1,794 matches
-
Nu-i vorba de plimbare, sunt ordinele căpitanului. Ultimul cuvânt avu un efect magic; sări din pat, strigând: — Khodaya! Dumnezeule! Se Îmbrăcă În grabă. Și În dezordine. Iar eu trebui s-o liniștesc, să-i spun s-o ia mai domol, pentru că nu eram așa de grăbiți. Cu toate acestea, când am ajuns pe punte, domnea o anumită efervescență, iar pasagerii erau conduși spre bărcile de salvare. Steward-ul Întâlnit mai devreme se afla acolo, m-am Îndreptat spre el; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ca lupta de clasă. În limba noastră, papa încă nu spusese vreodată ceva. Paolo mergea pe jos până la Vatican, în fiecare dimineață. Trei kilometri. Picioarele lui erau sănătoase. Paolo era un fel de sfânt. Când îmi vorbea, avea mereu glasul domol și prietenos. La masă mirosea bine. Pentru italieni mirosea ca acasă. Pentru mine și tata mirosea a mâncare bună. Când miroase ca acasă, îți apar chipuri plăcute în minte și senzații plăcute în burtă. Rămâi cu ochii în depărtare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fine. Ceilalți muzicieni Îl privesc cu uimire, dirijorul cu surprindere și respect, publicul se minunează, freamătă, vălul de milă care Încețoșa privirea ascuțită a acvilei este acum o lacrimă. Solo-ul s-a terminat, orchestra, ca o mare imensă și domoală, avansă și acoperi suav cântul violoncelului, Îl absorbi, Îl amplifică, ca și cum ar fi vrut să-l conducă spre un loc unde muzica s-ar sublima În tăcere, umbra unei vibrații care ar străbate pielea ca o ultimă și imperceptibilă rezonanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ajun. Pe la jumătatea după-amiezii am plecat la drum să ne Întâlnim cu Agliè și cu Garamond. Belbo conducea spre sud-vest, În timp ce peisajul se schimba puțin câte puțin din kilometru În kilometru. Colinele din ***, deși era toamnă târzie, erau scunde și domoale; acum Însă, pe măsură ce Înaintam, orizontul se făcea tot mai larg, cu toate că la fiece curbă apăreau piscurile, pe care se cățăra câte-un sat. Dar Între un vârf și altul se deschideau zări nesfârșite, peste hățișuri, peste văi, cum observa Diotallevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
același timp. Ca o briză dulce și sălbatică, ca un cântec din zori, peste viile albastre ale copilăriei, la cumpăna toamnei, între munte și mare... Beți! Beți cu toții, o înghițitură! aude Poetul și își apropie și el buzele de clătinarea domoală a lichidului mirific care umple Cupa, simțind cum se contopește, trup și spirit, cu speranța și cu durerea liniștită a ofrandei, peste legănarea amețitoare a noianului poveștilor magice și cumplite, de demult. Vin roșu de cel mai bun, de colea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a se contura în forme. Olga i se părea completarea Teclei. Avea toate calitățile ei, dar colorate mai viu și, în ochii ei, sub scânteierile șăgalnice, parcă palpita o umbră sentimentală. Clătina din cap, să-și alunge închipuirile, și rosti domol: ― Prea târziu... 7 ― Domnu Titu... Ghici ce surpriză am să-ți fac? zise doamna Alexandrescu misterios, oprindu-l în antreu. Nu ghicești?... Atunci poftim încoace! Titu Herdelea tocmai se despărțise de Grigore Iuga după masa de la Predeleanu. Era, firește, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care ar putea crede că vrea să se laude cu cunoștințe boierești. ― Îți pare bine că scapi de oaste? întrebă apoi într-o doară. ― Rău nu mi-a fost nici la regiment, n-am ce mă plânge, zise Petre Petre domol și grav. Dar, de, tot mai bine-i acasă, că, vedeți dumneavoastră, omul de la țară... Se încurcă și tăcu. ― Desigur, continuă Titu, ca să-l scape din încurcătură. Tot omul trage la căsuța lui, la pământul lui... Ceva avere ai, pămînt
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
uliță, faci la stânga și mai mergi nițel și vezi o casă cu flori în geamuri. Acolo șade. ― Bine, Marioară, mulțumesc și să-ți jucăm curând la nuntă! zise Titu, ciupind-o galant de obraz. ― Să dea Dumnezeu! răspunse fata mai domol și roșind puțin. Schimbul de cuvinte mai învioră pe Titu Herdelea. Coti la stânga pe ulița satului. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare, încît pământul s-a zbicit. Îi venise în minte să facă mai întîi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Orbișor, împins de spate de către plutonierul care răcni: ― Să mi-l bagi la arest, jandarm, până i-o veni din nou rândul să stea de vorbă cu mine! Până să se întoarcă jandarmul din fundul curții, Boiangiu se adresă mai domol celorlalți: ― Mă, spuneți care ați furat! Spune, mă, cu binele, că vă băt până storc și sufletul din voi! Țăranii tăgăduiau cu desperare. Atunci șeful, mai întărîtat, strigă lui Mogoș: ― Aide tu, ăl mai țanțoșul... Poftim înlăuntru! ― D-apoi că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
