1,474 matches
-
drepte moșii de moștenire". Și despre cartierele componente ale municipiului, înainte sate din vecinătatea vechiului târg, există atestări documentare: "cartierul Momotești" datat 12 iulie 1527 într-un hrisov al lui Radu de la Afumați; "Zlătărei" (fostă comună) în 1519 într-un hrisov al lui Neagoe Basarab; "Gârdești" la 3 iunie 1519, în cartea lui Mircea Vodă. Principala ocupație a locuitorilor a fost și este cultivarea viței de vie și prelucrarea strugurilor. Renumele viilor și vinului de Drăgășani a fost întotdeauna la loc
Drăgășani () [Corola-website/Science/297003_a_298332]
-
un inel de aur cu trei pietre din secolul al II-lea era noastră.”" (D.Tudor Oltenia Romană), ca dovadă stau mărturie și monedele bizantine din secolul al XII-lea. În ceea ce privește atestarea localității Balș au existat mai multe variante, unele hrisoave găsite, atestă faptul că localitatea a fost așezată pe lunca Oltețului înainte de anul 1450. Documentele scrise apar în secolele XV - XVI și ele menționează existența a 55 de așezări rurale pe teritoriul și în jurul Balșului. Domnitorul Țării Românești, Vlad Călugărul
Balș () [Corola-website/Science/297000_a_298329]
-
Oltețului înainte de anul 1450. Documentele scrise apar în secolele XV - XVI și ele menționează existența a 55 de așezări rurale pe teritoriul și în jurul Balșului. Domnitorul Țării Românești, Vlad Călugărul, frate vitreg a lui Vlad Țepeș, întocmește la Târgoviște un hrisov în care scrie că "“venind cnezii Teodor și Ioan Balșul în țara noastră de peste Dunăre din pământul sârbescu și văzând că ei au fost așezați acolo și având obleduire peste mai multe țări dorind acești cnezi a dobândii pământ în
Balș () [Corola-website/Science/297000_a_298329]
-
în care se făceau schimburi comerciale între bunuri și produse ale regiunilor de munte și de deal (țuică, vinuri, cherestea de brad, vase de lemn, butoaie, vedre, căuce), cu produsele cerealiere ale șesului.”" (Pandrea, 2005 p.84) De altfel un hrisov din 1564 menționează existența Balșului ca așezare omenească întărind afirmațiile că pături de populație bogată de origine sârbă au pătruns în zona Balșului după căderea Smederevei, oraș cetate din apropiere de Belgrad. Numele așezării Balș este dat deci de cnezii
Balș () [Corola-website/Science/297000_a_298329]
-
-lea. Ca urmare a cercetărilor efectuate a fost identificată cea mai veche așezare de pe teritoriul actual al orașului Buftea, satul medieval Mănești de pe râul Colentina — așezare atestată încă din perioada lui Mircea cel Bătrân - menționată pentru prima oară într-un hrisov dat de Alexandru al II-lea Mircea la 15 iunie 1577 prin care Domnul dăruia satul „cu tot hotarul” după ce-l moștenise de la bunicul său Mihnea. Buftea, devenit oraș prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1113 din 27 mai 1968
Buftea () [Corola-website/Science/297016_a_298345]
-
Mircea la 15 iunie 1577 prin care Domnul dăruia satul „cu tot hotarul” după ce-l moștenise de la bunicul său Mihnea. Buftea, devenit oraș prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1113 din 27 mai 1968, este menționat pentru prima dată în hrisoavele vremii la 20 iulie 1752. Noua localitate cuprinsă în documente era continuatoarea satului Mănești. Locuitorii orașului au participat la războiul de independență al României din 1877-1878 (în timpul căruia în satul Buftea a funcționat un spital pentru răniți, deschis de prințesa
Buftea () [Corola-website/Science/297016_a_298345]
-
datează din vremea lui Basarab cel Tânar-Țepeluș (noiembrie 1477 - septembrie 1478). Acesta, la 3 aprilie 1480, întărește Tismanei, unde era stareț Matei, vama de la Calafat cu târgul, ca și alte vămi și bălți. Din 30 aprilie 1502 datează un alt hrisov, dat de Radu cel Mare (1495-1508), care întărește Tismanei, al cărei egumen era Ioanichie, "„vama de la Calafat, ca să fie de ocină și de ohabă și să ia vama de la Calafat”." Tot din primii ani ai secolului al XVI-lea datează
Calafat () [Corola-website/Science/297011_a_298340]
-
Radu cel Mare (1495-1508), care întărește Tismanei, al cărei egumen era Ioanichie, "„vama de la Calafat, ca să fie de ocină și de ohabă și să ia vama de la Calafat”." Tot din primii ani ai secolului al XVI-lea datează alte două hrisoave domnești, prin care se întărea mănăstirii Tismana vama de la Calafat. La 26 iunie 1508, Mihnea I cel Rău întărește mănăstirii vama de la Calafat, care a fost a Tismanei încă de la bătrânii domni, iar la 1 mai 1510, din Târgoviște, Vlad
Calafat () [Corola-website/Science/297011_a_298340]
-
