58,646 matches
-
că pe table negre se scrie esențialul" (în unghiul retragerii în vestminte albe). Incapabil a disciplină incomensurabilul, spontanul, inefabilul, nu-i rămîne decît satisfacția mirificelor constatări în lumea dată, în care se amestecă blestemul și celebrarea, limpezimea sacrala și confuzia durerii, sub semnul unei aventuri congruente cu devenirea însăși: "sigur că blestemului degeaba/ îi amputam brațele/ sigur că păsării ăsteia/ nu i se poate înfunda pe gură/ cîntecul mult aplaudat// azi mă gîndesc la drumurile alăturate/ ale limpedelui/ azi mă gîndesc
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
lacrima vărsata pe ascuns/ de o rădăcină// ce poate visa un cuțit/ într-o casă cu pereții vătuiți de spaimă" (restul din rest). Salvatoare i se înfățișează, la un moment dat, geometria cristica a crucii: "am văzut crucea născîndu-se/ fără dureri/ că un fruct// e timpul să vă spun/ l-am văzut pe cel care merge/ cu mormîntul în spate// e timpul să mă albesc undeva/ oriunde/ în tăcere/ singur" (e timpul). 2. Dacă Mircea Măluț își situa poezia sub egida
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
avea extrem de puține șanse de a se mișca. Singura lui plăcere rămânea să joace șah, ceea ce i-a și comunicat adolescentului. Copilul merge acasă să și aducă puținele lucruri avute. La ușa camerei, găsește o femeie străină care-i reclamă durerea ce o stăpânea. Îi murise fiul îngropat degrabă chiar în noaptea aceea. De curând primise permisiunea să plece la Volonia în Podolia. Soțul ei, înrolat în armata lui Berling, îi înlesnise totul ca să ducă băiatul lor dincolo de coloniști, adică în
Ferestre deschise în inima gulagului. In: Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]
-
Omorul pare relatat de Santiago însuși, un Santiago ieșit însă din propria-i piele, si astfel capabil să observe detașat ce se întîmplă: cîte lovituri de pumnal îl străpung, care este expresia de pe figură asasinilor, chiar și primul țipat de durere al victimei, toate detaliile crimei par înregistrate de un martor imparțial, dar parcă și de protagonistul însuși. Această perspectivă straniu duală, detașata și implicată deopotrivă, e asigurată de fapt de felul în care e construită instanță naratorului, un personaj care
O dragoste din crimă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17806_a_19131]
-
Premiu al Criticii. Și iată-l pe Iulian Mihu, după alte filme pe care le trecem cu vederea, pentru că erau oarecum, de conjunctură, dar nicidecum de cedare în fața minciunii sau a falsității. Ajungem la un film excepțional - Lumină palida a durerii, după cîteva nuvele-povestioare de George Macovescu. Acest film este o capodoperă a lui Iulian Mihu - o lume a satului subcarpatic, a satului poetic românesc, o lume a tipologiei românești în această zonă, în perioada primului război mondial. Iarăși simbolul, iarăși
Despre Iulian Mihu by Savel Stiopul () [Corola-journal/Journalistic/17803_a_19128]
-
cu praline./ Absența se cuibărește otrăvita/ în palmă nopții, în irisul luminii.// Aștepți tăcută; unde e poetul?/ Între stele și el a fost așezat/ un vitraliu înfricoșat" (Carte de versuri). Îndemnîndu-se, vag ironic: "să lăsăm/ rotile minții/ să ne măsoare durerea/ cu o dulce încetineala!" (Hei, rup!), poetul se află în căutarea răbdătoare a fulgurațiilor, a acelor notații inspirate care scînteiază, iluminînd brusc textul cu voință anost: "Stă/ în fața tarabei goale,/ îmi surîde și mă îmbie:/ Alege!/ Iată, aici, lumina coborîtă-n
