1,411 matches
-
pe care o considera un soi de aventurieră periculoasă... O foarte întinsă parte a volumului de care ne ocupăm e închinată disputei lui Laszlo Alexandru cu Paul Goma pe tema antisemitismului acestuia, incriminare omologabilă în vederile noastre atunci cînd faimosul exilat de la Paris aplică asupra unor bolșevici fanatizați semnul iudaic (e oare corect a țintui la stîlpul infamiei o etnie?). Dar avem impresia că insistența înverșunată pe o asemenea temă riscă a eclipsa trăsăturile de căpetenie ale însemnatului militant anticomunist și
Un spirit independent by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10618_a_11943]
-
noul congres fascist al intelectualilor.” Eram extrem de mândru să fiu împreună cu acești „fasciști”... conștient și de sarcastica simetrie cu cel de-al Doilea congres - antifascist acela - din 1937, în Spania, unde tânărul Octavio Paz `ntâlnise, printre alți scriitori importanți, pe exilatul român Tristan Tzara. Intelectuali fasciști în Mexico City în 1990?! Mario Vargas Llosa și Cornelius Castoriadis? Daniel Bell, Jean François Revel, Leon Wieseltier? Hugh Trevor Rope, Irving Howe, Michael Ignatiev? Michnik, Mazowiezcky, Carlos Franqui? N-ar trebui să ignorăm niciodată
Centenar Octavio Paz Umbrele trecutului, umbrele prezentului by Norman Manea () [Corola-journal/Journalistic/2740_a_4065]
-
și de timp, tot duh și adevăr (estetic, ontologic) este. S-a spus! De copil am locuit în chip poetic pe pământ, frate cu iarba de acasă, cu osicanii din Osicata mea, cu cei interziși, cu hărțuiții și damnații, cu exilații și cu morții - atunci când duhul adevărului plana gol-goluț te miri pe unde, razna peste arse miriști ceapiste, razna peste fâșia ezitant-șerpuitoare a Oltețului nostru osican, razna peste luciul heleșteului cu nuferi și izvor nesecat din grădina casei alor mei, razna
Minima argheziană. Rugăciunea de la Gorj by Marian Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/2483_a_3808]
-
exilul - față de ne-exil), ci una mentală - J1, 287; vezi și 270). Și-a dat seama că un dialog cu cei care n-au cunoscut experiența exilului ar fi cu neputință de stabilit din cauza învinuirilor reciproce (ne acuzau pe noi, exilații, că suntem resentimentari, în fapt se lăsau resentimentului lor, de "rămași", de nefericiți care nu pricep cu niciun chip de ce "ieșiții", "liberații", nu se mulțumesc cu ce au căpătat (!) - J3, 11; vezi și 30). A înțeles că se afla într-
Exilul, după exil by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/7527_a_8852]
-
să scrie, în paralel cu cariera militară. Temându-se de cenzura militară, se ascunde în dosul unei pseudonim feminin și continuă să scrie, încercând să explice violența din Algeria contemporană. În anul 2001, părăsește Algeria pentru Franța. Refuză condiția de exilat. „Algeria este țara mea, nu am alta. Și nici nu vreau să am alta”. De ce scrie în limba franceză? Foarte simplu. La început, vroia doar să scrie. Nu-i păsa în ce limbă. Profesorul de arabă l-a luat în
Dragoste la Kabul by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5585_a_6910]
-
noapte «țara» noastră, dorul, mai tare decât o simplă nostalgie, ne devoră. Și dacă v-aș trimite poeziile fiului meu închinate «patriei sale», țara sa de naștere, ați găsi în ele tonurile armonioase ale Carpaților. Noi suntem aici ca niște exilați și murim cu binecuvântarea pe buze pentru țara în care fericirea noastră a fost înmormântată”18. Băiatul va crește, va fi militar, iar sentimentele lui se vor nuanța... Permisie din pușcărie Va veni o vreme, în 1919, când Ioan Slavici
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
