2,412 matches
-
Probabil că Ileana era femeia care-mi fusese ursită. Dar nu mai eram liber. Eu mă grăbisem și luasem femeia ursită altuia” (/ vol. II 185). Relatarea Întâlnirii cu Ileana În pădurea Băneasa, În noaptea de Sânziene, marchează „Începutul romanului mitic, inițiatic, cu Întâlniri și dispariții misterioase, miracole, simboluri, revederi și iarăși dispariții care durează ani În șir ...” (). Chipul Ilenei Îi apare lui Ștefan ca deja cunoscut, sau, mai precis, el Îi amintește de o stare cunoscută cândva, Într-un timp pe
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
fi regenerarea ființei umane, Întoarcerea la condiția paradisiacă prin anamnesis și Întinerirea lui Anisie amintește de Întâmplările din Les trois Graces; motivul labirintului (cu multiplele sale semnificații printre care, ca să menționăm doar câteva: intangibilul, Universul, infinitul, haosul, timpul, cartea, drumul inițiatic) apare În roman În diverse manifestări: ca Pădure În care se rătăcesc pentru a se găsi Ștefan și Ileana, ca pictură (tabloul lui Ștefan), ca existență (viața lui Ștefan a fost un continuu labirint, continuă căutare a Ilenei și a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
labirint, continuă căutare a Ilenei și a semnificației semnelor; labirint e și lectura În care se pierd de cele mai multe ori voit personajele, și Timpul din care ele Încearcă să iasă.... Dar, desigur, și romanul Însuși este un labirint, un drum inițiatic ce-și conduce personajele spre stadiul de „inițiați”, dar și pe noi, pe cititori, spre un posibil „centru”, spre un tărâm al „realului absolut”. IV.3. Revelația magicului prin simbolul artistic Eugen Simion găsea că povestirea, la Eliade, are două
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
personagiile, ideile pe care voiați să le țineți secrete” (). Prin detaliile pe care le dă, Eliade sugerează nu numai nașterea (scrierea) unei narațiuni mitice, dar și posibilitățile ei de lectură. ”Lectorii realiști”, (noii anchetatori), golesc povestirea de conotațiile ei mitice, inițiatice, demască mitologia creată de Fărâmă. Găsind „cifrul” vor traduce visele Oanei despre coborârea În peștera tapetată ca făcând aluzie la comoara poloneză ascunsă de Economu etc. ... În nuvela Pe strada Mântuleasa sunt mai multe mituri care se amestecă. Iorgu Calomfir
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
singură latură a creației lui M. Eliade, este ca și cum ai desface lumina În culorile ei componente și este, ca și privind prin prismă, o operație artificială având, În cel mai fericit caz, doar pretext didactic. Teme precum: „incognoscibilitatea miracolului”, ritualul inițiatic al destinului”; unirea mitică a două ființe care, printr-o „nuntă În cer” reintegrează perfecțiunea primordială, „teroarea istoriei”; iubirea; moarteaca să amintim doar câteva dintre ele nu le regăsim doar În artistică a lui M. Eliade, ci și În lucrările
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
de frontieră, atâta vreme cât nu există un fantastic pur, decantat de orice elemente reziduale și situate în afara oricăror influențe. Astfel, inventariem o serie de concepte ce fac trimitere într-o anumită măsură la fantastic: fabulosul feeric, miraculosul mitico-magic și superstițios, ocultismul inițiatic, științifico-fantastic, proza poetică și alegorică, proza vizionară, literatura de aventuri, proza de analiză, literatura fantastică fiind un un tip modern de literatură narativă, caracterizat în special prin mister, suspans și incertitudine, ea fiind recunoscută ca specie literară de sine stătătoare
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în povestiri percepem miraculosul mitico-magic și superstițios. Dacă în povestirile mitologice întâlnim fabulația convențională, în povestirile fantastice remarcăm prezența brutală a misterului în cadrul vieții reale, fiind legat de stările morbide ale conștiinței. În spațiul literaturii fantastice se vorbește despre ocultismul inițiatic, ca fiind o marcă a ficțiunii pure. Deși inserarea științelor oculte în acest domeniu a fost uneori contestată, mulți scriitori au explorat materia ocultismului magic, atrași de mitul reintegrării, aceștia au exprimat în operele lor sentimentul cosmic, titanismul. Fantasticul poate
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
definit ca interacțiune interogativă între subiectul produselor și cel receptor care vizează provocarea lectorului să soluționeze și să caute, prin dezvoltarea unei structuri de contrast antinomice, paradoxală în raport cu cunoașterea comună. Iar, frontierele fantasticului (fabulosul feeric, miraculosul mistico-magic și superstițios, ocultismul inițiatic, literatura științifico fantastică, proza poetică și alegorică, proza vizionară, literatura de aventuri, proza de analiză etc) sunt studiate de Sergiu Pavel Dan, care nu le vede, însă, ca aspecte periferice, ci resorturi intime, din care genul își trage în mod
