1,204 matches
-
demonstrează cât de în serios iau rușii aceste chestiuni. Swami a ajuns în Moscova în mijlocul iernii, purtând doar un halat subțire de bumbac, în timp ce gazdele lui dârdâiau pe pista de aterizare, îmbrăcate cu haine groase, cu căciuli de blană și fulare de lână. Preocupați de sănătatea lui Swami, i-au oferit imediat o haină, dar Swami a refuzat politicos și a spus: „Eu îmi produc propria căldură pe măsură ce am nevoie de ea”. Secretul său: controlul respirației și respirația celulară. Atunci când vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
foarte tineri, palizi, În capul mesei. Părinții, rude apropiate, colegi, probabil, În total vreo douăsprezece perechi. Confetti, lampioane. Spre ea se Îndrepta tot mai apăsătoare privirea unui bărbat Încă tânăr, cu ochelari cu ramă de sârmă subțire, rotunzi, și un fular roșu ponosit În jurul gâtului. Se resemna și se lăsă privită fără să mai opună rezistență, preocupată vag de starea mâinilor ei precum Fecioara Maria de soarta micului Isus În icoanele de bâlci. Regreta că nu ceruse și ea o vodcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
afumați din mijlocul mesei, Înălțată chiar de el pe un capac de lemn cu diametrul unei roți de „Pegas” pliant, dacă În pragul ușii deschise fără zgomot n-ar fi apărut Flavius-Tiberius, fiul lor. Doamna Moduna Îl recunoscu numaidecât după fularul roșu pe care i-l croșetase În anul pensionării, iar domnul Moduna după paltonul negru din stofă de patru sute, pe care și-l dorise atât și la care renunțase În favoarea lui Flavius-Tiberius, student Întârziat pe atunci prin anul IV și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
groază de bani pe cărți. La peste 30 de ani te poți opri din citit. Dacă nu ții cu tot dinadinsul să orbești... Se Îndreptă spre cuierul cu picior din verandă Înainte ca obișnuitele ei reproșuri să tulbure bucuria serii. Fularul, pus neglijent În mâneca paltonului, mătura dușumeaua de brad precum coada leneșă a unei vulpi purpurii un drumeag uscat de țară. Sunt gata, zise Flavius-Tiberius, punându-și ochelarii. Acum... Tăcu mirat: bătrânul adormise cu țigara stinsă În colțul gurii. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rană e semn de indispoziție fizică și de griji. Mai așteaptă-te și la rezultate financiare proaste datorită unor tranzacții neinspirate.” 2. „Vis cu Monika Kulesza la Varșovia. Palatul Casimir. Îl aștepta În stația lui 26. Avea Într-adevăr un fular roșu la gât. Pe cap purta o beretă verde. Au intrat Într-o cafenea. Patronul privea niște ilustrate pe care i le arăta un tânăr slab și cu părul lung. Din când În când patronul striga ceva. Ce zice? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o femeie excentrică și că era dreptul ei la urma urmei să facă ce făcea. Tocmai când Începuse să creadă că alesese de fapt o formă inedită de sinucidere, cineva Începu să o scuture de zăpadă. Era un bărbat cu fular roșu și ochelari rotunzi de sârmă. I se păru cunoscut, Îl mai văzuse undeva: Tu ce dracu’ cauți aici? Întrebă ea fără să clipească. Vând antene parabolice, răspunse el prompt, fără să-și Întrerupă munca de deszăpezire. Și eu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nemaivăzută până atunci Îi lumina făptura. Ca și cum cineva ar fi cărat În urma ei un reflector pentru fotografii de interior. Privi mai atent și nu văzu În urma ei decât un bărbat Înalt, cu părul lung și creț. Purta la gât un fular roșu și o pereche de ochelari rotunzi prin sticlele cărora treceau impetuoase două fascicule de lumină de o intensitate neobișnuită. Cum trebuie că aveau pe vremuri bolnavii de plămâni sau de malarie când Încă mai luptau cu boala, Înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rafinați), cu hotelul Movilă de la Carmen