1,443 matches
-
tuturor semnificațiilor ascunse în scriitură justifică demersul metodei istorico-critice. Treptat, erudiții pierd din vedere contribuția tradiției și tectonica imprevizibilă a limbii. Semnele intră sub regimul cantității. În loc ca lectura să fie un ritual sacru al frângerii Cuvântului, după modelul sinaxei euharistice, plăcerile intense ale textului provin acum din rapiditatea și bogăția asocierilor imaginare. Când Roland Barthes a vorbit despre corporalitatea erotică a scriiturii moderne și senzualitatea sublimată a lecturii, eseul era referința de bază a analizei sale. Această plăcere nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mistică" Există un puternic contrast între această viziune și sensibilitatea Evangheliilor față de alteritate. Pentru ucenicii lui Iisus, esențialul se petrecea în afara calculelor avide ale autocraților imperiali. Nu întâmplător, viața primelor comunități de creștini și de monahi se centra pe celebrarea euharistică a morții și învierii lui Hristos. În obscuritatea unor neștiute catacombe sau în inima deșertului, sfârșitul istoriei putea fi proclamat fără nici o prezumție. Ziua a opta venea în inimile oamenilor la fiecare Euharistie. O primă sentință din judecata universală a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o experiență duhovnicească pe cât de bogată, pe atât de rară: profund intim și cald în registrul afectiv, perfect auster și solar în plan intelectual, poemul „îngerului silezian” nu păcătuiește prin artificialitate. Emancipat de religiozitatea pietistă, mustește de o sobră (deci euharistică) ebrietate. O mistică a luminii ce ne reamintește de Sf. Simeon Noul Teolog se împletește prin câteva sonore metafore nupțiale cu motivul depășirii doxologice a distanței dintre lumea creată și slava „dimprejurul” lui Dumnezeu (aici silezianul redând o imagine tipică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Setea dureroasă a fiilor risipitori nu este îndestulată decât de apele Duhului. Recunoașterea luminii cerești, sugerează starețul mănăstirii Simonos Petras, succedă mărturisirea și precedă recunoștința. Recunoștința este altoită pe trunchiul comuniunii - în matricea evenimentului liturgic al Trupului lui Hristos. Actul euharistic al mulțumirii nu este un artefact lingvistic; recunoștința se face întru cunoștință; ea este nedespărțită de plânsul curățitor „al inimii îndurerate” de golul absenței lui Dumnezeu. „Când îți vei întoarce duhul tău, adică mintea ta, în acest mod, vei vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice colț al nesimțirii ne paște ramolismentul. La început, Domnul apare credincioșilor Săi ca un „doctor al sufletelor și al trupurilor” și mult mai mai rar ca „mire al sufletului”. Vindecarea urmează întâlnirilor de taină, în rugăciune și la cina euharistică, petrecute alături de Cel iubit. Dacă nu are în vedere această restaurare deplină a omului (a celui care, prin statutul său filial, a câștigat dreptul de a-L chema pe Dumnezeu după Nume), mănăstirea nu va fi locuită decât de niște
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lor permanentă este Cuvântul lui Dumnezeu. Desfătarea în rostirea numelui lui Iisus se prelungește în bucuria nepieritoare de a mulțumi pentru darul necuprins al vieții. Aflat în starea de contemplație naturală, monahul face experiența „eternei reîntoarceri” a doxologiei. Când rugăciunea euharistică arde în inima monahului ca rugul nemistuit de flăcări al lui Moise, atunci viața sa nu mai suferă amenințările traumaticei experiențe a plictisului. Repetiția - atât de importantă în rumegarea Scripturii, ea însăși o formă de rugăciune - se regăsește cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
comunitate (de călugări și maici) a Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex, unde slujbele sunt, până astăzi, concentrate pe rostirea rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă”)1 și pe slujirea frecventă și împărtășirea deasă la liturghia euharistică a Bisericii. Această rânduială, cerută la început și din cauza lipsei de cărți pentru slujbe într-o singură limbă cunoscută de întrega comunitate (care cuprinde membri din peste douăsprezece țări diferite), a fost păstrată până astăzi, dând minunate roade duhovnicești. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
devine asemenea lui Hristos; viața întru dânsul se îndumnezeiește, iar inima caută numai spre luminișul duhovnicesc unde sfinții preaslăviți ai Domnului nu mai au nimic de ascuns. Smochinul fără roade a fost blestemat. Întemeiată pe taina botezului și pregătind comuniunea euharistică, mărturisirea redă omului o conștiință lărgită și o inimă plină de har, în care neputințele, greșelile, păcatele sau nevoile altora vor putea fi privite cu adevărată compasiune și dragoste: „După cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
