1,924 matches
-
titlu de ipoteză, poate apărea oricând o "criză" a subiectului, constând în insuportabilitatea operațiunilor timpului, pentru un anumit subiect, care îl împinge pe acesta către o ieșire a sa din timp, prin anularea ființării proprii (timpul fiind, cum știm deja, ființarea "respectivă" însăși, ca durată umplută; e drept, de un anumit fel, cu proprietăți determinate). Atemporalizarea prezentată mai sus ca sursă a sensului de substrat al subiectului nu înseamnă însă o sustragere, pur și simplu, a subiectului de sub determinarea timpului, pentru că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu poate lua, în cazul subiectului, decât sensul chemării viitorului; ceea ce înseamnă o zăbavă, o neschimbare a determinărilor primite deja. Sustrăgându-se continuu dominației timpului, dar datorită relaxării constrângerilor temporale prin care subiectul ființează ca subiect, sustrăgându-se, cumva, propriei ființări, dar în așa fel încât aceasta, îmbogățită cu sensurile funcționale ale subiectului, să concentreze însăși identitatea unui subiect anume, acesta din urmă nu mai poate fi, judicativ, decât cu ajutorul predicatului; odată alăturat însă predicatul, subiectul devine ființarea cutare, iar funcțiunile
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-se, cumva, propriei ființări, dar în așa fel încât aceasta, îmbogățită cu sensurile funcționale ale subiectului, să concentreze însăși identitatea unui subiect anume, acesta din urmă nu mai poate fi, judicativ, decât cu ajutorul predicatului; odată alăturat însă predicatul, subiectul devine ființarea cutare, iar funcțiunile judicative se precizează: unitatea judecății este instituită în sens operațional și constituită în sens obiectual. Totuși, nu este vorba aici atât despre o constituire la propriu, cât despre o instituire; ar trebui, pentru a vorbi despre o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel mai general, drept cogito-ul însuși (judecata), de o parte, cogitatum-ul corelativ (S P și, desigur, verbul-timpul), pe de alta. Faptul afectării peste măsură a subiectului de către timp și intensificarea unei prezentuiri a subiectului în sensul întăririi statutului său de ființare, de substrat de care sunt legate fel de fel de predicate, are o anumită semnificație. Evenimentul se petrece în orizontul dictaturii judicativului, dar ca un fenomen pervers; din cauza aceasta, însăși ipostaza desăvârșită a dictaturii judicativului, anume ideologia, trece în forme
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât greșit în orizont judicativ, esența sa nefiind judicativă, felul ei de a fi neavând decât din perspectiva unei analogii o legătură cu tehnicile gândirii, rostirii și făptuirii judicative. Fără îndoială, timpul este esențial pentru subiect, fiindcă el reprezintă însăși "ființarea subiectivă" respectivă; dar aceasta nu înseamnă că acel subiect este însuși timpul (și acesta din urmă, trebuie precizat, nu poate fi decât ființarea acelui subiect, timpul său (durata sa) doar, nu al altuia, potrivit regulilor de constituire). De o parte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tehnicile gândirii, rostirii și făptuirii judicative. Fără îndoială, timpul este esențial pentru subiect, fiindcă el reprezintă însăși "ființarea subiectivă" respectivă; dar aceasta nu înseamnă că acel subiect este însuși timpul (și acesta din urmă, trebuie precizat, nu poate fi decât ființarea acelui subiect, timpul său (durata sa) doar, nu al altuia, potrivit regulilor de constituire). De o parte se află subiectul, de alta timpul; dar în unitatea de ființare a subiectului, acesta, subiectul, este însuși timpul său; nu însă timpul ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși timpul (și acesta din urmă, trebuie precizat, nu poate fi decât ființarea acelui subiect, timpul său (durata sa) doar, nu al altuia, potrivit regulilor de constituire). De o parte se află subiectul, de alta timpul; dar în unitatea de ființare a subiectului, acesta, subiectul, este însuși timpul său; nu însă timpul ca atare. Abia acesta din urmă, un fel de general care plutește deasupra tuturor subiectelor și subiecților, umbrindu-i, ar putea introduce, cum spuneam mai sus, criza în subiect
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însă timpul ca atare. Abia acesta din urmă, un fel de general care plutește deasupra tuturor subiectelor și subiecților, umbrindu-i, ar putea introduce, cum spuneam mai sus, criza în subiect. Desigur, distincția dintre timpul ca atare și timpul ca ființare a unui subiect anume nu trebuie luată doar și mai cu seamă în sens judicativ, adică după regula adevărului corespondență, după principiul noncontradicției, după regulile predicației etc. Ea trebuie gândită, pentru că altfel timpul nu ar mai putea reprezenta însăși esența
