13,885 matches
-
Alex. Ștefănescu Pierdut în lumea literaturii Cei care țin sus azi steagul literaturii nu sunt, cum s-ar putea crede, poeții sau prozatorii, ci criticii. Ei, cei mai lipsiți de iluzii, întrețin încă iluzia că literatura reprezintă ceva important - o formă de salvare, o justificare a existenței. Această încredere în literatură se remarcă imediat, când începem să citim recenta carte a lui Dan Cristea, Versiune și subversiune (paradoxul autobiografiei). Cunoscutul critic literar și-a
Criticul literar ca don Quijote by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17017_a_18342]
-
treia: " Compusă în registru literar, istoric, filozofic și științific, Educația e o ilustrare exemplară a amestecului de limbaje și culturi din secolul al nouăsprezecelea. Cartea lui Adams arată ca o enciclopedie a timpului său. Ea oglindește rupturile și schimbările cunoașterii, iluziile și deziluziile încercate față de filozofie, știință și artă. Lucrarea a absorbit mult din ce era caracteristic acelui veac și mai ales celei de-a doua jumătăți a lui, expunând uneori conglomeratul acesta într-un mod nu pe deplin asimilat. Printr-
Criticul literar ca don Quijote by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17017_a_18342]
-
se desfășoară pe un singur plan: cel al forței. Trucurile, multe și repetitive au de prea puține ori efectul scontat. Uneori, personajul interpretat de Marian Râlea pare o copie palidă a celui jucat cu atîta aplomb și farmec în spectacolul Iluzia comică a lui Alexandru Darie de la Teatrul de Comedie. În partea a doua și mai cu seamă spre final, lucrurile par să se așeze și altfel și să capete o dimensiune specială. O evoluție a personajului "îmblînzit" se remarcă în
Dresura de scorpie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17025_a_18350]
-
Timișoara, 1999) cu o voce simetric opusă nonconformismului din scrierile anterioare. Îndreptându-și interesul asupra prozei, Daniel Pișcu își pune masca unui adolescent, Ciprian, care-și scrie "Povestea de iubire" (cum ne anunță și subtitlul cărții) și încearcă să creeze iluzia naivității și prospețimii unei scriituri care se caută încă pe sine: "zburasem din floare în floare și căutasem un polen al iubirii, dar nu-l găsisem decât acum când aveam nectarul pe buze. Doar cu sufletul puteai să miroși și
Vârsta și scriitura inocenței by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17053_a_18378]
-
dreaptă. Analizarea "procedării literare a d-lor Ureche, P.Ghica și Grădișteanu nu s-ar justifica prin înțelegerea răului ce niște scriitori ca d-lor pot aduce unei literaturi începătoare", recomandînd intelectualilor români "să se ferească de fraza goală, de iluzia că formele deșarte pot ținea locul fondului solid, și acest pericol este tot atît de mare în literatură ca și în politică"12). Polemica dintre Convorbiri literare de la Iași și Revista contimporană bucureșteană s-ar fi încheiat dacă ultima n-
Dosarul Gellianu by I. Hangiu () [Corola-journal/Journalistic/17041_a_18366]
-
de o suflare fantastă: "muzica feței se descompunea lăsînd în urmă/ venele lustruite ca lungi liane/ care se agață înfricoșate de zidurile oarbe./ toamna își făcea numărul intra prin/ cîrciumi cu arlechinul bețiv la braț.// șahiști metafizici dădeau mat unor iluzii/ după fiecare catastrofă fericirea e mult/ mai concretă în subsolurile credinței/ numai dumnezeu încape în picioare./ foșnetul trupului trece în cuvinte dă alarma" (Exilul și frica). Sau: " Toamna de acum. de sub pupile ies zeii/ și pleacă pleoapele noastre aripi fiindu
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
execuție artificială la rece, din ce în ce mai puțin controlată. Nu "viziunea" proclamată constituie unitatea de măsură a acestei producții, ci ceea ce am numit fantazarea abstractizantă. Poetul își pune creația în stare actoricească, e un dibaci mânuitor de marionete lirice. Pentru a crea iluzia vitalității, se folosește de trucurile unei libertăți ostentative, de cuvinte mutate din alveolele lor, strâmbate în chip pueril, ori chiar de interjecții, silabe, litere scăpate din frâu, într-un simulacru de delir." Evaluările sunt discutabile și din cauza tendinței criticului de
Cartea neagră a literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17051_a_18376]
-
sau Costarica aspectul epocii lui Savonarola sau a lui Lorenzino de Medici." Mai dificil era să producă același efect cititorului național. Iar zece ani mai pe urmă, fantazând pe seama unei aristocrații tocmai declarată dușman de clasă și supusă extincției violente, iluzia seninătății apolinice se va spulbera, jocul va lua sfârșit. Acolo unde încetează a mai fi o urmare la Enigma Otiliei, Scrinul negru eșuează cum e mai grav, adică artistic. Antologia, concurs al inteligențelor introduse în circuit de unul din spiritele
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
