1,235 matches
-
Balada lui Ciprian Porumbescu și smulgea ropote de aplauze și lacrimi din ochii copiilor. Într-o zi, probabil mai relaxat sau ca divertisment, a dat-o pe congă, melodie la modă atunci. Copiii, uitând de sine, s-au prins lanț, fredonând ritmul melodiei. La coadă, Ionică Pușcaș, actualul savant dr. Ioan Pușcaș, slab ca o trestie, abia întremat, cu ochi de cer senin, pe cap cu o căciulă țuguiată, ce mai rămăsese din ea - în beciurile securității Cluj fusese groaznic chinuit
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se întâlneau trei poteci ce coborau dintre munții cărunți, care constituiau fundalul scenei. Cei trei ciobani se întâlneau în poieniță; unul îngrijind de foc lângă troiță, ceilalți doi, în umbra unui tufiș, complotând împotriva lui. În surdină, în spatele copacilor, corul fredona balada în sunetul ușor ritmat al tălăngilor. Un flăcău, Gică Mareș, recita cadențat balada, realizând simultaneități expresive cu corul, cu un efect de vrajă. Succesiv, corul tăcea, când momentele erau favorabile descrierilor, sau recitatorul tăcea, dacă favoriza starea mistică lirică
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mine, pe când eram copil, se arăta, într-un anume fel, ostentativ de afectuoasă. Neostentativa mea mamă urmărea probabil cu răceală aceste efuziuni lipsite poate de semnificație, dar pe mine mă impresionau. Mătușa Estelle avea o voce melodioasă și obișnuia să fredoneze cântece în vogă la vremea primului război mondial, sau ultimele șlagăre romantice. („Trandafirii din Picardy“, „Pășind printre lalele“, „Oh, cât de albaștri“, „Eu și John în avion“, și altele de felul ăsta.) Îmi amintesc că o dată când a venit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de trecere de frontieră și pentru deținere de valută și a primit 4 ani. Eu de la el am învățat germană, că știam și eu ceva germană... Și el era un autodidact, știa foarte multe melodii, că fusese violonist, și îmi fredona mereu... Și fusese bucătar-cofetar la un regiment american din Germania Occidentală și știa mii de rețete și îmi spunea: Măi, hai că încep o rețetă cu cartofi. Și zicea, zicea, zicea, până îmi lăsa gura apă și îi spuneam: Oprește
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
emoții negative, de situații neplăcute financiare și de lipsuri de tot feluri. Dar, cunoscând că acestea sunt dăunătoare sănătății este necesar să luptăm împotriva lor. În multe situații se poate apela la o muzică plăcută a radioului, se poate chiar fredona ceva, care să ne liniștească; se poate face o baie, un duș care să ne dea vigoare, un sport ușor, șah, o gimnastică zilnică, o plimbare în aer curat, o muncă fizică ușoară, o vizită scurtă a unui bun prieten
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
a acestuia - Cédez, a tempo) la caracterul folcloric al sursei de inspirație. Pedala de rezonanță va însoți traseul înlănțuirii de octave, secondată fiind de efectul surdinei care vine astfel să estompeze imaginea unei viziuni ce se dorește un cântec sentimental fredonat cu discreție. Același motiv tematic își va afla ulterior ipostaza unei declarații spuse cu „voce tare” ( f - ff ) și cu o pasiune nestăpânită, receptată odată cu proiecția strategică a acestuia în prim-planul registrului acut. Diminuarea ritmică la care este supusă
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
sunetelor din registrul grav vor indica modalitatea de pedalizare cu ample efecte de rezonanță, în scopul proiectării aceluiași caracter al aroganței și emfazei. Într-o precipitare gradată a tempo-ului (Animez peu à peu), următorul episod al acestei secțiuni va „fredona” un nou ecou al materialului tematic introductiv (măsura 4 - planul superior) pe fundalul revenirii aceleiași frenezii difuzate de natura celui de-al doilea material tematic. O dată cu această avansare se produce o modulație la cu treapta a IV-a urcată, iar
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
vântul de înflorește cerul și pământul. Și de mă vede cineva, eu nu-s. Eu sunt un melc urcând în sus ca să cobor din munte crucea lui Isus. CARMEN MIHALACHE Urât mai trăiți, domnilor! Tarara-bumbia. Doctorul Cebutkin intră în scenă fredonând o mică arie de operetă, tarara-bumbia... E abțiguit bine (nu e niciodată treaz) și se bâțâie ca un caraghios. "Ni se pare numai că traim", spune el mereu. Dar Tuzenbach a murit cu adevărat, nu e o părere. Ei și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
