1,082 matches
-
numărul și patogenitatea germenilor crește fapt ce determină instalarea infecției genitale. 3.8.1. Mijloace de apărare a organismului postpartum Capacitatea de autoapărare este reprezentată de mijloace specifice și mijloace nespecifice. A.Mijloace specifice B. Mijloace nespecifice imunitatea celulară secrețiile epiteliale și glandulare ale uterului imunitatea umorală contracția uterului postpartum -imunitatea hormonală involuția uterului postpartum Mijloacele specifice de autoapărare în puerperium: Imunitatea celulară Reprezintă principalul proces prin care organismul parturientei se apără împotriva invaziei uterului cu germeni imediat după parturiție. Acest
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
o mare capacitate bactericidă, fiind de 8 ori mai active față de E. coli decât IgM și de 25 de ori față de Ig G. Mecanismul de acțiune al acestor imunoglobuline se presupune că ar consta în împiedicarea penetrării bacteriilor în celulele epiteliale ale mucoaselor, înhibând fixarea microbilor pe suprafața acestora ( OLINESCU, 1995). De asemenea se indică în diverse studii că Ig A reglează numărul germenilor și mai ales componența florei bacteriene de la nivelul mucoaselor (BOITOR I . 1984, GRECEANU AL. 1986, KING G.J.
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
a leucocitelor în lumenul uterin și efectul inhibitor al secreției uterine asupra fagocitozei ( BOITOR I., 1979, YABLONSKY V., 1993, EUN-KYUNG-LEE , 1998). A. Mijloace nespecifice de apărare a uterului postpartum Sunt reprezentate de mijloace mecanice și mijloace nespecifice, cum sunt : secrețiile epiteliale și glandulare ale endometrului, care conțin substanțe antibacteriene (mutine, incubine, lizozim), (BOSTEDT H., 1984); contracțiile uterine din timpul puerperiumului timpuriu, retracția și involuția uterului postpartum ; eliminarea loșiilor și a bacteriilor din uter. 3.8.2. Reglarea neuro-hormonală a răspunsului imun
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
imunoglobuline sau CAM (molecule de aderenta celularăă este constituită din 5 membrii: ICAM-1, ICAM- 2, VCAM-1, MadCAM-1 și PECAM (Fig. 2.3Ă. 1. ICAM-1 (intercelular adhesion molecule-1 sau CD54Ă este o glicoproteină transmembranară exprimată pe leucocite, dar și pe celule epiteliale și mezenchimatoase. În condiții normale celulele endoteliale neactivate nu exprimă decât foarte puține molecule ICAM-1. În cursul inflamațiilor expresarea de ICAM-1 este foarte intensă. 2. ICAM-2 (CD102Ă este o glicoproteină transmembranară endoteliala, exprimată constitutiv, fără relație cu inflamația. IOAN PAUL56
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
în inflamații, reproduce expresia lui Solbach și colab. (1991Ă, după care: „macrofagul dă tonul, dar limfocitul este șeful de orchestră”. IOAN PAUL86 Celulele epitelioide sunt monocite activate și macrofage hipertrofiate și vacuolare (Cheville N. F., 1976Ă. Se aseamănă cu celulele epiteliale scvamoase, de unde le vine și denumirea (Thomson R. G., 1984Ă. Sunt celule mari, aplatizate, cu citoplasma ușor eozinofila, conținând un reticul endoplasmic foarte dezvoltat, zona Golgi activă, multi lizozomi și puține vacuole fagocitice. Au nucleu ovoid. Unele celule pot fi
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
aproape invizibilă, alipita de corpul străin. Primele sunt frecvente în bolile infecțioase, secundele în micobacteriozele păsărilor, infestațiile parazitare și în procesele de necroza și de resorbție. Cornil și Babeș, citați de Ciurea (1971Ă au evidențiat posibilitatea ca și unele celule epiteliale să se transforme în celule gigante. Celulele prezentatoare de antigene Inseram la limita dintre celulele monocitar-macrofagice și celulele limfoid- plasmocitare, celulele prezentatoare de antigene (CPAĂ, celule asociate acestor două linii sau sisteme celulare. CPA sunt în cea mai mare parte
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
