3,431 matches
-
În geam cu degetele. Fermín se ridică, plăcut surprins, și Îmi făcu semn să vin pe la intrarea din dosul prăvăliei. — Mai muncești, Fermín? E foarte tîrziu. — De fapt, Îmi pierdeam vremea pentru ca, mai apoi, să mă duc acasă la bietul don Federico și să-l veghez. Am stabilit niște plantoane cu Eloy, cel cu optica. În definitiv, nici eu nu prea dorm. Două-trei ore cel mult. E-adevărat că nici dumneata nu rămîi mai prejos, Daniel. E trecut de miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fier roșu Îmi străbătu inima. Providența mi-o refuza pe Bea, Însă mi-l trimitea pe fratele ei. Funest herald, mă gîndii În sinea mea. Tomás avea o Înfățișare sumbră și un aer oarecum descurajat. — Teribil aer funerar ne aduceți, don Tomás, comentă Fermín. Veți accepta din parte-ne măcar o cafeluță, nu-i așa? N-am să spun nu, zise Tomás, cu reticența lui obișnuită. Fermín Îi turnă o ceașcă din amestecul pe care Îl ținea În termos și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și am bănuit că urzea ceva. În timpul dejunului, Fermín declară inaugurată ziua detectivistică, printr-o schiță generală a enigmei. — Totul Începe cu prietenia sinceră dintre doi băieți, Julián Carax și Jorge Aldaya, colegi de clasă din copilărie, la fel ca don Tomás și dumneata. Vreme de mai mulți ani, totul merge bine. Prieteni nedespărțiți, avînd o viață Întreagă Înainte. Totuși, la un moment dat, se produce un conflict care Întrerupe această prietenie. Ca să-i parafrazez pe dramaturgii de salon, conflictul poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
octombrie a anului 1914, un artefact pe care mulți Îl luară drept un cavou ambulant se opri, Într-o după-amiază, În dreptul magazinului de pălării Fortuny, În Ronda de San Antonio. Din el ieși figura semeață, maiestuoasă și arogantă a lui don Ricardo Aldaya, Încă de pe atunci unul dintre bărbații cei mai bogați nu numai din Barcelona, ci din toată Spania, al cărui imperiu de industrie textilă se Întindea, În citadele și cartiere, de-a lungul rîurilor din Întreaga Catalonie. În mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
deputăției, ale primăriei, ale mai multor ministere, ale episcopiei și ale serviciului portuar al vămilor. În acea după-amiază, chipul cu mustăți luxuriante, favoriți regești și creștet descoperit care intimida pe toată lumea avea nevoie de o pălărie. Intră În prăvălia lui don Antoni Fortuny și, după ce aruncă o privire sumară asupra locului, se uită pieziș la pălărier și la ajutorul acestuia, tînărul Julián, și zise după cum urmează: „Mi s-a spus că aici, În pofida aparențelor, se fac cele mai bune pălării din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de purtat la Madrid, În Cortes. Dumneata Îți notezi sau aștepți să-ți repet?“. Acesta a fost Începutul unui laborios și lucrativ proces În care tatăl și fiul și-au unit eforturile spre a duce la bun sfîrșit comanda lui don Ricardo Aldaya. Julián, care citea ziarele, era la curent cu poziția lui Aldaya și Își zise că nu-și putea dezamăgi tatăl acum, În momentul cel mai crucial și mai decisiv al afacerii sale. De cînd potentatul Îi intrase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asupra lui Julián. Atunci, spre surprinderea tuturor, izbucni În rîs cum nu mai făcuse de ani de zile. „Puștiul ăsta al dumitale va ajunge departe, Fortunato“, hotărî Aldaya, care nu apucase a Învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră că don Ricardo Aldaya era sătul pînă peste cap de oameni care se temeau de el, Îl adulau și i se Întindeau la picioare ca niște rogojini. Îi disprețuia pe pupincuriști, pe fricoși și pe oricine demonstra orice fel de slăbiciune, fizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i vorbească Între patru ochi. — După cum se vede, Fortunato, fiul ăsta al dumitale e un talent, iar dumneata mi-l ții aici, mort de lehamite, să scuture praful de pe gîngăniile dintr-un magazin de doi bani. — E o prăvălie cumsecade, don Ricardo, iar băiatul dovedește o anumită iscusință, cu toate că e obraznic. — Fleacuri. La ce colegiu Îl duceți? — Păi, merge la școala din... — Astea-s fabrici de salahori. În tinerețe, talentul și geniul, dacă sînt lăsate de izbeliște, se răsucesc și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
