1,781 matches
-
arătat tocmai că începusem să-l găsesc pe Titus mai simplu decât mi se păruse la început. Aceasta în raport cu mama lui și cu problemele mele. (Poate că prin „mai simplu“ înțeleg „mai vag“, „mai puțin atent“.) Dar era evident, și Gilbert remarcase același lucru, că, într-un fel superficial, Titus se dovedea mai cultivat decât te-ai fi așteptat din partea unui băiat ce părăsise școala ca să urmeze un „curs de electrotehnică“ la un institut tehnic. Unde se aciuase Titus în timpul ultimilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se repetau mecanic, automat, la intervale regulate, de parcă sărmana creatură umană căzuse pradă unui mașinism diabolic. Eram stăpânit de groază, de frică, de o rușine dezgustată, rușine de mine însumi, rușine de ea. N-aș fi vrut ca Titus și Gilbert să audă lugubrul zgomot ritmic, acest acces de jale agresivă. Speram să se afle departe, pe stânci, cântându-și cântecele lor. Am strigat la ea: “încetează, încetează, încetează!“, simțeam că dacă mai continuă un minut în plus, am să înnebunesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de acolo, la Londra, oriunde, sau, mai curând, doream să doresc îndeajuns, încât să mai fiu capabil s-o fac. Dar aș fi făcut-o, puteam s-o fac împotriva voinței ei? Puteam să târăsc cu forța în mașina lui Gilbert o femeie care se împotrivea și țipa, și s-o răpesc? Aș fi putut oare s-o amăgesc, spunându-i că o conduc acasă? Și Gilbert ar fi acceptat? Titus ar fi acceptat? Și apoi, dacă o luam cu forța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
s-o fac împotriva voinței ei? Puteam să târăsc cu forța în mașina lui Gilbert o femeie care se împotrivea și țipa, și s-o răpesc? Aș fi putut oare s-o amăgesc, spunându-i că o conduc acasă? Și Gilbert ar fi acceptat? Titus ar fi acceptat? Și apoi, dacă o luam cu forța, faptul acesta n-ar fi putut decât s-o înrăiască împotriva mea și să zădărnicească acel prețios reviriment al spiritului ei, pe care-l așteptam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
jos o gălăgioasă izbucnire de hohote de râs, urmată de un cântec intonat de o voce de femeie. Am alergat în bucătărie. Rosina ședea cocoțată pe masă, legănându-și picioarele și fiind adulată (nu găsesc alt cuvânt mai potrivit) de Gilbert și de Titus. Purta un pardesiu ușor, foarte elegant, dintr-o stofă fină, cadrilată, gri închis, o fustă din același material, o bluză albă de mătase și cizme foarte lungi, albe, încrețite, cu tocuri înalte. Părul negru strălucitor îi fusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
izbucnire de râs ușor isteric și, spontan, s-au pornit să cânte din nou. Repetau întruna - și nu dădeau nici un semn că s-ar apropia vreodată de un sfârșit - un cântecel italienesc, ale cărui cuvinte mi le pot aminti, deoarece Gilbert și Titus îl cântaseră obsedant în zilele precedente. Titus îl învățase pe Gilbert, și acum îl prinsese și Rosina: Eravamo tredici, siamo rimasti dodici, sei facevano rima, e sei facevan’ pima-poma-pima-poma. Dumnezeu știe despre ce putea fi vorba. Cântatul constituie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nou. Repetau întruna - și nu dădeau nici un semn că s-ar apropia vreodată de un sfârșit - un cântecel italienesc, ale cărui cuvinte mi le pot aminti, deoarece Gilbert și Titus îl cântaseră obsedant în zilele precedente. Titus îl învățase pe Gilbert, și acum îl prinsese și Rosina: Eravamo tredici, siamo rimasti dodici, sei facevano rima, e sei facevan’ pima-poma-pima-poma. Dumnezeu știe despre ce putea fi vorba. Cântatul constituie, desigur, o formă de agresiune. Gurile umede deschise ale cântăreților și dinții strălucitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și dinții strălucitori așteaptă cu nerăbdare să-și devoreze victima-ascultător. Cântăreții râvnesc după ascultători așa cum animalele râvnesc după pradă. Îmbătați de propriile lor glasuri, acum urlau în gura mare, din nou și din nou, eu vocea mustos baritonală a lui Gilbert, cea de tenor pseudo-napolitan a lui Titus și cea de puternic dar aspru contralto a Rosinei. Am zbierat: — Încetați! Încetați! Încetați cu larma asta asurzitoare! Dar continuară să-mi cânte în față, ațintindu-mă cu ochii lor strălucitori, umezi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ești o inepuizabilă sursă de amuzament pentru prietenii tăi. Aud că