1,160 matches
-
apare un alt cîine, În cătunul de la Mar Verde: „Félix l-a mîngîiat pe cap, iar cîinele l-a privit. Félix s-a uitat la el, apoi a schimbat cu mine o privire vinovată. Brusc, toată lumea a tăcut. O tulburare imperceptibilă ne-a cuprins pe toți, căci privirea umilă, deși poznașă a cîinelui părea să aibă În ea o umbră de reproș. Se găsea acolo, printre noi, cățelul ucis care ne privea prin ochii alui cîine.“ Era Comeback, care se Întorsese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Eu - lucrul-din-mine“ (I - it-in-me) se deschide și se Închide fără oprire, fără să devină vreodată prea strîns, făcînd loc unui stil care preferă să rămînă ascuns vederii. Pusă În pagină, proza sa face lumină, dar nu se hrănește din strălucirea imperceptibilă a narațiunii. Cursul ei e undeva Între descrierea senzațiilor (În Episoade, „hotărît, ucigașul lăsa În urmă o dîră de colibe arse, de tristețe aspră...“) și relatări narative În care el se caută pe sine (În Jurnal: „Omul, măsura tuturor lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Încă o zi din călătoria noastră care a descurs cam În aceeași manieră ca celelalte și, În sfîrșit: CUZCO! EL OMBLIGO Buricul Pămîntului Cuvîntul care descrie cel mai bine orașul Cuzco este „evocator“. Pe străzile sale stă așezat un praf imperceptibil, dintr-o altă epocă, ce se ridică precum sedimentele răscolite de pe fundul unui lac, atunci cînd Îl atingi. Există Însă două sau trei Cuzco diferite sau, mai bine zis, sînt două sau trei feluri În care poți descoperi orașul. Atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Cel de mâine... Cel de mâine nu voi fi însă cum am fost Cel de astăzi. Pe nesimțite - s-a schimbat ceva... Sunt cum am fost. Sunt cum voi fi. Dar nu voi fi cum am fost... Aceasta este taina: imperceptibila și continua schimbare a identităților ne schim bătoare. 19 aprilie 1953 Începutul unei noi perioade ale cărei principale caracteristici ar fi următoarele: tendința spre o activitate mai eficientă, mai fina listă - fac anumite lucruri în vederea unor scopuri determinate, evit pe cât
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
barem pe jumătate. Se știe doar: e nevoie de mai mult de-o viață de om, e nevoie de generații până ca ei s-ajungă să pronunțe corect cei doi „e“ din „Brezel“: primul mult lungit, iar al doilea înghițit imperceptibil. Turcii ne-au demonstrat-o cu prisosință. și, în ciuda nesfârșitelor rugăciuni înălțate de politicienii noștri pentru integrarea celor veniți din alte părți, Germania nu-i nici azi dispusă să recunoască minoritatea turcă din țară. Turcii au fost și au rămas
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
muște grase Zburau greoi cu zumzete-ascuțite Curgeau oștiri de larve ca niște bale groase De-alungu-acestor zdrențe-nsuflețite." (Charles Baudelaire) Te las, Doamne. Fii sănătos! Pe curând. ...E noapte deplină. Mama, încadrată de cei doi copii Bebi și Țuki doarme cu imperceptibile tresăriri ale unui mușchi facial, scăpat de sub controlul impecabilului sistem neuronic. Se odihnește refăcându-și rezervele energetice pentru o nouă zi de muncă obositoare. E grea și mizerabilă munca efectuată de mama ca femeie de serviciu și spălătoreasă la spital
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cineva bate disperat și ultimativ exact ca în poezia halucinantă a enigmaticului autor american: "E vreun trecător gândit-am Și-a bătut întâmplător. Doar atât, un trecător." (Edgar Allan Poe) M-am speriat cumplit și, printr-o mișcare de translație imperceptibilă și cvasi-aeriană, m-am lipit cu spatele de spinarea călduroasă și ușor arcuită a fratelui meu mai mic, Sandu. Doamne, ce bine era! Mă simțeam în deplină siguranță. Mă aflam sub protecția fratelui meu puternic și iubitor. Era minunat! Cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Ghemotocul plin de praf, murdar, schilodit și însângerat era lovit sistematic și plimbat, aruncat de colo-colo, până când bestia cu chip uman și-a dat seama că a obosit. Totuși, nu murea; se încăpățâna să trăiască, mișcându-și într-o zvâcnire imperceptibilă corpul schilodit. Era prea mult. Atunci, cu mintea încețoșată, plutind într-o maree de instincte ucigătoare, apelând la rudimentele lui de inteligență cavernicolă, a luat muribunda de coadă și a mai trântit-o de câteva ori de pământ. Tot mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