medieval distrus complet in jurul anului 1780) și, in fine, Constanța; al doilea lega Orientul Apropiat de Țara Românească prin Constantinopole, Silistra, Călărași, Orașul de Floci, Brăila, Galați. Primul document care amintește de existenta satului Vaideei (Slobozia de azi) este hrisovul emis de Radu Mihnea, în martie 1614, în care postelnicul Ianache Caradja menționa că "Siliștea satului Vaideei din județul Ialomița tot și cu tot hotarul, oricât împrejmuiește vechiul hotar... suszisa siliște s-a aflat domnească, a fost pustie, fără oameni
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
se asează e scutit de anumite obligații fiscale. Aceste privilegii au fost reconfirmate de alți voievozi: Leon Tomșa (în 1630), Matei Basarab (1635 și 1636), Grigore Ghica (1672), Șerban Cantacuzino (1679 și 1682), Constantin Brâncoveanu (în 1688). În toate aceste hrisoave de slobozire denumirea Vaideei a fost înlocuită, mai întâi cu apelativul "Slobozia lui Ianache", iar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea i se va spune, mai simplu Slobozia. După slobozirea de dări a satului Vaideei de către voievodul
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
pe moșia Lata, în dreptul văii Sărata" (adică până în dreptul localității Motâlva de pe malul lacului Amara). Satul Bora ("Buora, Boora"- cum mai este consemnat în documente) este menționat din anul 1571 (deci, conform acestor documente, cu 23 de ani înaintea Sloboziei). Hrisovul de la 20 martie 1571 arăta că acest sat exista din timpul lui Pătrașcu cel Bun (1554-1558), el constituind subiect de dispută între boierul Badea și vătaful Zlate. În anul 1577, Bora va intra în posesia vornicului Ivașcu și a nepotului
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
scrisă despre Câmpulung Moldovenesc și cunoscută până acum datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432), prin care Mănăstirea Moldovița primea satul Vama, "„mai jos de Câmpulung”". Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave și urice din vremea domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504), Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517) sau Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), care dăruiesc mănăstirilor munți și văi din ținutul ocolului. Între anii 1532-1537 Petru Rareș construiește pe valea râului Moldovița
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
din neam în neam...” Registrele begesimale Brașov din anul 1503 cuprind și Breaza, pe lângă alte localități prahovene cu care orașul făcea comerț, acestea menționându-l pe Neagoe din Breaza aflat la Brașov pentru negoț. Același Neagoe este prezent și în Hrisovul Domnesc datat în 27 mai 1510, semnat de Vlad cel Tânăr, care menționa: „Am dăruit domnia mea, acest de față hrisov, prea cinstitului jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui, să le fie Breaza toată”. În anul 1711, domnitorul
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
comerț, acestea menționându-l pe Neagoe din Breaza aflat la Brașov pentru negoț. Același Neagoe este prezent și în Hrisovul Domnesc datat în 27 mai 1510, semnat de Vlad cel Tânăr, care menționa: „Am dăruit domnia mea, acest de față hrisov, prea cinstitului jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui, să le fie Breaza toată”. În anul 1711, domnitorul Constantin Brâncoveanu a confiscat toată averea ce se afla în posesia lui Gheorghe și Toma Cantacuzino, ca urmare a trădarii acestora
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
geografică de excepție este întregită dar își găsește reflectarea în minunăția locurilor ce o urmează și înconjoară, începând cu Poiana Iezilor, La Bordeie și în Fund la Țarină până la Coasta Cârciumii și în vârf la Straja. Deși în zapise și hrisoave își găsește locul abia în secolul al XVI-lea, Brebu este continuă vatră de locuire ale cărei origini se pierd în negura istoriei. Vorbind de vechimea acesteia, bătrânii satului o plasează undeva în vremea geților și a dacilor, pentru că și
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
din Brănești", stă scris că pe dealul Vîlcana, boierul Vâlcu din Orbeasca și feciorii lui vor să zidească o "mănăstire". Într-o carte de întărire a lui Șerban Cantacuzino Voievod, din 1687, se spune însă, "schitul" de la Vîlcana, iar în hrisoavele domnești de acordare de milă, începând cu cel din 1693, "mănăstioara" dar, mai departe predomină numele de schit. Ctitorul acestui schit este Bunea Gradișteanu, care fugind de frica turcilor veniți să-l ajute pe Constantin Basarab, varul lui Matei Basarab
Comuna Brănești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301155_a_302484]
-