soluționată de tradiția patristică prin recursul la tema teologică fundamentală a Întrupării. Atât Scriptura, cât și Euharistia surprind slăbiciunea amfibolică a umanității noastre: nevoia de a fi hrăniți. Lectura ca asimilare organică a Scripturii (Iezechiel 3, 2), interpretarea ca cină euharistică, înțelegerea ca interiorizare și absorbție a sinelui în viața veșnică a Cuvântului; pentru a înțelege însă consecințele acestui polinom hermeneutic, trebuie să percepem multiplele acorduri între textul și Cuvântul scripturistic. Cum se articulează consensul semantic în interpretarea și restituirea unității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
revelează adâncimi imemoriale. Actul împărtășirii constă în această consumație a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația nevăzută cu Logosul presărat în câmpul creației și pământul Scripturilor seamănă cu arta grădinăritului. Euharistia este primăvara
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cunoașterea comportă acum un profund sens existențial. Cunoașterea singurului Dumnezeu în Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt, implică medierea eclezială și experiența catolicității. Participarea sau comuniunea eclezială este probabil cheia teologiei lui Yannaras, Marion și Zizioulas. Pentru aceștia, viața liturgică și euharistică întrupează toate exigențele teologiei trinitare. Economia divină se manifestă și este recapitulată în cadrul Liturghiei într-un act de supremă donație (Euharistia) oferită regelui creației (omul). Comuniunea eclezială, care gravitează în jurul evenimentului euharistic, are ca scop „realizare istorică a modului de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Marion și Zizioulas. Pentru aceștia, viața liturgică și euharistică întrupează toate exigențele teologiei trinitare. Economia divină se manifestă și este recapitulată în cadrul Liturghiei într-un act de supremă donație (Euharistia) oferită regelui creației (omul). Comuniunea eclezială, care gravitează în jurul evenimentului euharistic, are ca scop „realizare istorică a modului de existență al lui Hristos”6. Însușirea atributelor divino-umane ale Cuvântului întrupat reprezintă premisa cunoașterii teologice a Dumnezeirii. Or, modul de existență prin excelență al lui Hristos este iubirea. De aici îndemnul apostolului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21). Pentru Marion, Zizioulas și Yannaras, identitatea persoanei este garantată numai prin participarea omului la dinamica agapică și euharistică a Treimii. Pentru Zizioulas, limbajul ontologizant este marca unei gândiri metafizice care sfârșește prin a introduce categoria necesității „înăuntrul” lui Dumnezeu. Or, Sfânta Treime nu se poate decât conforma definiției libertății, ceea ce indică orizontul final al condiției umane. Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mod de a fi (tropos hyparxeos) fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare, operează atât recentrarea teopatică a persoanei individuale, cât și unificarea comunității de oameni într-un orizont eshatologic.1 Numai viața ascetică, liturgică și euharistică poate zădărnici negativitatea entropică a „ipostasului biologic”. Revelația modului de existență catolic (universal) și apofatic (unic) este Hristos. El ne descoperă iubirea ca vehicul de realizare a comuniunii intratrinitare a Dumnezeirii. Trupul lui Hristos nu face decât să reflecte, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fie răstignit”. Din nou ar fi impropriu să traducem verbul cu „a vinde”, Întrucât Pilat n-a „câștigat” nimic de pe urma răstignirii. Trei pasaje folosesc verbul la pasiv, iar traducerea românească impune reflexivul: „a se preda”. E vorba de celebra formulă euharistică din 1Cor. 11,23: „Domnul, În noaptea În care S-a predat (paredideto)”; Rom. 4,25: „Isus, Domnul nostru, care S-a predat (paredothe) pentru păcatele/căderile noastre și a Înviat pentru Îndreptarea/justificarea noastră”. Rom. 8,32, pasajul cel
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Kasser traduce, tendențios, printr-un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda Îi va depăși În oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care practică jertfa euharistică (respinsă de Isus gnostic), tocmai pentru că el Îl va jertfi pe Isus Însuși. Într-un context dogmatic antisacrificial, antieuharistic, precum cel al apocrifei noastre, e aberant să se Înțeleagă pasajul altfel. Iuda nu este un erou sau, dacă este, atunci
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
mâna cu el, observați numai ce cuvinte elevate au ajuns să-mi iasă și mie pe goarnă). Zicea el acolo, că ar trebui să mă abțin, a-mi da cu părerea, bineînțeles în scris, în chestii: literare, istorice, mistice, filosofice, euharistice, critică literară și de film, cultură, politică, drept, artă culinară, creșterea intensivă a vacilor merinos (?!?), mers pe bicicletă, înot de performanță în cadă, dormitul pe partea stângă și nu în ultimul rând, datul în bărci, de lăsatul secului. Strașnic și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