și notele de pe portativul muzicienilor. Am distins anterior două modalități, pentru persoanele care nu știu nici să citească muzica, nici să cînte la un instrument, de a-și aminti un motiv muzical. Unii și-l amintesc pentru că-l pot reproduce fredonînd. Alții și-l amintesc deoarece l-au mai auzit și recunosc anumite pasaje. Vom arăta acum alte două modalități, dar de această dată pentru muzicieni sau pentru persoanele care știu să citească notele. Primii și-l amintesc fiindcă pot să
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
în același mod, și atunci trebuie să se plece de la un model care nu se confundă cu nici unul dintre ele. Muzica muzicienilor nu este unica. Pruncul este legănat de cîntecele doicii. Mai tîrziu, repetă refrenele pe care părinții săi le fredonează în prezența lui. Există cîntece de joacă, precum și cîntece de muncă. Pe străzile marilor orașe cîntecele populare se transmit din gură-n gură, odinioară reproduse de flașnete, azi de gramofon. Melopeele vînzătorilor ambulanți, ariile care acompaniază dansurile umplu aerul de
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
discontinue. Cuvintele joacă aici rolul activ. Putem adesea să reproducem o arie fără a ne mai gîndi la cuvintele care o însoțesc. Aria nu evocă versurile. În schimb, e greu să repeți versurile unui cîntec bine cunoscut fără să-l fredonezi în gînd. De altfel, în primul caz, cînd reproducem o arie pe care altădată am cîntat-o împreună cu versurile, probabil că acestea sînt prezente, exercitîndu-și acțiunea, deși nu le mai pronunțăm: fiecare grup de sunete care corespunde unui cuvînt formează un
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
îndoială, tot atîta diferență ca între ritmurile profanilor și măsura muzicienilor. Să presupunem că o persoană fără educație muzicală asistă la interpretarea unei opere complicate. Nu va reține nimic sau își va aminti numai acele arii făcute parcă să fie fredonate, mai asemănătoare cu cele deja cunoscute. De aceea detașăm dintr-o simfonie sau o dramă lirică doar o melodie, o arie de marș, de dans, care se și pretează la detașare și care ar intra firesc în cadrul cîntecelor pe care
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
corp comun cu desfășurarea muzicală în ansamblu, iar vocea umană să fie numai un instrument printre celelalte. Dar n-a putut să împiedice marele public să rețină din opera sa mai ales acele fragmente care păreau scrise pentru a fi fredonate. La începutul concertului, cînd se face liniște, odată cu primele măsuri se delimitează un spațiu în care nici un sunet, ba chiar nici o amintire a sunetelor din afară nu pot pătrunde. Muzicienii și auditoriul uită cîntecele și ariile prezente în mod obișnuit
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
un motiv împrumutat din natură sau din societate? Mai întîi, dacă a remarcat acest motiv acolo unde l-a întîlnit e pentru calitățile muzicale ale acestuia. În timp ce un profan este impresionat de un pasaj dintr-o sonată pentru că poate fi fredonat, un muzician își va fixa atenția asupra unui cîntec de la o serbare țărănească pentru că poate să fie notat și să figureze ca temă într-o sonată sau într-o compoziție orchestrată. Profanul selectează melodia din sonată. Invers, muzicianul selectează cîntecul
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
vorbind despre el, în cuvinte atât de sugestive și de afectuoase, încât îi trezise fiului dragostea pentru un necunoscut. Oricât de absorbit era André, auzi zgomot de pași. Stinse imediat lumina. Peretele de sticlă se lumină pe dată; se auzea fredonând o voce feminină. Tremurând de bucurie, André Steindel zări silueta lui Lulu profilându-se prin sticlă. (René Étiemble, L'enfant de choeur, ediție definitivă, Gallimard, 1988, pp. 24-25.) Capitolul 2 PLANURILE ENUNȚĂRII: "DISCURSUL" ȘI "POVESTIREA" În capitolul precedent am introdus
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
proza narativă din secolul al XIX-lea: (a) La capul patului, bătrâna topea un boț de zahăr într-un păhărel pentru a-i da să bea când avea să se trezească. La picioare, Gillioury își zgrepțăna ușor, ușor, banjo-ul, fredonând în surdină în gaura instrumentului 172. (b) (Naratorul se adresează lui don José: "Dacă nu mă înșel i-am spus ceea ce ai cântat nu e un cântec spaniol. Seamănă cu zorzico-urile pe care le-am auzit în Ținuturi și cuvintele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
paragraf putem delimita un pasaj de discurs indirect, povestit din punctul de vedere al lui André Steindel: "Teancuri de facturi [...] câteva pagini"; cititorul vede prin intermediul privirii lui André. În cel de-al doilea paragraf, enunțul "se auzea o voce feminină fredonând" ține tot de punctul de vedere al lui André, însă de data aceasta este vorba despre o percepție sonoră. În schimb, în al doilea paragraf, pasajul " Copilul își adora părintele [...] dragostea pentru un necunoscut" este raportat din punctul de vedere
