1,445 matches
-
și mutilând fără milă. Alți războinici, bine făcuți, cu săbii lungi și scuturi masive, îi acopereau flancurile cu o admirabilă dăruire, ceea ce îl făcu pe Sebastianus să-și închipuie că acel războinic valoros avea un rang înalt printre ai lui. Hunii, deși îi depășeau numeric pe atacatori, se retrăgeau, apărându-se dezordonat și puțin eficace. Cu furie, Sebastianus își făcu loc și îl doborî pe unul din ei, în vreme ce acesta își pregătea sulița să-l lovească pe războinicul cu creastă. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curbată, gândită astfel pentru a produce răni îngrozitoare, trecea în mâinile lui Sebastianus, care, lăsându-i lui Maliban sabia nu prea folositoare în lipsa unui scut, se folosi de acel moment pentru a lovi mortal câțiva adversari. în scurtă vreme, toți hunii căzură la pământ. Aceia dintre ei care încă mai arătau a fi în viață fură uciși cu furie, cu lovituri de pietre și ciomege, de bărbați și femei ce năvăliseră prompt printre rândurile burgunzilor: sclavi din tabără, liberi acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
păru lui Sebastianus a fi acela al unui băiat. Nu îi semăna, oricum, cu cea a lui Chilperic. Războinicul se năpusti înainte în direcția unui petec de iarbă îngrădit cu ziduri dezgolite, unde erau priponiți mai mulți cai. în apropiere, hunii ridicaseră două corturi mari, dintre care unul era deja în flăcări; în timp ce câțiva dintre ei se postau în formație de apărare, ca să poată stăvili atacul furibund al năvălitorilor, alții se străduiau să dezlege pripoanele cailor, care, înspăimântați de foc, azvârleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători înaintă în mijlocul fumului ca să-i lovească pe burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul bandajat care își bătuse joc de el în fața lui Balamber și pe care acesta din urmă îl numise Odolgan. Hunul încrucișă imediat sabia cu războinicul cu creastă în formă de lup, care, de altfel, arătă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul bandajat care își bătuse joc de el în fața lui Balamber și pe care acesta din urmă îl numise Odolgan. Hunul încrucișă imediat sabia cu războinicul cu creastă în formă de lup, care, de altfel, arătă să știa să-și păstreze cumpătul, ba mai mult, porni asupra sa o ploaie de lovituri, cu care îl împingea îndărăt. Sebastianus ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Omorâți caii! striga neîncetat tânărul condotier. Sebastianus, prins în lupta cu dușmanii, cărora le aplica lovitură după lovitură, fu mai întâi surprins de acel ordin ciudat și crud, dar nu întârzie să înțeleagă care îi era scopul: fără caii lor, hunii nu făceau mare lucru, fiindcă doar câțiva dintre ei foloseau armuri și în general armele lor nu erau potrivite luptei de aproape - de altfel, nici nu aveau obiceiul să caute o asemenea înfruntare. Reuși să ajungă la mică distanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altfel, nici nu aveau obiceiul să caute o asemenea înfruntare. Reuși să ajungă la mică distanță de capul de lup, care, strălucind cu reflexe aprinse în lumina flăcărilor, se agita în miezul luptei. Aproape că ajunsese la el, când un hun înalt și corpolent, gol până la brâu, îi bară drumul. Sebastianus recunoscu în el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru o clipă, ochii săi scânteiară, iar pe chip îi apăru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând cu două mâini sulița, însă lovitura fu atât de teribilă încât aceasta se sfărâmă, iar el fu nevoit să îngenuncheze. Hunul îi smulse cu repeziciune o bucată din suliță cu mâna liberă și, smucindu-i astfel brațul, ridică dreapta pentru a-i aplica o nouă și cumplită lovitură de sus. Deodată, însă, încremeni, lăsă buzduganul să cadă și, clătinându-se, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsă buzduganul să cadă și, clătinându-se, își duse o mână la coastă. Războinicul cu cap de lup, care îl lovise sub omoplat, își împinse și mai adânc sabia în trupul său, ca să o scotă apoi șiroind de sânge, în vreme ce hunul cădea fără veste peste roman. Dându-l jos de pe el, Sebastianus căută zadarnic să distingă fața burgundului, căci coiful cu apărătoare pentru nas și cu obrăzare late îl masca aproape complet. Cu toate acestea, îi păru că gura i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
