2,256 matches
-
creadă ei, de exemplu, despre adulterul Elenei care a declanșat războiul troian? Era ușor să interpretezi sirenele ca tentații carnale pe care preaînțeleptul Ulise a știut să le evite. Dar adulterul nu putea fi explicat în termeni stoici. De aceea exegeții nu s-au sfiit să stigmatizeze viciul recurgând la artificii pedagogice subtile: interpretări menite să accentueze blamul. În cazul Elenei, de exemplu, au adăugat intenționat un „fapt” pe care „divinul Homer” nu-l menționase: au inventat o scenă în care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
York. 3. Cf. O. Drimba, Istoria culturii și civilizației, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987, vol. II, p. 360. Trimiterile sunt la Eginhard, Vie de Charlemagne, traducere în franceză de Louis Halphen, H. Champion, Paris, 1923. Pentru detalii, vezi istoricii și exegeții târzii ai „renașterii carolingiene”: Christine Fell et al., „Le monde nordique”, în D.M. Wilson (ed.), Histoire et héritage des peuples d’Europe du Nord, Thames & Hudson, Paris, 2003; Émilienne Demougeot, La formation de l’Europe et les invasions barbares, vol
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
holist" R. Titone a încercat în 1974 să construiască un „model holodinamic” al învățării formative prin integrarea psihologiei genetice a lui J. Piaget și a teoriei ierarhice a tipurilor de învățare descrisă de R.M. Gagné28. Era totuși doar o ipoteză. Exegeții au apreciat însă că modelul holodinamic ar putea constitui și un model de dezvoltare curriculară. Conform ipotezelor lui R. Titone, învățarea umană se desfășoară pe trei planuri: tactic, strategic și egodinamic. Învățarea tactică este exterioară și extrinsecă; rezultatele ei iau
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
constitui diverse „modele psihomatetice” (sau „didactice”); ele, de altfel, există, dar numai unele sunt îndreptățite să fie puse în practică, și anume cele care se instituie într-un continuum formativ aflat în prelungirea continuumului biologic și a celui psihogenetic. Unii exegeți, moderniști și postmoderniști, au admis că, într-adevăr, un curriculum educațional adecvat nu este altceva decât o continuare a programului genetic după care se produce dezvoltarea fizico-psihică a oamenilor. Este o viziune realmente îndrăzneață, cu perspective fabuloase pentru viitoarele „curricula
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
celui ce învață). Deceniul pe care îl analizăm s-a derulat însă sub semnul impresiei puternice produse în lumea educației de finalizarea primei taxonomii a obiectivelor pedagogice a cărei descriere începuse anterior. De aceea a și fost considerată de mulți exegeți ca „epoca lui Bloom”5. Taxonomia lui Bloom a fost asemuită cu tabelul lui Mendeleev și s-a afirmat ritos că ea inaugurează nașterea pedagogiei științifice după milenii de căutări, frământări și bâjbâieli „alchimice”. Taxonomia obiectivelor pedagogice a fost, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este că informația - obținută de savanți (noii profeți) - a căzut în mâinile unor puteri „nevăzute” („invizibile”, adică „iluminate”) și este manipulată la scară planetară. Scopul ar fi instaurarea unui nou, mare și ultim totalitarism, de către o organizație satanică terestră. Unii exegeți ai acestor trăiri bizare le-au calificat, generic, drept o „reîntoarcere a iraționalului”, o „reacție la raționalismul excesiv” și o „reîntoarcere la sentimentul religios”. Există o tipologie a „omului irațional” cunoscută de multă vreme: credulul, ignorantul, visătorul, superstițiosul, fanaticul, sălbaticul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Michel Foucault (teoria destructurării, teoria discursului), Jacques Derrida (teoria deconstrucției). Asupra postmodernismului propriu-zis au stăruit Baudrillard, Lyotard, Jameson, Vattimo și De Bord. Alți teoreticieni și filosofi au incitat gândirea curriculară postmodernă și pedagogia poststructuralistă: Deleuze, Guattari, Kristeva, Rorty, Descombes ș.a. Exegeții postmodernismului, poststructuralismului și destructuralismului revendică operele lui Nietzsche și Heidegger ca rădăcini ale acestui nou mod de a filosofa; se pot găsi, într-adevăr, „semințe” ale gândirii curriculare postmoderne în aceste opere. Dar temele postmodernismului pedagogic se circumscriu obsedant problematicii
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a studiat operele lui Hans-Georg Gadamer 134 și Richard Rorty 135, care au influențat-o profund. Se știe însă că Gadamer a fost discipolul preferat al lui Heidegger, iar Rorty (alături de Richard Bernstein) a fost unul dintre cei mai importanți exegeți americani ai operei heideggeriene. În acest mod, gândirea curriculară a lui Elaine Atkins s-a conectat cu marea tradiție a fenomenologiei hermeneutice europene. Încadrată în termenii acesteia, teoria curriculumului schițată de Atkins (1988) a devenit o metodologie subtilă de explorare
