7,197 matches
-
dincolo ține, probabil, de proiecția expiatoare a fiului părăsit sau, mai mult, de încercarea de integrare a tatălui în noua liniște domestică. De altfel, nu-i greu de observat că lumea colorată a „mortului celui mai drag” imită întru totul imaginarul nou născutului din Sebastian în vis, într-o tentativă de armonizare deopotrivă poetică și existențială. Chiar și logica angoaselor se contrabalansează acum: dacă în Sebastian în vis bucuria primului născut era umbrită de fantoma tatălui sinucigaș, în Frânghia înflorită scufundarea
Cel mai iubit dintre morți by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4546_a_5871]
-
din Sebastian în vis, într-o tentativă de armonizare deopotrivă poetică și existențială. Chiar și logica angoaselor se contrabalansează acum: dacă în Sebastian în vis bucuria primului născut era umbrită de fantoma tatălui sinucigaș, în Frânghia înflorită scufundarea voluptuoasă în imaginarul morții e întreruptă, deși oarecum dependentă, de micile spaime ale proaspătului tată: „Deschizi repede ochii, Sebastian fornăie,/ te precipiți prin semiîntuneric/ spre pătuțul cu febră mică,// îi pui palma pe frunte, îi iei mânuța,/ îi aduci unghiuțele aproape de ochii tăi
Cel mai iubit dintre morți by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4546_a_5871]
-
tăi/ și înmărmurești așa până dimineață”. Tocmai capacitatea de a-și purta în spate integral obsesiile, fără a renunța la vreuna dintre ele când o angoasă nouă se ivește la orizont, face din Radu Vancu un poet profund, cu un imaginar autonom. Ceea ce oprește totuși Frânghia înflorită să devină „o primă mare carte de poezie pe care o dă generația noastră”, cum se exprimă Dan Coman pe coperta a patra, e o anumită prețiozitate a expresiei, de care poetul părea că
Cel mai iubit dintre morți by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4546_a_5871]
-
însă, „o aparență de unitate“ care vine „din constanța obsesiilor mele și a celor ce-mi trec prin cap, fie și întîmplător“. Asta în viziunea (auto)critică a poetului - un alt fel de captatio benevolentiae -, pentru că, iată, trecînd repede în imaginarul său, vom găsi toate semnele coerenței tematice și ale unei ferme structuri de adîncime. Mai întîi, sursa poeziei. Ioanid Romanescu, în ultima sa carte, Noul Adam, tipărită în urmă cu aproape douăzeci de ani, imagina poetul ca pe un „mecanism
Sufletul mărunțit pe un tocător by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4559_a_5884]
-
ori, prin a simpatiza cu personaje (naratoare) inclasabile. Dan Coman propune în Parohia un narator din această stirpe, greu de acceptat ca verosimilitate. Cititorii scriitorului năsăudean nu vor fi, de bună seamă, surprinși nici de genul literar abordat, nici de imaginarul revărsat în narațiuni. În scrisul lui Dan Coman (auto)ironia, umorul, și desfătarea ludică prin grotesc și morbidețe definesc o structură artistică complicată. În primul roman, Irezistibil (2010), Dan Coman prefera să motiveze contrapunctic un anumit nivel din Așteptarea lui
Literatura loser-ilor by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4567_a_5892]
-
Coman are ceva din feeria irealităților. Parohia este un roman al realităților contorsionate, în care plasticitatea gravează deopotrivă o istorie vie și una a neantului. Rămâne de văzut cum se reinventează Dan Coman odată trecut de vămile stranietății și de imaginarul greu temperat al freneziilor bolnăvicioase. O carte frumoasă și un prag periculos.