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
purta încins cu sortul chirurgical de rigoare la „Caritatea". În fine, boneta ușurel trasă către o ureche, mustăcioara blondă, cu ochii săi jucăuși cărora nu le scăpa nimic, radia un aer de voioșie tinereasca. Totuși, el nu agreă glumele, nu fredona vreun crampei de melodie când Îi mergea bine operația (cum fac unii chirurgi), nici nu admonesta pe cel care, eventual, greșea cu ceva. În general, ne ținea la o distanță amabila și demnă. La sfarsit "fapt neobișnuit" ne-a invitat
Istoria Neurochirurgiei Ieşene by Hortensiu Aldea, Nicolae Ianovici, Lucian Eva [Corola-publishinghouse/Memoirs/1293_a_2216]
-
dezgustătoare ale tragediei în timp ce acestea erau tipărite. Apoi, stând drept, a strigat: "Femei și copii sărind peste bord cu hainele în flăcări! Apa plină de corpuri carbonizate!" Iar printre aceste strigăte de șacal pășea țanțos și mulțumit, înainte și înapoi, fredonând fals un cântecel vesel, cu un rânjet pe buze" (Churchill 249). Dat fiind că singura lui experiență cu un vas care se scufundă era una indirectă, de la distanță, intermediată de departamentul de redacție locală, Chapin își permitea, asemeni lui Hurstwood
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ricoșeu imposibil de controlat la „hăulirea” respectivelor versuri pe stadioane, de A. Păunescu și ciracii lui „revoluționari”. Sau, la fel, un lied precum Pe lângă plopii fără soț ar fi o creație „jenantă” (N. Manolescu) doar pentru că a fost prea mult fredonat prin cârciumi? Ori pentru că a beneficiat de o analiză literară cu accente admirative din partea lui Ibrăileanu, un critic detestat de lovinescieni? Dacă-i vorba de asemenea „motivații”, mi-amintesc că și Mai am un singur dor a fost intonată de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ricoșeu imposibil de controlat la „hăulirea” respectivelor versuri pe stadioane, de A. Păunescu și ciracii lui „revoluționari”. Sau, la fel, un lied precum Pe lângă plopii fără soț ar fi o creație „jenantă” (N. Manolescu) doar pentru că a fost prea mult fredonat prin cârciumi? Ori pentru că a beneficiat de o analiză literară cu accente admirative din partea lui Ibrăileanu, un critic detestat de lovinescieni? Dacă-i vorba de asemenea „motivații”, mi-amintesc că și Mai am un singur dor a fost intonată de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
minute noaptea, cântând, de mama focului, în blocul adormit: Vreau să-mi spuuuuuuuuuuui, frumoasă Zaraaaaaaaaza, cine te-aaaaaa iubit, Câți au plâââââns nebuni după tiiiiiiiine și câți au murit.... Scrisul lui Mircea Cărtărescu instituie o vrajă aptă să te facă să fredonezi nu numai această bucățică de proză demnă de Borges, Cortazar, Bioy Casares, ci și eticheta ipoteticului borcan de mazăre mijlocie. În mod sigur Cărtărescu vrea altceva, vrea mai mult, mai durabil, întotdeauna mai mult, mai puternic și mai durabil. Îi
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
entuziasmul și acea stare unică bruscă, a urmat munca îndelungată și, abia după 18 ani, a ieșit la lumină opera sa fundamentală.-Istoria artei ne oferă exemple asemănătoare. Este cunoscută, astfel, descrierea de către Mozart a felului în care niște motive fredonate la întîmplare, sedeori involuntar, s-au grupat într-un întreg tonal, apărut dintr-o dată ("subit, totul laolaltă"), așa încît l-a putut vedea integral, de parcă ar fi fost un tablou sau o operă de sculptură. Conceperea problemei culturii de către Rousseau
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
vedem ce-i pe ruși. Pe ruși era un grup de basarabeni care cântau la balalaice. Și ăștia ne-au scos dintr-ale noastre. Pe scurt: ne-au mai înveselit. Maică-mea, care preda rusa pe atunci, a-nceput să fredoneze kalinka. Tatei îi plăcea când îi citea nevasta din Dostoievski, în rusă, în Original. Dostoievski e altceva citit în Original. Pe mine taică-meu mă dezamăgește acum cel mai mult în iunie ’90, când s-au adunat studenții în Piața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Dialogul intens dintre cele două femei nu e altceva decât o oglindă fidelă (spre deosebire de cele două deformatoare atunci când femeile sunt separateă a imaginii reale a celor doi soți... Un Howard care, cu 30 de ani în urmă, își cucerise soția fredonându-i Flautul fermecat sub balcon, incapabil acum să mai accepte ceva „cultural“, incapabil să nu-și verse veninul asupra establishmentului, unde înghesuie cam tot, de la Rembrandt la Mozart... Monty Kipps, propovăduind interzicerea homosexualității, o acceptă când e vorba despre un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]