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
Alex. Ștefănescu Scrisul impetuos Mă apuc și scriu. Cu frenezie, cu emoție, cu durere, cu chin, cu disperare. Ideile se amestecă și se întrepătrund fără nici o logică și fără nici o coerentă. Tăi, revin, adaug, tai din nou. Nimic nu se potrivește, nu se leaga, deși în capul meu totul este atat de simplu." Acest
AUTORI TINERI LA PRIMA CARTE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17859_a_19184]
-
liber și trist/ pe strada înțesata de copaci și maidane/ în dugheana/ ținută de-un bătrîn ce-abia mai răsuflă/ cer rothmans și jacobs apoi/ la întoarcere/ aud sunete de pian dintr-o casă dărăpănata/ simt brusc că exist/ o durere în gleznă sau în umăr/ a celui ce nu-și mai amintește/ propriul nume" (cîteva încercări de a nu face nimic). Teamă de sine îl determină a se "transfera" în contul obiectelor, a se substitui prin ele: "cît am fost
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
pot să construiască, precum bărbații, ceva durabil și la fel de tainic că și cetățile masculinizate, blindate, perfect organizate. Poetesele, ca și poeții, șunt personajele cele mai revoltate, prozatoarele, ca și prozatorii își pierd pe drum (pe masura ce tot scriu) din avînt, din durere, din nebunie. Confesiunile acestor poetese (și unele și altele recuperate total în postmodernism, ca un fel de minorități substanțiale) șunt, precum a bărbaților, distrugătoare. Doar că primele șunt autodistructive și ultimele șunt distructive, pur și simplu. Dacă domnul Al. Cistelecan
Meseria de a scrie by Angela Marinescu () [Corola-journal/Journalistic/17874_a_19199]
-
imponderabil, în spațiu. La Iolanda Malamen, melancolia, nu povestea, străbate textul ei. Timpul și-a pus ghiara peste text. Iolanda Malamen nu a făcut altceva decît ne-a povestit cum a lucrat timpul înfricoșător. A recurs la toate însemnele timpului; durere, eșec, culoare, aduceri aminte, descrieri rafinate. Se spune că femeile trebuie să facă un efort dublu, față de bărbați, pentru că arta lor să primească valoare. Iolanda Malamen a așteptat să treacă timpul pentru că efortul ei să fie substituit de chiar trecerea
Meseria de a scrie by Angela Marinescu () [Corola-journal/Journalistic/17874_a_19199]
-
marile mele regrete rămîne acela că nu am trăit momentul "Piața Universității". Cu gîndul acasă - Că victima a "rigorilor" regimului comunist, ce părere aveți despre iertare? - Ar trebui să repet ce-a spus Monica Lovinescu, într-un episod al "Memorialului durerii": sînt pentru iertare, dar ca să iertam trebuie să știm pe cine iartăm. - Credeți în posibilitatea unei reconcilieri naționale? - Chiar așa edenica și cu îmbrățișări nu cred ca se va face! Va ramane mereu insatisfacția unora care ar vrea să-i
Ion IOANID: "în închisoare libertatea era mai mare decât afară" by Sanda Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/17833_a_19158]
-
unora care ar vrea să-i audă pe calai recunoscînd răul comis, cerînd iertare... Iar atitudinea aroganță și agresivă a acestora îndepărtează tot mai mult momentul reconcilierii, dacă aceasta se va face vreodată. A fost prea multă suferință, prea multă durere... - Intenționați să vă întoarceți în România, măcar că turist? - Da, vreau să mă întorc, dar... numai acasă... * Între timp, Ion Ioanid a venit de cîteva ori în România, dar locuiește mai departe la München, unde trăiește tot românește... München, 1992
Ion IOANID: "în închisoare libertatea era mai mare decât afară" by Sanda Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/17833_a_19158]