indic să-l accepte pe fiul dumitale În aceeași clasă cu Întîiul meu născut, Jorge. Mai puțin de atîta, ar Însemna să rămînă În mizerie. Pălărierul făcu ochii cît cepele. La colegiul San Gabriel se plămădea crema Înaltei societăți. — Dar, don Ricardo, eu n-aș putea plăti... — Nu ți-a spus nimeni că trebuie să plătești vreun sfanț. De educația băiatului o să mă ocup eu. Dumneata, ca tată, nu trebuie decît să spui da. Dar sigur că da, asta-i bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
petrece toată ziulica citind. Hai, vino, vreau să-ți arăt capela din pivniță. Bucătăresele spun că e vrăjită. Julián Îl urmă, ascultător, pe băiat, Însă pămîntul Îi fugea de sub picioare. Pentru prima oară de cînd urcase În Mercedes Benz cu don Ricardo Aldaya, pricepu care era sensul. O visase de nenumărate ori, cu aceeași scară, cu rochia albastră și cu expresia aceea din privirea ei cenușie, fără să știe cine era și de ce Îi zîmbea. CÎnd ieșiră În grădină, se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
erau mai asemănătoare cu ale prietenului său Julián decît ar fi crezut el cu putință. Odată, cu cîteva luni Înainte de intrarea lui Julián la colegiu, feciorul portarului tocmai strîngea frunzele uscate din curtea interioară cînd sosi fastuosul automobil al lui don Ricardo Aldaya. În după-amiaza aceea, industriașul nu era singur. Îl Însoțea o vedenie, un Înger de lumină Înveșmîntat În mătase, ce părea că plutește pe deasupra pămîntului. Îngerul, care nu era altcineva decît fiica sa Penélope, coborî din Mercedes și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-o vreodată pomenind numele Penélopei a fost Jacinta Coronado. — Jacinta Coronado? — Doica Penélopei. I-a crescut pe Jorge și pe Penélope. Îi iubea la nebunie, mai ales pe Penélope. Uneori, venea la colegiu să-l ia pe Jorge, fiindcă lui don Ricardo Aldaya nu-i plăcea ca odraslele lui să iasă nici o secundă de sub vigilența cuiva din casă. Jacinta era un Înger. Auzise că eu și Julián eram băieți cu mijloace modeste și Întotdeauna ne aducea cîte ceva de-ale gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prieten din copilărie de-al lui Aldaya și Carax, ca să vezi dumneata cum stau lucrurile. Și, pe deasupra, mai avem și povestea cu Jacinta, doica cea bună, care poate că e veridică, Însă prea sună a ultim act de-al lui don Alejandro Cassona. Ca să nu mai pomenesc de apariția stelară a lui Fumero În rolul criminalului. Prin urmare, dumneata crezi că părintele Fernando ne-a mințit? — Nu. SÎnt de acord cu dumneata că pare cinstit, Însă uniforma trage mult la cîntar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
astăzi este intersecția străzilor Bruch și Mallorca, proiectat de Puig i Cadafalch la comanda bunicului Penélopei și al lui Jorge, Simón Aldaya, În 1896, cînd pe locul acela nu erau decît cîmpii și șanțuri. Fiul cel mare al patriarhului Simón, don Ricardo Aldaya, o cumpărase În ultimii ani ai secolului al XIX-lea de la un personaj foarte pitoresc la un preț derizoriu, Întrucît casa avea o faimă proastă. Casasús mi-a zis că era blestemată și că nici vînzătorii nu cutezau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bucurat că excentricitățile lui Salvador Jausá se sfîrșiseră. Ca Întotdeauna, se Înșelau: acestea abia Începuseră. Poliția și avocații lui Jausá s-au Îngrijit să Închidă cazul, Însă indianul Jausá era dispus să continue. În acea perioadă l-a cunoscut pe don Ricardo Aldaya, Încă de pe atunci un prosper industriaș cu faimă de donjuan și cu temperament leonin, care s-a oferit să-i cumpere proprietatea În intenția de a o demola și de a o revinde pe bani grei, deoarece valoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vin spumant din soiul Xarelo, provenit din regiunea Penedés, În tăvița cu revelator și, ca o consecință a reacției chimice, forme stranii Începură să apară pe pelicula expusă. Aceasta era pelicula pe care Jausá voia să i-o arate lui don Ricardo Aldaya În seara cînd l-a invitat În spectrala-i vilă de pe bulevardul Tibidabo, numărul 32. CÎnd auzi asta, Aldaya presupuse că Gelabert, de teamă că va vedea dispărînd fondurile economice oferite de Jausá, recursese la acest șiretlic atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
perdele trase, dăduse peste el, fără să oprească, În plină lumina zilele. Pe atunci era prea tîrziu: legenda Întunecată a vilei, ca și invazia muzicii cubaneze În saloanele de dans din oraș erau deja de neoprit. CÎteva luni mai tîrziu, don Ricardo Aldaya Își mută familia În casa de pe bulevardul Tibidabo, unde, peste două săptămîni, urma să se nască fiica mai mică a celor doi soți, Penélope. Pentru a sărbători evenimentul, Aldaya reboteză casa „Vila Penélope“. Totuși, numele cel nou n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