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fenomenelor primare care generează formarea umană și de dezvăluire a proceselor tainice din adâncurile fiecărei ființe umane. Teoria curriculumului a asimilat conceptele tradiționale ale hermeneuticii fenomenologice: conștiință, dialog, phronensis, interpretare, comunitate, limbaj; de asemenea, s-a îmbogățit cu concepții ale exegeților heideggerieni Gadamer, Rorty și Bernstein: teoria istoricității culturii și vieții umane; teoria rădăcinilor adevărului; teoria originilor cunoașterii; teoria moralității practice ș.a. Teza esențială a hermeneuticii fenomenologice - „înțelegerea nu poate fi niciodată frânată sau separată de situația socială/culturală concretă” - a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe Ulise să se întoarcă acasă, renunțând la favorurile și la șansa vieții veșnice și fericite pe care i-o promit magicienele, nimfele și sirenele. Prea dispuși să vadă în Ulise un „erou exemplar”, și nu un cetățean de rând, exegeții operei homerice ne spun că puternica chemare acasă era dorul de Itaca și de preaiubita Penelopa. Homer însuși povestește fabula în acest fel. Dar este vorba despre o trăire originară, care trebuie decriptată altfel. Ceea ce îl mână pe Ulise este
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cetățean de rând într-unul excepțional. Și merită examinate faptele banale anume ale lui Ulise, nu ale altcuiva. Unii, nu puțini, risipesc bogăția acestor banalități neconștientizându-le, lăsându-le să se risipească în vânt sau să se piardă pe râul Lethe. Exegeții s-au trudit să decripteze în fel și chip semnificațiile pățaniilor din tinerețe ale lui Ulise, pe care Homer le-a sugerat fără a le spune pe nume, lăsându-i pe cei ce îi vor fi ascultat cântarea să creadă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fi ascultat cântarea să creadă ce vor și să tragă ce învățături consideră că le vor fi de folos. Vreme de trei milenii povestea lui Ulise a fost supusă unui număr nesfârșit de interpretări. Unii cred că această trudă a exegeților și hermeneuților a fost fără rost. Vom dovedi aici că lucrurile nu stau astfel. Nu pentru că interpretările își au farmecul lor, pentru că sunt greșite sau corecte, subtile sau grosolane, ci pentru că toate i se potrivesc lui Homo polytropos, omul de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ei soț, care a lipsit de acasă cel puțin două decenii. Nausicaa este, în poem, o ființă grațioasă semănând cu Beatrice; dar n-a stârnit în inima laertianului furtuni dantești, fiind o simplă „piesă de decor” în feeria destinului. Nici un exeget homeric nu i-a putut decripta semnificații formative blândei Nausicaa. Circe, vrăjitoarea cu farmece neliniștitoare, cu care Ulise este silit să împartă patul, a avut asupra lui o influență puternică - dar de scurtă durată și fără consecințe maligne, datorită intervenției
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cea cu mândre plete”, îl reține pe Ulise „cu vorbe blânde, dulci, mângâitoare” și îi oferă nu numai dragostea ei, dar și ceea ce zeii le interziseseră oamenilor: nemurirea. Dar cum ar fi putut o „simplă” nimfă să eludeze pedeapsa divină? Exegeții au lămurit cu sagacitate această problemă ce pare de nedezlegat. Calipso întruchipa știința însăși. Ca fiică a lui Atlas, servea, ea însăși, ca axis mundi, stăpânind legile mecanicii cerești. Calipso nu este o simplă magiciană malefică, precum Circe, ci astronom
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
erezie. Valoarea în sine a metafizicii cartesiene, faptul că ea s-a constituit într-un izvor, nesecat pînă astăzi, pentru doctrinele originate în el, întinderea conceptuală și temporală a câmpului său de acțiune, sunt incontestabile. Acestea sunt motivele pentru care exegeții operelor cartesiene au evitat sau pur și simplu au ignorat considerațiile istorice, raportarea acestor scrieri la condițiile lor de formare și straturile profunde ale gîndirii medievale, care este condiția de posibilitate sine qua non a celei moderne și implicit a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
artefactul mecanic la Tönnies. Utilizând pentru societățile preindustriale termenul mecanic și pentru cele industriale termenul organic, el îl întorcea voit și puțin forțat pe Tönnies cu capul în jos. Apropierea de semnificațiile teoriei lui Tönnies este considerată dificilă de către unii exegeți datorită faptului că nu este clar întotdeauna când sunt utilizați termenii în sensul sociologiei formale a termenilor puri și când în variantă evoluționistă, gemeinschaft dispărând gradual, înlocuită fiind de gesellschaft. Din perspectiva sociologiei formale a lui Tönnies, cineva poate trage
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
două: Caracteristica Gemeinschaft Gesellschaft Imaginea individului Colectivă; legată de grup sau comunitate Autonomă; individualism Relații sociale Familiare; intime Impersonale Diferențiere socială Scăzută Ridicată Instituții cheie Familie Stat și economie Spațiu Sat Oraș Control social Obicei; religie Lege; contract Pentru unii exegeți, în viziunea lui Tönnies nu mai apare contrastul între două momente ale istoriei sau ca perioadă în istoria dezvoltării societății urmată de alta. Cele două sunt concepute ca două aspecte contrare și distincte ale aceleiași societăți. Cineva poate concepe societatea
