1,124 matches
-
LAVRIC (c) EDITURA JUNIMEA, IASI ROMÂNIA Dumitru LAVRIC De la ultimul fanariot la ultimul Caragiale Editura Junimea Iași 2015 MĂȘTI ȘI ROLURI Mai mult decât alți scriitori români, cei doi Caragiale au jucat în spațiul și timpul ce le-a fost hărăzit pentru viețuire și creație anumite roluri pentru interpretarea cărora a fost nevoie de măști potrivite care să prezinte exteriorului persona convenabilă, eticheta caracterizatoare, pentru cunoașterea lor fiind necesar un proces de de-mascare care începe prin a asculta propriul discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
De ar fi lucrat împreună cu dânsul și alți stăpânitori; de n-ar fi întâmpinat atâtea greutăți de o dată; de n-ar fi avut a face cu oameni ca Sigismund Batori, Ieremie Movilă și Basta, și de i-ar fi fost hărăzit de sus un curs politic mai lung, era în stare să săvârșească ceea ce alții numai au gândit sau numai au început. Omenirea creștină i-a rămas recunoscătoare pentru ceea ce a făcut pentru dânsa: faptele lui cele slăvite sunt trâmbițate în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
rețele de unități școlare prin intermediul cărora au promovat loialitatea politică a subiecților lor și acceptarea status quo-ului social prin intermediul unei "pedagogii a obedienței" centrate pe ideea de patriotism civic, în care fiecare trebuia să își accepte cu recunoștință situația socială hărăzită de soartă. Bunul cetățean era acela care respecta ordinea socială consacrată, își accepta poziția în ierarhia piramidală a societății și își manifesta patriotismul prin îndeplinirea obligațiilor civice (plătirea taxelor, respectarea moravurilor publice, îndeplinirea datoriilor creștine și mai ales prin "supunerea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ceea ce a fost, Virginia trebuie sacrificată, iar lamentația părintelui, devenit călău, nu atenuează cu nimic gravitatea situației create: „O, fiica mea, durerea mea din urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu mâna-mi va căpșorul să ți-l tai.”843 Tânăra manifestă o maturitate incredibilă, acceptă cu resemnare destinul ce îi este sortit, fără umbră de revoltă sau fără cea mai mică încercare de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o bună cunoaștere a propriilor tale dorințe și aspirații, procedând , apoi, pe această bază, la limitarea sferei lor. Omul, susțin stoicii, nu dorește ceea ce nu poate obține, ceea ce contravine destinului, ci dorește numai ceea ce are, bucurându-se de ceea ce îi hărăzește destinul. Așadar, conform doctrinei stoice, calea eliberării omului de sub dominația propriilor sale dorințe este una intelectuală bazată pe cunoșterea posibilităților de realizare a dorințelor și aspirațiilor umane. La fundamentul concepției stoice despre libertate stau două premise: pe de o parte
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
-i convingerea dintotdeauna că existența ce i-a fost dat s-o ducă e pecetluită de semnul neîmplinirii. În acest ingrat scenariu, jurnalul pe care Arșavir, fratele afectuos și săritor la nevoie, l-a salvat de flăcările cărora autoarea îl hărăzise, înseamnă, într-un plan simbolic, o luminoasă revanșă. Dacă în viață A., cum singură mereu repetă, a ratat mai totul, scrisul o plasează sub o stea în fine norocoasă, impunând în prim-planul literaturii noastre de confesiuni un condei scânteietor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
comun pentru filosofie, știință și poezie (artă)". Întregul volum ne oferă, cum spune și-n subtitlu, cîteva exerciții de uimire, aplicate in actu: "Scriitorul, artistul (căci despre el vorbește această carte) este cel ce se uimește întruna, cel ce este hărăzit să fie mereu cuprins de o sacră stupoare în fața lucrurilor lumii. Scriitorul, artistul este totodată și cel-ce-știe-mereu-să- se-uimească. Mîna care scrie este o mînă mișcată de uimire (și totodată antrenată prin "disciplină", "obișnuință", "rutină", "meserie"). Mîna care scrie: un
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
azi pe mîine, se bucură, cît se poate, de favorurile momentului și disprețuiesc, fără pic de spirit creștin, necazurile și păcatele vecinului. Este fără îndoială firesc și sănătos să te bucuri de pace, cu toate bunurile pe care ți le hărăzește, o dată cu dînsa și în clipa de față, norocul. Dar nu-i frumos să-ți completezi bucuria aceasta zîmbind pe sub mustață de nenorocirile celor de peste hotar; și e orbire proastă să uiți că orice om și, încă mai mult, orice societate
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
