5,649 matches
-
buți cu vin, să aibă a le lua în tot anul de la Curtea domnească. Au așezat ca nimeni să nu se potrivească a clăti sau schimba aceasta nici în zilele lui, nici în ale fiului său Mihail, drept care pe hrisovul domnesc sânt iscăliți ca martori miniștrii săi ca cei mai de samă boieri de sfat; anume banul Radu, vistieriul Manciul, logofătul Baldovin. Mănăstirii Vodița, întemeiate de unchiu-său după tată, Vlad I Voievod, Mircea îi întări și-i spori posesiunile și privilegiile
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu țiitorile sale răpiră în sfârșit domnia de la urmașii săi legitimi. O asemenea soarte avu chiar fiul său legiuit, Mihail, destinat a-l moșteni, care îndată după moartea tîtîne-său căută să se puie în posesiunea țării și eliberă deja hrisoave domnești. Astfel dete la 5 iunie 1418 din Argeș un document de privilegiu pentru coloniștii germani din orășelul ardelenesc Helta, prin care le dădea acestora dreptul de-a-și paște vitele în munții Valachiei și pe lângă acestea le dădea asigurarea că-i
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de popor ce o adusese cu sine și spre a se pomeni de-a pururea împrejurarea că în marii codri de la marginile țării aflase o specie, și pe atunci rară, de bouri, el primi capul de bour în herbul său domnesc și într-al țării. Tradiția cunoaște locul unde au fost ucis în vânat acest animal, care loc primi numele Bourenii. Ieșirea din Maramureș se făcuse fără știrea și peste voia lui Ludovic cel Mare, sub pretextul unei vânători la munte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prezintă priveliștea uricioasă de frați și veri învrăjbiți, care nu numai că se subminează cu răutate unul pe altul și se dușmănesc, ci se și oștesc pe față unul împrotiva altuia chiar cu ajutor străin și se răstoarnă din scaunul domnesc. După moartea lui Petru nu veni la rând nici unul din fiii lui, ci se îngrămădi la domnie frate-său, Ștefan I, care nu se putu ținea în periodul întîi al domniei decât trei ani fară întrerupere. El întîmpină încurcături grele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mare și de Polonia, care aspira și cu mai multă îndărătnicie la Moldova. În același an în care fusese învins și umilit el dete voie lui Mircea voievodului Valachiei ca prin mijlocul solilor împuterniciți să trateze și să încheie în domneasca rezidență a Sucevei un legământ defensiv cu regele polon Vladislav Iagello în contra regelui Sigismund (15 noiemvrie 1390). Dar printr-o concesie atât de slabă nu se prea liniști gelozia Poloniei, carea de acuma înainte îl luă a nume de rău
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pecetea patriarhului de Constantinopole Antonios și prin care se întăreau privilegiile mai sus arătate, au fost dat în august 1391 la mâna celor doi voievozi pomeniți mai sus. Roman Vodă. Roman, fratele mai mic al lui Ștefan I, câștigă scaunul domnesc al Moldovei prin răscoală, dar nu se putu ținea pe el decât trei ani (1392-1395). Însurat cu fiica de principe Anastasia, el avu șase fii, dintre cari doi, anume Alexandru și Bogdan, jucară mai târziu un rol însemnat. În șesul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se varsă în Siretiu, Roman zidi pe-o culme pitorescă un nou oraș de rezidență c-un castel întărit și cu zidurile de împrejmuire ajungând în apa Moldovei, oraș căruia-i puse chiar numele său și unde-și așeză scaunul domnesc. Plin de mândrie de sine, el se iscălea pe documentele, datate din capitala Roman "mare autocrat, stăpânitor și regent al Moldovei de la munte pân-la mare" și răsplăti pe oștenii săi cu daruri foarte însemnate de moșii. În anul 1393 prestă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și-l trimise la Wilna. Căderea căpitanului rutean nu rămase fără urmări pentru aliatul său din Moldova, care cutezase a se lupta pe față contra lui Witold cel puternic, acest vasal favorit al lui Iagello: Roman Vodă căzu din scaunul domnesc la a[nul] 1395, urmîndu-i în domnie predecesorul său Ștefan I. {EminescuOpXIV 198} Ștefan I pentru a doua oară. Dar abia ridicaseră boierii din Moldova domn pe Ștefan I, fiul lui Lațco și fratele lui Roman, când și socotiră cum
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Cei cinci fii ai lui Petru: Roman, Ivașco, Vilcio, Iuga și Alexandru, având toți drept egal de moștenire, dar neputând urma la ea decât după rândul vrâstei lor, începură a se lupta pe întrecute ei în de ei pentru scaunul domnesc. Cel mai mare dintre ei și cel mai în drept de-a peți domnia, anume Roman, se învoi cu doi dintre frații mai mici, Ivașco și Vilcio, cu tocmeală pacinică, dar împrotiva lui se ridică un frate cu mult mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