care munceau la extragerea ei din salinele de la Ocne ( actual Ocnele Mari ). Prima atestare documentara cu privire la existența satului Păușești-Măglași datează din anul 2 august, 1453. Este un act redactat la Gheorghiță de către Vladislav al II-lea voievod. Din cuprinsul acestui hrisov reiese că moșia Păușești a fost întărită boierilor Stan și Vladimir care o stăpâneau încă de pe vremea lui Basarab fără a avea acte de proprietate. Următoarea mențiune documentara a satului o întâlnim într-un hrisov în 10 mai, 1559 dat
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
-lea voievod. Din cuprinsul acestui hrisov reiese că moșia Păușești a fost întărită boierilor Stan și Vladimir care o stăpâneau încă de pe vremea lui Basarab fără a avea acte de proprietate. Următoarea mențiune documentara a satului o întâlnim într-un hrisov în 10 mai, 1559 dat de Alexandru Mircea voievod. În anul 1579 obștea Păușești este atestata documentar în timpul domniei lui Radu Mihnea voievod care întărește unui oarecare Stan și copiilor lui " ocina la Păușești, partea lui toată oricât se va
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
primii stăpâni ai acestor locuri. Această familie a ridicat un schit care s-a numit Sărăcinești. Un pergament cu litere slave redactat la București la 22 august, 1580 menționează o întărire domneasca asupra satului, iar la 16 ianuarie, 1615 un hrisov menționează "Slobozire de sat la Sărăcinești". Despre satul Sărăcinești C. Alexandrescu menționează următoarele: "Sărăcinești - comună rurală - plaiul Cozia compusă din două cătune: Sărăcinești și Viezuri. Este situată lângă apă râului Sărăcinești între dealul Coasta Luncii și Pirigu, la 12 km
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
la localitatea și satele noastre. La mijlocul secolului al XV-lea, când se formează noile structuri statale (statele feudale românești), apar noi date despre localitate. Este certă existența și locuirea populației pe aceste meleaguri, însă datorită faptului că documentele vremii, uricele, hrisoavele, cronicile, cărțile de cancelarie etc. au fost distruse ori s-au pierdut, investigațiile, cercetările și analizele se obțin anevoios. În timpul domniei primilor mușatini în Moldova și în special după anul 1484 când Cetatea Albă și Chilia sunt cucerite de Imperiul
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
Ieremia Movila, la 6 mai 1598, o întărire a stăpânirii sale. Printre moșiile amintite este și satul Sivita, pe Prut și cu loc de moară în Prut, în ținutul Covurluiului. În primele decenii ale secolului satul este amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
decenii ale secolului satul este amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita, este semnat de domnitorul Radu Mihnea la 16 august 1616. Peste doi ani, la 30 martie 1618, domnitorul Radu Mihnea întărește lui Condrea cămărașul (dregător la cămara domneasca) satul, care fusese a
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
Ștefan Tomsa (11 noiembrie 1611-12 noiembrie 1615) a luat satul pe seama domniei, după obiceiul țării. Devenit astfel din nou sat domnesc, Radu Mihnea l-a putut vinde lui Condrea. Pentru a repopula satul, Condrea a căpătat de la domnitor un nou hrisov, la 1 aprilie 1618, prin care i se îngăduia să aducă la Sivita „oricâți oameni vor chema din alte țari”, care vor fi scutiți vreme de cinci ani de orice dare. Ajungând, probabil, spre sfârșitul primei domnii din Moldova (iulie
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
perioada veche. Astfel descoperirile arheologice au pus în evidență existența unor așezări de tip hallstattian (sec. X-VIII î.Chr.), getic (Latene, sec. IV-III î.Chr.), apoi străromânească de la începuturile Evului Mediu (sfârșitul sec. XVI). Întâia sa mențiune apare într-un hrisov al voievodului Mihnea al III-lea "Turcitul", la 20 martie 1580, când i se întărea vornicului Dragomir "Bucul cu tot hotarul". Satul a apărut în acest an ca un sat de coloniști liberi, proveniți din moșnenii eliberați din robia tătarilor
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
fost Biv-vel vornic. Numele așezării și al moșiei era dat după un strămoș cu acest nume sau probabil provine de la cuvântul vechi ce definea pleava rămasă după vânturarea semințelor de cânepă. După alți istorici, adevărata atestare documentară este considerată un hrisov emis de domnitorul Petru Cercel în 1583, prin care dă un loc de "ohabă" gelepului Necula în satul Bucu Vechiu. Documentul este citat de Nicolae Iorga și face referiri și la alte localități din același areal. Moșie cu așezare de
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]