luni, între orele 6 jumătate și 8 jumătate", dimineața... Așadar, n-a fost vorba de sinucidere - dacă nu cumva scrisoarea despre moartea soților Torouțiu a fost o "comandă specială" pentru a zăgăzui vorbele despre otrăvirea cărturarului -, ci de o moarte hărăzită printr-o voință mai presus de fire. Și, pe drept, cei doi cărturari bucovineni meritau această sublimă izbăvire într-o vreme de tristă izbeliște culturală. Nu meritau însă uitarea care i-a învăluit vreme de-o jumătate de veac". E
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
tocmai „ortodoxistă”: pe lângă influențe gândiriste, apar inflexiuni argheziene, alteori voiculesciene ori barbiene. Modalitatea în care interpretează - într-un excepțional articol inserat în volumul Din spumele mării, 1995 - Sonetele lui V. Voiculescu poate oferi cheia de lectură pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experiențelor spirituale de tip isihast, senzualismul nu este decât o chestiune de limbaj poetic, cu alte cuvinte erosul se convertește în agapé (ca substanță), iar agapé se exprimă prin eros (ca limbaj). Primul volum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
ar fi "cauza primă" a tuturor relelor și minciunilor lumii, concluzie pe care în mod firesc dogmatica teologică nu putea să o accepte. S-a impus, în consecință, concluzia că nu există un destin pe care Dumnezeu să i-l hărăzească omului la modul absolut. Cea de-a doua soluție a condus la ignorarea oricărei influențe pe care Creatorul poate să o aibe asupra ființei umane, fapt care contrazice însă principiul atotputerniciei și atotcunoștinței sale, respectiv puterea sa de a impune
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
judecătorul suprem decide gravitatea faptelor celor direct implicați și rostește sentința-blestem pentru fiecare în parte: "... blestemat să fii între toate animalele și între toate fiarele cîmpului; pe pîntece să te tîrăști și țărînă să mănînci toate zilele vieții tale!", îi hărăzește Dumnezeu șarpelui; femeii îi spune: Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copiii; atrasă vei fi de către bărbatul tău și el te va stăpîni" [Facerea, 3:16]; iar lui Adam i-a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
va fi mîncată permanent în sudoarea frunții, simbol al înlocuirii situației edenice, de minim efort și maxim de beneficii, cu una total inversată; în locul vieții veșnice pe care putea să o aibe trăind în "sînul lui Dumnezeu", Adam va fi hărăzit să se întoarcă prin moarte la pămîntul din care a fost modelat; simbolic, eternitatea este înlocuită cu efemeritatea; în locul "celestei" existențe paradisiace, lui Adam i se va oferi "temnița pămîntului"; faptul că teritoriul în care omul a fost alungat (exilat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în planul cunoașterii se lovește de bariera "cenzurii transcendentale" pe care prematura mușcătură din mărul cunoașterii nu a clintit-o decît, cel mult, în aspectele ei neeesențiale 16. Limitarea, incompletitudinea, eroarea la care prin "genă adamică" se pare că sîntem hărăziți nu ne-a împiedicat însă niciodată cu adevărat să recunoaștem existența lui Dumnezeu, pe de o parte, "nepătrunderea căilor sale", pe de altă parte. Să nu uităm nicicînd, prin urmare, că în esența sa Dumnezeu nu poate fi cu adevărat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
etapa edenică) omul este prin excelență bun, așa fiind înzestrat de natura divină, pentru a se manifesta ca "rău" prin "cultura" dobîndită în sfera primelor sale relații social-edenice. În a doua etapă a existenței sale (etapa mundană), omul este deja hărăzit cu gena "răului adamic", pe care poate însă să o anihileze prin voința unei culturi spirituale liber dobîndite, orientată spre adevăr și bine. Ciclurile existenței umane sînt așadar marcate de succesiunea trecerii de la adevărul divin la minciuna originară, mai întîi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
definesc hexada semiotică a "comunicării mincinoase"25. Cunoscînd natura structural-funcțională a acestei semioze, putem înțelege de ce actul "căderii" este de fapt responsabil pentru confruntarea omului cu mult vehiculatul "paradox al mincinosului"26; căci, dacă prin "gena adamică" omului îi este hărăzit să înșele, ce face el de fapt atunci cînd crede că spune adevărul, sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a spune adevărul; căci, dacă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe care noi o știm că este Marea Mediterană; sud - pustiul care duce în Egipt iar nord ,,rîu”, adică rîul Iordan de la izvoare pînă la vărsare în Marea Roșie. Acest teritoriu pe care neamul lor de prădători pretind că le-a fost hărăzit de către Iahwe, l-au numit cu emfază ,,țara făgăduinței”, ori corect ar fi de fapt ,,țara îngăduinței” pentru că s-au așezat aici numai prin bunăvoința populațiilor băștinașe iar prin mi-șelie pretind ei că le-au supus cu sabia după vreo