citotoxicitatea mediata celular dependența de anticorpi (Roitt și colab., 1989Ă. ba Celulele prezentatoare de antigen de origine limfoepitelială Includem în această categorie celulele M și unele celule B, (CD2Ă, după Tizard (2004Ă. Celulele M sau celulele cu sertăraș sunt celule epiteliale specializate în preluarea antigenelor și transcitoza lor spre căile limfatice. Morfologia lor diferă de la specie la specie și de la o locație la alta. Cele mai studiate au fost celulele M de la șoareci, de la nivelul mucoasei intestinale. Butor și colab. (1995Ă
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
literatura de specialitate (O’Garra și colab., 1988; Olinescu A., 1995; Sauton, 2002; Tizard, 2004; Vior C. și colab., 2006Ă. Interleukina-1 ÎL-1 este sinonima cu: factorul de activare al limfocitelor (LAFĂ, factorul celulelor mononucleare (MCFĂ, factorul de activare al timocitelor epiteliale (ETAFĂ, factorul de activare al osteoclastelor (OCAFĂ etc. Este produsă de macrofage, care sunt sursa principala, dar și de celulele dendritice, celulele Ț, celulele B, celulele NK, celulele endoteliale vasculare, fibroblaste și cheratinocite. Numită în prezent familia ÎL-1, este un
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
producția de ÎL-1 RA. Inhiba apoptoza și sporește supreviețuirea celulelor B, mastocitelor și macrofagelor; are efect antiinflamator accentuat la om. Supresează secreția de ÎL-1, ÎL-6 și TNF alfa. Interleukina- 11 ÎL-11 este produsă de celule stromale din măduva osoasă, celulele epiteliale și fibroblaste. Stimulează în sinergism cu ÎL-3 sau ÎL-6 creșterea celulelor B, formarea de colonii magakariocitare, stimulează dezvoltarea plachetelor, promovează osteoliza și expresarea de proteine de faza acută de către ficat. Interleukina- 12 ÎL-12 este sinonima cu factorul de creștere al
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
și limfocite la sediul inflamației. Este esențială pentru prelungirea vieții celulelor cu memorie. ÎL-15 întârzie apoptoza spontană a PMN și crește expresarea integrinelor CD11b/CD18 și ICAM-1 (CD54Ă. Ar crește de asemenea adeziunea dintre IMN și linia A549 de celule epiteliale pulmonare. Interleukina - 16 ÎL-16 este trecută în categoria chemokinelor sub denumirea de lymphotactină din familia „C” (XCL1Ă. Interleukina - 17 Familia ÎL-17 conține până în prezent 6 membrii (Witovski J. și colab., 2004Ă, numiți în ordine alfabetică: ÎL-17 A, ÎL-17B, ÎL-17C, IL17D
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
numai pe trombocite ( ba. CD43 Numită și sialophorină sau leukosialină este o glicoproteină antiadezivă expresată de toate celulele Ț, granulocite, macrofage, celulele NK, plachete și celule B activate. CD44 Glicoproteină, de 85-90 kDa, expresată pe leucocite, celulele endoteliale și celulele epiteliale. Numeroase izoforme CD44 H, MORFOPATOLOGIA PROCESELOR INFLAMATORII 109 CD44 V forme majore pe leucocitele și fibroblaste de la om. Este o moleculă de adeziune celulară implicată în limfopoieza, angiogeneza, cicatrizare (vindecarea plăgiloră, extravazarea leucocitelor la locul inflamației și în metastaza tumorala
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
fodrina citoscheletică. CD46 Numită și proteină cofactor membranar este receptor pentru C3b și C4b a complementului, care sunt distruși de factorul I. Este o glicoproteină expresată de celulele Ț, B, monocite, granulocite, celule NK, plachete, fibroblaste, celule endoteliale și celule epiteliale. Nu linia roșie. CD47 Marker cu o largă răspândire pe toate celulele hematopoietice, epiteliale, endoteliale, fibroblaste etc. CD48 Este ligand pentru CD2 și CD247 la rozătoare. CD49 Lanțurile alfa ale unei familii de integrine care se asociază cu lanțurile beta
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
