1,633 matches
-
stative cu aparatură electronică amenințătoare, peretele de culoarea șerbetului de lămâie, măsuța pe rotile de lângă pat. Mai făcu o încercare. —Markie, sunt Karin. O să te faci bine. Faptul că spusese lucrul ăsta îl transforma într-un fel de adevăr. Un geamăt îi scăpă din gura închisă strâns. Mâna lui, străpunsă de o perfuzie, se întinse și o apucă de încheietură. Atacul o paraliză. Strânsoarea era slabă, dar mortală, trăgând-o în jos spre rețeaua de fire. Degetele lui o pipăiau frenetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ea cu privirea aceea amuzată, lichidă, pe care i-o aruncase într-o noapte, când erau adolescenți și se târau amândoi spre casă, fiecare de la întâlnirea lui, beți. Și tu? Nu te credeam în stare. Începu să-și folosească vocea - gemete înăbușite de tubul de traheotomie, un limbaj secret, fără vocale. Fiecare horcăit o sfâșia pe Karin. Îi bătu la cap pe doctori să facă ceva. Ei îi măsurară țesutul cicatrizat și lichidul cranian și ascultară tot ce se putea, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
retrage. Răsuflarea ei e un cutremur. Balena gâfâie și se rostogolește, strivind sub ea vieți, în timp ce aerul o strivește. În capul ei urlă furtuni. Căngi și funii o înfășoară. Pielea i se jupoaie, în straturi de grăsime. Săptămâni, luni, iar gemetele muntelui de animal putred slăbesc. Orașul risipit se adună înapoi. Mici vieți născute pe uscat împung monstrul cu ace și cuie, îl hăcuiesc, revendicându-și casele zdrobite. Păsările ciugulesc din carnea lui putrezită. Veverițele smulg hălci din el, le îngroapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și acum. Ritual de maimuță, îi spuneau ei. Își mângâiau tot timpul mâinile când citeau împreună, își masau umerii când spălau vasele. „Știi ce ești?“ îl acuza ea, ciupindu-l. „Ești un masajofil bătrân și spurcat.“ El îi răspundea cu gemete fericite. La intervale tot mai mari de timp, pe care nici unul dintre ei nu se obosea să le calculeze, încă se jucau unul cu celălalt. Oricât de sporadică era dorința, persistența ei îi mira pe amândoi. Cu un an în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mulțumi să ridice din sprâncene. —Poftim. Ia loc. Odihnește-te. Ar trebui să fii un moșulică, ai uitat? Croncăni ca un corb. Weber se așeză în același scaun ca și cu o zi în urmă, în fața lui Mark, scoțând aceleași gemete pe fondul aceluiași râs. —Te deranjează dacă dau drumul la reportofon cât stăm de vorbă? —Ăla-i un reportofon? Mă iei la mișto! Dă-l încoa’ să-l văd. Zici că e o brichetă. Ești sigur că nu ești vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
numele cocorilor - Ajijak sau Businassee - Cei-care-cheamă-ecoul. Cocorii erau conducători, voci care-i chemau pe toți oamenii laolaltă. Indienii Crow și Cheyenne ciopleau din oasele cocorilor fluiere goale pe dinăuntru, imitându-l pe cel-care-cheamă-ecoul. Și latinescul grus era un ecou al geamătului lor. În Africa, cocorul împărat stăpânea cuvintele și gândul. Grecul Palamedes a inventat literele alfabetului urmărind zborul gălăgioșilor cocori. În persană, kurti, în arabă, ghurnuq: păsări care s-au trezit înainte de restul creației, ca să-și spună rugăciunea în zori. Xian-he
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ruga ca unul dintre vecini să iasă afară ca să-i salute. Dar toate ființele vii se ascundeau în fața acestei epidemii. Karin se gândi să-l vâre iar în mașina lui Bonnie și să-l ducă înapoi la Dedham Glen. Dar gemetele lui lăsară treptat locul unor chicoteli mirate. Au făcut o treabă incredibilă. Au nimerit aproape totul la fix. Doamne! Cât o fi costat? Parc-ar fi un film cu viața mea de miliarde de dolari. The Harry Truman Story. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
turtită, rotundă din acelea pe care le folosesc cărbunarii sau cei care vînd cartofi, pentru întărirea încheieturii. Două lămpi electrice luminau un pic locul în care ne lucram exercițiile. Sunetul clar de metal pe metal, cînd și cînd amestecat cu gemetele și suspinele noastre, răsuna straniu prin adăpostul bărcilor care, în afara colțului nostru, era cufundat în întuneric. Aveam, pentru prima dată, prilejul să observ chipul lui David în vreme ce lucra. Chiar cînd se lăsa pe vine cu discurile roșii sau se lungea
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