se datorează tocmai intuirii juste, de către traducător, a compromisurilor pe care le cere o ediție primă, la un secol distanță de original, și destinată unui public contemporan și de masă. Netrădând în nimic originalul, Antoaneta Ralian a realizat o «adaptare» imperceptibilă și subterană, pentru care merită felicitări nereținute.“ PETRU POPESCU despre traducerea romanului Casa cu șapte frontoane de Nathaniel Hawthorne, România literară, nr. 36, 1969 „Antoaneta Ralian ne-a dat un text românesc fidel și în același timp de mare plasticitate
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
pentru ștergerea ridurilor la bărbați (și chiar la femei): o mică sferă foarte fină, din fire foarte fine, care e trecută peste obraz cu ajutorul unui ac; după ce îndreaptă trăsăturile și cutele feței, aparatul rămâne la nivelul tâmplei. Urmele operației sunt imperceptibile, „chiar dacă pacientul e chel” - precizează prospectul. I-am privit încordat cum sfâșie fiecare rând, lătrând scurt și mârâind îndelung. Habar n-aveau că sunt știri fără importanță, secundare: cu aceeași furie ar fi devorat și căderile de guvern, și hotărârile
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
o tumoare a operei? Dacă mica ticăloșie de azi, dacă porcăria de mâine, dacă simpla lașitate de la sfârșitul săptămânii - săvârșite, desigur, cu conștiința împăcată că n-au nici o legătură cu arta, așa cum viața nu contează în fața „Ooooperei” - se acumulează lent, imperceptibil, fără analize și, deodată, în câțiva ani buni de creație, cancerizează opera, îi rup echilibrul celular și - ca și în oncologie - nimeni nu-ți va putea spune când și de la ce ți s-a tras? Dacă trăim într-un secol
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
poate concentra, toți sunt plictisiți până ce, în plină lectură, el trage sabia și hârști!, taie gâtul unei gâște care trecea prin ogradă, toți râd și își schimbă dispoziția, gata să asculte prelucrarea bolșevicului. Șnițelul acela, grația lui Ilia Ilinski, mișcarea imperceptibilă și apolitică a degetelor cu care lucrase controlorul îmi asigurară - până la București - calmul și elanul necesar unei lungi bolboroseli, ceva de genul: îmi dau prea multă importanță, nu știu să mă ridiculizez cum trebuie, sunt un ipocrit de ateu care
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
înțeles că aștepta ceva. — Să te iert, tată? am murmurat eu. Nu pot. Dumnezeu să te ierte. Am chemat medicul și i-am cerut să nu-i mai pună perfuzii. A fost și dorința lui: un deget descărnat, mișcat aproape imperceptibil. A murit după două ore. Dumnezeu să-l odihnească! Acel Dumnezeu în casa căruia nu a vrut niciodată să calce. Casa despre care mi-a spus că este locuită de dracul... Aveam trei ani și treceam în fiecare dimineață, în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
aseară că uzina a primit o nouă comandă de mașini pentru hidrocentrala de la Stîlpeni“. Tatăl ei lucra la turnătorie și era și inventator : îmbunătățise sistemul de aprindere. Ea vorbea parcă fără nici un efort, iar buzele i se mișcau delicat, aproape imperceptibil. Dănuț nu scoase nici un cuvînt și o ascultă cu încîn tare toată pauza. Din acel moment, viața lui Dănuț se schimbă hotărîtor. Participa împreună cu detașamentul lui Serghei Luminița la tot felul de acțiuni (la acțiunea de colectare a sticlelor și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
un răgaz pentru a duce la bun sfîrșit lucrul pe care îl începuse. Se foia puțin, pentru a-și face loc mai bine, și își freca picioarele unul de altul. Canapeaua amortiza orice mișcare și tremura de fiecare dată aproape imperceptibil, ca o pînză de păianjen la adierea vîntului. Cînd vorbea din nou, bunica o lua de unde rămăsese. Într-un fel, mai mult îl admira, pentru că ținea la prestigiul lui de învățător și era un om deosebit, ce mai ! Niciodată, da
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
oază de liniște. Cîte o muscă mai bîzîia din cînd în cînd și trecea în grabă printre cei doi, dar nu era deloc luată în seamă. Firele de praf se așterneau implacabil peste mobile, iar canapeaua mai vibra uneori, aproape imperceptibil, cînd bunica se așeza mai bine sau își freca picioarele. Despre bunica Bunica (mama maică-mii ; mama lui taică-meu era „buna“ din Ardeal și cu ea e altă poveste - s-a sinucis) a fost toată viața o femeie cumpătată
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în scurt timp și, după ce atinse punctul maxim de pe orbită, luă în piept hăul ce i se întindea înainte. Accelerația trecu din domeniul negativ în cel pozitiv și viteza începu să-i crească vertiginos. În urma ei rămînea un abur aproape imperceptibil. Cabina se apla tizase puțin, dar se afla, în continuare, la locul ei. Nici o picătură roșie nu se mai iro sea, iar marginile părții aceleia pînă de curînd darnică în picături se răsfrîn seseră puțin în spre exterior. Cîteva firicele