veșmintele păstrate În dulapuri și În cufere. Din an În Paști, obiectele sustrase apăreau ca prin farmec, la distanță de cîteva luni, În vreun ungher Îndepărtat al casei ori Îngropate În grădină. De regulă nu se mai găseau niciodată. Lui don Ricardo, toate aceste Întîmplări i se păreau simple superstiții și prostii tipice pentru oamenii chivernisiți. După părerea lui, o săptămînă pe stomacul gol i-ar fi lecuit familia de spaime. Ceea ce nu mai vedea atît de filosoficește erau furturile e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
au fost concediate cînd au dispărut diferite piese din caseta doamnei, deși toate s-au jurat cu lacrimi În ochi că erau nevinovate. Cei mai perspicace Înclinau să creadă că, fără atîta mister, faptul se datora nefastului obicei al lui don Ricardo de a se strecura În alcovurile servitoarelor tinere În toiul nopții, cu finalități ludice și extraconjugale. Reputația lui În acest sens era aproape la fel de Întinsă ca și averea lui și nu lipseau vocile care afirmau că, În ritmul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-și organizeze propriul lor sindicat. Adevărul e că nu dispăreau numai bijuteriile. Cu timpul, familia Își pierdu plăcerea de a trăi. Familia Aldaya nu a fost niciodată fericită În casa aceea obținută prin dubioasele artificii de comerciant ale lui don Ricardo. Doamna Aldaya Își ruga soțul necontenit să vîndă proprietatea și să se mute Într-o reședință din oraș sau chiar să se Întoarcă În palatul construit de Puig i Cadafalch pentru bunicul Simón, patriarhul clanului. Ricardo Aldaya refuza categoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ei, În zorii zilei de 12 aprilie 1921. Toate bijuteriile sale dispăruseră. La drenarea puțului din parc, unul dintre băieți le-a găsit În mîlul de pe fund, Împreună cu o păpușa ce Îi aparținuse fiicei sale Penélope. O săptămînă mai tîrziu, don Ricardo Aldaya hotărî să se descotorosească de casă. Pe atunci, imperiul său finaciar era deja rănit de moarte și nu lipseau glasurile care insinuau că totul se datora acelei case blestemate, care aducea nenorocirea oricui ar fi ocupat-o. Alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bine zis, i l-am aruncat cu Îndîrjire. Fermín Îl Înșfăcă din zbor, tot numai un zîmbet pișicher. — Mai curînd apa ne-a luat pe motan și pe mine, i-am retezat-o eu. — Lasă dumneata gregueriile În seama lui don Ramón Gómez de la Serna, că ale dumitale suferă de anemie. Să vedem, povestește. Ce vrei să povestesc? — Las la alegerea dumitale. Numărul de Împunsături sau turele de onoare. — Nu-mi arde de glume, Fermín. — Tinerețe, floare a zevzeciei. În sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ar fi temut că cineva ne putea auzi. Fermín păru să cîntărească emfaza gestului bătrînei și Îi urmări privirea pînă În Înalt, evaluînd diferite posibilități. — Dumneata te referi la Dumnezeu atotputernicul, Împăratul cerurilor, sau mai curînd la tatăl domnișoarei Penélope, don Ricardo? — Ce mai face Fernando? Întrebă bătrîna. — Preotul? E ca o floare. CÎnd nici cu gîndul nu gîndești, va fi făcut papă și pe dumneata o să te instaleze În Capela Sixtină. Îți trimite salutări călduroase. — El e singurul care vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acela Îngrozitor ca să moară de frig, de mizerie și de uitare. Hotărîtă să supraviețuiască, Jacinta mergea În fiecare dimineață, Încă din zori, la magazin, de unde nu mai ieșea pînă În toiul nopții. Acolo avea s-o găsească, În mod Întîmplător, don Ricardo Aldaya, Îngrijind-o pe fiica unuia dintre șefii de lucrări, care căzuse bolnavă de tuberculoză, și, văzînd zelul și tandrețea emanate de fată, hotărîse s-o ia la el acasă, pentru a se ocupa de soția lui, Însărcinată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care Îi devora zilele, noaptea aceea a conștiinței, era ceea ce unii numeau fericire și voia să creadă că, În infinita sa tăcere, Dumnezeu Îi răspunsese, În felul lui, la rugi. Penélope Aldaya se născu În primăvara anului 1903. Pe atunci, don Ricardo Aldaya achiziționase deja casa de pe bulevardul Tibidabo, acea vilă despre care colegii ei servitori erau Încredințați că se afla sub influența unei vrăji puternice, Însă de care Jacinta nu se temea, fiindcă știa că ceea ce ei luau drept vrajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]