Literatura loser-ilor by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4567_a_5892]
-
i-au fost cusute/ cu ața literelor mici/ ca niște rânduri de furnici./ Țesut în scumpa terfeloagă,/ El, unul, pare că se roagă... Virtuozitatea frazării lirice se pliază, în cazul lui Șerban Foarță, pe o irepresibilă exigență formală, dincolo de care imaginarul, bine strunit în mecanismele artificiilor retorice, își expune relieful său contorsionat și himeric: „Ce înger mântuie,-n ev, roza/ din coloritul nul, mai știu. Dincolo, ritul nu-l mai știu: / ce înger mântuie nevroza/ când lacrimile,-n harpe, trec/ un
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
Alex Goldiș După Sodoma, cel mai recent roman al lui Alexandru Ecovoiu, ar fi avut toate datele pentru a scoate nițel cititorul român din imaginarul minimalist și mizerabilist al prozei ultimilor ani. Din lipsă de interes sau din indolență compozițională, parabolele, romanele cu cheie, ficțiunile simbolice lipsesc cu desăvârșire din recuzita scriitorilor mai noi. Ce-i drept, realitatea social-politică românească nu prea încurajează nici ea
Un roman neterminat by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4354_a_5679]
-
mult umor și cu un soi de savoare retro. Adrian Chivu reușește performanța de-a păstra nealterat discursul și de a doza bine alternanțele realiste cu sugestiile fantastice. Cel care instaurează scenarii suprapuse este Mircea Mureșan. El se trădează prin imaginarul morbid și prin capacitatea de colectare a datelor realului pe care le proiectează cu talent - deseori macabru - în suprarealități care riscă să devină tot mai carnale. De altfel, finalul romanului, tragic, îl are pe el în prim-plan ca principal
Comunismul light by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4368_a_5693]
-
a reținut pentru textul lui un discurs subversiv. Ci maturul, o entitate indistinctă, cel care alege să vorbească despre copilărie ca și cum ar fi copil. Mergând cu dedublarea până la capăt. Pentru ca nici măcar o moarte tragică să nu perturbe constructul magic al imaginarului de altădată. Prin urmare, o convenție. În cea mai mare parte, stabilă. În Strada nu există semne de punctuație, după cum, în intensitățile copilăriei, nepotrivirile ori dizarmoniile sunt corectate imperceptibil. Numai așa omul complet al copilăriei se poate realiza. Într-o
Comunismul light by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4368_a_5693]
-
dure la care sunt supuși donatorii. (Comparabile cu acelea pe care le au de trecut astronauții). Dar, pentru binele copilului, de ce purtătoarele nu sunt investigate și ele cu aceeași severitate? Se mai adaugă ceva o nuanță, așa zicând, procedurală. În imaginarul colectiv masturbarea se numără printre tabuurile masculine cele mai rușinoase. Cât despre masturbarea asistată și remunerată, aceasta trimite direct la stâlpul infamiei. Sigur că un roman nu se judecă din punctul de vedere al mentalităților epocii, însă nimic nu împiedică
Specificul național by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4383_a_5708]
-
îi probează o dată în plus, dacă mai era nevoie, fantezia verbală debordantă și elasticitatea extremă a frazelor. E cazul să nu fim pudici și să recunoaștem că acestea sunt de fapt poemele cele mai bune ale Femeilor din secolul trecut. Imaginarul falic dezvoltă o nebănuită listă de surogate: „sorbind din flaut moale sol diezul” (p. 17), deja citatele „harpon” și „plug”, „trandafirul meu castrat” (p. 49), „eminesculând odoare” (p. 53), „pierdui oiștea la căruță” (p. 64), „se excită osii duble sub
Amintiri din poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5792_a_7117]
-
a unui răsfăț narcisic: „cine mă iubește mă urmează.” Vraja se destramă când Marie și Francis își declară dragostea - se destramă în regimul certitudinii, și aici filmul lui Dolan devine interesant. Iubirile rezistă doar în regimul ambiguității, al incertitudinii, al imaginarului, farmecul survine din această vânătoare obscură a dorinței care înconjoară ca o bulă magică pe acest efeb intangibil ca și frumusețea sa care face dispensabile orice conținuturi afective. Un exercițiu de demistificare, de dezvrăjire are loc când una dintre dansatoarele
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
sarcini / Cui îi mai pasă de visul de azi-noapte / Ori de vreun oricare vis” (Curățenie). Autorul pare a-și fi introdus o disciplină a renunțării, o austeritate ce-l oprește de la efuziuni, de la patetisme care n-ar fi decît zădărnicii. Imaginarul e restrîns, sobru, ascetic. Mirajul unei existențe plenare apare întrezărit cu sfiiciune, precum o lumină puternică prin crăpătura unei uși: „Ne-am oprit să ne luăm rămas bun. Într-o pată de aur și lumină. Ei s-au întors acolo
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
eforturile autocenzurii și ale obiectivării. Deși s-a „sfiit totdeauna să scrie pentru tipar la persoana întâi”, după cum declară în Cred, Liviu Rebreanu nu poate ascunde o vinovăție, mai mult sau mai puțin inventată, decât prin tertipurile sublimării într-un imaginar care răscumpără și disculpă prin alambicurile nevăzute, dar deslușibile, ale inconștientului.
