1,521 matches
-
sie însuși un sens în istorie. Notează Cioran: „La douăzeci de ani, aveam o nesățioasă dorință de glorie; Ă acum nu o mai am. Iar fără ea cum să acționez?” (I, 22). Iată cum, deși blamat uneori, trecutul acesta, al freneziilor, poartă în el ceva întemeietor și Cioran nu se poate sustrage nostalgiei sau admirației. Spune: „Când mă gândesc la pasiunile, la ardoarea tinereții mele, mi-e necaz că am ajuns la acreala asta searbădă, la acest neant penibil în care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
schimba identitatea și de a-și justifica schimbarea. Notează într-un loc: „Nu mă mai tulbură ideea morții; o port în gând fără ca gândul să-mi fie la ea. Ceva în mine s-a sustras vieții pentru totdeauna. Ah, vremea freneziilor mele!” (I, 214). Trecând peste exultanța aceasta nostalgică, oare nu cumva delirurile tinereții sunt consecința nu doar a spaimei de a nu fi nimic, ci mai ales a spaimei de moarte? Din nou, violența, negarea celor din jur, distrugerea propriilor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
suflet elegiac, e cu neputință să trăiești în Istorie și să faci impresie bună. Cum să te desfășori în ea, când știi, când simți că fiecare zi care trece te îndepărtează și mai mult de Paradis?” (I, 167). Vitalitatea și frenezia tinereții, substituite în timp de reversul lor, rămân pentru Cioran semnele unei existențe autentice: nu descoperă în ele o revanșă, ci o ființă, în opoziție cu neantul de-acum, pe care și-l asumă. Tocmai această opoziție e relevantă. Privind
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lăsat sedus de ea, Ionescu îi răspunde Ă „foarte nimerit”, apreciază Cioran Ă că „«am marșat» pentru că mișcarea era «complet nebună»” (III, 47). În alt moment, același cuvânt, nebunie, numai că Cioran nu înțelege motivele pentru care problema aceasta, a freneziei din tinerețe, îi revine obsesiv în minte. Crede că ar putea fi vorba de masochism, de gustul pentru umilință. Să înțelegem, deci, că, privind în urmă, îl disprețuiește pe acel altul, care fusese? Iată: „Când mă gândesc ce frenezie trăiam
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a freneziei din tinerețe, îi revine obsesiv în minte. Crede că ar putea fi vorba de masochism, de gustul pentru umilință. Să înțelegem, deci, că, privind în urmă, îl disprețuiește pe acel altul, care fusese? Iată: „Când mă gândesc ce frenezie trăiam, în tinerețe, din cauza neamului meu! Ce nebunie, Doamne! Trebuie să te rupi de origini, sau cel puțin să le uiți. Eu am tendința să mă agăț de ele Ă probabil din masochism, din gust pentru robie, pentru «lanțuri», pentru
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dintre poezia dură argheziană și aceea, mai ceremonioasă, a lui Goga sau Lucian Blaga. Căci oricine poate observa caracterul în ultimă instanță ezoteric al acestei poezii ce-și găsește echilibrul într-o ceremonializare a suferinței, după depășirea etapei juvenile a freneziei vitaliste, așa cum apare ea în "Cum să vă spun"; jalea lui Goga din "Rugăciune" sau "Noi", cu rădăcini certe în farmecul dureros eminescian va fi o permanență a poeziei lui Ioan Alexandru 5. O definiție a poeziei Poemele sunt un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
apucat și frisoanele. "ăsta este decorul" am auzit glasul plin de satisfacție al REGIZORULUI. Știam că de la dragoste la ură este doar un pas. Am făcut câțiva pași pe scenă și același glas în care se simțea emoție împletită cu frenezia celui care vrea să creeze o lume, mi-a adus liniștea. Dintr-o dată scena îmi era iar prietenoasă. A urmat întregul demers al construcției unui spectacol. Ca un suflu magic venit din locul regizorului am reînvățat ce însemnă gestul și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
densitate, de eliminarea oricărui loc comun. Întratât Alexa Visarion reușește să încarce cu semnificație fiecare scenă, să o trimită dincolo spre ceva cunoscut și necunoscut deopotrivă. Când înainte de a părăsi scena, Tuzenbach (Robert Linz) cade în genunchi, sărutând cu o frenezie disperată, mâinile Irinei (Margareta Avram), iar aceasta i le oferă fără rețineri, tându-i primele semne de autentică iubire, o adâncă tristețe pare să-l cuprindă, pentru că el simte că aceste semne vin nu ca o speranță de viață, ci ca
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
decât imaginile pe care le mistuie. Cuvântul e voce. Cuvintele se deschid, dar nu zboară, sensul lor le trage în jos ca plumbul. Se înalță și cad, împușcate. Și când vorbele nu mai ajută, personajele cântă; cântă și dansează; dar frenezia lor nu e veselie, așa cum vrea să pară. Un spectacol de o tristețe pustiitoare. Un teatru greu de "judecat", pentru că pornește în primul rând din sursele vitale ale unui om, ale unui artist. Un teatru care poate fi primit sau