ai adus-o aici pe doamna inimii tale și că o ții ascunsă sus. Ești absolut de neprețuit! — De ce dracu a trebuit să-i spuneți? i-am întrebat pe Gilbert și pe Titus. Gilbert, încercând fără succes să-și stăpânească strâmbăturile de râs care-i schimonoseau fața, îmi evită privirea, începu să-și rotească și să-și legene ochii în cap. Titus îmi răspunse destul de posac: — Nu ne-ați cerut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de amuzament pentru prietenii tăi. Aud că ai adus-o aici pe doamna inimii tale și că o ții ascunsă sus. Ești absolut de neprețuit! — De ce dracu a trebuit să-i spuneți? i-am întrebat pe Gilbert și pe Titus. Gilbert, încercând fără succes să-și stăpânească strâmbăturile de râs care-i schimonoseau fața, îmi evită privirea, începu să-și rotească și să-și legene ochii în cap. Titus îmi răspunse destul de posac: — Nu ne-ați cerut să nu spunem. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
schimonoseau fața, îmi evită privirea, începu să-și rotească și să-și legene ochii în cap. Titus îmi răspunse destul de posac: — Nu ne-ați cerut să nu spunem. Apoi prinse privirea Rosinei și rânji cu gura până la urechi. Firește că Gilbert o mai întâlnise și înainte pe Rosina, și o cunoștea. Până acum, o privise cu o sfioasă ostilitate, pe care unii bărbați o încearcă instinctiv față de femeile prea prădalnice (în schimb se împacă foarte bine cu femeile blânde și dulci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în carne și oase, și să constate că aceasta nu numai că-l lua în seamă, dar îi și aprecia farmecele tinerești. Se mâncau din priviri, el sfios, ea cu obraznic amuzament. Înfățișarea lui Titus, ca și cea a lui Gilbert, câștigase mult de pe urma soarelui și a mării. Părul lui blond roșcat căpătase o culoare mai vie și părea un nimb pufos; cămașa, aproape descheiată, îi dădea la iveală pielea strălucitoare și blănița roșcată, cârlionțată, care-i acoperea pieptul. Pantalonii suflecați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să pescuiesc o invitație de a rămâne aici. Găsesc că asta-i casa cea mai respingătoare, mai meschină și mai antipatică în care am intrat vreodată. — E bântuită de duhuri rele, interveni Titus. Poți să mai spui asta o dată, întări Gilbert. Se coalizau împotriva mea. — Și, într-adevăr, ciudata ta doamnă e sus? Ce-ai de gând să faci cu ea? Ții minte, mi-ai promis să mă ții la curent cu tot ce se întâmplă în interesanta ta viață amoroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
soții au constituit vreodată un impediment pentru tine. Dar nu poți s-o răpești, nu te poți gândi să te căsătorești cu ea. Zău așa, devii ridicol. Pe vremuri, n-ai fost niciodată ridicol. Aveai demnitate și stil. Titus și Gilbert, de astă dată mai puțin amuzați, păreau stingheriți și studiau dalele mari de gresie de pe dușumeaua bucătăriei. — Te conduc până la drum, Rosina. Mașina ta e afară? — O, nu vreau încă să plec. Vreau să mai cânt. Cine-i băiatul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
până la drum, Rosina. Mașina ta e afară? — O, nu vreau încă să plec. Vreau să mai cânt. Cine-i băiatul ăsta frumos? Arătă spre Titus. — Este fiul meu, Titus. Titus se încruntă și își duse mâna la buza cu cicatricea. Gilbert își înălță sprâncenele, Rosina se schimbă la față, îmi aruncă o privire de străpungătoare răutate, apoi râse: — Bine, bine... E-n ordine, o să plec. Mașina mea e afară. Poți să mă conduci. Voi doi, la revedere, mi-a plăcut spectacolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
joc de ea pe ascuns. Adevărul este că aveam nevoie, poate că amândoi aveam nevoie, de cineva care să aibă grijă de noi, de cineva care, cel puțin, să ne cruțe și să ne asigure îndeplinirea treburilor cotidiene. Titus și Gilbert nu ne erau de prea mare ajutor, dar simpla lor prezență făcea situația mai suportabilă. Oricum, de la vizita Rosinei încoace, Titus și Gilbert intraseră într-o stare de revoltă mocnită, erau răzvrătiți. Cred că tăcerea lui Ben îi afecta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de cineva care, cel puțin, să ne cruțe și să ne asigure îndeplinirea treburilor cotidiene. Titus și Gilbert nu ne erau de prea mare ajutor, dar simpla lor prezență făcea situația mai suportabilă. Oricum, de la vizita Rosinei încoace, Titus și Gilbert intraseră într-o stare de revoltă mocnită, erau răzvrătiți. Cred că tăcerea lui Ben îi afecta și pe ei, în moduri diferite. Amândoi doreau o finalizare, un deznodământ. Voiau un sfârșit al situației de față, ceea ce le-ar fi despovărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