-
prețuiesc. Sînt cîțiva pe care îi iubesc și de care mă simt legată cu mii de fire. Unul dintre ei este Radu Penciulescu. Cuceritor, de o inteligență epatanta, plin de umor, spirit ludic, de o ironie usturătoare, pînă la provocarea durerii fizice, concrete, Radu Penciulescu este un depozit de tandrețe, emoție, timiditate, șarm inepuizabil și irezistibil. Îi simți privirea chiar și atunci cînd nu te privește în ochi. Îi simți freamătul mîinilor elegante chiar și atunci cînd nu îi vezi jocul
Eu sînt Gaev! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17895_a_19220]
-
amar de vreme m-am zbătut și eu/ ca să ajung gură acestei peșteri/ ce vibrează de muzici înalte. Am străbătut neguroase păduri de hătișuri virgine/ cu tubulara mea lanterna..." (Școală de poezie). Optzecistul din Onești scrie, scrie, scrie, preschimbându-si durerile și bucuriile din fazele de "bestie latentă", "fiara autentică", "bărbat săgetat de Cupidon" (faze ale fabulei lirice) în fazele de: "educator", "scolitor", "bărbat-cult-poet-si-singur", "trăitor-al-zilei-de-atunci-în-mâine" (faze ale fabulei sociale). ETC. ETC. Muză din tomberon este o antologie de versuri (vol. Ansamblul
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
pe coperta cărții, pare o lucrare apocrifă a poetului însuși. Inadaptarea alcătuiește materia, adesea de-o finețe fumurie, halucinantă, a scrierii în discuție. Poetul cultivă "dereglările" subtile, simțindu-se o siluetă "multiplu volatilă", atrasă de alteritate, de disimulare, de evanescență: "Durerea e o literă omisă sau neciteț caligrafiată. Creste de munți și nori aduși aproape de prelungirea gîndurilor celor mai intime ori personale; atîta putere în a te descoperi, în a fi altul prin răsturnarea bărcii, prin alunecarea vîslei... Clamez zgomotul iscat
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
că bagă mîna pînă la cot în buzunarele contribuabililor, cărora le oferă zilnic zeci de reclame camuflate și tot atîtea escrocherii cu ceasuri și bijuterii contra unui singur apel telefonic, cu tălpici pentru slăbit și cu leucoplast pentru tămăduirea tuturor durerilor - ghici dacă și pentru acelea de după citirea notei de telefon cu 20 de secunde ,,gratuite"! - , acțiuni în urma cărora se încasează bani tot atît de grei pe cît de necinstiți, de le mai fură și colaboratorilor, direct și cu nerușinare, drepturile
Un portret în sepia: Eugenia Iftodi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17182_a_18507]
-
nu mai bună decît a d-lui Reichmann, cel care ne amenință astăzi cu justiția, combătea (ca și acum) pretenția unora de a socoti la fel de oribile Holocaustul și Gulagul. Dar folosea următorii termeni: "amalgamul hidos făcut azi între Shoah și durerea românească din vremea celor patru decenii de impostură." Amalgamul hidos ar fi opera celor care cutează să alăture comunismul de fascism. Așadar, dacă victimele Holocaustului se pot plînge de crime, victimele comunismului românesc ar trebui să aibă calmul de a
Precizări necesare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17205_a_18530]
-
se vede, duioșia față de Ceaușescu și comunism. în cuvintele altuia, îl face pe Antonescu responsabil, după ce, în cuvinte proprii, îl absolvise de vină. O schimbare discretă și tactică. Ceaușescu rămîne însă un simplu impostor. Vinovat de a ne fi provocat durere. Uimitor e că dl Reichmann are pretenția să fie luat în serios ca un intelectual cinstit. Poate la Le Monde. Nu la România literară.
