1,681 matches
-
fie nevoită să creadă: inelele părului i se transformaseră în ierburi exotice de râu, brațele îi deveniseră catifelate și maro ca ramurile unui copac care-au alunecat pe râu încă de sus, de lângă Stanley. Din tufișuri s-a auzit un foșnet, iar Charlie și Danny au înlemnit. Jina a recunoscut țopăitul veverițelor, dar băieții s-au retras lângă foc, pretinzând că le era frig. Jina s-a întors ca să-și ascundă zâmbetul. Jake a ridicat capul și-a privit cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
două paie. să nu mă uiți iubito peregrin în ploaie, mi-e inima a toamnă cu ochii tăi mari lunatici. câteodată... câteodată tremurul frunzei îl simt adânc în buze acolo unde nourii și țărâna își duc în geană lumina un foșnet de frunze moarte se coboară din tălpi în sus către genunchi *** câteodată tremurul frunzei îl port cu mine în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile goale într-o părtașă solitudine prin anotimpuri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
funia amenințătoare clătinându-se înaintea ochilor, lumea cârcotașă huiduindu-i și prieteni disperați care nu puteau să-i ajute să scape cu viață. Se așternuse o liniște surdă tăiată din când în când de câte un croncănit de ciori, de foșnetul frunzelor moarte și de vânt. N-au fost decât cinci unguri, mi-a spus mai târziu un coleg de etnie maghiară care știa istoria lor, doi erau sârbi, trei germani, un croat, un armean și chiar un austriac de-al
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Eram transpirat și doar fața îmi era rece. Din mine ieșeau aburi la fel ca din Mureș. Cumva semănam. Amândoi aburind, amândoi pământii la față, tăcuți, dar clocotind în adâncuri, căutând să ne croim drum până spre desăvârșire. Mă impresiona foșnetul frunzelor. Păreau oase bâtrâne aruncate pe trotuare, la întâmplare, pocnind sub pasul meu, transformându-se în pulberi aurii risipite de vânt. Sunt singur printre atâția prieteni, îmi spuneam simțind greutățile vieții oprindu-mi respirația, dar nu e timp de văicăreli
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
egale și vorbe goale Mircea: Friga Mihaela: Diferențe Mircea. Antidepresivele Mircea: Lacrimile lui Iuda Mircea: A(r)borigenii Mihaela: Câr-Mâr Mircea: 21 Decembrie Mircea: 22 decembrie Partea a IV-a: Filosofia, femeile și eclipsa Mihaela: Filosofia întrupată Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Mircea: Cizelează-te! Mircea: Băieți de băieți Mihaela: Vaporul Mihaela: Eclipsa Mihaela Miroiu Jurnal cu femei afgane Mihaela Miroiu Cronica unei singurătăți alese. Jurnal bloomingtonian Cuvânt înainte Restul și Vestul este o carte autobiografică. Este povestea intersectării între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Zepter pentru persoane de bon goût sau cratiță de muzeu: „Priviți acest vas din secolul al XVII-lea: din el mănâncă în România doar un grup de reflexie, oameni aleși pe sprânceană. Atingerea exponatelor este strict interzisă”. Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Am învățat multe de la profesorii mei. Cum ți-am mai spus, în 1990 Gabriel Liiceanu scria că Facultatea de Filosofie a fost mereu una în care îl citeai pe Kant sub plapumă și că oferta era legată strict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
răstimpuri regulate. Pădurarul puse cornul la gură și chemă de două ori, iar pădurea tresări până în depărtări, hăuind. Dintrodată, când nici nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia răsunătoare a cânilor, scurt, din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o căprioară cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. Ca o săgeată trecu pe lângă boier, la cinci pași. Pădurarul tresări. Cuconu Grigoriță se smuci în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca la ochi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lăsat un mesaj, te rog, Aidan, te rog. Am tresărit când mi-am auzit propria voce la început, dar apoi nu s-a mai auzit nimic. Stăteam cu urechile ciulite să aud ceva, orice. Dar tot ce se auzea era foșnetul tăcerii. Deodată un țipăt ascuțit a țâșnit de pe casetă; slab, dar cu siguranță perceptibil. M-am dat înapoi înspăimântată. Oh, Doamne, oh, Doamne, era Aidan? De ce țipase? Inima îmi bătea să-mi sară din piept. Mi-am lipit urechea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Nu ți-a fost necredincios. Citește scrisoarea. Unde e? În geantă? Scoate-o de-acolo. Sub privirea ei vigilentă, am desfăcut scrisoarea, fără tragere de inimă, și am încercat s-o citesc, dar cuvintele îmi jucau în fața ochilor. Cu un foșnet ascuțit, i-am întins-o. —Citește-o tu. —OK. Și ascultă cu atenție. Dragă Anna, Nici măcar nu știu cum să încep această scrisoare. Cu începutul, probabil. Îți scrie Janie, Janie Wicks (pe numele de fată, Sorensen), fosta iubită a lui Aidan. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