deosebite de camerele între care făceau legătura. Lanark îl urmă pe Munro într-un tunel jos și curb, iar pale de vînt fierbinte îl băteau în spate, urechile îi amorțiră de larma vocilor, pașilor, soneriilor care făceau pling-plong și un geamăt ritmat și monoton. Tunelul avea o înălțime de un metru optzeci, cu secțiune circulară și o alee plată jos, suficient de lată pentru roțile unei tărgi. Lumina nu contenea să strălucească și să scadă într-un mod greu suportabil pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
am spus că-ți dau voie să te înscrii. — Mulțumesc, a zis Thaw, și plecă din cameră. Peste o clipă, domnul Thaw intră la el, în dormitorul din față, și-l găsi îngenuncheat lîngă pat cu fața vîrîtă în cuvertură. Gemete reținute veneau dinspre fața lui înfofolită, iar spatele i se zgîlțîia spasmodic. Ce s-a întîmplat, Duncan? întrebă domnul Thaw contrariat. Nu vrei să mergi la școala de artă? Nu ești bucuros? — Da. Foarte bucuros. Atunci, de ce boceți? Thaw se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
camerei. Toate obiectele pe care le vedea păreau alcătuite dintr-o teroare imensă. Se holbă la tavan și-și adună gîndurile într-un urlet intens și tăcut: „Exiști. Mă predau. Cred. Te rog, ajută-mă“. Astmul se agravă. Scoase un geamăt înfricoșat, apoi se controlă suficient încît să scoată un sunet amuzat și să-și spună: „Nu-i nimeni. Poftim. Absoluit nimeni“. Mai rosti încă o dată cuvintele, mai tare, dar sunau ca o minciună. Se văzu fără de alinare, condamnat la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dealurile și prăpăstiile unui peisaj familiar, iar laturile membrelor lui se frecară de preaplinuri dulci cu vîrfuri surprinzător de tari, iar extremitățile i se afundară în cutele unei răni umede care se deschidea într-o peșteră mlăștinoasă, în care mici gemete înfloreau în întuneric ca niște violete. Erau mirosuri fetide și chiar un iz de bălegar. Rătăcindu-se, se întinse pe spate, simțind că și el este un peisaj, unul mohorît și plat din jurul unui turn care se ridica într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și o voință proprii. Mulțimea era când imobilă, când tălăzuită de o hulă umană. În ea germinau veleități care acționau ca bulgării de zăpadă care se rostogolesc pe panta unui munte și care declanșează avalanșe. Ici, colo, răsunau horcăieli și gemete, în locurile unde oamenii erau striviți de presiune. Răsunau și țipetele nefericiților care, împiedicându-se cădeau și erau călcați în picioare. Mulțimea este o femeie fără inimă; ridicată pe vârful picioarelor, privea cu ochi avizi la cei ce dănțuiau zdrobind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
armamentul individual. Venusienii îi asaltau agitându-și bâtele; minutele treceau și numărul acestora creștea necontenit. Planând asupra acestei învălmășeli, armele automate ezitau, nemaifiind sigure de țintele tirului lor. Pe măsură ce sfârâitul suflantelor și detunăturile exploziilor scădeau în intensitate, hărmălaia înjurăturilor, mârâiturilor, gemetelor devenea tot mai distinctă. Stângăcia luptelor, neândemânarea, bâjbâiala combatanților îl lămuriră deodată pe Gosseyn. ― Dumnezeule! ― exclamă el ― lupta asta are loc pe întuneric? Întrebarea era pur formală, căci el percepea acum diferența între lumina ce scălda scena de pe ecran și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ascultăm foșnetul tufelor și să aflăm vești despre lume; era în zodia bătrânilor îndrăgostiți și i-am văzut plutind pe deasupra noastră pe cei doi bătrâni uriași care, spre toamnă, acoperă cerul; cât au trecut ei, pădurea s-a umplut de gemete și de mormăituri, ai fi putut jura că tună; apoi s-au dus : noi doi le-am mulțumit pentru cele aflate și am ieșit, umăr la umăr, pe câmp. Peste un timp, ne-am dat seama că splendida toamnă care
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se lăsa văzute; e ca și cum, încercând să povestești un munte cu avalanșele lui cu tot, s-ar lăsa povestită numai o pietricică sau ceața de la gura prăpastiei; dar sunt convins că până și în tăcerea lor se poate desluși câteodată geamătul încleștării dintre vârf și abis. De asemenea, relatând lucrurile acestea cam greu acceptabile, nu încerc să descurc trama în care viermuiam orbit mai mult sau mai puțin de propriile mele retine : la început mă încăpățânam să înțeleg, în sensul obișnuit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cam pândea o vârstnică mireasă, o doamnă vieneză, de vreo patruzeci și doi de ani, frumos oxigenată, ușa odăii sale se afla spre capătul coridorului, alături și puțin pieziș față de ușa odăii mele, doamna locuia cu maică-sa, ale cărei gemete de veterană a suferinței le auzeam ziua și noaptea, poate exagerez când spun că mă pândea, s-ar fi putut să fie vorba de simple coincidențe, dar aproape în fiecare dimineață, când mă duceam să cumpăr pâine sau vinete, doamna
