2,337 matches
-
generalul îl primise în haine civile. în realitate, Etius acum aproape că nu-i mai dădea atenție, întrucât era cu gândul în altă parte. Totuși, nu se hotăra să întoarcă spatele splendidului peisaj ce putea fi admirat din loggia. Contempla gânditor norii mari și albi ce străbăteau fără grabă azuriul pastelat al cerului din Narbonense sau, privind spre miazănoapte, dincolo de zidurile și de turnurile înconjurătoare ale palatului, observa întrețeserea compactă de acoperișuri ale caselor foarte îngrijite din Arelate, întreruptă ici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe huni. Având forțele noastre unite cu ale lui Teodoric, îi vom putea ataca, strângându-i între noi și cetate. Cucerit, Sebastianus întrebă: — Pot să te întreb care va fi rolul meu? Flavius Etius strânse un moment buzele, măsurându-l gânditor. — Rolul tău va fi important, firește. — O să comand o unitate? Care? Scutură din cap: Nu, nu vei comanda. Nu pentru moment, cel puțin. O altă misiune. Sebastianus se strădui să-și ascundă deziluzia: — Despre ce e vorba? în loc să-i răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nebunul ăsta? Pentru moment, Divicone se întunecă la față, de parcă ar fi fost și el jignit într-o oarecare măsură de modul cum vorbise Sebastianus despre acela care până acum câteva zile fusese căpetenia sa; la rândul lui, scărpinându-și gânditor barba crescută de mai multe zile, aruncă o privire întrebătoare la Magister militum, iar acesta din urmă, făcându-i un semn de nerăbdare, îl îndemnă să răspundă. — Bine, spuse, în sfârșit, cu stânjeneală. Ceea ce a obținut Eudoxiu de la Atila a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-mi iau ceva precauții. Metronius fu de acord. Sunt întru totul de acord, dar problema care se pune acum e să găsim cât se poate de repede un loc mai potrivit pentru popas. Divicone își întoarse calul și se apropie, gânditor. — Dacă nu vă convine locul ăsta, ne-am putea muta mai încolo. Indică un alt ostrov la cincizeci de pași mai în față, separat de cel pe care era construită coliba printr-un mic ochi de apă stătătoare. — Acolo sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
marmură din micul templu - coloane înșiruite în cerc, așezate în mijlocul unui câmp înverzit, presărat cu campanule și margarete - situat exact în centrul marelui parc de la villa Patriniani. în picioare, în fața altarului de sacrificiu, cu un văl pe cap, Hippolita fixa gânditoare mielul spintecat, în ale cărui măruntaie încă palpitând, haruspice-le cerceta cu o înțelepciune străveche. Observând mișcările picioarelor lui și zvâcnirile bruște ale capului, induse de gesturile bătrânului, aproape că ajunsese să se întrebe dacă mai era sau nu viață în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care le observase Rutilius, dar care la o privire mai atentă, se dovedi că reprezentau desenul unei mâini. Era, însă, o mână deosebită. — Patru degete! constată Dubritius, ridicându-se. înțelegeți ce a vrut să spună? — Fără îndoială, spuse Sebastianus, observând gânditor desenul. — Așadar, exclamă Vitalius, milițienii care jucau zaruri... Tulburat peste măsură, Rutilius trase concluziile: — Bineînțeles! Erau bagauzdi și, cu siguranță, acel Eudoxiu era printre ei. încrucișând brațele, Maliban obiectă: — E ciudat, totuși. Nu se poate ca băiatul ăsta să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Theodoric își luă rămas bun și plecă împreună cu fiul său. După ce plecară toți capii și generalii, nu mai rămaseră decât bătrânul secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva clipe, fixând gânditor ieșirea din cort, în vreme ce de afară se auzeau tropotul cailor căpeteniilor aliate și ai escortelor acestora; apoi, bătând cu lama pumnalului în palma celeilalte mâini, se întoarse spre harta încă deschisă pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea fi folosiți în sprijinul infanteriei. Sebastianus îi veni în ajutor. — Desigur. Ar putea să contribuie numeric. Sunt mai multe mii și, îngroșând rândurile infanteriei, ar putea constitui o forță decisivă de asalt, dacă soarta luptei rămâne indecisă. Observându-l gânditor, Etius încuviință: — Da. cred că așa o să-i folosesc. întorcându-se spre Metronius, adăugă: — O să primești ordine detaliate mâine dimineață. Apoi, aruncând din nou pumnalul pe masă, îi salută pe amândoi și îi lăsă liberi. — Acum să mergem să dormim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frații