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai cu seamă în sens judicativ, adică după regula adevărului corespondență, după principiul noncontradicției, după regulile predicației etc. Ea trebuie gândită, pentru că altfel timpul nu ar mai putea reprezenta însăși esența obiectuală și operațională a dictaturii judicativului, pierzându-se în ființare. El, timpul, trebuie gândit deja ce fiind ceea-ce-este: de aici și duplicitatea despre care vorbeam, și care are un anumit sens în orizont judicativ; fără a ști cu precizie, în acest moment, care îi va fi sensul în afara acestui orizont
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică în orizont non-judicativ. Totuși, de unde provine această duplicitate a timpului, care poate avea consecințe la nivelul timporizării, în sensul că și aceasta ar putea căpăta două formule operaționale? Poate fi vorba, întâi, despre timpul ca atare, cel identificat cu ființarea unui subiect etc., și timpul conceput de subiect, care are o existență conceptuală. Apoi, poate fi vorba despre timpul tot una cu ființarea unui subiect și timpul "abstract" al Celuilalt, identificat el însuși cu ființarea reprezentată de subiectul Celălalt; poate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar putea căpăta două formule operaționale? Poate fi vorba, întâi, despre timpul ca atare, cel identificat cu ființarea unui subiect etc., și timpul conceput de subiect, care are o existență conceptuală. Apoi, poate fi vorba despre timpul tot una cu ființarea unui subiect și timpul "abstract" al Celuilalt, identificat el însuși cu ființarea reprezentată de subiectul Celălalt; poate fi vorba, de asemenea, despre timpul subiectiv, originar, și timpul obiectiv, al constituirilor obiective, mai bine zis, despre care vorbește Husserl. Primul cuplu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca atare, cel identificat cu ființarea unui subiect etc., și timpul conceput de subiect, care are o existență conceptuală. Apoi, poate fi vorba despre timpul tot una cu ființarea unui subiect și timpul "abstract" al Celuilalt, identificat el însuși cu ființarea reprezentată de subiectul Celălalt; poate fi vorba, de asemenea, despre timpul subiectiv, originar, și timpul obiectiv, al constituirilor obiective, mai bine zis, despre care vorbește Husserl. Primul cuplu de termeni timpul ca atare și timpul conceput într-o formă abstractă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare și timpul conceput într-o formă abstractă de către un subiect nu are o semnificație deosebită în contextul de față, pentru că prin el este înfățișată o ipostază a timpului doar gândită de subiect, fără un suport, fără o identitate cu ființarea ce este un subiect. Cel de-al doilea cuplu timpul ca ființare a unui subiect și timpul ca ființare a Celuilalt este cel care ne interesează aici, deoarece el scoate în lumină ceea-ce-este timpul și, totodată, puterea acestuia de a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are o semnificație deosebită în contextul de față, pentru că prin el este înfățișată o ipostază a timpului doar gândită de subiect, fără un suport, fără o identitate cu ființarea ce este un subiect. Cel de-al doilea cuplu timpul ca ființare a unui subiect și timpul ca ființare a Celuilalt este cel care ne interesează aici, deoarece el scoate în lumină ceea-ce-este timpul și, totodată, puterea acestuia de a timporiza fiecare element al dictaturii judicativului precum și cele două aspecte ale acesteia
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față, pentru că prin el este înfățișată o ipostază a timpului doar gândită de subiect, fără un suport, fără o identitate cu ființarea ce este un subiect. Cel de-al doilea cuplu timpul ca ființare a unui subiect și timpul ca ființare a Celuilalt este cel care ne interesează aici, deoarece el scoate în lumină ceea-ce-este timpul și, totodată, puterea acestuia de a timporiza fiecare element al dictaturii judicativului precum și cele două aspecte ale acesteia, luate în unitatea lor. Cuplul husserlian ar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chemarea viitorului, constituie ele însele timpul ca atare, dar numai în măsura în care toate participă la un fel de "prezentare", de "clipă" mai bine zis, foarte asemănătoare cu structura retențial-protențială despre care vorbește Husserl.201 Totuși, ce ar putea reprezenta timpul (ca ființare a) Celuilalt? De unde vine "sensibilitatea" unui subiect pentru un asemenea timp și ce înzestrare are acesta pentru a prinde timpul ca ființare a Celuilalt? Cum se constituie timpul Celuilalt în subiectul dat? Înzestrarea subiectului este chiar cea firească pentru prinderea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