într-o stare de revoltă mocnită, erau răzvrătiți. Cred că tăcerea lui Ben îi afecta și pe ei, în moduri diferite. Amândoi doreau o finalizare, un deznodământ. Voiau un sfârșit al situației de față, ceea ce le-ar fi despovărat spiritele. Gilbert era pur și simplu speriat de Ben, se temea de încăierări și de violențe fizice. Ce se petrecea în mintea lui Titus era un mister pentru mine. Uneori mă îngrozeam de ce-ar fi putut să gândească Titus. De la sosirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
al încarcerării ei. Nu voia să mi se asocieze în postul de temnicer. Un lucru ușor de înțeles. Dar ce mă irita era faptul că, în acest timp, se distra cât îl țineau puterile. Înota, cânta, zăcea pe stânci cu Gilbert bând vin alb cu suc de coacăze (ultima lor descoperire în materie de băutură). Se comporta întocmai ca profitorul de ale cărui caracteristici se lepădase cu atâta mândrie. Cum Gilbert declarase că acum se temea să se mai ducă singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cât îl țineau puterile. Înota, cânta, zăcea pe stânci cu Gilbert bând vin alb cu suc de coacăze (ultima lor descoperire în materie de băutură). Se comporta întocmai ca profitorul de ale cărui caracteristici se lepădase cu atâta mândrie. Cum Gilbert declarase că acum se temea să se mai ducă singur la cumpărături, Titus îl întovărășea și cumpărau mari cantități de hrană și de băuturi scumpe, firește pe banii mei. Nu-l întâlniseră niciodată pe Ben. Poate că Ben plecase din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
hrană și de băuturi scumpe, firește pe banii mei. Nu-l întâlniseră niciodată pe Ben. Poate că Ben plecase din sat? Unde oare? La cine? Toate aceste mistere îmi făceau rău. Una dintre formele pe care le îmbrăcase răzvrătirea lui Gilbert și a lui Titus era sugestia pe care mi-o făceau permanent că ar trebui să întreprind ceva în privința lui Ben. Gilbert era cel care-mi făcea aluziile, dar Titus, cu siguranță, îl sprijinea tacit. Ce anume trebuia să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
oare? La cine? Toate aceste mistere îmi făceau rău. Una dintre formele pe care le îmbrăcase răzvrătirea lui Gilbert și a lui Titus era sugestia pe care mi-o făceau permanent că ar trebui să întreprind ceva în privința lui Ben. Gilbert era cel care-mi făcea aluziile, dar Titus, cu siguranță, îl sprijinea tacit. Ce anume trebuia să fac, nu era clar, dar așteptau de la mine o inițiativă. Începuseră s-o mai rărească cu cântecele, să stea mai mult în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
preocupărilor și mizeriilor mele, simțeam o împunsătură de gelozie, o gelozie oarbă, stupidă, văzând cele două capete alăturate și, mai ales, dându-mi seama de tăcerea nervoasă care se lăsa între ei de îndată ce apăream eu. Alergau tot timpul după scrisori. Gilbert cumpărase chiar un coș mare, pătrat, pe care-l montase în interiorul cotețului de câini, pentru a se asigura că nici o scrisoare nu va putea fi udată de ploaie sau luată de vânt. Evitam orice discuție, până-ntr-atât mă temeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
albastru-închis ale cerului. Îmi aduc aminte de impresia stranie pe care mi-o făcuse acea seară, cu lumina vie dar sumbră, culorile radioase, vibrante ale stâncilor, iarba verde de o parte și de alta a drumului, mașina galbenă a lui Gilbert. Nu adia nici o suflare de vânt, nici cea mai firavă briză. Marea era de un calm amenințător, total netedă, sticloasă, lucioasă, uleioasă, de un azur uniform. Pe întreaga întindere a orizontului țâșneau fulgerări mute, iluminații extraordinare, ca niște vaste, foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și mult mai rar, iar cuvintele sunau tot mai slab. În cele din urmă am lăsat-o. Acum nu-mi mai dădeam osteneala să-i încui ușa în timpul zilei. Dorința ei de a se ascunde, de a se ascunde de Gilbert și, mai cu seamă, de Titus, o ținea, peste zi, ca și încuiată în cameră. Și, în orice caz, cât de departe ar fi putut să fugă fără a fi descoperită? Disperările nopții erau însă cu totul altceva. Se auzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]