seama cu cine am avut de-a face, dacă, infantilizați și lobotomizați, vom păși somnambulic către focurile diavolești ale acestei bande de tâlhari la drumul mare, spre a ne preface în scrum, ne merităm din plin soarta. Cum nu am iluzii în privința inteligenței politicianului român și nici în subtilitatea serviciilor secrete (grosolane până-n pânzele albe, după cum se dovedește cu ocazia fiecărui nou scandal dat la iveală), nu cred nici în teza "răfuielii politice". Dacă murdara afacere nu ar fi fost descoperită
O răsturnare á la roumaine by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17067_a_18392]
-
n-am mai avea pe unde să întoarcem de atîtea telenovele. Știu că asta nu se compară cu mașinăria uriașă de industrializare a peliculei. Totuși, o singură figurină maya sau incașe bate de departe Hollywood-ul cu fabrica lui artificială de iluzii cu tot. Harta universală a marilor culturi nu coincide cu frontierele prezente. Noroc cu Parthenonul. Turcii, învingători vremelnici, făcură din el o pulberărie. Noroc că ei nu cuceriră definitiv Helada și că astfel nu transformară Parthenonul într-o pușcărie turcească
Note, contranote by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17079_a_18404]
-
cît seamănă cu un naționalism foarte la modă în Portugalia salazaristă cu care Saramago nu s-a împăcat. Nici Franco și nici De Gaulle n-ar fi obiectat la desprinderea de Europa a țărilor lor, chiar dacă n-ar fi împărtășit iluziile...creștinești (de data aceasta) ale lui Saramago cu privire la Lumea a Treia. Spațiul nu-mi permite să ofer și alte exemple. Un personaj contradictoriu, José Saramago.
Evanghelia după Saramago by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17101_a_18426]
-
Pavel Șușară Încei zece ani care s-au scurs de la prăbușirea structurilor și a instituțiilor comuniste din România, nimic nu a cunoscut o manifestare mai dezlănțuită (nici măcar lăcomia și raptul economic) decît năzuința reprezentării simbolice și iluzia proiecției în eternitate. De la victimele celor cincizeci de ani de teroare comunistă la supraviețuitori și de la victimele recente, din decembrie '89, la răniți și la urmași, ca să nu mai punem la socoteală și scadențele timpurilor istorice, s-au întrecut cu toții
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
susținut, pus în valoare de către fostul diriguitor al Uniunii Scriitorilor? Cît privește Centenarul Eminescu din 1950, ca și Centenarul Caragiale din 1952, aceste manifestări n-au reprezentat decît prilejul unor operații de anexionism ideologic, de trucaj exegetic, pentru a da iluzia unei ascendențe onorabile a suveranului "realism socialist", de proveniență sovietică. Mihai Beniuc însuși admite că Centenarul Eminescu n-a fost decît un decalc al sărbătoririi lui Pușkin, petrecute cu un an înainte: Am vorbit de importanța pe care o avea
O struțo-cămilă ideologică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17139_a_18464]
-
un efect plăcut, cald, sensibil. Cu atît mai mult cu cît eul care descrie stările sufletești ale omului în general într-o perioadă anume (comunismul) nu mai face diferența între ansamblul de idei și reflectarea lor în particular pentru că are iluzia unui ritual grăbit al scrisului mărturie: jurnal într-o carte. Necesitatea de a ține un jurnal e cu atît mai stringentă cu cît această iluzie acoperă în final spațiul vast al referinței critice pe care, dezinvolt, poetul scriitor o ignoră
Jurnal iluzoriu by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17123_a_18448]
-
nu mai face diferența între ansamblul de idei și reflectarea lor în particular pentru că are iluzia unui ritual grăbit al scrisului mărturie: jurnal într-o carte. Necesitatea de a ține un jurnal e cu atît mai stringentă cu cît această iluzie acoperă în final spațiul vast al referinței critice pe care, dezinvolt, poetul scriitor o ignoră: "De un perete al halei, un om cu mintea ușoară, surîs tîmp. În jur cîteva pînze. Grosolan înrămate. Un Crist scheletic și slut, compoziție fără
Jurnal iluzoriu by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17123_a_18448]
-
între o marcă și alta să nu descoperi nici o diferență calitativă. Diferența o dă acel obiect dreptunghiular, numit etichetă. Adică prestigiul și imaginea. Acest lucru l-au înțeles, la fel de bine ca și comercianții, politicienii. Ei și-au dat seama că iluziile vândute cetățeanului sunt o marfă ca oricare alta și că, prin urmare, ea trebuie frumos ambalată. Expresia "dreptul la imagine", descoperită de român după 1989, este ea însăși un reflex al noii realități, repede însușită de cine vrei și de
Chibiț în Dupont Circle by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17136_a_18461]
-
baracă alăturată și care se strica des, filmele țineau câte zece ore, câteodată până în zori, când domnul Tomescu, printre altele și mecanic, apărea plin de ulei de sus până jos și începea să învârtă din nou manivela proaspetei cutii cu iluzii. Pentru mine, copil fiind, urmarea filmului era palpitantă... Trebuia neapărat să văd ce avea să mai pățească eroul, un june poet sărac, stând în patru labe lângă cotețul unui dulău și împărțind cu el osul... Dar punctul de atracție al