zis, foarte asemănătoare cu structura retențial-protențială despre care vorbește Husserl.201 Totuși, ce ar putea reprezenta timpul (ca ființare a) Celuilalt? De unde vine "sensibilitatea" unui subiect pentru un asemenea timp și ce înzestrare are acesta pentru a prinde timpul ca ființare a Celuilalt? Cum se constituie timpul Celuilalt în subiectul dat? Înzestrarea subiectului este chiar cea firească pentru prinderea de sine ca ființare, așadar ca timp; firească, poate, pentru regăsirea de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vine "sensibilitatea" unui subiect pentru un asemenea timp și ce înzestrare are acesta pentru a prinde timpul ca ființare a Celuilalt? Cum se constituie timpul Celuilalt în subiectul dat? Înzestrarea subiectului este chiar cea firească pentru prinderea de sine ca ființare, așadar ca timp; firească, poate, pentru regăsirea de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are acesta pentru a prinde timpul ca ființare a Celuilalt? Cum se constituie timpul Celuilalt în subiectul dat? Înzestrarea subiectului este chiar cea firească pentru prinderea de sine ca ființare, așadar ca timp; firească, poate, pentru regăsirea de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot el "donează" și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul Celuilalt în subiectul dat? Înzestrarea subiectului este chiar cea firească pentru prinderea de sine ca ființare, așadar ca timp; firească, poate, pentru regăsirea de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot el "donează" și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca subiect: în fapt, el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar cea firească pentru prinderea de sine ca ființare, așadar ca timp; firească, poate, pentru regăsirea de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot el "donează" și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca subiect: în fapt, el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva sunt două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
firească, poate, pentru regăsirea de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot el "donează" și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca subiect: în fapt, el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva sunt două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit "logicii" urmate până aici, da, sunt două timpuri. Și trebuie acceptat acest
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot el "donează" și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca subiect: în fapt, el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva sunt două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit "logicii" urmate până aici, da, sunt două timpuri. Și trebuie acceptat acest lucru, dacă timpul este luat și asemenea ființei și Unului aristotelic, ca o generalitate fără
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este luat și asemenea ființei și Unului aristotelic, ca o generalitate fără gen, altfel spus, ca "obiect" (oricare) constituit judicativ în poziția de subiect (oricare). În plus, timpul nu trebuie să fie el însuși ceva, pentru a putea fi apoi ființare determinată ca subiect? Nu trebuie să aibă propria sa ființare? Dar dacă el ar fi ceva, în-ființat fiind de alt-ceva, nu ar fi el, de fapt, blocat "existențial", ființial, ontologic? Și, până la urmă, nu cumva doar dispoziția noastră către conceptualizare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
generalitate fără gen, altfel spus, ca "obiect" (oricare) constituit judicativ în poziția de subiect (oricare). În plus, timpul nu trebuie să fie el însuși ceva, pentru a putea fi apoi ființare determinată ca subiect? Nu trebuie să aibă propria sa ființare? Dar dacă el ar fi ceva, în-ființat fiind de alt-ceva, nu ar fi el, de fapt, blocat "existențial", ființial, ontologic? Și, până la urmă, nu cumva doar dispoziția noastră către conceptualizare (citește: judicativizare) ne creează o astfel de problemă a timpului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]