teza caraghioasă a unei exegete (Sorina Sorescu) potrivit căreia scriitorul ar avea o estetică rudimentară. Ion D. Sîrbu a trăit câteva vieți (de student ilegalist la Sibiu, de combatant pe frontul răsăritean, de pușcăriaș în temnițele comuniste, și, apoi, de exilat în Isarlîk-ul alutan), dar a și citit, cu creionul în mână, câteva biblioteci. Aceasta se simte imediat în opera lui, în care torentul de experiență a realității se întâlnește cu un flux bogat de impresii, idei, evaluări, judecăți, inducții oferite
Un maraton literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11365_a_12690]
-
cercul care mă înconjoară?" La vîrsta de 50 de ani am "ieșit din cerc" și am reușit să rămîn scriitor la Paris. Aici... am cunoscut ierarhia exilului, orgoliile scriitorilor și toate "viciile și virtuțile din țară" transplantate în străinătate. Un exilat - pelerin al absolutului - poartă pe tălpi pămîntul țării natale... Pentru unii, exilul a reprezentat o probă inițiatică de cunoaștere, definire și transformare; alții însă au cedat nervos și mental adoptînd o poziție mitomană, nobrilistă - cunoscută și în trecutul intelectualității românești
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]
-
referit în mod special la teoria jurnalului, la problema exilului și la ezitarea între a intra și a rămâne în literatura franceză. A subliniat că jurnalul ține loc de operă realistă la un prozator declarat oniric. Decepționat de propria naționalitate, exilatul perpetuu adoptă deriziunea în felul de a vorbi despre succesele și insuccesele sale. Eventuala situație de ratare sau de reușită se află deasupra oricărei conjuncturi, cum prozatorul însuși o prezintă autoironic în jurnal: ?Sunt liber, nu aparțin nici literaturii române
Dresura de fantasme by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10699_a_12024]
-
formule diferite, i-au facilitat accesul atît la sălile de expoziții, cît și la comenzile internaționale. Participarea la Bienala de la Veneția, marile expoziții din Statele Unite și altele, de mai mică anvergură, din Franța, Elveția, Egipt, pelerinajul, mai pe urmă, ca exilat, prin Europa, Asia, Africa și America, îi vor consolida o reală carieră transnațională. Moartea însăși îl surprinde la New York, în 1957, ca victimă a unui regim care l-a exilat din spațiul său originar, a cărui cronică, pe jumătate mondenă
Eustațiu Stoenescu, rememorarea unui caz by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6980_a_8305]
-
har. Lista personalităților este desigur mult mai vastă decât cele doar câteva nume prezentate aici, dar pe ea ar fi putut figura și un nume cu totul surprinzător, dacă am da crezare istoricilor Imperiului Habsburgic, cel al poetului latin Ovidiu, exilatul de la Tomis. Surprizele din arhivă În urmă cu mai bine de șaizeci de ani, în 1941, apărea la Timișoara „Timpuri de demult, oameni de demult”, volum editat în limba maghiară și semnat de Béla Schiff. Folosind ca pretext o călătorie
Agenda2004-34-04-a () [Corola-journal/Journalistic/282775_a_284104]
-
căre Roma e începută de Traian abia în 101 d. Hr. Or, poetul latin se stinsese cu exact 84 de ani mai devreme. În cazul în care construcția ar fi fost un turn de strajă roman, o eventuală legătură cu exilatul Ovidiu este exclusă. Citându-l din nou pe Béla Schiff, „majoritatea istoricilor bănățeni știu că Petru Petrovici, comite de Timiș și ban de Caransebeș, l-a ridicat la poalele Muntelui Mic, pe o colină alungită, de pe care se poate vedea
Agenda2004-34-04-a () [Corola-journal/Journalistic/282775_a_284104]
-
meu drag; probabil că s-au și așezat în el, închipuindu-și că așa și acolo a stat vestitul poet exilat. Și pentru că au avut ocazia să stea în el, au consemnat-o ca pe un eveniment demn de remarcat”. Exilatul de la Tomis Exponat al spiritualității și vieții culturale ale Romei imperiale din secolul I î.Hr. (s-a născut în 43 î.Hr.), Publius Ovidius, al cărui cognomen „Naso” ilustra dimensiunile apreciabile ale „podoabei” faciale, se face repede remarcat prin literatura erotică