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
experiență consemnată în epistolarul american, publicat postum, cu titlul Molestarea fluturilor interzisă (1998). Dacă în domeniul cercetării P. a deschis un drum în investigarea operei lui Mihai Eminescu, ca profesor a creat, la Cluj, o școală de tineri și meritorii exegeți ai poetului. Pentru aceasta a trebuit să pună de acord și să mobilizeze sincronic vocații eclectice - eminescolog prestigios, poetician cu fler analitic și imaginație speculativă, istoric literar rutinat, având o perspectivă „de sus” asupra vârstelor interioare ale literaturii române. Debutează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
pînă la absurdul perceput nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile lui Kafka. Obsesia timpului joacă, la autorul francez, rolul unei otrăvi miraculoase. "Paradoxul Proust", cum îl numea recent un exeget, studiind natura strategiilor discursive, din perspectiva unei sociologii a comunicării (Livio Belloï), este exprimat în aceea că romanulcheie al secolului pune în operă povestirea unui eremit, "retranché dans sa chambre capitonnée de liège, coupé de tout, coupé de l'Autre
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ca și Odette. Dansează și cîntă pentru José. Odette cîntă la pian, pentru Swann. Carmen îl părăsește pe don José pentru un toreador, Odette flirtează cu ridicolul Forcheville. Libretul operei este semnat de Henri Meilhac și Ludovic Halévy. Or, amintește exegetul, Proust afirmă în mai multe rînduri în roman că prințesa des Laumes are un spirit care "coboară din Mérimée și a găsit ultima expresie în teatrul lui Meilhac și Halévy." Swann, arată Thierry Laget, "posedă același spirit. El este, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
slujbelor religioase, recunoașterea Euharistiei, împărtășitul, semnele de devoțiune, rugăciunea ... ) arată că Biserica constituie, pentru partidele creștin-democrate, un teritoriu cultural și electoral. Un exemplu elocvent este oferit de președintele german Richard von Weizsäcker, al cărui străbunic fusese un teolog și un exeget celebru al vremii și care a condus Kirchentage-urile (echivalentul protestant al Katholikentage) între 1964-1970. La Congresul CDU de la Hamburg din 1973, el a afirmat că "crearea CDU și întreaga ei politică s-au bazat întotdeauna pe imaginea creștină a omului
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
arbore genealogic al familiei, apoi compune portretul scriitorului la diferite vârste: elev, student, tânăr magistrat și gazetar, poet debutând la „Literatorul”, colaborator la „Convorbiri literare” ca discipol și prieten al lui Titu Maiorescu, în sfârșit, diplomat, academician și om politic. Exegetul întreprinde largi incursiuni socio-politice, cu scopul de a reconstitui atmosfera epocii, descrie pas cu pas redacțiile, cenaclurile, hotelurile, orașele și țările pe unde a trecut sau a trăit „eroul” său. Cartea conține o abundență de fapte greu rezumabile. Din păcate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287124_a_288453]
-
În cazul lui Filimon se atestă conștiința sa profesionistă reală, contestată adesea, iar în cel al lui Ion Barbu se amendează ipoteza ermetizării progresive a operei. Autorul Jocului secund nu gândește simplu și se exprimă complicat, ci exact invers - demonstrează exegetul: el simte și gândește complicat, și felul în care comunică este cel mai simplu din câte îi stau la îndemână (dacă se înțelege aici simplitatea ca adecvare la o intenție comunicativă). Interesul de lectură al lui P. acoperă în mod
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Adam și acesta le-a dat nume5, în fine, după ce 1-a adormit, Iahve a luat una din coastele bărbatului și a făurit o femeie, care a primit numele de Eva (ebr. hawwâh, cuvânt solidar etimologic cu termenul desemnând "viață"). Exegeții au remarcat că povestirea iahvistă, mai simplă, opune, nu "haosul" acvatic lumii "formelor", ci deșertul și seceta, vieții și vegetației. Pare deci plauzibil că acest mit de origine să fi luat naștere într-o zonă deșertică. În ce privește creația primului om
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
să nu fi fost din ordinul lui Zeus" (v. 616-619). Această venerație pentru "tatăl olympienilor" explică raporturile lui Apollon cu ideea de ordine și de lege. În epoca clasică el reprezintă prin excelență aspectul legal al religiei. Platon îl numește "exegetul național" (patrios exegetes; Republica, IV, 427 b). El își comunică sfaturile prin oracolele de la Delii, și, la Atena și Sparta, prin acei exegetai ai săi; aceștia transmit și explică măsurile decise de zeu cu privire la liturghiile din temple și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]