O, de ce? făcu Nadina, întinzîndu-i mâna. Nu mi-ai făcut nimic. Se poate? Coborând treptele, Platamonu bâigui în sine, amărît: "Bine am nimerit-o, n-am ce zice! Bravo mie!" 8 Marți după-amiază începu o ploaie măruntă, rece. A început domol ca să ție lung, ca ploile adevărate de toamnă. Gogu Ionescu venise cu Eugenia la dejun, la Amara. A fost o masă veselă, sfârșită cu planurile de întoarcere la București. El trebuie să fie joi negreșit în capitală. Nu poate întîrzia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zicîndu-și amuzat: Ce nostim ar fi să adorm așa!" Din când în când însă trăgea din țigară schițând câte un rotocol de lumină roșiatică. Deodată i se păru că o ușă s-a deschis și s-a închis atât de domol, că nici nu i-a auzit zgomotul. Ascultă o clipă, apoi, nemaiputîndu-și stăpâni răbdarea, se ridică brusc în picioare. Jilțul se lovi de perete cu zgomot lânced de vată. Se uită întîi în stânga, spre iatacul Nadinei, pe urmă în dreapta. Pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Stați acasă, și leneviți, și văitați-vă!... Cine-i harnic și cumpănit poate să trăiască din munca cinstită... ― D-apoi că nimeni nu șade, cucoane, că muncim toți destul, dar și dumneavoastră trebuie să ne mai ajutați! zise Serafim Mogoș domol și hotărât. ― Eu la tocmeală nu stau cu nimeni și nici nu vă rog! spuse bătrânul Miron aspru. Pământ să fie, că brațe de muncă se găsesc cu miile! Dacă voi nu vreți să munciți, vom aduce oameni din Transilvania
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
toiul muncilor. Și așteptând gurile se osteneau. Unii spuneau că prefectul vine să împartă pământuri, că tot așa s-a întîmplat și într-alt județ și s-au liniștit creștinii și s-au apucat de lucru. Alături însă alții vorbeau domol despre ce-au făcut oamenii în Teleorman, cum s-au sculat cu mic, cu mare, cum au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpâni pe toate. ― Altfel de oameni sunt pe acolo, mormăi un glas amărât. Nu ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fundul inimii. Pe drum mai întîlniră ici-colo oameni care se sfătuiau și care de asemenea se luară după dânșii. În bătătura cârciumii barem era bâlci. Până și femei, și copii căscau gura amestecați prin mulțimea înfrigurată. Glăsuiau însă puțin și domol, parcă cuvintele ar fi avut greutăți de plumb. Numai uneori țâșnea cîte-o vorbă tare, ca un strop într-un nor încărcat, stârnind uimirea și întoarcerea capetelor. ― Înăuntru care sunt? întrebă Vasile Zidaru, auzind zgomot din cârciumă. ― Apoi sunt mulți, răspunse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe canapea și i-a aprins la căpătâi o lumânare a cărei flacără se perpelea între ferestrele sfărâmate. Profira se trudea să curățe puțin pământul de pe hainele și figura mortului. Primarul Ion Pravilă, aflat acolo printre alți oameni, îi zise domol: ― Lasă, muiere, lasă-l să se odihnească așa cum a orânduit Dumnezeu... Voia să spună că până va veni vreo anchetă care să stabilească împrejurările morții, dar nu îndrăznea. Petre privea lung fața noroită a bătrânului boier. Vedea pe obrazul stâng
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de moarte, acea moarte care pândea îndărătul somnului înghețat, ca un imens rechin cenușiu urmărind o corabie pe mare. Evidența veghei neîncetate, mecanică și electronică, a lui Nostromo, se vedea și se auzea pretutindeni în interiorul liniștitei nave, în acest zumzet domol și în aceste lumini care alcătuiau respirația unei sensibilități instrumentale. care pătrundea în inima astronavei, trimitea captoare pentru verificarea fiecărui circuit, fiecărei grinzi. Și în exterior, înfruntând vidul, o gamă completă de senzori captau pulsul cosmosului. Aceștia tocmai au detectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în negura opacă. Lambert nu putea vedea cu proprii ochi ce era în interior, dar instrumentele ei înregistrau, analizau, verificau, vedeau. Nava se legănă, o dată, de două ori, de trei ori, apoi alunecă ușor în vata deasă de nori. Pătrunderea domoală în atmosferă revenea lui Lambert, foarte abilă în găsirea parametrilor