a complementului, care sunt distruși de factorul I. Este o glicoproteină expresată de celulele Ț, B, monocite, granulocite, celule NK, plachete, fibroblaste, celule endoteliale și celule epiteliale. Nu linia roșie. CD47 Marker cu o largă răspândire pe toate celulele hematopoietice, epiteliale, endoteliale, fibroblaste etc. CD48 Este ligand pentru CD2 și CD247 la rozătoare. CD49 Lanțurile alfa ale unei familii de integrine care se asociază cu lanțurile beta (CD 29Ă. Sunt expresate sub diverse forme pe leucocite, plachete și celule epiteliale. Sunt
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
hematopoietice, epiteliale, endoteliale, fibroblaste etc. CD48 Este ligand pentru CD2 și CD247 la rozătoare. CD49 Lanțurile alfa ale unei familii de integrine care se asociază cu lanțurile beta (CD 29Ă. Sunt expresate sub diverse forme pe leucocite, plachete și celule epiteliale. Sunt numite și antigene foarte mari (VLAsă. Liganzii lor sunt proteinele matriceale extracelulare. CD50 (ICAM - 3Ă este unul dintre liganzii CD11a / CD18 din subfamilia imunoglobulinelor. Este bine exprimată pe limfocitele în repaus și joacă rol în aderenta celulară. CD51 este
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
majoritatea celulelor; este ligand pentru CD2. La oaie este expresat pe hematii, care prin legare de celulele Ț formează rozete E, așa-numitul fenomen de rozetare din Imunologie. CD59 Este o glicoproteină mică, expresată pe leucocite, endoteliul vascular și celulele epiteliale. Este numită și protectină și acționează că inhibitor al caii terminale a complementului prin legare de C8 și C9 blocând complexul de atac membranar. CDw60 Puțin cunoscut, expresat pe celulele Ț helper și Ț citotoxice. CD61 Este integrina Beta3 care
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
Receptor pentru INF alfa și beta. CDw119 Receptor INF gamma prezent pe celulele B, macrofage, monocite, fibroblaste și celulele endoteliale. CD120 a și b Receptori pentru TNFR I și TNFR ÎI. Primul este expresat în cantități mai mari pe celulele epiteliale, R ÎI sau b pe celulele mieloide. CD121a și b Două glicoproteine receptor pentru ÎL-1 (ÎL-1R IA și ÎL - 1R ÎI expresate pe timocite, fibroblaste, keratinocite, celule endoteliale (tip IA, macrofage și celule B (tip IIĂ. CD122 Este lanțul ÎL-2R
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
CXCR 1 și 2, receptorii ÎL-8, IL18R sunt glicoproteine expresate pe leucocite și keratinocite. MORFOPATOLOGIA PROCESELOR INFLAMATORII 113 CD130 Lanțul beta al ÎL-6 și ÎL-11R este o glicoproteină expresată pe celulele B și în cantități reduse pe majoritatea leucocitelor, celule epiteliale, hepatocite și fibroblaste. CD131 Proteină transmembranară de tip I. Acționează cu lanțul beta al ÎL-3 (cu CD123Ă, ÎL-5 (cu CD125Ă și GM - CSN (cu CD123Ă. CD132 Lanțul gamma comun al ÎL-2 (cu receptorii CD25 și CD122Ă, ÎL-4 (cu CD124Ă, ÎL-7
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
Vezicula se caracterizează prin formarea unei mici colecții intraepiteliale de exsudat, prin contopirea mai multor papule și liza celulelor locale alterate. Papulele și mai ales veziculele se pot deschide la suprafață epiteliului și să genereze eroziuni - inflamație eroziva, cănd alterarea epiteliala nu depășește membrana bazala, sau ulcere - inflamația ulcerativa, cănd afectează straturile dermice sau lamina propria a mucoaselor. Sunt inca perfect valabile observațiile lui Reclus P. (1885Ă după care orice ulcer este precedat de o soluție de continuitate, care este elementul
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
se infiltrează în profunzimea țesuturilor afectate (Fig. 2.24Ă. Detașarea depozitelor este dificilă și în urmă desprinderii depozitelor fibrino-necrotice rămân eroziuni și ulcere cu marginele hemoragico-fibrinoase sau leucocitare. Poate fi întâlnită sub formă de focare - butonii difteroizi - sau acoperind suprafețe epiteliale întinse, cărora le imprimă un caracter „tărâțos” inflamația difteroidă difuza. Evoluția procesului are adesea un caracter stadial. În primul stadiu se constată o accentuată inflamație hemoragico- necrotica, în care prezenta fibrinoidului în pereții vaselor sanguine are o importanță deosebită, permițând
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