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
o serie de variațiuni pe tema căutării identității. ,, Cine sunt eu ?’’ este întrebarea dominantă a califului de o zi și ea susceptibilă de pluralizare: cine suntem noi toți, actori sau doar dubluri, pe scena marii lumi-teatru. Trecând prin diverse stadii inițiatice (un an de dezmăț, o zi de regalitate, o lună de nebunie) el își pune mereu aceeași întrebare, căci aceste momente nu sunt decât expresia căutării unei ordini în fluidizarea durat, o tentativă de luare în stăpânire a timpului prin
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
acestuia. De exemplu, episodul balamucului și al torturii (eufemizări ale jertfei sacrificale) nu face decât să desăvârșească procesul. După cum se știe, mutarea se asociază cu slăbiciunea, fiind, în acest caz, un factor descalificant, dar poate dobândi și o valoare simbolică inițiatică. Abu Hasan fusese tentat întotdeauna să experimenteze viața sub semnul aventurii nelimitate, ca alternativă și totodată ca revoltă față de autoritatea paternă care îl silise la cumpătare. Se produce astfel o deplasare a problematicii oedipiene în planul unui alt tip de
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
adevărata sa valoare etică și psihologică, care ține de intenția cunoașterii profunde de sine. El devine în acest mod un fel de arhetip al perfecțiunii omenești, care mobilizează toate energiile spirituale pentru a se realiza, etapa finală a unui traiect inițiatic, după pățaniile anterioare, și ele cu aport cognitiv. Exprimânduși dorința de a fi calif, Abu Hasan se situează în poziția temporară de uzurpator, de ,,rege fals’’, motiv care se bucură de o identitate simbolică destul de complexă. Un exemplu se poate
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
își privește dublura, care n-are la dispoziție decât o singură reprezentație pentru a-și dovedi talentul. Este un mic exercițiu de luciditate, de permutare din poziția lui centrală, un straniu schimb de experiență. Pornit el însuși într-o călătorie inițiatică, al cărei scop este acela de a-i revela lumea de pe alte poziții sociale decât cele ce-i fuseseră hărăzite, califul este atras de ,,omul ciudat’’ care sondează în fiecare seră necunoscutul. Centralitatea statutului său îi oferă privilegii nemăsurate, pe
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
1917) arată, la rândul său, că riturile și tabuurile au contribuit la producerea unei comunități religioase separate (iudaismul) în cadrul unei societăți. Ritualismul joacă acest dublu joc al diferențierii și al integrării. Weber studiază, de asemenea ("Eseu despre secte", 1906), riturile inițiatice (botezurile protestante), care contribuie la integrarea indivizilor și la construirea frontierelor. Creditul social depinde de aceste probe colective. Simmel și Tarde au fost interesați de aceste fenomene: unele grupuri sau colective sunt amorfe, puțin coerente și pot împărtăși experiențe comune
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
înaintea sa și dincolo de sine, are puterea de a-i conduce pe ceilalți până la punctul în care, la rândul lor, ei vor deveni liberi. Puterea este raportul de comandă-supunere care se instituie în sfera educării libertății. Ea reprezintă un scenariu inițiatic. Misterul supunerii, în jurul căruia gravitează puterea, nu se poate naște decât în virtutea recunoașterii că altcineva te poate conduce și spori pe drumul dobândirii libertății. Supunerea este prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
12 ore, cu mașina. Pene de motor repetate: către Dealul Negru am vrut să ne întoarcem în București. Mai fiecare drum către Păltiniș a fost însoțit de peripeții și de piedici, cărora Andrei se grăbește să le găsească o semnificație inițiatică: conjurația realului și a precarităților sale împotriva oricărei ascensio spiritualis. Păltinișul l-am descoperit și de astă dată ca pe un "celălalt tărîm": este o senzație unică, de intimitate în spirit, aceea pe care o am ori de câte ori la sosire apuc
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca să citești această ediție, Kant nu va intra în capul tău și tu nu-ți vei face niciodată peratologia. Îți cer să faci un sacrificiu cu valoare simbolică. Aici e vorba de un transfer între generații, de un act aproape inițiatic. Trebuia să înțelegi asta și nu să mă dezamăgești, punîndu-mi întrebarea vulgară "cît costă?". Și am să-ți mai spun ceva. Dacă ai de gând să-mi răspunzi că intrând vreme de cinci sau zece ani în tăcere riști să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nestrămutată în "imperiul Spiritului", pe care îl invoca la tot pasul, această "excursie culturală". I-am mulțumit, am acceptat și am așteptat, curios și puțin angoasat, să văd pe cine anume hotărâseră zeii să-mi trimită pentru împlinirea acestui transport inițiatic. Ei bine, omul era un năsăudean de-al nostru, fugit în 1988, pe sub gloanțele grănicerilor români, prin Iugoslavia și ajuns mai apoi în America. În urmă cu cinci ani ― n-am mai stat să descâlcesc de ce ― s-a strămutat în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Factorii de risc legați de ceilalți copii Unanimitatea este aici perfectă: implicarea într-un anturaj de delincvenți, în special la nivelul bandelor sau când e vorba de frați, este un predictor foarte puternic al unei violențe cu un probabil rol inițiatic. Apartenența la o bandă la vârsta de 14 ani triplează angajarea în activități violente la vârsta de 18 ani și o împătrește pentru adolescenții de 16 ani. Într-o altă direcție, izolarea, conflictele frecvente cu ceilalți copii anunță tulburări ulterioare