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
copilul acestuia Ioan Căliman Asan care a murit la vîrsta de 12 ani în anul 1252 domnind 6 ani. La mănăstirea Zografu de la muntele Athos se află un hrisov de la mijlocul se-colului Xlll de la regele Ioan Căliman Asan care hărăzește mai multe sate și locuri călugărilor, după obiceiul timpului. În el, Asan Căliman se intitulează: ,,samedrijeți preako moldovlahia”, adică autocrator al Moldo-Vlahiei. Dacă Bela lV a cucerit Severinul de la Ioan Asan înseamnă că teritoriul lui includea toată Valahia de la nordul
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
amintesc în ordine cronologică mai multe documente crăiești unde se precizează existența valahilor/românilor cu organizarea lor aparte și cu legile lor proprii avute din străbuni. Un hrisov din anul 1378, de la Vladislau, principe de Opelic care conducea principatul galițian, hărăzește lui Alexandru Român(Wolochowi) ce se afla în slujba sa, cîmpul și satul Hodla de pe malul Tărnovei, iertîndu-l de biruri și lăsîndu-i a se cîrmui după legile române. Un hrisov din anul 1420 de la Zemovid, principe de Mazovia și Belza
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
printr-o neagră presimțire a morții. Săptămâna luminată, dramă într-un act, e copleșită de aceeași ceață sinistră, plină de sugestii (eroii au, expresionistic, nume generice), fiind vorba de înăbușirea unui muribund înainte de Înviere pentru ca să poată beneficia de grația divină hărăzită morților din săptămâna patimilor. Luca I. Caragiale (1893-1921) a tradus din Edgar Poe și a scris multe poezii verbioase, în care se zărește uneori senzația cosmopolită în felul Valery Larbaud și Blaise Cendrars. D. CARACOSTEA Critic specializat al simbolismului (afară de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ar însemna moartea... Poate este hazardat, dar Ovidiu se laudă că Istrul nu are nici un geniu mai mare decât el Forsitan audacter faciam, sed glorior Istrum Ingenio nullum maius habere meo (v. 63-64). Așadar Roma să fie locul de exil hărăzit de destin pentru el! Și chiar dacă ar fi citit și apreciat la Roma, tot nu i-ar păsa de nimic. Concluzionează: "Voi, pentru care eu am încetat să mai exist, atunci când faima mi-a fost îngropată, păstrați liniștea la moartea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
silniciile sale e Încă obsedantă și În ea poeții vor turna culorile cele mai Întunecate. În amplul său poem Nicolae Tăutu și-a propus să scrie În versuri cronica unui sat de munte obscur, „fără monografie”. Regimurile trecute i-ai hărăzit toate nenorocirile: «Stat de argați, cucuiați În munte, moartea-l găsea și fără de punte, poate mai hidoasă, mai neagră, scorojită toată de pelagră». Dan Deșliu Își aduce și el aminte. De «boema» de altădată: viața fără axă și fără țel
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Rubrica Marginalii nu găsește nici un cuvânt mai mult de spus tovarășului Ion Dumitrescu. Nici să-i arate În ce constau «stângăciile» despre care vorbește, nici să-I Îndrume concret cu folos. Tovarășului N. Negrune, tânăr Începător din Buzău, Marginaliile Îi hărăzesc aceeași soartă. I se reproduce un mic fragment din poezia Păsările negre, dar În afară de o aluzie la «pastișă», articolul nu vorbește decât despre «simboluri folosite cu multă pregnanță». (Ă). De-a dreptul formalistă și lipsită de sens apare aprecierea asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
departe de malul mării, se află un templu, ale cărui grinzi și cosoroabe sînt făcute din oase de balenă, căci balene moarte, de dimensiuni monstruoase, eșuează adesea la acel țărm. Oamenii de rînd își închipuie că, în virtutea unei puteri tainice hărăzite de Dumnezeu templului aceluia, nici o balenă nu poate trece prin fața lui fără a muri de îndată. Adevărul este, însă, că, de o parte și de alta a templului se întind în mare, pe o lungime de vreo două mile - niște
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tîrau pe fața sărmanului Queequeg, în clipa cînd zăcea nemișcat în hamacul lui, iar marea părea ea însăși să-l legene blînd, purtîndu-l pe ultimul său drum și ridicîndu-l din ce în ce mai sus, pe undele ei nevăzute, spre paradisul ce-i era hărăzit. Toți membrii echipajului îl socoteau pierdut; cît despre Queequeg, ceea ce credea el însuși despre soarta lui, ieși la iveală în chip ciudat într-o rugăminte pe care ne-o făcu. într-o zi, în lumina cenușie a zorilor, îl chemă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]