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
silaba „or” și care se transformă dintr-un fulger într-o tânără frumoasă, apoi într-o cometă, întrun nor și așa mai departe, violentând lumea „reală”, grilele logicii și jocul ideilor. În sfârșit, pentru că mitologia africană, din care se hrănește imaginarul pe alocuri deconcertant al acestei altfel de cărți, reprezintă un prilej excelent pentru un rechizitoriu dur et pur al condiției umane și al lumii. O mică recomandare: deși un text scurt, Aurora merită și poate fi citit cu mai mult
Pe urmele Aurorei… by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5660_a_6985]
-
Sunetele unui sfârșit de secol”, lucrare datorată compozitorului româno-american George Foca- Rodi; a fost realizată cu participarea Corului Academic al Filarmonicii, ansamblu condus de maestrul de cor Iosif Ion Prunner. Aflat la vârsta senectuții, compozitorul captează, în adevăr, pentru propriul imaginar o parte semnificativă din spiritualitatea sfârșitului de secol XX; o face însă încercat de nostalgiile deceniilor de început ale aceluiași secol; apelează la un idiom muzical în care se regăsesc imagini ce fac trimiteri la muzica lui Gustav Mahler, Șostakovici
Momente și evenimente muzicale bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5670_a_6995]
-
ce nu-și găsește mijloacele propriei expresii, se-nțelege că poate avea consecințe precum: asumarea lumii cu conștiința arbitrarietății faptului, o descătușare imagistică vecină cu excesul, o senzualitate satyr-ică în care răutatea nu e decât un vag simptom al bachanalelor imaginarului. Înclin să cred că Ion Mureșan dorește să întrețină raporturi dintre cele mai intime cu lumea („până la acru, până la livid”, vorba lui Dinu Flămând) și scrie poezie cu conștiința că întreține o teribilă criză , iar în declarația cum că „nu
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
atârnă câte un substantiv cât toate zilele, așa, să le facă să simtă și ele gravitația. Impresionantă la Ion Mureșan este tocmai această furie a concretizării, atribut al naturilor poetice remarcabile, în funcție de care nici o realitate nu se poate expune razelor imaginarului decât odată cu un trup de o irevocabilă materialitate. Asta ar echivala cu o biologizare a ideilor, cu o cură thanatică a lor. Iar poemul poate fi așa ceva. În construcția unui poem (deși poetul ne va contrazice, poate), Ion Mureșan procedează
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
nu se poate să nu-și dea seama că relațiile sale cu mitul trebuie să străbată atâtea sedimente, fiecare cu temeiul său, în măsură să faciliteze, dar și să obstrucționeze centrarea sa. El e un Orfeu ce nu refuză bacanalele imaginarului. Asta e voluptatea și coșmarul său. Rămânând la nivelul acestor referințe mitologice, consubstanțiale lui Ion Mureșan, aș spune că fiecare act imaginativ al său poate reprezenta un fragment al unui ritual dionisiac. Toposul cărții sale și al mitologiei ei e
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
vreodată nu am putut-o citi”. *** Respectînd termenii mitologici ai acestor note, mă întreb: cine este subiectul liric al lui Ion Mureșan, un satyr convertit la orfism sau un Orfeu ce acceptă grațiile menadelor? Și una, și alta, aș zice. Imaginarul său se constituie pe ruinele unor religii ale căror sensuri mîntuitoare au fost preluate, ca prin hazard, de spiritul poetic. Originaritatea dionysiac-orfică a subiectului liric se recunoaște în poemele lui Ion Mureșan. Acesta, bătrîn și depozitar al mai multor vîrste
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
despre prima lui carte, orice poate fi semn pentru orice. Alcătuirile realului său poetic sînt alunecoase, formele, limitele, locul obiectelor migrează vicios. M-a frapat componența obiectuală a poemelor. Obiectele din poeme nu aparțin vieții citadine, decît în mică parte. Imaginarul lui Ion Mureșan are o puternică marcă matricial-rurală. Chiar structura lexicală a poemelor, dar și sintaxa, tonul frazelor, de asemenea, posedă încărcături ale unei memorii existențiale venite din originaritățile copilăriei. Drept e și faptul că oralitatea rurală și memoria semantismelor
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
erosul unei astfel de naturi creatoare e dificil. Femeia atentează stilistic la condiția artistului axat pe o superbie a căderii, nemaidispus a crede „ca altădată că totul e sus”, că viața ar fi „pe culmi”. Are loc o denivelare a imaginarului, o incapacitate a îndrăgostitului de a descinde „acolo unde ochii tăi ar putea fi stele și romanțe, / văluri cu care lumina aprinde un subsol fără imaginație”. Demonia adoptă motivul unei incompatibilități formale, dintr-o pornire pudică de-a disimula ceea ce
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
rațională, însă de cele mai multe ori doar sensibile, situate la nivelul senzorilor care pot inspira metafora. Nefăcînd loc semnificativ conceptului, speculației, poetul se confruntă cu materialitățile precum cu o pastă îndărătnică în natura ei amorfă, spre a obține răsfrîngerea lor în imaginar, antrenarea lor în fluxul abundentei d-sale plăsmuiri. Erosul constituie, în volumul pe care-l avem acum în vedere, un motiv privilegiat, slujit de maniera autorului de a se sprijini pe văz, pe auz, pe pipăit, id est pe o
Valențe etnice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5579_a_6904]
-
un volum de versuri de o mare intensitate, pe ultima o omoară și își justifică gestul în eseul menționat, greu de ignorat prin forța, curajul și lucididatea sa. Întoarcerea lui Lilith filtrează mai multe straturi de mitologie și creează un imaginar al rebelei, în care senzualitatea și nesupunerea, singurătatea și libertatea, sexualitatea și moartea se întîlnesc într-un vertij de imagini, multiplicate și reluate într-un crescendo amenințător. Propunem în continuare o versiune românească pentru cîteva fragmente din acest volum, în
Joumana Haddad - Întoarcerea lui Lilith (fragmente) () [Corola-journal/Journalistic/5584_a_6909]