Agenda2004-34-04-a () [Corola-journal/Journalistic/282775_a_284104]
-
totuși, cale lungă. Aflați la marginea ficțiunii - așa cum reiese din fragmentul citat - nu aveau cum să rateze indiciile unei aventuri existențiale. Chiar dacă, propriuzis, nu se putea vorbi imperativ despre exil. Familia Stoiciu avea în țară, apropo de inadvertențe la portretul exilatului obișnuit, un statut cât de cât mulțumitor. În sensul că locurile de muncă nu reclamau constrângeri sufocante. El e un scenarist cunoscut, ea - o cercetătoare talentată la Centrul de Cercetări Sociologice al Academiei. În vremea premergătoare exilului, ei tocmai se
Echilibrul vindecat by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2730_a_4055]
-
ori sociologice. Sau invers. Pentru că exilul, crede ea, „nu este nici literatură, nici concept. Este experiență trăită”. Tocmai de aceea găsește în simbolul oglinzii sparte și în sindromul lui Charlot, eroul întruchipat de Charlie Chaplin, modelele inaugurale. Ideea e că exilatul concurează și iese mereu al doilea. Din tot ce scrie însă, Gina Stoiciu pare să găsească mereu antidotul eșecului. Muncește mult, păstrează o familie unită, învață să trăiască singurătățile, tot mai acute, chiar din sânul comunităților românești. Cum spuneam, numai
Echilibrul vindecat by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2730_a_4055]
-
sânul comunităților românești. Cum spuneam, numai plecarea fiului e zădărnicie. Dar și așa, ea conștientizează că niciodată nu a gândit exilul și prin ochii copilului. De aceea, întoarcerea lui nu este imposibilă, cum se întâmplă cu orice întoarcere esențială a exilatului. Povestea Ginei Stoiciu este, în primul rând, istoria unei femei ce ascunde tenace însăși condiția de femeie. Nimic nu trădează în această carte ceea ce s-ar putea numi sentiment. O voce aparent impersonală traduce experiențele unei ființe echilibrate cu lecția
Echilibrul vindecat by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2730_a_4055]
-
e fascinată de Cioran și citează mult din Noica (alături de Vulcănescu, Pleșu și... Dan Puric). E limpede că este adepta stoicilor, pentru care viața este destin și fatalitate, iar echilibrul se câștigă numai acceptând versiunea trăită. Drept urmare, ea narează pașii exilatului, cei obligatorii: începând cu șocul cultural, continuând cu sentimentul turistului derutat, confruntarea socială și încheind cu adaptarea/marginalizarea. Toate pe fondul unei Americi dereglate identitar. Pentru cei cu gând de ducă, volumul este un excelent ghid cultural, propunând chiar și
Echilibrul vindecat by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2730_a_4055]
-
ne și avertizează, de altfel, că modelul lui Radu Brateș nu mai este poezia tradițională interbelică, nici lirica tânără ardeleană de la începutul anilor ’40, din care el însuși făcea parte. Ciclul se numește Tristia și trimite, evident, la figura ilustrului exilat pe malurile dobrogene ale Pontului Euxin. Excelentă este plasarea acestei poezii în contextul istoric. Editoarele au structurat cartea în patru secțiuni, ordonate cronologic: 1) exilul la Rogojeni, la granița de est a României (nov. 1948 - oct. 1949), 2) scurtul intermezzo
Radu Brateș: poezie și suferință by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3207_a_4532]
-
Luminița Voina-Răuț Începutul Totul a început ca o glumă. În anii '80, după ce lungi perioade de timp singurii interlocutori de limbă spaniolă erau cubanezii și chilieni exilați - colegii noștri de curs, primiți în cartiere special amenajate pentru ei, Drumul Taberei de pildă, chilienii fugind de represiunea guvernului Pinochet și poposind un timp în România, în drumul lor spre Suedia - brusc mă trezesc cu un ziarist-politician din Argentina