săi, aflând de moartea tatălui, nu-i vor juca vreo festă, trecând peste dreptul lui de succesor ori cerând să împartă cu el puterea. Etius se întoarse spre el, îl fixă câteva momente, strângând pleoapele, și încuviință cu gravitate, gânditor; probabil împărtășea părerea lui Chilperic, totuși nu spuse nimic. își mută în schimb, privirea la Sebastianus, care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi că Magister era pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puțin fionguri din familia acestor culori. Desigur, nu i-am spus nimic nici ei - nici n-o cunoșteam -, dar aceasta știa. La grădina publică, la un rond din mijlocul orașului (loc de muzică și plimbare) eu eram veșnic prezent, melancolic, gânditor, cu ochii țintă spre ea - uneori îmi luam curajul s-o privesc drept în ochi - veșnicunde era ea, veșnic pe o bancă în preajma ei. Apoi, cum mă sculam, treceam pe la ea. Avea o casă cu un cerdac lung spre drum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-i ea și al ei (așadar, și ideile ei nepersonale). Dar ea respiră numai viață, candoarea vieții, căldura vieții, spontaneitatea vieții; și palpitarea asta intensă și necontenită a existenței ei o împiedică de a stărui în ipostasul de ființă pur gânditoare... ...Adorația egoistă, amestec de dorință și idealizare extremă, nu cedează decât în rarele momente când văd în ea ființa umană, fragilă, vremelnică, supusă la nenorociri posibile: mizerie și boală, și la catastrofe sigure: moartea doamnei M... și a ei. Dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în Oracolul manual și Criticonul, prudența, delicatețea, socotită cea mai aleasă calitate, politețea securizantă, camuflarea psihică. "Plăcere divină: să te arăți mic și umilit, cu sentimentul distanței dintre tine și ceilalți" (p. 40). Și o atitudine față de viață, ne previne gânditorul psiholog, poate fi simulată tocmai pentru a nu ne trăda slăbiciunile. Ibrăileanu înțelege astfel original și modern pesimismul, care și lui i-a fost reproșat în mod eronat. "Pesimismul este iubirea arzătoare de viață și tânguirea că ea nu dă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-mi puteam desprinde ochii de la fața doamnei de onoare, dar am avut impresia fugitivă că doamna Silsburn se instalase în poala vorbitoarei principale. Nu, n-a mai zis altceva. N-a mai zis aproape nimic. Doamna de onoare a dat, gânditoare, din cap. Vreau să spun că, așa cum e ea, n-ar fi făcut nici un comentariu cu toată lumea aceea de față, dacă Muriel n-ar fi fost atât de distrusă. Și-a scuturat din nou scrumul țigării. Singurul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o bucată de carne, nu-i așa? - Cred că aveți dreptate, răspunse Mașa după o clipă de gîndire. - Nu vă puneți Însă Întrebarea, continuă oaspetele aproape fără să ia În seamă cuvintele femeii, la ce meditează această bucată de carne gînditoare... PÎnă și o piatră are simțăminte mai curate. Carnea la ce poate să se gîndească decît la altă carne. Dar ca să nu se simtă prost, Îmbracă acestă gîndire În haine cît mai elevate. Mi se face greață de atîta metafizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
iar ciudatele sunete din străfundu-l creierului mic Încetese. Bolnavul Încercă să-și facă iluzii optimiste În legătura cu presupusa lui Înbolnăvire care de fapt, n-o mai intuia atât de tragică precum Îl speriase la Început. Se lungi În așternut, gânditor. Cu toată ora Înaintată, nu-i era somn...Deschise radioul. Învârti scala până ce auzi vocea crainicului vorbind românește. Era ora două, după miezul nopții. De regulă, dela această oră, Bucureștiul transmitea numai muzică de dans - regulă ce nu se desminți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
căldura asta trebue să vă răcoriți, nu de altceva dar, să mai putem bea...! Mai trase câteva fumuri din țigară și zise ospătarului: Tovarășe, prepară repede trei porții dar să fie, ști-i tu, ca la mama acasă...! Mai trase gânditor câteva fumuri din țigară, privind la cei doi care-l Însoțeau. Așa, acum să revenim la discuție...Voi sunte-ți de părere să mă ocup personal de acest caz...!?” „Mai Încape discuție...?” - aprobară la unison mafiotul Mingoti cu maiorul Huzum. „Chiar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lei, așezându-i În sertarul Întredeschis al biroului făcând precizarea. „O mică atenție, domnule director...!” Fără pic de jenă, Directorul Comercial luă În mână teancul de banknote, le privi câteva momente apoi Începu să numere. Îndoi banii cu atenție, privind gânditor la repartiția de carton asfaltat, dând impresia unei aproximative calcule ca În final să comenteze. „Cantitatea de carton asfaltat e destul de exagerată...! Te văd om serios, așa dar, dacă vrei să capeți toată cantitatea trebuie să mai adaugi, să zicem