Sylva, Cazinoul din Constanța și Moscheea din Mangalia. Ajan & Co.” Gheretă citi de mai multe ori anunțul, apoi Își descheie tacticos nasturii „paltonului său de ocazii”, lăsând să se reverse peste revere un superb fular mov de mohair cumpărat de Zorela de la Galeria Fondului Plastic de Sfântul Nicolae. Își lăsă prietenii să se obișnuiască cu bazaconia de pe ecran și deschise ziarul tot la pagina de publicitate. Alese fără ezitare un text subliniat Încă de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se ignora, dar și mânat de ambiții politice, nemărturisite Încă public. Și cum o minune nu vine niciodată singură, În urma alaiului domnului Brândușă, În toile de fond, se desena silueta de acum inconfundabilă a negustorului de antene. Același palton, același fular, aceiași ochelari, aceeași candoare. Mereu egal cu sine În orice Împrejurare, privind totul cu o bunăvoință arogantă, cu o resemnare ironică, cuceritoare, deconcertante, În aparenta lor simplitate. Părea un prapor viu ieșit În lume cu bilet de voie pentru 24
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
soarta ei, preocupată fiind de două fenomene tulburătoare: ingestia și deglutiția. Avea În fața ei o cireadă de vite hipnotizate de căldură În adăpători la vremea amiezii. Agentul de circulație era un tip Înalt, cu ochelari rotunzi pe nas și un fular roșu la gât. Stătea În fața ei zâmbind, cu mâna Întinsă, gata să o ajute, dacă ar fi fost cazul. Cum poți răsplăti o mână Întinsă la nevoie? Dar ea nu era la ananghie. Era doar singură, ceea ce era cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îl privea și pe fiul ei. Nu se schimbase deloc sau, dacă se schimbase totuși, atunci nu Într-un fel care să o pună pe gânduri. Cum să te schimbi dacă porți de ani de zile același palton și același fular? Ca să nu mai vorbim de ochelari. Îi purtaseră cu schimbul și Amalia și Andrei, iar Înaintea lor bunicul ei, Szilard Morar, zis Vasi, care i-a cumpărat la Viena. El i-a purtat mereu la biserică În fiecare duminică. Acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Înțe1es de păcătoșii ca mine. Dacă nici acum lucrurile nu sunt mai clare, să nu uitați, vă rugăm, să ne comunicați, dacă se poate, numele fetei din pustă. Marta ținea teancul de hârtii În poală: erau la fel de grele ca și fularul lui Flavius-Tiberius și parcă la fel „croșetate”: două ochiuri pe față, două pe dos. Sau: două rânduri pe față, două pe dos. Sau: o pagină pe față, una pe dos. Sau ... Adormi socotind. 35. Ceața oboselii acoperea pe rând oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un final de revelion, zise Flavius-Tiberius. În aer plutea un miros ciudat de ierburi arse. Îl simți și tu? Ce anume? Mirosul ăsta? Cred că mica noastră tundră pubiană arde mocnit, zise ea, trecându-și În jurul gâtului un capăt al fularului nesfârșit de lung al lui Flavius-Tiberius, de care acesta nu se despărțea decât cel mult În pat. Poate nici atunci. Îl și vedea gol pușcă Învelit doar În fularul lui roșu, cu gâtul prins Într-o minervă moale. Îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
arde mocnit, zise ea, trecându-și În jurul gâtului un capăt al fularului nesfârșit de lung al lui Flavius-Tiberius, de care acesta nu se despărțea decât cel mult În pat. Poate nici atunci. Îl și vedea gol pușcă Învelit doar În fularul lui roșu, cu gâtul prins Într-o minervă moale. Îi mai lipsește coroana de spini. Deși nu avea obiceiul, de data asta ceru iertare Celui-de-sus pentru blasfemie. Oricum, la o adică, ea nu s-ar mulțumi să-l spele doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trei chelneri. Afară Îl aștepta mașina lui Terente Marcovici. Mulțumi lui Petru pentru ospitalitate și se pregătea să urce În mașină când Își aduse aminte de ceva ce trebuia spus neapărat. Era să uit, dom' profesor! Domnul cu ochelari și fular zicea că vinde antene parabolice. Spuneți-i din partea mea că e târziu. Cine să dea atâția bani pe o farfurie, chiar dacă prinde cincizeci de canale? Mai ales În cartierul ăsta! Or fi câțiva nebuni independenți, nu zic, dar cei mai mulți, obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
