unui îndelungat proces de dezvoltare social-economică, în condițiile dominației populațiilor migratoare, de stepă, în special a cumanilor și mongolilor. Extinderea schimburilor comerciale, favorizată de apariția târgurilor și orașelor, intensul comerț de tranzit au asigurat premisele economice ce au impulsionat efortul de unificare politică a teritoriilor est-carpatice. Portulanul lui Angelino

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se afla la Bistrița, iar la 1350, continuau luptele cu tătarii care mai apăreau încă în pâlcuri, în aceste regiuni, căci dominația lor nu însemna decât strângerea dijmei de la supușii lor est-carpatici, așa cum procedaseră anterior neamurile turcești, pecenegii și cumanii. Tot prin acești ani, în jurul lui 1350, precizează Iorga, și lituanii păgâni ("liftele păgâne", cf. cronicile), aflați în luptă cu regele catolic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Moncastro. Mai erau colonii de populație străină: ceangăii cu așezările lor de la minele de argint de la Baia și coloniile de sare de la Tg. Ocna, centre de stăpânire ungurească la est de Carpați. Treptat, pe măsură ce teritoriul Moldovei era eliberat de sub dominația tătară, regatul ungar a urmărit să-și extindă propria stăpânire la est de Carpați. Pentru consolidarea dominației sale în această regiune, în 1351, regele Ludovic cerea consimțământul papei Clement VI ca, în teritoriile Episcopiei Milcovului, să fie ridicate biserici și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Baia și coloniile de sare de la Tg. Ocna, centre de stăpânire ungurească la est de Carpați. Treptat, pe măsură ce teritoriul Moldovei era eliberat de sub dominația tătară, regatul ungar a urmărit să-și extindă propria stăpânire la est de Carpați. Pentru consolidarea dominației sale în această regiune, în 1351, regele Ludovic cerea consimțământul papei Clement VI ca, în teritoriile Episcopiei Milcovului, să fie ridicate biserici și să fie scutiți de dijme "schismaticii" și "păgânii" din vecinătatea Ungariei, care vor trece la catolicism (Doc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ai Moldovei față de regii Ungariei se află, ca și la sud de Carpați, în spiritul de cruciadă, în această cooperare creștină a ungurilor și românilor împotriva tătarilor (păgânilor), sub semnul cruciatei. Dar nu numai ungurii și-au făcut simțită prezența (dominația ) la est de Carpați, ci și polonezii care și-au extins treptat aria de control spre sud până la hotarele Moldovei. Concret, ei (polonezii) aveau nevoie de o ieșire sigură și protejată a drumurilor comerciale spre Dunăre și Marea Neagră. Regele Cazimir

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dată susținută de Dim. Onciul și C. C. Giurescu, dar mai probabilă este data de 1359, după indicația diplomei regești din 1360. Diploma respectivă este importantă pentru conjunctura politică în care s-a constituit statul Moldova. Documentul acesta specifică instalarea (prezența) dominației Coroanei ungare asupra regiunii est-carpatice, prin instituirea unui organism politic (marca-stat), condus de români, dar subordonat Angevinilor. În Diplomă se vorbește despre "restaurarea țării noastre a Moldovei (terra nostra Moldavensis)" și readucerea "pe calea statornicei credințe...a românilor răzvrătiți", ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a reuși supunerea populației românești est-carpatice a fost consemnat și în Cronica lui Ioan de Târnave.31 Intervenția polonă din vara 1359 în disputele interne din Moldova se integrează în orientarea politică a statelor catolice de a-și lărgi sfera dominației spre răsărit. După eșecul încercării regelui Cazimir III de a instaura în Moldova un domn devotat Poloniei, puterea în țară a fost deținută în continuare de voievodul Petru. Acesta reușise să-și înlăture rivalul cu ajutorul "provincialilor unguri", demnitari din teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înlăture rivalul cu ajutorul "provincialilor unguri", demnitari din teritoriile răsăritene ale regatului ungar. Deoarece între Ungaria și Polonia nu se ajunsese la o înțelegere cu privire la orientarea politică a teritoriilor dintre Carpați și Nistru, după smulgerea ei prin luptă din sfera de dominație a Hoardei de Aur, s-au ivit divergențe între ele în această privință. Deși Petru beneficiase, în expediția din 1359, de sprijinul feudalilor unguri de la graniță, nu se bucuira de încrederea deplină a Coroanei ungare. De aceea, pentru a-și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
reacționat mongolii, când Polonia a încercat să anexeze Halici-Wolhynia și atunci când alte cnezate rusești au inițiat acțiuni ostile față de Hoardă. La aceeași ripostă energică se puteau aștepta statele creștine ce ar fi cutezat să intervină, să smulgă teritoriile est-carpatice de sub dominația exclusivă a Hoardei. Înainte de 1359, au avut loc doar tentative neînsemnate în sensul acesta: singura expediție mai serioasă în teritoriile est-carpatice a fost cea din 1345, ca replică la raidurile mongole în Transilvania (vezi mai sus). După izbucnirea conflictelor civile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca replică la raidurile mongole în Transilvania (vezi mai sus). După izbucnirea conflictelor civile în interiorul Hoardei, dispăruse primejdia unei contraofensive viguroase mongole anticreștine, iar regatele catolice (aflate în avangarda creștinătății) au încercat să readucă teritoriile extra-carpatice în sfera lor de dominație. Conform surselor istorice, ambele intervenții externe, poloneză și ungară, din 1359, erau îndreptate împotriva formațiunii statale românești din nord-vestul Moldovei (continuare a unei alcătuiri statale mai vechi), dar acestea nu au afectat direct partea de sud-est a țării, aflată sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Conform surselor istorice, ambele intervenții externe, poloneză și ungară, din 1359, erau îndreptate împotriva formațiunii statale românești din nord-vestul Moldovei (continuare a unei alcătuiri statale mai vechi), dar acestea nu au afectat direct partea de sud-est a țării, aflată sub dominația Hoardei. În aceste condiții, oștile poloneze și cele ungurești nu au intrat în coliziune cu cele mongole în Moldova funcționa, la mijlocul secolului al XIV-lea, un condominium tacit: în nord-vest, polonezii și ungurii (creștini), în sud-est, mongolii (păgâni).32 Tradiția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
politică activă, expansivă, camuflată sub vălul transparent al cruciatei împotriva păgânilor (tătari) și schismaticilor (ortodocși). Expediția militară din 1359 și impunerea suzeranității ungare în teritoriile est-carpatice se înscrie în această politică ofensivă a regatului de extindere a sferei lui de dominație. Locul unde a "descălecat" voievodul Dragoș și centrul în care și-a fixat capitala a preocupat pe istoricii români. Se admite, în general, că nucleul statului său se afla în nord-vestul Moldovei, adică în imediata vecinătate a Maramureșului. Tradiția istorică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]