La Monument by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15819_a_17144]
-
național și, un timp, a lăsat impresia că îl sprijină, ba chiar, a dorit să impună ideea că Congresul IX al PCR din 1965 a reprezentat punctul de plecare al noii orientări. În 1968, cu ocazia tragediei cehoslovace, a culminat iluzia unui ceaușism liberal-național. Situația din Europa de est se modificase însă destul de mult în ultimii ani. Nu ne mai aflam după Congresul XX al PCUS, care combătea stalinismul, după drasticele reacții la mișcările politice și populare antidogmatice. Dacă e să folosim analiza
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15821_a_17146]
-
-ne că tot ce noi luăm ca realitate este, în mare parte, o ficțiune. Teatrul ne arată că există teatru în societate, că societatea e un teatru. Romanul ne arată că există ficțiune în ceea ce luăm drept lume. Trăim în iluzii pe care le pierdem. Și simțim că ne doare. Și tot așa, nu mai punem capăt. Domnule Michel Butor, ce se mai întâmplă în literatura franceză contemporană? Și ce i se mai întâmplă, la modul general, literaturii europene? Mă simt
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]
-
manevrat", spune el, carabina mai mult decât problematică, reprezintă deja pentru el o incontestabilă proprietate. De câte ori nu ne luăm dorințele drept realități, ca și Baby și - mai puțin drăgălășenia - toate aspirațiile noastre nu egalează oare în acest moment, în inconștiență, iluziile lui Baby? Ce este mai descumpănitor, de exemplu, decât mulțumirea, echilibrul perfect al oamenilor sănătoși în mijlocul tuturor atrocităților care ne înconjoară... al horcăielilor de moarte care răsună dintr-un capăt în altul al lumii? Cum să justificăm această insensibilitate monstruoasă
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
stărei lor materiale".). Cum se știe, în zorii literaturii române Kogălniceanu a fost și un scriitor modern. În 1839 a publicat, în "Albina Românească", schița Adunări dănțuitoare, în 1840, în "Dacia literară" schița Nou chip de a face curte și Iluzii pierdute. Un întîi amor, în 1844 nuvela Fiziologia provincialului în Iași și, tocmai în 1850, în "Gazeta de Moldavia", prima parte (care va fi și ultima) din romanul Tainele inimei. Împreună, ar constitui materia unui volumaș de mică dimensiune. Să
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
Și asta, cred că dl Nicolae Manolescu are dreptate, pentru că M. Kogălniceanu "are prea mult spirit critic ca să fie cu adevărat un scriitor, dar a cărui inteligență literară ne desfată adesea cu o pură artă a cuvîntului". Scrierea din 1840 Iluzii pierdute dovedește oarecare har, prin balzacianismul manifest, aducînd în scenă pe eroina, Niceta, invitată la un rendez-vous printr-un bilet de amor de un farmec livresc indicibil. Romantic, deși cu ecouri balzaciene, e și începutul de roman din 1850, Tainele
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
Center. Nu s-a insistat suficient asupra numelui intrat într-o atât de crudă istorie: nu "American", ci "World" Trade Center! în egală măsură, fiecare dintre noi am pierdut o rudă și un prieten, fiecare am suferit o înfrângere în iluzia că omul poate fi smuls dominației iraționale a bestiei din noi. Lumea, lumea civilizată, a fost înjunghiată cu lașitate și e de datoria ei să reacționeze. Din păcate, orbirea, ura și resentimentul sunt atât de adânc înrădăcinate încât destui dintre
Planeta dezaxaților by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15851_a_17176]
-
devine esența lumii în care ei se mișcă. Sticlă cu incredibile și pure irizări pentru meșterul sticlar, uriaș flacon cu parfum pentru negustorul de parfumuri, fagure imens pentru apicultor, vioară din care ies nepămîntene sunete, pentru lutier. Dar și în iluzie ei se mișcă în umbra Marelui Meșter-Negustor-Apicultor-Lutier, departe de Centrul spre care tind: "L. se sperie, închise ochii și își mirosi înăuntrul lui groaza, oare Marele Negustor nu-l va vinde într-o zi și pe el ca pe acela
Gustul dulce-amar al realității (și al iluziilor) by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15867_a_17192]
-
cea a lui "Filip-cel-care-a-iubit-a-urît-a-murit-uneori-ca-un-zid-ros-de-putreziciune-el-sparge-stelele-între-dinți...", fie fără evenimente care să se poată măsura cu istoria, ca cea a lui Erich care nu a găsit nici un moment destul de copleșitor pentru a deschide o sticlă de vin provenind din beciurile lui Hitler. Și iluziile, și realitatea cea mai suavă poartă în ele semnul morții și al micimii lumii, dar frumosul, dulcele-amarul acestei cărți, este chiar amăgirea conștientă, această nerenunțare la mistificările rozalii: "chiar să crezi că amintirea unui cal/ ar continua să-ți pască
Gustul dulce-amar al realității (și al iluziilor) by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15867_a_17192]