Traducerile din poveste by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6606_a_7931]
-
Mihăieș O capcană, ceva mai subtilă de data aceasta, a fost împingerea d-lui Constantinescu în jocurile internaționale. Să recunoaștem, întâlnirile cu diverse capete încoronate, cu varii președinți-filfizoni (ca să nu mai vorbesc de vizitele întoarse de aceștia!) i-au dat exilatului de la Cotroceni prilejul să-și recapete încrederea în sine. Era, însă, doar încrederea în sine a unui om singur și fundamentalmente disperat . Izolat - exact după cum îl voiau maeștrii de ceremonii ai bolșevismului -, incapabil să mai schimbe două vorbe cu vechii
La adio (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16871_a_18196]
-
binele acestui popor și în valorile lui. • Partidul România Unită nu are nimic împotriva comunității maghiare din România, respectă drepturile minorităților și buna conviețuire dintre etnii, dar nu poate tolera ruperea teritoriului național și transformarea românilor în minoritari și în exilați în propria lor țară. Dușmanii comunității maghiare din România sunt politicienii acesteia și păpușarii lor din Ungaria, după cum dușmanii României sunt politicienii care sunt români doar cu numele pentru că își disprețuiesc și își distrug țara.
Bogdan Diaconu demisionează din PSD și înființează un partid naționalist by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/22185_a_23510]
-
libere din lume, cărțile pe care cei din exil le publicau (Virgil Ierunca, Ștefan Baciu, Constantin Amăriuței, Vintilă Horia etc.) nu ajungeau în bibliotecile universitare decît prin donații. O distanță tristă - și nepricepută, comercial, propagandistic - separa marile eforturi ale unor exilați de primă valoare de lumea universitară. O distanță, o indiferență poate chiar un "mépris" față de Universitate? De altfel, nici Virgil Ierunca în Trecut-au anii... (dar și în celelalte volume ale sale), nu acordă prea multă atenție Universității, poate pentru că
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
chiar un "mépris" față de Universitate? De altfel, nici Virgil Ierunca în Trecut-au anii... (dar și în celelalte volume ale sale), nu acordă prea multă atenție Universității, poate pentru că, la Paris, Alain Guillermou și Alphonse Dupront nu erau prieteni ai exilaților.1 ) A fi în contact cu lumea exilului nu era, pentru un românist străin, o întreprindere facilă. Erau necesare, pe lîngă o deschidere politică mentală, și un interes de cercetător care caută adevărul, și de eforturi fizice, concrete. Unde să
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
exilului nu era, pentru un românist străin, o întreprindere facilă. Erau necesare, pe lîngă o deschidere politică mentală, și un interes de cercetător care caută adevărul, și de eforturi fizice, concrete. Unde să-l găsească? Cine să-l conducă spre exilați? Nu greșim presupunînd că, pentru unii româniști străini, asemenea acte "de curaj" puteau însemna o coborîre "ad inferos". Într-adevăr, exilul nostru românesc, apărînd valorile culturii românești "uitate, exilate", și ignorate - nu a reușit să-și facă simțită prezența în
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
având o condiție fizică subnormala, fiind, spune el, cu un cap sau două mai mic decât ceilalți. Un caz, recunoaște el, lipsit de spectaculozitate exterioară, fiindcă scriitorul este un introvertit, simte din plin voluptatea de a rămâne un anonim, un exilat intern, care lucid, sceptic, ordonat, aparat de un sănătos echilibru moral și sufletesc, de bun-simț trăiește cu voluptate libertatea în câmpul conștiinței, este hotărât să nu suporte servituțile ideologice, să nu întoarcă adevărul pe dos, să nu-l truncheze. Sobru
Între actiune si contemplatie by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/17585_a_18910]