clipă cu surâsul din ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi întoarse spatele și se aruncă înainte, în căutare de noi adversari. Atacat de alți luptători, Sebastianus îl pierdu din ochi. La scurtă vreme, cineva strigă că mai veneau niște huni din stânga și printre burgunzi se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe cai împreună cu câțiva galo-romani ce luptaseră împreună cu ei. Câte unul striga din răsputeri, încercând să dea ordine mulțimii de fugari ce veneau să umple luminișul în mare confuzie. Sebastianus înțelese ce voise Maliban să-i spună: burgunzii luaseră de la huni circa treizeci de cai, cei mai mulți fără șa, care, după câte se părea, îi dădeau numai tovarășilor pe care îi eliberaseră și celor ce se declarau dispuși să lupte alături de ei. Mulți dintre cei eliberați, jurând că voiau să lupte, implorau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
seama încotro să o apuce și discutau cu însuflețire despre ce era de făcut; alții în schimb, luaseră deja o hotărâre și o apucau pe cele câteva cărări ce se deschideau în pădure, ca să se depărteze cât mai repede de huni, pe care se temeau că îi aveau deja pe urme. în vreme ce își făcea loc, la rândul său, prin grămadă, în căutarea unui cal, Sebastianus scruta mulțimea, căutând-o pe Lidania. O zări, în sfârșit, și observă că rămânea în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fata întorcea mereu îndărăt privirea rătăcită și părea să bâlbâie cuvinte fără șir. Văzându-l că se apropie, ochii ei se luminară: — Sebastianus! Deci trăiești! El o chemă de îndată: — Hai să mergem de aici! Trebuie să vii cu mine! Hunii vor fi aici în scurtă vreme. Ea se opuse. Nu! Făcu semn către copila care căuta să-și elibereze mâna din strânsoare. Nu pot s-o abandonez. Nu pot, înțelegi? Romanul își aminti: era Lucia, copila de nici măcar paisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu! Făcu semn către copila care căuta să-și elibereze mâna din strânsoare. Nu pot s-o abandonez. Nu pot, înțelegi? Romanul își aminti: era Lucia, copila de nici măcar paisprezece ani care, cu câteva zile înainte, sub ochii săi, servitorii huni o luaseră cu forța din depozit ca să o siluiască încă o dată. Scruta cu încăpățânare tabăra, printre copaci, și repeta cu glas înlăcrimat: — Mamă! Trebuie să vii aici! Trebuie să vii aici! Sunt mizerabili! Sunt urâți! Pleacă! Pleacă! Pleacă! Mamă! Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Au recunoscut în tine un ofițer roman și ți-au cruțat viața. Un adevărat privilegiu. Nădăjduiam să-i eliberăm pe oamenii noștri. în schimb, în grajdul acela erau foarte puțini burgunzi și, oricum, puțini oameni apți ori dispuși să lupte. — Hunii, în general, nu fac prizonieri. — Nici noi, fu răspunsul dur al Fredianei. în fine, măcar am eliberat multe femei. — în orice caz, a fost o incursiune magnifică. Din nou ea surâse: — Dacă vine de la un ofițer al lui Etius, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cercetând atent în semiîntunericul pădurii: — Așa e. I-am adus pe ai mei în pădure. Nu sunt nici măcar două sute de oameni, dar fiecare din ei valorează cât zece. Avem un refugiu sigur, iar de acolo ne deplasăm ca să le facem hunilor necazuri cât se poate. — Și nu puține, după câte am văzut. Traseul era din ce în ce mai ostil și nu era ușor să porți cu adevărat o conversație. Urmând-o pe Frediana, Sebastianus se trezi aproape pe neașteptate pe buza unei văi adânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