larg În jurul lampadarului, reproșându-și că Își pierduse Încrederea În minuni. Zbura legănat ca un avion ce salută mulțimea la un miting aviatic. Înainte de a se despărți pentru totdeauna de acel loc, văzu un bărbat Înalt, cu ochelari și un fular roșu, care Îi făcea semne amicale de drum bun. Grohăi și el ceva În semn de răspuns, apoi tâșni În sus ca o rachetă, ca o cometă ce se Întoarce În cer după ce zăbovise o vreme printre oameni sub Înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
amestec În toată nebunia aia. Flavius-Tiberius se așeză și el În zăpadă lângă omuleț. Acesta mirosea a o oaie. Și a birt. Eu am dezlegat porcul, zise Flavius-Tiberius fără să se poticnească. Dumneata? Așa un domn? Cu paltonul ăsta? Cu fularul ăsta? Cu ochelarii ăștia? Te pot despăgubi... Uite, Îți dau o antenă parabolică În schimbul porcului. O ce? făcu ochii mari omulețul. O antenă cu care poți prinde zeci de posturi de televiziune. Ca să ce? Ca să vezi lumea. Și ce câștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el, un străin tremura de frig așa cum tremura el din pricina bolii. Avea o barbă de câteva zile și o pereche de ochelari rotunzi pe un nas coroiat. Semăna cu Petru Cain tânăr. În jurul gâtului, Înfășurat de mai multe ori, un fular roșu. Dacă mai punea la socoteală și paltonul, bine căptușit după cum se vedea, n-ar fi avut motive speciale să clănțăne din dinți. Lui nu Îi era frig deși adormise acolo, lângă mașină, câteva minute bune. Atât cât să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și că astfel Îl Încuraja Într-o acțiune pe cât de delicată, pe atât de binevenită. Deodată i se făcu o frică de moarte. Zâmbetul acela Îi era cunoscut. După cum cunoscut Îi era nasul coroiat, și ochelarii rotunzi, și paltonul, și fularul roșu, și mâna care acum Îi ștergea lui fruntea năpădită de o transpirație rece sub cozorocul scurt al unei șepci din blană de vulpe. O șapcă pe care o ura, dar de care nu se putea lipsi iarna. Toată lumea zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Se simțea bine. În buzunarul pentru batistă al sacoului său pulsa, ca o perlă caldă, inelul opalin al durexului pe care Eleonora i-l Înapoiase spunându-i: După calendarul meu, azi e o zi norocoasă. Îl sărută prelung, Îi potrivi fularul În jurul gâtului, apoi urcă În autobuz. Fiind zi de sărbătoare, spre Feldiu era o singură cursă. Autobuzul s-a urnit greu din loc, ca după o noapte de chef. Ea Îl privea cu fruntea lipită de geam. El Îi făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, „Cobaiul lui Dumnezeu”. Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune și în plăcerile lumești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo. Nu era foarte ușor să înaintezi. Bălăriile creșteau ca într-o boală. Se uscau în picioare, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborându-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce se întâmpla. Dodo își frământa mâinile, îmbătrânite dar încă frumoase, cu degetele lungi, Nelson își trecea dosul palmei peste banderola neagră, de parcă se ștergea la ochiul care-i lipsea. Călugărul își trăgea fularul care-i atârna până la pământ, Anton stătea sobru, marțial, cum se cuvenea pentru un judecător, iar Siminel visa probabil la țările calde. Cum nu reușea să priceapă nimic, Dominic izbucni în râs. Nelson îl imită. „Nu râdeți. Vă rog”, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]