Precizări necesare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17205_a_18530]
-
imprevizibilului realității o formulă posibilă pe un plan fictiv-rațional. Acest destin ipotetic programat este modelul existențial urmărit cu insistență pe tot parcursul vieții. Zona sentimentelor rămâne însă cufundată în obscuritate. Acolo, fără știința noastră se pregătesc surprizele, marile bucurii și dureri. Destinul personal nu poate fi dezvăluit prin previziune sau anticipație rațională și nici fizionomia interioară care rezultă din înfruntarea cu o realitate necunoscută și implacabilă. Cuvinte și sentimente Și atunci ce rămâne la dispoziția noastră? - O zi care se repetă
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
Gheorghe Grigurcu În poezia Ilenei Mălăncioiu domină contractul dintre Eros și Thanatos. Contract vechi, răspunzînd la ceea ce Georges Bataille numește "identitatea dintre plăcerea extremă și extrema durere, identitatea ființei și a morții". Sau, mai dezvoltat: "Pentru a merge pînă la capătul extazului unde ne pierdem în juisanță, trebuie întotdeauna să-i punem limita imediată: oroarea. Nu numai durerea celorlalți sau a mea proprie apropiindu-mă de clipa
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
Georges Bataille numește "identitatea dintre plăcerea extremă și extrema durere, identitatea ființei și a morții". Sau, mai dezvoltat: "Pentru a merge pînă la capătul extazului unde ne pierdem în juisanță, trebuie întotdeauna să-i punem limita imediată: oroarea. Nu numai durerea celorlalți sau a mea proprie apropiindu-mă de clipa în care oroarea îmi va provoca dezgustul poate să mă facă să ajung la starea de bucurie alunecînd spre delir, dar nu e formă de aversiune căreia să nu-i discern
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
În perimetrul strîmt al lor și vor ieși/ Și vor trece-n viteză pe Calea Victoriei/ Apărați de cordoanele celor vii" (Veți spune că totul s-a terminat). O mulțime de sintagme ale viziunii ontologice bacoviene trimit la fenomenologia socială, la durerile noastre cele de toate zilele: "Îngerul meu de Pază/ Îmbrăcat în haine de polițist", "Vreme închisă, grea, bănuitoare"; "Acum chiar vremea parcă se deschide,/ Acum nu ne mai temem, acum așteptăm"; E liniște mai mult decît este". "Omul nou", de
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
cu ferocitate în competiția vitală: "Te lamentezi privindu-mi/ mîna inertă/ fără prietenie;/ sînt crud, așa spui,/ ba eu, femeia/ sînt cea mai crudă/ sînt muma/ moartea/ floarea;/ stai și gîndește// așa, neatins,/ am să-ți las eu întreagă/ ție, durerea!" (Cruzime). Consecința e libertatea, plonjarea în poezie nediferențiată, în mediul căreia bărbatul și femeia au drepturi egale, în temeiul unei "democrații" a spiritului creator. Autoarea savurează această "dezrobire" care, în cazul d-sale, îi aduce nu doar posibilitatea de-a
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
să nu chem/ din greșeală, dezastrul/ ce mă provoacă, istoria" (Mutilare). Cum poate fi folosită, practic, libertatea poetului? Prin tranziția făpturii în cuvînt (cuvîntul fiind o esență, însă și o inexorabilă margine a libertății): "Ce strîns mă iubești;/ o, de durerea/ absurdei iubiri/ îmi trec tîmpla iute-n/ aste cuvinte/ de parc-ar fi arsă;/ ochiul hain/ m-a spulberat/ brațul mă strînge/ dar nu mă mai vede" (Gustul din urmă). Autoarea se teme de vid: "Bandaje aseptice/ ale vidului" (Ecorșaj
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
Mîna-mi întinsă/ acum către tine:/ dovada că moartea/ mi-a reușit" (ibidem). Notațiile devin cinice, atît în registrul obiectiv ("pe ecran, o muscă/ a ațipit// direct pe lama/ unei săbii" - Oboseală), cît și în cel subiectiv: "Benign, oboseală:/ am realizat/ durerea scurtă/ surzenia tălpilor/ iradiind/ de-atîta mers" (ibidem). Fiind resimțită lumea precum "un dar strivitor", poeta cîntă pe corzile unor stări-noțiuni declinante, care o conduc la limita inefabilului, deci a unei noi amuțiri: Insolubilă este/ sarea deziluziei/ lacrimii reci/ vezi acum
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]