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
existența unui conflict (interior, cognitiv și creator). 9. Secvența citată reprezintă un „decupaj“ din lunga confesiune a personajului narator. Acesta apare în ipostază auctorială, evocând toate etapele creației. Având experiența câtorva cărți scrise deja, eroul recunoaște neliniștea inițială, urmată de frenezia creatoare, de conștiința că devine robul propriei lumi ficționale și de epuizarea strivitoare din final. Întreaga secvență dezvăluie nu numai treptele actului creator, ci și personalitatea unui artist care își „radiografiază“ cu luciditate trăirile, pentru a le converti apoi în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
trăirii pătimașe și al fatalității tragice. Este un personaj realist, tipologic, care se consumă între iubire și patima pentru pământ. Sub aparența simplității („Sufletul său este în realitate unitar: simplu, frust și masiv, el pare crescut din pământul iubit cu frenezie.“ - E. Lovinescu) și a linearității procesului de alunecare în afara valorilor morale, Ion are o structură interioară complicată, cu trăiri contradictorii (complexitatea este o emblemă a personajului realist). Aceasta pare modelată de statutul social periferic al eroului și de sentimentul frustrării
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
care le realizaseră?... La vorbă cu Vlad Mugur e o carte incitant de amară. Spre meritul celor ce au scris-o, discutînd... Normal și paranormal la Shakespeare Am citit cu pasiune volumul Vlad Mugur, spectacolul morții. Pot spune, cu aceeași frenezie și implicare cu care am parcurs și volumul Floricăi Ichim dialogul ei cu meșterul. Nu știu de ce, felul de a da indicații și a face observații al marelui dispărut mă subjugă. Simt , la fiecare remarcă a sa, geniul pedagogic și
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Mânia lui la întâlnirea cu Rică este semnificativă în acest sens. Măritată de tânără cu Dumitrache, Veta nu l-a iubit niciodată, respectându-și însă datoria de fidelitate conjugală. Asta până îl întâlnește pe Chiriac, căruia i se dăruiește cu frenezia așteptării de o viață. Dragostea ei pentru Chiriac este un autentic element de dramă în această comedie politică a lui Caragiale. Cine iubește cu adevărat comite cu ușurință imprudențe de tot felul. Șerban Cioculescu (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003) remarcă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
că nici o ispravă nu scapă de eroziunea implacabilă a timpului, că totul cade până la urmă în hăul uitării. Totul, și atât de curând! S-a putut vedea, în răstimpul din Decembrie până acum, că noua cadență a duratei indică o frenezie fără egal, o precipitare evenimențială și că în noul curs al istoriei rămâne prea puțin loc pentru decantări și reflecție. Memoria colectivă nu pare a fi dispusă la efort, iar cei meniți prin meserie a o stimula se păstrează momentan
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lui V. Pârvan, istoricul preocupat până la obsesie, ca și Bălcescu, de "religia suvenirurilor", de eternitatea gândului desprins din paginile trecutului. O atare perspectivă impune adesea nu numai precauție de metodă, edificare sistematică, reflecție adâncită, dar și evitarea grabei, a acelei frenezii restitutive care poate răsturna spectaculos imaginile, fără să obțină totuși apropierea de adevăr. Cronica, XXV, 16 (20 aprilie 1990), p. 1 ISTORIA CA TERAPEUTICĂ A SPIRITULUI Între atâtea ispite și exhortații, momentul actual e o bună ocazie de gândire pe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nous ne prenons pas de messages"4. Ocultarea sacrului în profan, cum ar spune Mircea Eliade, este, aici, intensă. Povestea lui Gilliam, însă, vine să deșire acest mit al modernității, propunând, ca un copil, un vis în care crede cu frenezie, alternativa luminii și a salvării. Prietenia, iubirea și frumusețea, completându-l pe Dostoievski, vor salva lumea. Bibilografie 1) Leonore Fleischer, d'après un scénario écrit par Richard LaGravenese, Le roi pêcheur (The Fisher King), traduit de l'anglais par Thierry
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