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
timp, fiindcă, din fericire, viața e scurtă, dar îți mai dai seama de starea mea sufletească, și așa mai departe, stai să vezi...“. Dar doamna Gerda n-a mai stat să vadă și a fugit în camera ei, de unde, printre gemetele bătrânei mame suferinde, am auzit-o cum încuia ușa. 11. Acum, când recapitulați, s-ar putea să vi se pară că vorbesc cam mult și cam urât despre lucruri neesențiale; de asemenea, s ar putea să vă contrarieze dimensiunile căpătate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dogoritoare raze lăuntrice, poate că vorbăria mea alimentează forța presimțită a tăcerii fiecăruia, dezvăluind, pe invers, partea cealaltă, în care măsurile, toate măsurile, sunt iluzorii, și așa mai departe. În plus, când ești senin și liniștit, poți auzi de acolo gemetele lumii și atunci se comite un pohem sau un tablou cu floricele pentru că din partea cealaltă nu răzbate, după cum am mai spus, decât ce poate și ce trebuie să răzbată, pe câmpiile inteligente. * Tribunalul din Bentong (Malaezia) a fost nevoit să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în fața unei fete de la Catedra de Filologie Clasică. Curând, am simțit că nu mai pot, m-am trântit cu fața la pământ, izbeam cu pumnii iarba, gemând cât puteam de tare pentru că, neavând încotro, alesesem soluția sonoră, infamă și degradantă, pe care gemetele mele nu izbuteau s-o acopere; domnișoara se uita uluită la mine, se speriase. „Să nu confunzi“, strigam, „dacă vorbesc despre Theodor, am în vedere numai modul lui de viață și mă refer la stări, nu la idei; nu mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a întâmplat încă nimic...“ Apoi s-a culcat. M-am întins lângă ea, pe sofa. Nu puteam să adorm. Nu-mi puteam lua gândul de la Petru. Târziu, mi s-a părut că aud ceva ca o bufnitură sau ca un geamăt înfundat. M-am ridicat și m-am dus din nou la fereastra luminatorului. O fâșie de lumină plutea în dreptul celei de-a doua ferestre de sub etajul nostru, formând o perdea ca de aburi. Dincolo de ea, bezna părea și mai neagră
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
doi poeți, ca și Robespierre, s-au speriat și au întins-o. M-am ridicat de pe podea și am ieșit pe coridor. Acolo nu se afla nimeni, dar ușa odăii dumneavoastră era deschisă, iar dinăuntru se auzeau un fel de gemete, ca de agonie. Am intrat. Întinsă pe un maldăr de ziare zăcea bătrâna dumneavoastră mamă... «Mor !», mi-a comunicat ea, disperată. «Lăsați», i-am spus, «că nu se moare așa, cu una, cu două...». I-am dat medicamentul (a mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și o voință proprii. Mulțimea era când imobilă, când tălăzuită de o hulă umană. În ea germinau veleități care acționau ca bulgării de zăpadă care se rostogolesc pe panta unui munte și care declanșează avalanșe. Ici, colo, răsunau horcăieli și gemete, în locurile unde oamenii erau striviți de presiune. Răsunau și țipetele nefericiților care, împiedicându-se cădeau și erau călcați în picioare. Mulțimea este o femeie fără inimă; ridicată pe vârful picioarelor, privea cu ochi avizi la cei ce dănțuiau zdrobind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
armamentul individual. Venusienii îi asaltau agitându-și bâtele; minutele treceau și numărul acestora creștea necontenit. Planând asupra acestei învălmășeli, armele automate ezitau, nemaifiind sigure de țintele tirului lor. Pe măsură ce sfârâitul suflantelor și detunăturile exploziilor scădeau în intensitate, hărmălaia înjurăturilor, mârâiturilor, gemetelor devenea tot mai distinctă. Stângăcia luptelor, neândemânarea, bâjbâiala combatanților îl lămuriră deodată pe Gosseyn. ― Dumnezeule! ― exclamă el ― lupta asta are loc pe întuneric? Întrebarea era pur formală, căci el percepea acum diferența între lumina ce scălda scena de pe ecran și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
șase ori mai mare decât forța gravitației. Grosvenor sări în picioare și, repezindu-se la cel mai apropiat videocomunicator, încercă să intre în contact cu sala motoarelor, deși nu se aștepta ca aparatul să funcționeze. În spatele lui, cineva scosese un geamăt înăbușit. Grosvenor se întoarse, perplex. Morton, care privea peste umărul lui, exclamă: - E monstrul! În sala mașinilor! Iar nava a pornit cu noi în spațiu! În timp ce Morton vorbea, ecranul videocomunicatorului se întuneca. Nava își mărea continuu viteza. Grosvenor străbătu șontâc-șontâc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]