punctul unde se aduna comunitatea minusculă: fără îndoială, un clan de coloni care, din cine știe ce motive, aleseseră să nu fugă de-acolo. Poate că se simțiseră mai la adăpost decât alții, întrucât zona se afla departe de teritoriul ocupat de huni; sau poate nu voiseră ori nu putuseră să-și abandoneze animalele și să-și piardă recolta. Zumzăitul frenetic, îngrozitor, al muștelor îi atrase atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu capul lăsat într-o parte. Un val de sânge îi scălda tunica: probabil îi tăiaseră gâtul. Ținea în brațe, pe pântece, ceva ce Sebastianus nu reuși să identifice imediat. îl ajută Maliban: Uite unde era capul copilului, constată el. Hunilor le place să glumească. Făcu apoi un semn îndărătul său. Pe altul l-au înecat în adăpătoare. Sebastianus fu bucuros că nu-l observase. Din casa aflată în fața lor, unul dintre burgunzi ieși cu chipul înnegurat. — Acolo înăuntru toți sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în cascadă, părea că vrea să acopere cumva mulțimea de răni și obscenitatea atroce a picioarelor desfăcute și puțin îndoite. Când soldatul coborî din șa și îi înălță capul, chipul fetei apăru însemnat de răni adânci, înfiorătoare. Maliban scuipă dezgustat. — Hunii! Nu sunt decât niște animale! comentă scurt, căci spectacolul era prea dur chiar și pentru un barbar ca el. Instinctiv, Sebastianus își trase calul, întorcând spatele acelei scene. — îngropați-i, porunci. O să vedem pe urmă dacă... — Prefectule! Acolo, după tufișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Atunci, mugi Sebastianus, împungându-și brutal calul cu pintenii, haideți să-i înhățăm!. în câteva secunde, întregul detașament îl urmă, galopând în jos, de-a lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată prezența și grăbiră pasul, lăsând în urmă fără să șovăie cireada de vite pe care o luaseră. Cu gesturi grăitoare, romanul porunci oamenilor săi să se răsfire pe câmpie. Distanța dintre urmăriți și urmăritori rămase pentru multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în urmă fără să șovăie cireada de vite pe care o luaseră. Cu gesturi grăitoare, romanul porunci oamenilor săi să se răsfire pe câmpie. Distanța dintre urmăriți și urmăritori rămase pentru multă vreme aceeași, căci caii mici, dar rezistenți ai hunilor încă nu voiau să se dea bătuți înaintea cailor de rasă, puternici, ai urmăritorilor lor, iar Sebastianus începu să-și piardă speranța că vor reuși să pună mâna pe banda aceea de asasini; însă deodată îi văzu mai întâi încetinind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se lăsă pe gâtul calului, însă nu el fusese ținta: prin huruitul galopului, auzi un strigăt răgușit și, o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt burgund se apropia de el legănând în mână o javelină. Pe când se întorcea să-și încordeze din nou arcul, fu lovit dintr-o parte și se prăvăli din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puține șanse să se mai salveze. Trase sabia și își alese unul pentru sine; în vreme ce acela își oprise calul și privea în jur înfrigurat, căutând o cale de scăpare, îl ajunse și încercă să-l doboare cu o lovitură directă. Hunul, însă, se aplecă pe coasta cealaltă a calului și se feri de lovitură; totuși, în cele din urmă, în timp ce se îndrepta în șa, fu străpuns de sulița unui burgund ce venea aproape frontal. în scurtă vreme, nici ceilalți nu avură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmă, cercul de sulițe se strânse în jurul său, iar una din ele ajunse la țintă, atingându-l într-o coastă. Frediana interveni, însă, pe un ton aspru: Nu! Prindeți-l viu! O clipă mai târziu, un războinic îl apucă pe hun din spate, de platoșă, și îl trase jos din șa. Trei-patru burgunzi săriră pe el și îl imobilizară, nu însă fără o luptă dură, căci era foarte viguros și, deși rănit, se apăra cu o îndârjire de fier. între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-ți încredințeze o nouă misiune, sigur ceva important. Sebastianus tresări stupefiat: — Arelate? Dar e în Narbonense! Deci nu a pornit-o către trecători! Glasul Fredianei luă un ton aluziv și evident polemic: — Nu. E limpede s-a temut că hunii o să-i bareze drumul sau poate, aflând de victoriile noastre strălucitoare, s-a gândit că nu ar mai fi cazul să ne ajute. în orice caz, e clar că ideea de a veni în ajutorul nostru nu i-a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]