adecvați, și lui Dallas, pentru pilotaj. Nu ținu mult. Nava începu a fi zguduită de vârtejuri, atmosferice. ― Turbulență, constată Ripley care înfrunta această dezlănțuire a elementelor, lucrând la pupitrul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cea mai mică alertă, își apropia mâna milimetru cu milimetru. Atinse baza, apoi urcă spre ochiul bulbucat situat pe spatele creaturii. Aceasta nu-l băgă în seamă, nefăcând nici cea mai mică mișcare de retragere. Nimic. Nimic... doar o pulsație domoală. ― E vie? Lambert simți că i se întoarce stomacul pe dos, de parcă ar fi înghițit un litru de deșeuri pe jumătate reciclate de Nostromo. ― Nu mișcă, dar cred că e vie. Ia-l de mâini pe Kane, eu îl iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și nici la expunerea la lumina neoanelor. Dallas ezită o secundă, se hotărî, atinse cu vârful degetelor vietatea și le retrase repede. Creatura nu reacționă. Puse mâna mai mult timp, mângâind cu palma spatele acesteia. Era uscată și rece. Respirația domoală îl scârbea și ceva îl îndemna să și-o retragă din nou. Creatura nu se sinchisea, așa că trase cu toată puterea de pielea groasă. Fără nici un rezultat. Chestia aceea nici nu se mișcă și nici nu-și eliberă prada. ― Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mai știe. Poate o chema Safta, Marghioala sau Marița. A rămas acolo în singurătatea locului. Străinul nostru n-a mers pe drumul care are multe cotituri spre sat, ci a urcat cărarea care o lua la dreapta peste o culme domoală de deal. Când a ajuns pe culme, în fața lui a văzut cimitirul cu clopotnița chiar la intrare. A coborât pe cărare, sărind peste firicelul de apă, a ajuns la cimitir unde s-a închinat. După ce a trecut de cimitir, sus
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
venea din sens opus, peste vârful dealului, a apărut un sătean, care o luase și el pe scurtătură spre satul Olteni, fiindu-i mai la îndemână decât drumul care șerpuiește la ieșirea din sat, până sus, deasupra, de unde se întinde domol câmpul spre Valea Lohanului. Aproape dând nas în nas cu străinul, îi dădu bună ziua. Străinul i-a răspuns cuviincios, scoțându-și de pe cap șapca de ofițer. Apoi l-a rugat pe sătean să-i spună al cui este bucata aceea
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
stradă. Și tot ca de obicei, colindătorii își beau banii din colindatul de peste noapte în cîrciuma satului, pe ritm de muzică neo-populară cu iz de manele. Și, tot conform obiceiului, ne digerăm porcăriile de peste noapte la un pahar de vorbă domoală, cu prietenii. E ziua de Crăciun. Mă uit la D. Ne întîlniserăm cu ea într-un weekend la munte, acum cîteva săptămîni. Își adusese diverse preparate light, din soia, falafel și altele asemenea. „Țin post”, ne-a explicat ea și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
întovărășește până în apartamentul de primire. Sunt introdus în biroul cel lung, cu ușa deschisă, a vicepreședintelui Consiliului Comisarilor Poporului. Molotov vine spre mine, pare obosit, îmi întinde mâna cu un gest simplu și liniștit. Îmi vorbește apoi, pe un ton domol, cu îndurerare, cu voce scăzută: Aș vrea să știu, domnule ministru, care este situația dintre noi. Trăiam până mai ieri în pace. Azi trupele Dvs. par să se fi asociat la atacul banditesc al nemților împotriva noastră. Aș vrea să
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
ar încerca ea să se ascundă, furia aceasta a dispărut dintr-odată, fără urmă. Obișnuită cu excesele lui, Sophie se îndreaptă tăcută spre jeț, cu supunerea unui animal domestic. în colțul buzelor tremurătoare, se stinge cu discreție, ca un cerc domol de apă, mâhnirea unei făpturi neștiutoare care tot nu înțelege de ce - pe nedrept - a fost lovită... La o asemenea priveliște, cum să nu întorci capul, înduioșat ca un călău sentimental ? Profesorul Mironescu urmărește cu degetul conturul unui nufăr (sau lotus
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Arată ca un clovn, spuse Rozanov. — Nu-i un clovn, dar e un om ciudat. — De ce poartă costumul ăsta? Are cicatrici pe corp? — Nu știu. În clipa aceea, părintele Bernard se așeză pe marginea bazinului și se lăsă să lunece domol în apă, apoi începu să înoate cu mișcări stângace. Nu era un bun înotător. — Nu știe să plonjeze? — Cred că nu, răspunse Eastcote. — S-ar zice că nu știe nici să înoate. O să dea curând de greutăți. — Nu orice om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]