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
se cade a ști o tânără nobilă.”241 Dragostea va fi cea care o va metamorfoza, o va determina să acorde o atenție sporită propriei persoane, dar care o va aduce și pe prăpastia disperării. Este deosebit de interesant acest traseu inițiatic al femeii în tainele iubirii: începe de la ezitări și incertitudini, se instruiește în tainele disimulării, cultivă misterul acestei legături, ceea ce potențează intensitatea trăirilor, pentru a sfârși într-o pasiune devorantă. Fiammetta este de o sensibilitate aparte, capabilă de gesturi patetice
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să încadrăm personajul, aceea a donnei demonicata, și de o expresivitate certă. Poate fi subdivizat în două părți: o predică despre căsătorie și feciorie și descrierea vieții matrimoniale a târgoveței. Ar putea fi considerat un autoportret, dar și un manual inițiatic în tainele chinuitoare ale căsătoriei, o veritabilă punere în scenă a raporturilor vir-femina. Cele 265 Ibidem. 266 Ibidem. 267 Este numită „a female storyteller” Elaine Tuttle Hansen, The Wife of Bath and the Mark of Adam, în „Women’s Studies
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
permite În expunerile teoretice. Sufletele eliberate din trupuri, după o primă moarte (cea terestră), ajung pe lună, după ce mai Înainte rătăciseră prin spațiul sublunar, pentru a-și spăla păcatele. Această primă călătorie până la lună nu este lipsită de un caracter inițiatic. De altfel, cea dintâi moarte, pământească, devine pentru Plutarh echivalentul intrării mystului În procesul inițiatic eleusin. „La Atena - spune el - morții purtau denumirea de demetrioi.” Sensul textului se lămurește dacă-l alăturăm, așa cum propune G. Méautis, unui fragment din De
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
pe lună, după ce mai Înainte rătăciseră prin spațiul sublunar, pentru a-și spăla păcatele. Această primă călătorie până la lună nu este lipsită de un caracter inițiatic. De altfel, cea dintâi moarte, pământească, devine pentru Plutarh echivalentul intrării mystului În procesul inițiatic eleusin. „La Atena - spune el - morții purtau denumirea de demetrioi.” Sensul textului se lămurește dacă-l alăturăm, așa cum propune G. Méautis, unui fragment din De anima transmis de Stobaios: „Sufletul, În clipa morții, Încearcă aceeași senzație ca inițiații În Marile
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
se cade a ști o tânără nobilă.”241 Dragostea va fi cea care o va metamorfoza, o va determina să acorde o atenție sporită propriei persoane, dar care o va aduce și pe prăpastia disperării. Este deosebit de interesant acest traseu inițiatic al femeii în tainele iubirii: începe de la ezitări și incertitudini, se instruiește în tainele disimulării, cultivă misterul acestei legături, ceea ce potențează intensitatea trăirilor, pentru a sfârși într-o pasiune devorantă. Fiammetta este de o sensibilitate aparte, capabilă de gesturi patetice
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să încadrăm personajul, aceea a donnei demonicata, și de o expresivitate certă. Poate fi subdivizat în două părți: o predică despre căsătorie și feciorie și descrierea vieții matrimoniale a târgoveței. Ar putea fi considerat un autoportret, dar și un manual inițiatic în tainele chinuitoare ale căsătoriei, o veritabilă punere în scenă a raporturilor vir-femina. Cele 265 Ibidem. 266 Ibidem. 267 Este numită „a female storyteller” Elaine Tuttle Hansen, The Wife of Bath and the Mark of Adam, în „Women’s Studies
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Individul trebuie Într-un fel să se străduiască pentru mântuirea sa. Tartarul este dincolo de Infern. Aici se găsește palatul lui Pluto. Este un Infern mai „snob”: aici nu sălășluiesc decât VIP-urile Olimpului, precum Titanii. După ce străbate aceste trei etape inițiatice, sufletul mortului va ajunge În Câmpiile Elizee. Suntem destul de departe de tortura flăcărilor veșnice... Etimologic, Pluto vine din latinescul ploutos, „bogăție”, iar Hades provine din grecescul Aitho, „a arde”, „a preschimba prin foc”. Tradiția Îl reprezintă adesea cu un corn
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]