chezași la rege pentru fidelitatea fratelui lor Roman. Acesta, scăpând din închisoare, prestă cu cei mai de frunte boieri ai săi jurământ formal de vasalitate atât regelui Vladislav Iagello cât și ducelui Witold, în caz dacă va ajunge la scaunul domnesc ce i se cuvine după părintele său; promise apoi amîndoror, adecă regelui și ducelui stăruitoarea fidelitate de vasal, supunere și ascultare, dărui regelui și regatului moșia Sepina (terram Sepinensem, probabil că moșia Șipenița din valea Prutului) cu hotarele ei vechi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
personificarea stihiei acvatice, Yam-Nahar : [...] zeii erau Așezați la masă, cei sfinți prânzeau și Baal sta lângă El. Iată că zeii îi văd, văd pe trimișii lui Yam, ai judelui [Nahar]. Zeii își lasă ochii pe genunchi și pe tronurile lor domnești. Singurul în stare să-l înfrunte pe Yam este zeul Baal, care le reproșează zeilor spaima : „Eu văd, o, zeilor, că v-ați înfricoșat de obrăznicia trimișilor lui Yam” (Baal și Yam, II, 18-24 ; cf. 30, p. 187). în Mitul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
atestările documentare privind denumirile acestui arbore, așa cum le-am găsit în actele de stabilire a hota- relor unor proprietăți funciare. Este vorba de documente de hotărnicie, în care paltinul și jugastrul apar ca „semne de hotar”, câteodată marcați cu pecetea domnească „bour” : „jugastru” - anul 1563 (5, III B, p. 185), „la doi paltini [...] la moviliță, la piatră și la bour” - anul 1605 (5, V A, p. 236), „și acolo s-au făcut boor într-un giugastru” - anul 1644 (20, p. 210
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
probele de voinicie, iar acesta este răsplătit cum se cuvine : Domnia să-i dau, Sila [= puterea] și măria Și dalba domnia (34) ; sau Pe el că-l dăruia, Cu târgul Iașului, Cu al Moldovei Și cu al Craiovei, Cu grija domnească, Boier să se pomenească (35, p. 117). în varianta publicată de Gr.G. Tocilescu, cel care organizează „turnirul” și care decide învingătorul este „Sila de Mihai, cinstitul de crai”. El este domnitorul „de drept”, cel care urmărește între- cerea marțială de la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
adaugă, ca în treacăt : „ea [= opiomania] nu era ignorată nici la noi” (161, p. 10). Prin desele sejururi la Constantinopol ale dregătorilor români și prin importul de domnitori fanarioți, obiceiul ingerării opiumului și a teriacei a pătruns și la curțile domnești și boierești din Țările Române. În perioada fanariotă, prin intermediul spițeriilor, cârciumi- lor și hanurilor, al băcăniilor cu „coloniale” ținute de greci, turci și armeni, obiceiul ocazional de „a bea afion” (dizolvat în vin sau țuică) s-a răspândit și în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
bolii „ciumică, ferească Dumnezeu”, autorul recomandă altânbaș, dar pentru că termenul nu era generalizat, el explică imediat : „tiriac de la băcani” (158, p. 171). Este o expresie intrată în limbaj popular. Nicolae Vodă Caragea interzisese cu câțiva ani înainte, printr-un pitac domnesc de la începutul anului 1783, ca la băcănii să se vândă astfel de substanțe, toxice și psihotrope. Cauza care a impus această măsură a fost accidentul de otrăvire produs în 1782. Un elev a cumpărat șoricioaică (arsenic) de la un băcan în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Moldovei circa zece grame de „spirt de afion”, dar putem bănui că substanța solicitată era laudanum. Așa cum ne asigură Radu Rosetti, „în vremea lui Scarlat Calimah și a lui Ioniță Sturdza” exista într-adevăr în centrul Iașiului, chiar în fața palatului domnesc, o „spițerie Lochman” (199, p. 109). De altfel, Nicolae Iorga susține că a existat „o întreagă dinastie de spițeri ieșeni Lockmann”, atestată de la a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până la începutul secolului XX (269, p. 253). Un farmacist
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
precum zicea Matei Basarab. Cronicele amânduror țărilor ne-o spun limpede: La început tot pământul țării domnesc era" ager publicus, indiviziunea. Acest pământ se împarte între ostașii cuceritori, gentes, moșneni sau răzeși, între căpitanii lor - boieri - și restul rămâne pământ domnesc. Moșiile cari se dau boierilor li se dau cu privilegiul de-a le coloniza cu ce condiții vor putea; favoarea cea mai mare pentru colonizări era aceea de-a forma " slobozii" (asylum ) - loc în care oameni robiți, condamnați la pedepse
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