în valută străină". Ca de obicei, Salazar nu scrie decât atunci când are ceva de spus într-o problemă de actualitate, discutată de cele mai multe ori anapoda sau în necunoștință de cauză. La 4 iulie 1924 se deschide, la Braga, primul Congres Euharistic Național. Gonçalves Cerejeira - fostul camarad de studenție, acum coleg de profesorat la Universitatea din Coimbra - inaugurează ședința solemnă printr-un discurs, urmat de conferința lui Oliveira Salazar: "Pacea lui Hristos și proletariatul". Este una din cele mai importante conferințe ale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
politică se verifică și de astă dată: orice revoluție tinde firesc spre realizarea ei totală în forme extreme. De aceea, catolicii încep să atace din ce în ce mai deschis comunismul, pretinzîndu-și în același timp - cum am văzut că a făcut Salazar la Congresul Euharistic de la Braga - poziția lor față de reformele sociale. Și catolicii așteptau înlăturarea regimului ca pe o salvare de ultimă oră. Înțelegeau că minimul de așa-zise libertăți religioase pe care încă le păstraseră - cel puțin, dreptul de a se ruga și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
8 aprilie și fu trăit în spaimă și pregătiri de război. în bisericile ticsite, poporul imploră, prin penitență și rugăciune, să i se îndepărteze amarul potir al războiului și al distrugerii. Sebastianus participă, împreună cu Alpinianus și familia sa, la ritul euharistic celebrat, în biserica galoromanilor, de episcopul lor, Antelmus. Intensitatea rugăciunii pe care o simțea la mulțimea înspăimântată, reunită în jurul acelui om ca o turmă în jurul păstorului său, îl impresionă profund. Prelatul nu se limită la a-i avertiza pe credincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Hristos. Vița de vie apare în arborele lui Iesei, al lui Avraam sau a ctitorilor de seamă. Cea mai reprezentativă icoană este Iisus tulpina și apostolii mlădițele. Icoanele în care apare vița de vie sunt cele care stau în legătură cu jertfa euharistică, care de obicei sunt pictate lângă proscomidiar. Iisus poate fi reprezentat așezat pe tron (sau mormânt) în fața Sfintei Cruci, care are de-o parte și de alta sulița, trestia și buretele. Trupul Său este înfățișat ca în momentul răstignirii, având
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
100 150 20 150 200 25 200 30 În aceeași colecție au mai apărut: • Acolada atlantică, Ștefan Avădanei • Apocalipsa de carton, Nichita Danilov • Cealaltă parte a vieții noastre, Haig Acterian • Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan • Contemplatorul solitar, Dan Stanca • Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa • Datoria împlinită, Mihai Pricop • Despre muncă și alte eseuri, Mihai Pricop • Din alchimia unei existențe. Jurnal de idei, Viorel Rotilă • Drama expresionistă. De la Strindberg la Zografi, Miruna Bostan • Fals jurnal de căpșunar, Mirel Bănică • Gînduri despre
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
va fi utilizată frecvent la cumpăna dintre mileniile I î.C. și I d.C.: să luăm ca exemplu comunitatea de la Qumran, care se autodefinea comunitate a „noii alianțe” sau biserica de la început care păstrase această expresie în special în discursurile euharistice ale lui Isus (Mt 26,28; Mc 14,23; Lc 22,20; 1Cor 11,25; ultimul pasaj subliniază noutatea alianței, accent ce nu apare ca esențial în evanghelii). a) În Ier 11,3 notăm un element Dtr în formula „cuvintele
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
momente hrănesc un dialog profund între om și Dumnezeu și îl conduc pe om pe drumul mântuirii sale. Există și o „sacramentalitate” a cuvântului lui Dumnezeu, pentru că, atunci când este proclamat, Cristos însuși este prezent, așa cum este prezent și în speciile euharistice. În plan liturgic, între cuvântul lui Dumnezeu și sacramente este o legătură profundă. De aceea, fiecare celebrare are inițial un prim moment, de proclamare a cuvântului lui Dumnezeu, apoi, un al doilea, de săvârșire a ritului sacramental propriu-zis. Aceasta indică
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
în ziua Domnului, reunindu-vă, frângeți pâinea și mulțumiți, nu înainte de a vă fi mărturisit păcatele voastre, astfel încât jertfa voastră să fie curată”. Aceasta înseamnă că mărturisirea se impunea ca o condiție esențială pentru ca penitentul să poată participa la liturgia euharistică. Asupra necesității aceleiași mărturisiri insistă și Sf. Clement Romanul, afirmând că este mai bine ca omul să își mărturisească vinovăția decât să îndure suferința acesteia în inima sa. În Scrisoarea către Corinteni, el spune că cei ce sunt în păcat
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]