1,466 matches
-
te apropii de Dumnezeu prin răutate și de viață prin umbre, la ce poți ajunge dacă nu la o mistică negativă și la o filozofie nocturnă? Crezi fără să crezi și trăiești fără să trăiești... Paradoxul îl rezolvi într-o duioșie însîngerată, întărit de amurguri și cernit de aurore. Vrăjit de surmenajul cunoașterii, doar într-un târziu ajungi să resimți imensa oboseală ce urmează insomniei spiritului. Și atunci începi să te trezești din cunoaștere și să oftezi după farmecele orbirii. Cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinit și duce la alt sentiment infinit. Românii au stat sub moarte ca sub turci, au acceptat-o. Și asta înseamnă a-i plăti birul. Nenorocirea noastră este c-am integrat moartea în ordinea firească și am primit-o cu duioșie și fără dramatism. Mai bine ne-am fi dispensat de ea, așa cum au făcut francezii, care au creat o cultură fără spirit tragic. Dar cine cunoaște fericirea francezilor, de a fi avut o superioritate naturală față de moarte? Sânt însă culturi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va da o lămurire asupra acestui infinit al sufletului său. Toată problema este ca într-o Românie scuturată de o dictatură și de un elan colectiv, infinitul negativ al acestei psihologii să fie convertit în infinitul pozitiv care este eroismul. Duioșia și visarea prelungită care se mlădie pe lungimile timpului și pe întinderile spațiului trebuie "săltate" în ardoare și fanatism. De la infinitul negativ al dorului, la infinitul pozitiv al eroismului este drumul pe care trebuie să-l străbată sufletul românesc, pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un părete e Adam și Eva... Am cercat a prinde în aceste forme inocența primitivă... Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează iubirea... ei se iubesc fără s-o știe... formele sunt virgine și necoapte... în espresia feței am pus duioșie și nu pasiune, este un idil liniștit și candid între doi oameni ce n-au conștiința frumuseței, nici a goliciunei lor. Ei îmblă-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei. Cu totul altfel e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trasături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cezara, îi plăcea să asculte de ea ca un copil de soră - sa mai mare și, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simțea în prezența ei un fel de duioșie în inimă, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor, căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
simțirea lui pentru Cezara, îi plăcea să asculte de ea ca un copil de soră - sa mai mare și, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce o avea asupra lui. El simțea un fel de duioșie dulce în inima lui, în prezența ei, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor, căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părete e Adam și Eva... Am cercat a prinde în aceste forme inocența primitivă... Nici unul din ei nu știe încă ce însemnează iubirea... ei se iubesc fără s-o știe... formele sunt virgine și necoapte... în expresia feței am pus duioșie și nu pasiune, este un idil liniștit și candid între doi oameni ce n-au conștiința frumuseței nici a goliciunei lor. Cu totul altfel e "Venus și Adonis". Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zâmbire rece îi descleștă buzele. - Da, da! asta-i expresia! zise Francesco. Ochii lui se entuziasmară și penelul schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui pentru Cezara, îi plăcea să asculte de ea ca un copil de sora sa mai mare, și ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simțea în prezența ei un fel de duioșie în inimă, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor - căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ca nenorocit trebuie să fi fost când [Cum] reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie dulce și liniștita îi împlu sufletul.. Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cezara, îl plăcea să asculte de ea ca un copil de soră - sa mai mare și, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simțea în prezența ei un fel de duioșie în inimă, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor - căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o simtă. Mai întîi gândea să citească molitve și să cheme urgia dumnezeiască asupra satului. Dar i-a venit în minte de devreme că Domnul ar prefera să-și caute de treabă decât să-l asculte pe părintele. Despre neeficacitatea duioșiilor sale religioase era convins. Apoi chiar să se fi pus părintele Ermolachie pe aceea ca să citească blestemele sf. Vasile, oare- ar fi putut[? ] El nu știa s-o citească. Versurile părintelui Ermolachie: LA UN PARPAGAI Pasăre cu mândre glăsuri Nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
avea ocazii de manifestare, precum și crearea unui climat afectiv favorabil, diferențierea și adaptarea treptată a sarcinilor instructiv educative, prevăzute de programă, la particularitățile specifice ale fiecărui copil contribuie la integrarea copiilor la cerințele grădiniței. Dăruind dragoste copiilor, privindu-i cu duioșie și blândețe Îi vom ajuta să se simtă ca Într-o familie, unde fiecare membru trebuie să contribuie la menținerea echilibrului de liniște și bunăstare. În concluzie, pentru ca educația copiilor cu dizabilități să fie eficientă, pe de o parte trebuie
EDUCAȚIA INCLUZIVĂ – UN MOD DE EDUCAȚIE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Veronica NECULA, Dorina MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2128]
-
