2,447 matches
-
repeziciune. Adevărul? O formă vizibilă la moment dat, într-un loc dat, într-un timp dat. Cât despre ceea ce a trecut, nimic nu ne spune că va fi întotdeauna vorba de un adevăr... Montaigne ia pe cont propriu opțiunile adversarilor emblematici ai lui Platon, sofiștii, pentru care omul este măsura oricărui lucru. Opinia prezentată ca o certitudine definitivă cristalizează o stare de lucruri punctuală, repede perimată însă. Relativism, perspectivism: nu poți găsi o altă armă mai eficientă contra pretențiilor la adevărurile
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-i învață pe supușii ei ce înseamnă autonomia și capacitatea de a sta pe propriile picioare. Povestea copilului lacedemonian care preferă să moară cu pântecele sfâșiat decât să mărturisească faptul că a ascuns o vulpe sub tunică propune o variantă emblematică pentru celebrarea bravurii, a vitejiei, a eroismului cotidian - virtuți austere care definesc soclul eticii exigente a lui Montaigne. Această morală a spiritului de justiție nu împiedică dezvoltarea unei reguli epicuriene a jocului. Dimpotrivă Porticul și Grădina nu-s niciodată departe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a certitudinilor de moment; cum să nu se bucure de existența unui filosof care susține că orice cunoaștere se efectuează prin simțuri și care pune astfel bazele unei teorii senzualiste și empirice? Pentru un om considerat adesea drept un sceptic emblematic, iată multe adevăruri explozive într-un secol al XVI-lea în care ajung victime ale rugului nu numai vrăjitoarele ci și filosofii care-și practică meseria în altă parte decât la adăpostul bisericilor... Odată cu Montaigne și cu Charron transformați în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vast teatru produs de vise și de nebunie, situa fericirea - sau bucuria, sau plăcerea - în capacitatea de a nu te lăsa afectat de nimic venit din exterior. Astfel - pentru că el mai este prezentat și ca magistru al lui Pyrrhon, figură emblematică a scepticismului -, Anaxarh s-ar fi rătăcit într-o zi și s-ar fi împotmolit într-o mlaștină tocmai când Pyrrhon trecea pe-acolo. Filosoful suspendării judecății și al îndoielii, fidel indolenței sale filosofice și indiferenței sale existențiale, l-ar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tratate, disertații, expuneri și alte forme recunoscute în cadrul profesiei... -5Proxenet al înțelepciunii? Banii, iată primul casus belli! Pentru că, asemenea sofiștilor, contemporanii săi, Aristip lua bani pentru lecțiile sale... Ceea ce un platonician n-ar fi putut suporta, întrucât Socrate, figura lor emblematică, reprezentantul lor fără voia sa, își împărțea gratis înțelepciunea. Mai mult: refuza banii care i se dădeau - astfel, el i-a dat înapoi lui Aristip suma pe care acesta i-o trimisese într-o zi... Nu vom avea cruzimea să
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
bun și plăcerea avansează identificate și identificabile. Oare de ce, în loc să discute această teză, Socrate, adus pe scenă de Platon, caricaturizează opțiunea hedonistă, pentru a se mulțumi, într-un mod foarte așteptat și obișnuit la antihedoniști, să recurgă la animale, figuri emblematice ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere, el recurge la dobitoacele din curte, la boi și la cai, așa cum ne îndeamnă sfârșitul dialogului... Cine, dintre filosofii
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Se știe prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog consacrat exclusiv plăcerii, și niciun cuvințel, nicio referință, niciun citat, nicio trimitere care să permită identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a cerșetorie, cu râtul întins, un purceluș în carne și oase confirmă identitatea filosofului din Grădină. Exegeza clasică vede aici o piesă pseudo-epicuriană. O putem interpreta și ca pe o lecție stoică, cele două opțiuni sunt echivalente. Oricum, scena pare emblematică pentru epocă și pentru lupta pe care o duc cele două școli pentru a-și asigura dominația în câmpul filosofic. Adepții Porticului și ai Grădinii împărtășesc această idee a morții ca geniu conducător al gândirii: ineluctabilă, imperioasă și definitivă, ea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reproș, pentru refuzarea trupului și a plăcerilor cărnii, el incarnează - dacă putem folosi aici acest cuvânt... - austeritatea celui care alege să moară înainte să-i vină ceasul morții, pentru a rezolva problema dispariției lui anunțate; Epicur, având alături animalul său emblematic, așteaptă ultimul ceas - și aici, iarăși un fel de a zice... - preferând să guste din bucuriile și plăcerile existenței. Dacă tot trebuie să moară, măcar să fie viu când va trebui să se ducă! Lucrețiu și-a ales tabăra, iar Cicero