asylum ) - loc în care oameni robiți, condamnați la pedepse, străini, așezîndu-se, scăpau de urmărire. Roma chiar a fost la început o " slobozie" precum se știe, căci slobozie însemnează " libertate" Cine se așeza pe aceste moșii, originea proprietății cărora este dania domnească, se așeza în condițiile cu cari convenea cu proprietarul și aceste condiții, îndealtmintrelea cam uniforme peste tot locul, sunt originea clăcii și a dijmei. Cu desăvârșire aceleași raporturi domneau în Ardeal și Ungaria. Și aci pământul romînilor: Făgărașul, Maramurășul, cele
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Cu desăvârșire aceleași raporturi domneau în Ardeal și Ungaria. Și aci pământul romînilor: Făgărașul, Maramurășul, cele opt ținuturi ale Banatului de Severin, Munții Apuseni, sunt împărțite între gințile războinice de români așezate acolo, sunt inalienabile, sunt proprietatea lor. Celălalt pământ, domnesc sau regal, fusese dăruit parte la nobili unguri, parte sașilor colonizați, parte nobililor români. Dar, gințile libere înmulțindu-se repede în ținuturile lor, parte intră pe moșiile dăruite nobililor, sub condiții convenite cu aceștia, parte, nesuferind raporturile bisericești din Ardeal
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
prin noi proprietari de origină străină? Noul proprietar - neistoric - putea zice locuitorului: Daca ai dreptul de-a te muta de pe pământul meu, am și eu dreptul de-a te alunga când voi" Mihai răspunde: Tot pământul țării acesteia la început domnesc a fost; proprietatea absolută nu există în zilele mele. Noi, Domnul, ți-am dat acest pământ, dar ți l-am dat cu rezerva că-l vei exploata în anume condițiuni. Aceste condițiuni sunt pozitive după obiceiul pămîntului: parcelarea în ferme
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mult. Era destul să sosească în mijlocul nostru vrun om dintr-o bună familie română pentru ca o pană ocultă să-l denigreze în ochii publicului, nu pentru altceva decât pentru singura cauză ca e român și că familia lui a fost domnească în România. Denigrări de cea mai înjosită speție, a căror sorginte era cu toate astea foarte sus, al căror instrument era vrun erou de tristă figură. Ei, pe tribunalul secția cutare nici nu l-a durut capul de asta, pentru că
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
invederat că, în asemenea stare de decadență, alegerile pentru Cameră nu puteau ieși decât cum au ieșit. De aceea facem apel încă o dată la colegiul I și al Ii-lea pentru Senat. Patres conscripti! Părinți înscriși în analele și documentele domnești ale acestor țări, părinți ai patriei, aveți îndurare de țara voastră! Nu lăsați ca demagogia compusă din venetici și din cavaleri de industrie să strivească cea din urmă rămășiță de libertate și de neatârnare a acestui popor; nu lăsați ca
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
doar în texte poetice (Iov și Isaia). Dumnezeu este calificat astfel numai în două pasaje din Iov: Ha’ap œÄnnQ’ mišep"” yaƒ">Äš we-’im Țaddq Kabbr tarešia‘ (34,17): „Unul care prigonește dreptatea ar putea oare să domneasca? Și vei osândi tu pe Cel mare și drept?” (BS) Hen ’Pl kabbr we lo’ yim‘"s kabbr koah lQ> (36,5a): „Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni și este puternic prin tăria priceperii lui.” (C
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Românești, Petru Cercel (1583-1585), care, la reședința sa de la Târgoviște, a reușit să reunească oameni de cultură italieni, francezi și greci. Încercări similare s-au înregistrat și în anii următori, concretizate în organizarea Academiei Vasiliene de la Iași (1640), a academiilor domnești de la București (1688) și Iași (1707), a Academiei Mihăilene din Iași (1835). La sfârșitul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului următor, în programele unor asociații sau societăți culturale au fost înscrise prevederi referitoare la necesitatea stabilirii
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
în demisia sa, cu evidentă trimitere la alegerea lui M. Kogălniceanu, G. Sion și Al. Papiu-Ilarian), Timotei Cipariu, vicepreședinte, și August Treboniu Laurian, secretar - fiind aleasă la 31 august/ 12 septembrie 1867. La 27 martie/ 8 aprilie 1879, prin decretul domnesc nr. 1246, s-a hotărât transformarea Societății Academice Române în „institut național cu denumirea de Academia Română”, „persoană morală și independentă în lucrările sale de orice natură”, având drept scop „cultura limbei și istoriei naționale, a literelor, a științelor și a
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]