avut? Că avea o fire morocănoasă atunci când el făcea vreo năzbâtie? Sau că era prea conștiincios în privința celor din familia lui? Îl revedea, îi revedea ochii aceia sinceri și îngândurați, mâinile mari și surâsul de om bun și simțea o duioșie care, dacă nu s-ar fi aflat în confesional, l-ar fi făcut să izbucnească în hohote de plâns. Duhovnicul nu se pricepuse să-i dea o explicație pe potrivă, bătuse câmpii cu unele presupuneri și sfârșise prin a-i
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
coțăială, tre’ să-i bați ca să se potolească. ăștilalți sunt mai cumsecade, plâng de ce-și aduc aminte, așa-i, părinte ? Isaia dădu cu convingere din cap, întinzând orbește mâna după sticla rămasă în iarbă : Atâta, conchise Marchiza, cu aceeași duioșie, că la ăștia tre’ să stai cu ochii pe ei, să nu se pișe în pantaloni și să nu se sufoce în bale, de-atâta plâns. Lui Isaia îi dădură lacrimile de emoție. Când săltă capul până ajunse cu fruntea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
multe. Calu privi, cu oarece nemulțumire, dar nimeni nu se mai urni. — Păcat că astea nu-s bune de mâncat, observă Chisăliță, privind spre muntele care se înălța lângă ei. — Ba să nu crezi... spuse Bunelu, pe care îl încerca duioșia față de mormanul de gunoi. Numai că azi a fost o zi proastă. Au trecut de dimineață haitele de câini, nu mai rămâne nimic după ei. De când s-a închis abatoru’, nu mai ai loc de cotarle... Puțică încropiseră o grămăjoară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capului să le fac păpușilor așa ceva. Hai, caută acolo, printre cele nouă cete, până nu mă răzgândesc. Maestrul puse, îmbufnat, păpușa jos și alese alta, cam la întâmplare. Tili înclină capul și privi pieziș. — Tu erai Gât-Mort ! exclamă, cu oarece duioșie. — De ce tocmai Gât-Mort ? întrebă Maestrul. Păpușa asta ori nu e moartă deloc, ori e moartă cu totul... — Exact asta crede și ea despre tine, i-o reteză Tili. Maestrul păpușilor își duse instinctiv mâna la beregată, căutând urmele vreunei tăieturi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mult poveștile, răspunse iarăși bătrânul în locul ei. Hai, îi spuse fetiței, du-te în curtea din spate și joacă-te... Ea sări de pe scaun, făcu o scurtă reverență ca la terminarea spectacolului și o zbughi afară. Bătrânul o privi cu duioșie, apoi se plesni cu palmele peste genunchi. — Ce crezi că face ? întrebă. Se duce sub nucul din fundul curții și caută pe jos nucile dezghiocate. Seara vine cu degetele înnegrite de iod și trebuie s-o frecăm jumătate de ceas
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
băgare de seamă, de parcă ar fi desfăcut un pachet fragil. El se cuibări în îmbrățișările discrete pe care le presu punea dezbrăcatul. Maică-sa îi puse haina pe umeraș, culese de pe guler două scame închipuite și o netezi, cu aceeași duioșie ca atunci când haina se întindea pe umerii căzuți și pe burtica rotofeie a fiului ei. Apoi, cu mâinile proptite în șolduri, îi privi ținuta lipsită de vlagă. — Ce să vezi ? îl întrebă, sugerându-i că, după osteneala cu despachetatul, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la față ! Popa se înflăcărase. Încuviințările lui Maca îi sporiră elanul, la fiecare nouă afurisenie sălta de pe scaun, astfel încât începuturile erau cu o terță mai sus. — Blestemat să fii în creierii tăi, se bucură, în sfârșit, popa, privindu-l cu duioșie. Afurisit în gură, în piept și-n inimă, în mațele trupului tău, în toate încheieturile și mădularele, de la cap până la picioare și înapoi ! De atâta săltat, se ridicase în picioare. Nu mai privea înspre Maca, bucuria și dragostea lui se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în n-rul trecut l-am numit deplin. În sine, drama, compusă cu recunoscutul talent tehnic al autorilor francezi, cu acea maiastră creare de situații interesante și variate, cu treceri repezi de la peripeții dureroase la altele mângâioase, poetice ori pline de duioșie, a ținut vie atențiunea publicului în timp de trei ore. Actorii, identificîndu-se cu rolurile lor, au produs în public acel efect pe care fiziologul îl privește ca o adevărată minune a naturei omenești, dar pe care numai simțământul adevărat, nu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
intensă: clipește, vorbește într-o limbă necunoscută și face gesturi largi și precise adresate unei lumi invizibile pentru mine. Îi pun un cântecel de Schubert și îl „critică” dirijând în contratimp cu mișcări categorice. Nu îmi inspiră deloc fragilitate și duioșie, ci forța unei entități care beneficiază de avantajul Necunoscutului. Când îl strig pe numele lui omenesc, îmi zâmbește de sus, cu o ironie devastatoare, ca să simt întreaga mea lipsă de fantezie. Indiferent ce mi se va mai întâmpla în viitor
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
În fața acestei concepții poetice despre lume. Datoria copiilor și a ignamului e de a crește. Datoria membrilor tribului e să facă tot ce este nevoie pentru ca pruncii și ignamul să se dezvolte. Atât femeile, cât și bărbații se implică cu duioșie și entuziasm În această Îndatorire maternă. Copiii sunt centrul atenției, Întreaga educație se axează pe latura sentimentală: nu au nevoie să Învețe ceva, important e să le fie inoculate sentimentele de Încredere și siguranță. Cel mai important e să devină
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
lui Jean Baudrillard, „intimul nu e nici un concept, nici o noțiune teoretică, ci un cuvânt Încărcat cu afect, cu trăiri. (...) El e ceva dulce, poetic, din care s-a eliminat violența obiectivității, a exteriorității, a adevărului, o Împărtășire, o complicitate la duioșie”15. Intimitatea mediază Între zona ascunsului, a secretului și cea a exteriorizării. Ea este, În fapt, un teritoriu al revelației, al dezvăluirii și al Înzestrării faptelor cu un sens, cu o direcție și cu o funcție expresivă. În mod surprinzător
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]