gangrenoasa se poate termină prin mumifierea țesuturilor și desprinderea lor de suprafață corporală, producându-se mutilarea animalului (mamita gangrenoasa a oiloră. Inflamațiile catarale Inflamațiile catarale sunt forme de inflamație exsudativa caracteristice mucoaselor. Se mai numesc și inflamații descuamative pentru că celulele epiteliale ale mucoasei se desprind din angrenajele naturale și sunt eliminate în lumen; inflamații mucoase sau mucoide pentru că sunt însoțite în evoluția lor de hiperproducție de mucus/mucoid. Denumirea de inflamație catarala provine de la observația clinică prin care se constată
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
difuze a mucoaselor cunoscut sub denumirea de catar seros. În evoluția ulterioară, exsudației seroase i se adaugă hipersecreția glandelor și a celulelor mucoase, care imprimă exsudatului un caracter mucos sau mucinos. Atât exsudatul seros cât și mucusul, acționând asupra celulelor epiteliale ale mucoaselor, determină desprinderea acestora din angrenajul celular și amestecarea lor cu exsudatul seromucos, dând naștere catarului mucocelular sau descuamativ, forma cea mai frecventă a inflamației catarale (Fig. 2.28Ă. Uneori, descuamația este atat de pronunțată încât lamina propria rămâne
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
ale lobulului hepatic (prelucrare după Sell S., 2003Ă. Celulele stem Primele demonstrații ale prezenței celulelor stem hepatice aparțin lui Farber E. (1956Ă care le-a constatat la șobolanii tratați cu diferite substanțe carcinogene în jurul spațiilor porte sub forma unor celule epiteliale ovale cu citoplasma bazofila, pe care le-a denumit „celule ovale”, denumire care mai persistă și în prezent. În anumite circumstanțe, aceste celule se transformă fie în hepatocite, fie în epitelii ductulare biliare apartenente canalelor lui Hering (Wilson J.W
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
În anumite circumstanțe, aceste celule se transformă fie în hepatocite, fie în epitelii ductulare biliare apartenente canalelor lui Hering (Wilson J.W., Leduc E.N., 1958Ă. Cercetările ulterioare ale lui Sell Stewart, 2003, au demonstrat că aceste două tipuri de celule epiteliale: hepatocitele și celulele ductelor biliare, au un precursor comun care generează hepatocitele mature, celulele precursoare ductale, celulele canalelor lui Hering și o celulă stem multipotentă derivată din celulele stem ale măduvei osoase. La rezultate asemănătoare au ajuns și Zhang Ying
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
priză moderată de SDC și minim edem perifocal, localizată de obicei în substanța albă, în apropierea sistemului ventricular [2]. d. Tumori teratoid-rabdoide sunt tumori rare întâlnite la copii. Acestea conțin celule rabdoide, zone de PNET și țesut malign mezenchimal și epitelial. Au localizare supra și infratentorială. Pot conține chisturi sau zone hemoragice în stroma tumorală, în timp ce calcificările sunt rare. Priza de SDC este heterogenă și, de obicei, marcată. Metastazele locale în țesutul cerebral sunt liniare sau nodulare și au priză de
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Horia Pleș, Marcel A. Anghelescu () [Corola-publishinghouse/Science/92120_a_92615]
-
structură heterogenă și captează intens SDC [2]. c. Craniofaringiomul este mai frecvent întâlnit la copii. Distribuția pe grupe de vârstă are două peak-uri între 5 și 10 ani și în decada a șasea de viață. Originea tumorii este din celulele epiteliale embrionare localizate de-a lungul pasajului faringopituitar, de la planșeul ventriculului III până la pereții faringieni. Clasificarea în funcție de localizare este supraselară, intrasupraselară, infundibulară și intraventriculară. În funcție de mărime și localizare comprimă glanda hipofizară, nervii optici și chiasma optică, arterele carotide interne și ventriculul
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Horia Pleș, Marcel A. Anghelescu () [Corola-publishinghouse/Science/92120_a_92615]