iubita mea avea același zâmbet pe care-l ghicisem noaptea, și aceeași mireasmă de parfum delicat. Aplecat deasupra frunții ei netede și senine, o înecam în promisiuni emoționate și tăcute. Dinspre fereastră îmi ajungeau iarăși la urechi gălăgia, târguielile negustoreselor, foșnetul paielor călcate în picioare, sunetele unor vase de aramă, strigătele animalelor, ca și mirosurile purtate de un vânt ușor, dar răcoros, care ridica timid perdeaua. Iubeam totul, binecuvântam totul, Cerul, deșertul, drumul, Tombuctu, pe seniorul din Uarzazat și până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-mi place să fiu zăpăcit - Vitellius își lăsă capul să cadă pe brațele încrucișate pe masă; neliniștea îl chinuia îngrozitor. Vreau să știu... Să știu... Deodată înălță capul și privi spre tavan. — Ați auzit? — Ce anume? întrebă indiferent hangiul. — Un foșnet... Deasupra ce-i? — Cucuvele - hangiul înteți focul. Din cauza frigului, își caută adăpost sub acoperiș. — Cucuvele, gemu Vitellius. Păsări prevestitoare de rău. Cucuveaua e pasărea sacră a Minervei, răspunse prezicătorul. Minerva e protectoarea Romei. E o prevestire bună pentru tine, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lumina slabă a câtorva lămpi. Jură în fața zeului, care i se păru uriaș și batjocoritor așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o cupă de lut. Vitellius se dădu înapoi, îngrozit. Se împiedică de cadavrul decapitat al lui Galba, apoi de cel al lui Otho. I se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de noiembrie, prinsă în reflexiilor frunzișului mișcător și învăluită într-o țesătură fluidă de soare și umbre. Căldura îi mângâia obrajii ca o dezmierdare de animal și, pe măsură ce bătăile inimii i se linișteau, deslușea peste tot în jur pocnetul și foșnetul plantelor încălzite, cu parfumurile lor diferite. Cât era de frumos aici, exact cum trebuia să fie. Livada se potrivea cu un lucru pe care și-l imaginase toată viața: milioane de globuri cu piele verzuie crescând dulci-acrișoare și minunate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
dea viața pe acest lux al nemișcării, de-ar putea sta cu fața înspre după-amiază ca o floarea-soarelui și învăța tot ce era de știut în livada aceasta: fiecare insectă care se târa pe acolo, mirosul pământului gras de sub ierburi, foșnetul funzelor, calea pe care o străbătea prin frunziș, limba încolăcită în jurul fiecărui nume. Apoi, pe măsură ce după-amiezile deveneau scurte și cețoase, iar fructele verzi-aurii și coapte, să culeagă o guavă... Ar ține-o lipită de obraz și ar rostogoli-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
putea întâmpla în zilele acelea periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sau a resemnării sau a sorții din nou inspirate, cine știe? Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care îmi rămăsese proaspătă în cap. Patos, bani, sex, agitație - asta e, ăsta e New York-ul, e clasa întâi, e trăsnet. Eu eram mârlanul fericit din Sala Pluto, apoi a mai venit o sticlă, nările mi s-au umplut de foșnetul licorii, după care m-am trezit într-o altă sală, în mijlocul unui balamuc cumplit, și cineva m-a răsucit de umăr și am simțit umezeala și am reușit să văd gura lui Fielding spunând... Taxiul galben își croia drum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vorba - o lovitură după ureche? O palmă chinezească? — O lovitură în față cu un instrument contondent. Ei. Eu o să fac lista și tu să-mi aduci nenorocitele alea de cărți. Bucata de hârtie trecu de la el la mine cu un foșnet moale. Același lucru s-a întâmplat în sens invers cu o hârtie de zece lire. Ar fi fost imprudent din partea lui să aibă mai mult. Nu că ar fi fost cine știe ce de cumpărat, dar banii își au puterea lor chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
josnic. Nu poți să bați mahalaua, nu aici, pentru că mahalaua mușcă și ea. În timp ce Agnes se strecura pe cealaltă portieră, marele pește și-a ridicat bâta. Am închis ochii, strângându-mi pleoapele cu tărie. Fără milă. Am auzit un mormăit, foșnetul aerului, o izbitură nimicitoare, apoi cu o precizie stranie și mișcări line, m-am ridicat spunând „Bani“, și mi-am luat portofelul de la locul lui, desfăcând ca pe un evantai cinci hârtii de douăzeci în dreptul feței negre și asudate, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi,/ În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”; „Sunt starea de stâncă din grota adâncă/ De munte surpat ca un vis uitat,/ și nemângâiat...”) și în versurile de dragoste („Dacă mă cauți / Prin foșnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei găsi/ În florile mărunte/ și-n stropii de izvor ce te vor alinta”). Corelativ însă, creând un uimitor echilibru, liniile de forță ale poeziilor născute din contemplarea naturii constau în
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
amanți grădina era plină. Orașul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și tot orașul întrista Fanfara militară... Târziu, în noapte, la grădină, Ce tristă operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă ducă De unic uitând, și de număr - Un foșnet uscat mă usucă, Pe-un arbore
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă ducă De unic uitând, și de număr - Un foșnet uscat mă usucă, Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr. Nocturnă Clar de noapte parfumat, O grădină cu orizontul depărtat... Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic, Greierul zimțează noaptea, cu nimic. Cum te-am așteptat... Totul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
am spus că ești frumoasă, Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă Ce-aducea-ntîlnirii noastre un adio-ndepărtat? Între ziduri Cum trec pe lângă case mari... cătând pe nu știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vântul deodată face-un salt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodată pace... O, toamnă-n foșnet lung șoptește-mi cum se
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vântul deodată face-un salt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodată pace... O, toamnă-n foșnet lung șoptește-mi cum se tace... O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis înalt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Frig Sunt lângă un gard rupt, Și vântul bate cu frunze ude - Sunt mai urât
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]