un pays, on habite une langue". Se autodemolează Cioran? E fariseu? E sincer? Petre Tutea a spus odată că Cioran nu e deloc disperat, "eu cred ca se preface." Cioran recunoaște câtă plăcere îi făcea să demoleze solemnitățile intelectuale, or, frenezia lucidității nu dizolva numai solemnitățile intelectuale, ci se dizolvă totodată pe ea însăși, cum bine remarcă Nae Ionescu în 1937. Într-unul din caietele sale, Cioran recunoaște că nu este bun de nimic: "De mult timp, din prima mea tinerețe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mine nu este ceva negativ, dimpotrivă. Cu gândul că există sinucidere, am putut suporta viață și m-am simțit liber. N-am trăit că un sclav, ci ca un om liber"73. Acest "evadat din umanitate" a iubit viața. Cu frenezia disperatului, e drept, dar a iubit-o, s-a declarat "de partea vieții", chiar dacă, de tânăr, a "conviețuit cu moartea", pe timp limitat, la început, adică cei șapte ani de insomnii, pentru a trăi apoi în simbioza, nedespărțit de acest
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu va înceta să creadă în fiecare element din real pe care-l consideră prelungitor al existenței sale șubrezite, fie că acesta este personajul straniu care-i propune vindecarea pe căi mistice, fie că este Celina cu care continuă cu frenezie jocul de cărți: În fiecare zi joc cărți cu Celina, noi spunem că nu jucăm pe nimic, dar eu joc în gândul meu pe zile... pe zile de viață... Câte puncte câștig de la dânsa, atâtea zile capătă viața mea în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ceea ce Basarab Nicolescu numește în studiul amintit, o ,,trans-natură" ultima treaptă din modelul transdisciplinar al naturii, propus de savantul român. La Blecher, deschiderea pentru o astfel de realitate este evidentă: Dar nu numai atât: obiectele erau apucate de o adevărată frenezie de libertate. Ele deveneau independente unele față de altele, dar de o independență ce nu însemna numai o simplă izolare a lor, ci o extactică exaltare. Entuziasmul de a exista într-o nouă aureolă mă cuprindea și pe mine: aderențe puternice
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este o figură simbolică: Orfeu. Anticii au stabilit o legătură atît de strînsă între Orfeu și Iisus, încît cele două personaje au fost uneori chiar confundate. Conform fabulei mitice, Orfeu a fost la început un adorator al lui Dionysos, simbolul freneziei dezordonate, al setei insațiabile de dorințe, al dezlănțuirii instanței subconștiente, contrar ambivalent al refulării (Hades). Într-adevăr, Dionysos devine o figură centrală a misterelor eleusine; el sfîrșește chiar prin a-l înlocui pe Hades, înlocuire făcută posibilă de complementaritatea semnificației
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pluriperspectivismul și, în situația romanului Patul lui Procust, eroii se reliefează unul prin celălalt adică, după cum s-a mai remarcat, grație complementarității. Să nu omitem nici o clipă destinul individual al autorului. Ce amănunt biografic susține poetica intercondiționării caracterologice repetată cu frenezie? Într-o copilărie marcată de absența dureroasă a părinților naturali, obligat să îndure cu stoicism privațiuni materiale și ofense aduse de vecinii din mahala, singura figură luminoasă, de care scriitorul își va aminti mai târziu cu nostalgie, este prietenul Tutulă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a recunoscut talentul celui care este, pe drept, apreciat ca stâlp de rezistență al modernismului prozei și dramaturgiei românești. Polemica dintre cei doi rămâne, cu regret, la aspecte de suprafață și ratează confruntarea de profunzime, pentru că ambii se macină în frenezia vanităților rănite. Totuși, din aceeași perspectivă inițială, extrem de interesantă, a relației Maestru/Magistru-Discipol detalierile anterioare evidențiază laturi ideatice fertile. De pildă, Camil Petrescu nu a fost capabil să sesizeze capacitatea extraordinară a lui Lovinescu de a recupera decalajul față de Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
fiind un test de bărbăție), în conivență cu aluziva curte făcută de Caroline, dezgustătoarea gazdă, nevrotică, frustrată erotic, cu scăpărări de demență și ferocitate în priviri. Scăpați teferi și de data asta, Colin și Mary sunt cuprinși de o subită frenezie erotică, incitați să se reinventeze, să-și dea un nume, tot așa cum i se dă un nume unui nou-născut. Persistă însă o amenințare inexplicabilă, ca și climatul de fatalitate. Cei doi nu scapă de acea panică greu de definit nici
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Lecturile, în spiritul timpului, sunt expuse, de obicei, în salon în locurile vizibile 283, pentru a fi văzute și apreciate: române (de regulă, ale autorilor din secolul al XVIII-lea, Stendhal sau Balzac), reviste la modă și de modă etc. Frenezia lecturii se hrănește din românele de aventuri în tiraje mari, din povestiri și romane-foileton în revistele pentru femei, dintr-o întreaga literatura destinată femeilor, axată pe viață de cuplu, pasiuni și adulter. Bulimia lecturilor romantice care cuprinde publicul feminin exacerbează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]