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
prima oră...!” „Imposibil, domnule. Mâine va fi prea târziu... Dar, i-a stai puțin...Dacă voi suporta orele suplimentare, putem găsi unii lucrători dornici să colecteze ceva bani În plus...? Și dacă, cât oare m’ar costa...?” Magazionerul Îl privi gânditor, dând iluzia unor calcule exacte ca Însfârșit să vorbească, scoțând un oftat prelung. „Uite care-i situația. Pentru a nu termina treaba după miezul nopții, sunt necesari cinci lucrători. Și pentrucă se lucrează suplimentar În afara orelor dr program, va trebui
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
față croind drum prin mulțime fiind mândru de misiunea Încredințată, privind cu ochii ostentativ, căutând să observe dacă mulțimea apreciază demonstrația de forță, Înfricoșându-se!! Băiat de treabă, tânărul procuror parcurse referatul miliției, punând unele Întrebări de rutină, Îl cercetă gânditor câteva secunde, Înălțând din umeri. “Legea mă obligă să prelungesc mandatul de arestare cu Încă șapte zile...! Tot această lege obligă lucrătorii miliției să demonstreze, să aducă probe a vinovăției pentru a permite prelungirea arestării, În vedera finalizării dosarului. Dacă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dacă nu mai mult din sângele tău, cu riscuri majore. Te sfătuiesc să renunți...!!” Atena insistă. „Nu mie teamă... Organismul meu e tânăr, el va respinge orice Încercare de anomalie. Vă rog, domnule doctor, fiecare secundă risipită va Îngreuna salvarea...!!” Gânditor, directorul Înconjură biroul său din lemn masiv privind absent la cele două sertare pline cu cadourile costititoare aduse de fată, apoi privi din nou la Atena, precizând. „Orice tentativă de a salva o viață, este În interesul științei, al medicinei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
i-a loc pe scaun și scrie ce te vom Întreba noi...!” Un agent din cei prezenți Îi puse la Îndemână câteva coale albe de hârtie și un creion făcând precizarea. „Pentru Început scrie - Declarație...!” Lct.Col.Tudose Ion, privi gânditor scrisul ordonat, perfect caligrafic, Își aprinse o țigară după care se propti În fața lui Tony Pavone, smiorcăindu-se. „Acum să scrii pe hârtie cu lux de anănunte, de ce dumneata ai ignorat decretul de lege emis de Șeful Statului, tovarășul Nicolae
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
asta e o regulă universală, în timp ce noi înșine, judecătorii, nu cunoaștem de atâtea ori legea și recurgem la biblioteci - nici nu e posibilă o asemenea cunoaștere în vălmășagul și curgerea continuă a sute și sute de legi. - Ai dreptate, rosti gânditor. Mi-e milă de tine în profesiunea în care te afli. - Dar fără ea societatea n-ar putea viețui, s-ar naște haosul, adică dispariția. Din cauza asta aplicăm legile așa cum sunt. - Dar știi foarte bine că nu toate legile sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
posterității; vom rămâne astfel fără martori și cine ne va mai crede peste o sută de ani? - Asta nu e nimic. S-ar putea să se întâmple ceva mult mai grav. Da. Să nu poți să comunici nici atunci. Era gânditor, privea spre fereastră, în amurgul de-afară. Aprinsei lumina. - Ar fi îngrozitor, spusei. Nu pot să cred... Tot va veni o zi... fie și peste o mie de ani. - Peste o mie de ani... - Nu-și termină vorbirea; întorsei capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De bună-samă, Petrache! Dambla, Petrache! —Părinte, strigă crâșmarul, căscând ochii; mare comedie! A venit să beie un pahar de vin... Încă l-am întrebat dacă vrea să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
popii băutura, și nici un băiet nu-i acasă; nu știu ce să fac. —Petrache! strigă popa, împroșcând; de bună-samă, Petrache, că vrei să dai de bucluc. Da, da, de bucluc! Da’ ai pus de cel bun? de cel tare? Popa își scărpină gânditor nasul roș; apoi puse mâna pe ulcică, pe când Petrache ieșea grăbit și spăriat pe ușă. Străinul horcăia în întuneric. —Ei, omule! zise popa mai liniștit, după ce sorbi un gât; ce ai? Hm! n-aude. Mare comedie! te pomenești că moare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]