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Dualismul său, elogiul adus de el sufletului, detestarea trupului, desconsiderarea vieții, a sensibilului, a realului, tropismul său pentru pulsiunea de moarte - amintiți-vă de Phaidon î64, 6): „Filosofii cu adevărat filosofi sunt dornici de moarte”! - fac din el un gânditor emblematic pentru antihedonismul antic. Nu este de mirare că și creștinismul a profitat de această filosofie! Este cu atât mai interesant să citim dialogul său Philebos, consacrat integral chestiunii plăcerii, îndeosebi pentru a vedea cum procedează pentru a evita confruntarea cu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
voluntară cât și involuntară. În cazul comunicării nonverbale voluntare sunt folosite semnale convenționale, cum ar fi unele gesturi de bază, universale (de ex. ridicarea umerilor, folosit când o persoană nu știe sau nu întelege despre ce se vorbește) și semnele emblematice, în cazul comunicării nonverbale involuntare informația este transmisă de mișcări spontane, inconștiente. Datorită acestora, oamenii sunt întro relație reciprocă permanentă, indiferent de voința lor. Chiar dacă în centrul atenției se află de obicei comunicarea verbală, mesajele nonverbale sunt la fel de importante, uneori
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Între grupurile etnice care alcătuiesc America și Canada s-a declanșat o adevărată competiție, prin care se urmărește eludarea condiției de „dezrădăcinat” a tuturor acelora care trăiesc azi Într-o țară de imigranți. America e o terra nova, un „Titanic” emblematic, construit În așa fel Încît pare imposibil a se scufunda, dar care nu trebuie să sfideze istoria, autocondamnîndu-se astfel și optînd, Într-o clipă de inconștiență, pentru soarta marilor imperii, veșnice În aparență, dar fragile ca transatlanticul scufundat nu departe
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o specializare a locurilor de detenție. Închisoarea de la Sighet a ajuns cunoscută ca fiind a „demnitarilor”, deoarece acolo au fost Încarcerați preponderent foști prim-miniștri, miniștri, episcopi greco-catolici ș.a.m.d., În total 180 de persoane. Acolo au sfîrșit personalități emblematice ale istoriei românești: Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu, Gheorghe Brătianu ș.a. Închisoarea Aiud era destinată legionarilor; cea de la Galați era pentru foștii membri PNȚ; Gherla pentru intelectuali; Făgăraș, foști polițiști; Pitești, foști studenți; TÎrgșor, elevi; Mislea, femei; TÎrgu Ocna, Închisoare-spital pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
în ciclurile Dreptul la aer și Invocație în noaptea de Sânziene sau Vocea speranței, dedicate lui Jacques Cousteau și fiului său Philippe, M. tălmăcește cu sobrietate, prin metafore de un cromatism ingenios, preocupările ecologiste, pledând pentru protejarea naturii, cu mitizări emblematice, generatoare de speranțe. Un stil baladesc de factură modernă este prezent în Îngeri și banjouri (1998), unde scriitorul închină Brăilei (Brăilă, lacrimă deasă) și mahalalelor ei, imortalizate și de Panait Istrati, versuri de insolită transpunere lirică (Comorofcă, dor bălai, Suntem
MARASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288001_a_289330]
-
perceput cu toate simțurile dez-mărginite, așa cum îl va caracteriza Ștefan Aug. Doinaș: „Eul liric nu cuprinde și nu explică misterul (diversitatea realului) la care participă, ci îl explorează, îl parcurge, îl transcrie, făcând operă de cronicar al unei geneze”. Volum emblematic, Carte singură (1982) organizează poemele în trei mari cicluri: Urne și nunți, Locul sâmburelui, Nunți și urne, sugerând un univers circular, închis, suficient sieși, un microcosmos autonom, oglindă a macrocosmosului, realizare a visului mallarméan al cărții unice. În miezul cărții
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
genuine a poemului, cu relicve în forma antumă, din care M. izolează opoziția - de esență - între eternitatea increației și veșnicia ciclică a formelor existenței. Aceeași riguroasă investigație semantică deplasează accentele de semnificație în portretele pământenilor, Cătălina reprezentând o figură textuală emblematică, un fel de dedublare contratimpică, exprimată prin relația adversativă „dar” (discursul personajului și cel naratorial abundă în recurențe ale acestei conjuncții). Demersul a fost secondat de o reeditare a tuturor variantelor și versiunilor manuscrise, într-o formă care să faciliteze
MARIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
cu pseudonimele Doctor Copelius și Iosif Mirescu. A debutat ca elev, la revista „Mlădițe” a Liceului din Blaj (1941), iar editorial, cu volumul de povestiri fantastice Simfonia neterminată (1942). Urmează Cântecul stelelor (1945), un poem dramatic de aceeași factură. Dar emblematic pentru întreaga creație a lui M. rămâne volumul de versuri Interferențe (1968). E o carte de versuri clasice, consacrate biografiei unei iubiri aparent epuizate. Suportul textelor este conflictul dintre indecizia trăirilor și limpezimea tiparului formal. Erosul parcurge o scală variată
MAXIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
Ultima dintre acestea exprimă de la un capăt la altul jalea Transilvaniei de Nord, înrobita în urmă Dictatului de la Viena. Este mărturisirea unui pribeag, plângere a dorului de casă, poetul evocând fie plaiul transilvan aflat sub „stea fatală”, fie conturând portrete emblematice precum mama, dăscălita, clopotarul, morarul, cioplitorul de cruci, crâsnicul. În succesiunea lui Octavian Goga, St. O. Iosif și Aron Cotruș, I. scrie mai cu seamă o poezie a afirmării valorilor transilvane, ca în această drastică imprecație: „Vouă ce v-a
ILIESIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287524_a_288853]
-
mimează, în spirit postmodern - ludic și parodic -, „accidentele, hazardul și surprizele profunzimii”. Odată definit, palimpsestul critic abordează antinomiile-cheie ale esteticii și culturii universale - gândire logică/ intelect noetic, identitate narcisică/ identitate proteică, spirit atic/ spirit asiatic -, trecând prin operele unor scriitori emblematici precum Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Mateiu I. Caragiale, Emil Botta, Pascal și Dante. Palimpsestul vizează, în modul în care îl concepe și utilizează I., o secretă căutare a identității, o proliferare și aglomerare a sensurilor care să dea naștere, prin
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
postbelic de înfierare a hitlerismului. Într-o Franță ocupată de naziști, oamenii sunt incluși într-o tipologie dihotomică: nemții și partizanii francezi, apărători ai libertății și umanității. Albert, personajul principal, deține o poziție importantă în Rezistență, iar traseul său este emblematic. În urma sabotării unui convoi german, este rănit și moare. Accentul cade explicit pe exemplaritatea conduitei sale, implicând patriotism, curaj, spirit de solidaritate și, în cele din urmă, puterea de a se jertfi. Linearitatea discursului narativ se rupe la sfârșitul nuvelei
JAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287667_a_288996]
-
că generația lui s-a jertfit în zadar, pentru „un destin condamnat, comun, lamentabil și evident netragic“15. Sceptici întrucât „așteaptă puțin de la soartă“, românii cad „sub cumpăna vremii“ aproape natural și în mod imperceptibil. Și experiența lui Cioran este emblematică pentru acest destin. Revolta lui s-a convertit, treptat, în scepticism. Revolta tânărului Cioran și scepticismul din anii maturității sale își au originea în aceeași viziune maniheist-romantică cu privire la România, adică țara întârziată de la Dunărea de Jos, incapabilă să elaboreze un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dintre stat și societate, intelighenția a eșuat într-o specie de elitism sui generis și un complex sacerdotal, fără a reuși să medieze între cei doi factori 26. Din acest motiv, revoluția din decembrie 1989 nu a putut propulsa figuri emblematice ale societății civile, ci doar ale aparatului comunist. Ceva mai inspirată a fost categoria elitistă a „călugărilor“. Erudiții au fost egali cu ei înșiși, preferând izolarea îngemănată cu orgoliul superiorității lor profesionale, morale ori, după caz, spirituale. Prin această metodă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sfâșiat între elanuri sublime și ispite abjecte al lui Dostoievski întregesc visul armoniei în contradicții care tentează conștiința. În relația Pușkin-Lermontov, L. descrie metamorfozele eului liric, travestirea acestuia în personaj liric, ca fenomen al unei literaturi care își găsește substanța emblematică într-o serie de personaje-pelerini, eroi ai unei spiritualități abisale. SCRIERI: De la Demon la Luceafăr. Motivul demonic la Lermontov și în romantismul european, București, 1979; Eminescu în limba lui Pușkin, Iași, 1987; ed. (Eminescu universal. Spațiul culturii ruse), București, 2000
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
K.Vonnegut, D.Lessing) fiind una dintre speciile la modă ale romanului contemporan. Sensibilitate orfică, dar în regimul negativului, al deconstrucției și al disoluției, poetul imaginează o apocalipsă universală care coincide cu apocalipsa interioară. Violența imaginii (imaginea recurentă a ferăstrăului, emblematică pentru spiritul modernist, în opinia lui Hugo Friedrich), tehnici ce amintesc de dicteul automat și de colajul avangardist, ilogicul asocierilor verbale, lipsa de coerență, paroxismul îl apropie pe G. de Lautréamont, de expresioniști și de suprarealiști. Scenariile sale grav-onirice, încărcate
GEORGESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]