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
să tindă către perfecțiune, spre artă) și așa numita comunicare nonverbală, aptitudine de mare finețe, complexitate și utilitate. Despre persoanele care viețuiesc împreună sau care conlucrează vreme îndelungată se spune că se înțeleg din priviri. Afirmația vizează acele modificări, aparent imperceptibile ale feței și ale părților ei, gesturile membrelor sau mișcările corpului în ansamblu care, în diverse împrejurări și pentru unele persoane, au multiple conotații. Mihail Sadoveanu evocă cu măiestrie această însușire a personalității învățătorului său: ...Uite, și acum mi se
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
domnești, a mănăstirilor și a primelor instituțiuni de cultură, personalitatea lui începe a se desluși, a se afirma, a se fixa, nu numai în aspectul exterior, în decor, ci și în atmosfera sa morală, în sufletul colectiv. Puțin, prea puțin, imperceptibil aproape, la început; vizibil numai după ce viața locală a început să capete un trecut, un trecut al său propriu, deci numai când, în relațiile dintre oamenii de acolo, au apărut tradițiile, obiceiurile, deprinderile comune, toate acele diverse lucruri din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
înțeles lucruri extraordinare. Simt însă cum toate învățămintele sunt ca un fel de aisberg îmi amintesc poate 10%, restul știu doar că au existat dar nu mi le pot aminti. Oare informația va rămâne în subconștient, schimbându-mi în mod imperceptibil conduita în viață? Sau va apărea la suprafață din când în când, în situații în care voi avea nevoie? Sau va dispărea pentru totdeauna și va rămâne pierdută, victimă a memoriei și înțelegerii mele limitate? Mă simt într-un mediu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
de vegetație. Uriașii Atacamei ne apăreau când gri, când cafenii, când negri și lipsa oricărei forme de viață, vegetală sau animală, ne transpunea exact în filmul "Odiseea spațială". Pe sute și sute de kilometri nu se auzea decât torsul aproape imperceptibil al motorului mașinii și cam atât, ceea ce-ți dădea o senzație stranie de sfârșit de lume. Pe sute și sute de kilometri nici urme de om, doar ici și colo rătăcită câte o baracă pe marginea șoselei, care oferea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pustie, mă dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu pete luminoase ale unor organisme cerești, maluri Întunecate cu fisuri sclipitoare sau plaje netede, eterice, ce păreau mirajele unor insule pustii. Nu știam atunci (cum știu astăzi la perfecție) ce să fac cu asemenea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
probabil aceiași) le lipsește simțul divinului. Există și credincioși practicanți cărora le lipsește simțul acesta. Simțul divinului, dacă îl ai, te face să recunoști fără greș, instantaneu, luminos și exaltant prezența a ceva „sfânt și însemnat”. Poate fi un semn imperceptibil, evanescent, în aparență cu totul oarecare. Bunăoară, în Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, momentul perceperii, în sordida celulă a închisorii Jilava, a unei fracțiuni infime de cer însorit reflectat într-o mică băltoacă de apă murdară, printr un interstițiu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
era timp pentru cel care trimite scrisoarea și cel care o primește. Regele și regina erau de față, sclipind nu numai din diamante - o magie venind din tot ce se ascunde în spatele spectacolului bine regizat. Prezența îngerilor deghizați în sunete imperceptibile, în ecouri mici, umbre în spatele luminilor candelabrelor îngreunate cu cristale de munte. Poate o expresie a Echinoxului de iarnă, când ceva se schimbă în viața plantelor, care influențează secret viața și visele oamenilor neștiutori de proiectele din stele. A nins
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de vegetație. Uriașii Atacamei ne apăreau când gri, când cafenii, când negri și lipsa oricărei forme de viață, vegetală sau animală, ne transpunea exact în filmul "Odiseea spațială". Pe sute și sute de kilometri nu se auzea decât torsul aproape imperceptibil al motorului mașinii și cam atât, ceea ce-ți dădea o senzație stranie de sfârșit de lume. Pe sute și sute de kilometri nici urme de om, doar ici și colo rătăcită câte o baracă pe marginea șoselei, care oferea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]